Iosua – cucerirea țării promise

Când planul lui Dumnezeu nu se împlinește în timpul generației tale.

Invitatul meu de astăzi este un prieten care m-a cooptat în proiectul editorial al unei cărți misionare, în 2015–2016… Adevăr pentru viață (sau Taine din Scripturi). Am lucrat și alte materiale, precum cartea campaniei „Vie împărăția Ta!”, și scriu cvasi-regulat la Reperele Credinței, revistă condusă de Daniel Brînzan. Îl vedeți la emisiunea Școala Cuvântului (Speranța TV) și altele, coordonând proiecte misionare și școala de sabat la nivelul Uniunii Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea din România.

Modest, cum îl știu, s-a prezentat astfel:

Liliana și Daniel Brînzan.

Sunt un sclav: uneori, al păcatului, de multe ori, al muncii și, întotdeauna, al lui Dumnezeu. Am învățat carte vreo douăzeci și cinci de ani și sunt unul din pastorii cu convingeri puternice, pasionat să comunic instant mesajul Bibliei cu mii de oameni (pe TikTok). Finalul tuturor lucrurilor: mi-L doresc pe Isus pe norii cerului.

Primul care vorbește în cartea lui Iosua este Dumnezeu. Și spune curat: „Robul Meu Moise a murit” (1:2). Cum așa? Ce însemna pentru Iosua vorba aceasta? Mă gândesc la o sută de lucruri: realitate, conștientizare, îmbărbătare, succesiune, leadership, păcat, pedeapsă, o nouă etapă etc. De ce începe cartea așa?

Eu am simțit aