Galateni – lupta din sânul lui Avraam
Când apostolul Pavel stă drept la Evanghelia lui Hristos.
Suntem la antepenultima carte din cadrul proiectului de lectură „Biblia, într-un an”. Cititorul Scripturii știe că o carte precum Galateni sau Romani nu se numără printre cele mai ușoare. Acestea au arătat mereu un creștinism în tensiune, între cei ce urmăreau legea și cei ce urmăreau Evanghelia. Iar tensiunea nu s-a stins niciodată, nici azi. Motiv pentru care am lăsat aceste cărți la final de an, după ce călătorul pe „Drumul spre Emaus” va fi citit restul Scripturii. Să le judecăm mai bine.
Vă propun să ne cunoaștem invitatul și, apoi, să pornim la drum. Leonard Spătariu a așteptat cu răbdare finalul de an, iar acum s-a descris astfel:
Sunt căsătorit cu Corina și sunt tatăl a doi băieți speciali, Andi și Marco. Scriu poezie, citesc, ascult muzică și sunt pasionat de sport și de gastronomie. După o perioadă în care am administrat o firmă de construcții, am fost nevoit ca, în urmă cu șase ani, să mă pensionez medical din cauza unor probleme de sănătate. Câmpul meu misionar este, din motive lesne de înțeles, destul de restrâns, însă slujirea celor dragi îmi oferă satisfacții din acelea pe care, de multe ori, riscăm să le ratăm atunci când suntem foarte solicitați de un câmp misionar mai vast.
Am spus-o la dialogurile pe marginea cărților Efeseni și Coloseni că primele cuvinte ale unei epistole anunță ideile principale ale discursului care urmează. Citesc în debutul epistolei Galateni un Pavel care se prezintă nu ca „rob al lui Hristos” (ca de obicei), ci verde-n față: „apostol”, dar „nu de la oameni”, „nici printr-un om” (1:1). Mă aștept deci că va lovi în autorități omenești: frații „mincinoși, furișați” (2:4), stâlpii din Ierusalim (2:9), unii „de la Iacov” (2:12) etc. Cum poți să critici abuzurile sau incompetența unor angajați ai bisericii fără să critici biserica lui Hristos?
Ca „apostol”, ce urmărești? Să-i îndrepți pe cei care au păcătuit sau să-ți distrugi adversarii? Să speli imaginea instituției sau să le faci dreptate persoanelor abuzate, nedreptățite? Cauți să-ți mărești capitalul de imagine sau să le slujești celor căzuți, pierduți, fără speranță? Te ajută întotdeauna să-ți verifici motivațiile și obiectivele. Cel mai indicat este ca lucrul acesta să fie făcut cu mintea limpede, înainte de a fi orbit de prejudecăți sau de simpatia față de unii actori implicați.
Pavel a înțeles foarte bine că are de-a face cu o situație de criză, în care biserica ajunsese să fie confiscată de apostoli falși și jefuită de puterea Evangheliei. Așa că a lovit răul la rădăcină. A apelat la autoritatea cu care fusese învestit de Isus Hristos în mod direct, fără mijlocirea unui om, a unui comitet sau a vreunei structuri eclesiastice, pentru a tranșa problemele apărute în sânul tinerei biserici creștine.
Atunci când o persoană este pusă în pericol, diplomația și manierele de salon devin secundare. Prioritate au victimele, nu abuzatorii, instigatorii sau oportuniștii, astfel că este nevoie de o abordare directă, fără menajamente. Și pentru că, și în biserică, oamenii pot deveni mai interesați de putere, de faimă și de bani decât de salvarea celor pierduți, trebuie să ne reamintim mereu că cel mai de preț capital al bisericii sunt oamenii care o formează, nu sigla, nu zidurile, nu structurile ei, nici interesele unora sau altora.
Tot în primele versete găsesc un Hristos care „S-a dat pe Sine Însuși pentru păcatele noastre ca să ne smulgă din acest veac rău” (1:4). Parcă văd Ioan 3:16, parcă văd marea luptă, o încleștare pe viață și pe moarte ca să ne scape pe mine și pe tine. Cum citești cuvintele acestea prin prisma întregii epistole?
Aceasta este esența Evangheliei, iar Pavel ne transmite în repetate rânduri că nu are alt obiectiv decât să ducă Vestea bună cât mai multor oameni: contemporanilor lui, dar și mie și ție. Își sacrifică viața și mijloacele pentru misiunea aceasta întrucât înțelege consecințele și implicațiile luptei spirituale în care suntem implicați toți.
Tonul acestei epistole este unul de solemnitate, de urgență, fără a aluneca însă în artificial, pentru că preocuparea lui Pavel pentru mântuirea oamenilor era autentică. Mulți „apostoli” ai zilelor noastre se văd falși, crispați, artificiali din cauză că nu îi iubesc pe oameni așa cum i-a iubit Pavel – până la moarte. Ei sunt mai interesați de propria imagine și de buzunarele oamenilor decât de destinul veșnic al celor pe care îi păstoresc.
Lucrul care pare a-l scoate din sărite pe Pavel (căci trece de la „mirare” la „anatema”) este faptul că galatenii alunecă voit spre „o altă Evanghelie” (1:7). Din textul epistolei îmi pot imagina o flirtare cu iudaismul: accent pe faptele legii (3:2), păzire de ritualuri (4:10), slavă deșartă (5:20) etc. Întreb, așadar, de ce ar pleca un om de la Evanghelia lui Hristos spre o alta (măcar că nu e vreuna autentică)? E mai ușoară? E mai populară? E mai… cum?
Dacă e prin fapte, atunci este și despre mine. Este loc de comparații – favorabile mie – cu aceia care sunt mai păcătoși decât mine. Este mai ușoară deoarece este vizat doar exteriorul, nu adâncimile inimii și motivațiile ascunse de ochii oamenilor. Este mai populară și o îmbrățișează mase largi de oameni. Este ca o autostradă cu multe benzi pe care te poți deplasa cu viteză, comparativ cu Evanghelia lui Hristos, care este ca un drum de munte pe care înaintezi anevoios. Schimbarea omului de la păcat la neprihănire este un proces lent și dureros. Tocmai de aceea oamenii preferă să aleagă substitute. Pe termen scurt îi costă mai puțin. Însă, pe termen lung, pierd totul pentru că Îl pierd pe Hristos și pierd posibilitatea de a deveni oameni întregi.
„Știm că omul nu este socotit neprihănit prin faptele Legii”, zice apostolul, „ci numai prin credința în Isus Hristos” (2:16). Ideea e repetată de încă două ori în același verset și încă o dată până la final de capitol. Nu-i obsesie, ci punct crucial. Am citit în Iacov că o credință fără fapte este moartă, dar îmi pare însă că tot ridicăm faptele la un rang nemeritat în detrimentul credinței. De ce pricepem atât de greu?
În primul rând, așa am fost educați majoritatea dintre noi. (Cei care au avut parte de părinți care au văzut dincolo de eșecurile copilăriei și ale tinereții sunt binecuvântați pentru că au avut parte de părinți care au avut încredere în ei.) Drumul obedienței, al coerciției pare mai scurt decât cel al relaționării. Obediența bazată pe fapte pare mai profitabilă decât relaționarea bazată pe credință, dragoste și autenticitate. Avraam, David, Petru și chiar și Pavel au avut de parcurs un drum lung până la maturitate. Dumnezeu are răbdare, dar noi, oamenii, nu prea avem. Noi vrem rezultate rapide și de aceea ne mulțumim cu o conformare exterioară.
Nu știu când și dacă va deveni biserica un loc la fel de primitor ca acela al comunităților alcoolicilor anonimi, în care oamenii se simt în siguranță să se prezinte așa cum sunt în realitate, un loc în care nu le este teamă să devină vulnerabili și să caute ajutor.
Așadar, o religie bazată pe fapte ne acoperă goliciunea pe care nu am vrea să o întrezărească vreunul dintre semenii noștri. Lucrul acesta – expunerea – ar însemna sfârșitul lumii pentru unii oameni.
Am amintit la Evrei că un verset din Habacuc este citat de Pavel de trei ori. O astfel de ocazie este în Galateni. Explică-ne cum ar trebui înțeles textul „cel neprihănit prin credință va trăi” (3:11)!
Versetul acesta ar trebui înțeles în legătură cu versetul care spune:
„Cel neprihănit de șapte ori cade și se ridică” (Proverbele 24:16).
Este atât de ușor să lași ca vinovăția, regretele și rușinea să te determine să renunți la luptă. De credință ai nevoie cel mai tare nu atunci când te simți aproape de Dumnezeu, ci atunci când te simți departe de El. Credința în dragostea, bunătatea și iertarea lui Hristos ar trebui să ajute pe oricine a căzut în păcat să se ridice și să lupte mai departe „lupta cea bună a credinței” (1 Timotei 6:12), până când va avea parte de biruința finală.
Și mai încerc una… Cum adică „Legea ne-a fost un îndrumător spre Hristos” (3:24)? Parcă citesc în Romani 10:4 că „Hristos este sfârșitul Legii”. Știu, unii văd aici semaforul verde, liber la „fără(de)lege”. Eu simt că legea nu face altceva decât să mă arate de păcătos și să-mi indice că salvarea e doar la Hristos. Greșesc ei sau eu?
Nu greșești deloc. Faptele cuiva arată măsura în care acesta este dependent de Hristos și nivelul lui de maturitate spirituală.
În momentul în care credinciosul păcătuiește, prioritatea este reconectarea lui la Sursa de putere, nu privitul obsesiv în oglinda legii, acțiune care poate duce la disperare într-un final. Avem nevoie de Cineva care să ne spele, să ne curețe, să ne ierte, iar lucrul acesta nu-l va face niciodată legea. Și mai avem nevoie de Cineva care să ne convingă de păcat, lucrarea aceasta făcând-o Duhul Sfânt.
Pavel face dovada măiestriei teologice și omiletice, folosind o ilustrație neașteptată, chiar din „sânul lui Avraam”: omul cel vechi din mine este Ismael, iar omul cel nou este Isaac. Luptă nu doar evreii cu arabii, nu doar fiii credinței cu fiii trupești. Ci e o mare luptă în viața fiecăruia dintre noi. Cum duci lupta asta?
Cu smerenie, înțelegând că nu sunt mai bun decât alți păcătoși și că în mine însumi nu pot găsi resurse pentru a ieși victorios din lupta cu natura căzută moștenită. Recunoscând eșecurile și căutând să mă pun într-o poziție avantajoasă pentru bătăliile următoare.
Și, de asemenea, iertându-mă atunci când constat că nu m-am ridicat la înălțimea idealurilor pe care le urmăresc. De multe ori, noi înșine suntem cei mai neînduplecați cu greșelile și păcatele noastre. Am învățat de-a lungul timpului că atitudinea aceasta nu ajută deloc. Avem nevoie să arătăm răbdare față de noi înșine, așa cum arătăm față de ceilalți. Cu credința neclintită că „Domnul va sfârși ce a început pentru mine” (Psalmii 138:8).
10x – Întrebări la foc automat
(Preluate din textul Scripturii, așa cum le-a formulat apostolul Pavel.)
„Caut să plac oamenilor” (1:10)?
Mântuirea ne-o dă Hristos, nicidecum biserica sau „sfinții”. De ce aș căuta aprobarea oamenilor?
„Dacă tu, care ești iudeu, trăiești ca neamurile [...], cum silești pe neamuri să trăiască în felul iudeilor” (2:14)?
Nu Petru, cu dublul lui standard, este exemplul nostru, ci Hristos.„Este oare Hristos un slujitor al păcatului” (2:17)?
Să ne ferească Dumnezeu să le transmitem oamenilor că se pot juca cu păcatul.
„Cine v-a fermecat pe voi” (3:1; vezi și 5:7)?
„Apostolii” evangheliei prosperității și ai harului ieftin. Și cei ai „mâniei lui Dumnezeu”.
„Sunteți așa de nechibzuiți” (3:3)?
Nu este o virtute să fim naivi și ușor de manipulat.
„Pentru ce este Legea” (3:19)?
Să ne țină cu picioarele pe pământ și smeriți.
„Oare Legea este împotriva făgăduințelor lui Dumnezeu” (3:21)?
Nicidecum! Legea doar ne spune să nu căutăm în noi temei pentru împlinirea făgăduințelor lui Dumnezeu. Garantul împlinirii făgăduințelor este Hristos.
„Unde este dar fericirea voastră” (4:15)?
A dispărut odată cu renunțarea la libertatea în Hristos.
„M-am făcut oare vrăjmașul vostru pentru că v-am spus adevărul” (4:16)?
Cei ce trăiesc în minciună urăsc adevărul mai mult decât orice.
„Dar ce zice Scriptura” (4:30)?
Nu avem permisiunea să amestecăm Evanghelia cu pseudo-evangheliile oamenilor, oricât de seducătoare ar fi ele. „Căci ce legătură este între neprihănire și fărădelege? Sau cum poate sta împreună lumina cu întunericul” (2 Corinteni 6:14)?
Capitolul 5 este un roller-coaster, cu afirmații prăpăstioase – „Hristos nu vă va folosi la nimic” (5:2); „ați căzut din har” (5:4); „schilodească-se [să se castreze] odată cei ce vă tulbură” (5:12) –, dar și cu înălțimi atrăgătoare: „credința care lucrează prin dragoste” (5:6); „să iubești pe aproapele tău” (5:14); „umblați cârmuiți de Duhul” (5:16). Fără echivoc, cei care fac faptele firii pământești „nu vor moșteni împărăția lui Dumnezeu” (5:21). Cum să spui lucrul acesta azi, într-un spirit paulin, nu taliban?
Este atât de delicat aspectul acesta!
Dacă nu „tuni și fulgeri” împotriva păcatului și a păcătoșilor vei fi catalogat de către fundamentaliști drept „câine mut", care nu își face datoria de paznic și de apărător al adevărului.
Dacă, pe de altă parte, rămâi fidel învățăturilor Scripturii și amendezi derapajele și păcatele oamenilor, poți fi etichetat ca retrograd, homofob, îngust la minte sau chiar taliban.
Cred totuși că este posibil să stăm la o distanță sigură față de extreme dacă îi iubim pe oameni și dacă avem bun-simț și decență atunci când îi abordăm. Dacă îi tratăm cu respect și le transmitem încredere, oamenii vor aprecia aceasta și vor fi mai deschiși la avertismentele și mustrările Scripturii. Dacă însă îi tratăm de sus, cu duritate, mesajul nostru, chiar corect fiind, își va pierde puterea de a schimba atitudini și de a corecta comportamente greșite.
„Ce seamănă omul aceea va și secera” (6:7). Ce păcăleală este peste lumea care crede că poți semăna minciună, corupție, incompetență, crimă și poți secera prosperitate, bogăție, pace, viață?
Aceeași minciună care a fost spusă în grădina Edenului, „hotărât că nu veți muri”, este spusă și astăzi de tot felul de guru și de apostoli mincinoși. De la „Dumnezeu este în tine” și până la proclamarea abolirii legii lui Dumnezeu, oamenii sunt bombardați zilnic cu mesaje care să-i determine să creadă că pot trăi așa cum doresc, fără teama de consecințe și de o judecată viitoare.
Versetul meu favorit din Galateni (uneori, îl scriu prietenilor pe felicitările de ziua lor) este cel care spune: „Și viața pe care o trăiesc acum în trup o trăiesc în credința în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit și S-a dat pe Sine Însuși pentru mine” (2:20). (Știu, alții accentuează/citează prima parte a versetului.) Care este versetul tău favorit din cartea asta, unul prin care ți-a vorbit Dumnezeu?
„Roada Duhului […] este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioșia, blândețea, înfrânarea poftelor. Împotriva acestor lucruri nu este lege” (Galateni 5:22,23).
Atunci când avem nevoie de inspirație și de îndrumare, găsim în versetele acestea un catalizator extraordinar pentru un nou început. Găsim aici un portret moral demn de reprodus în noi. Cine nu și-ar dori să fie bun, îndelung răbdător, blând și stăpân pe el însuși? Cine nu și-ar dori să iubească, să aibă bucurie în mijlocul adversităților, să fie rezilient în fața provocărilor vieții?
Hristos a întruchipat virtuțile acestea în mod deplin în viața Lui și este dispus să le reproducă în fiecare dintre noi.
Vă mulțumim pentru antepenultimul popas în cadrul proiectului „Biblia, într-un an”. Următoarea oprire pe „Drumul spre Emaus” este în paginile epistolei lui Pavel către sfinții din capitala imperiului vremii sale, Romani. Invitatul nostru este pastorul Claudiu Goran, din București.
„Biblia, într-un an” este un proiect original © 2023 Drumul spre Emaus.
Pagina dedicată acestui proiect include articole referitoare la ideea, motivația și planul de citire a Bibliei, toate interviurile la zi, două rapoarte trimestriale și două emisiuni TV dedicate proiectului.
Vă mulțumim!
Foarte buna intrebarea referitoare la modul in care pot fi abordati oamenii atunci cand constatam ca se indeparteaza de la invataturile Scripturii. Cred si eu ca “ este posibil să stăm la o distanță sigură față de extreme ( sa ne facem ca nu observam sau sa ii confruntam direct) dacă îi iubim pe oameni și dacă avem bun-simț și decență atunci când îi abordăm. Dacă îi tratăm cu respect și le transmitem încredere, oamenii vor aprecia aceasta și vor fi mai deschiși la avertismentele și mustrările Scripturii. Dacă însă îi tratăm de sus, cu duritate, mesajul nostru, chiar corect fiind, își va pierde puterea de a schimba atitudini și de a corecta comportamente greșite”.
tin sa subliniez:”Nu știu când și dacă va deveni biserica un loc la fel de primitor ca acela al comunităților alcoolicilor anonimi, în care oamenii se simt în siguranță să se prezinte așa cum sunt în realitate, un loc în care nu le este teamă să devină vulnerabili și să caute ajutor.”
Din pacate cred ca nici un cititor al acestui site nu stie despre ce este vorba in acest citat. Dependenta este deja boala secolului, acesta si cred ca si viitor. Va incerca biserica sa renunte la orgoliul instituional si aliniat la Lege si sa se ocupe de enoriasi?
Probabil vor trbeui sa treaca multi zeci de ani...si multi dependenti exclusi pana Biserica va intelge si va actiona...sau poate niciodata. Adevarul este greu de dus....insa am auzit ca ne poate face liberi.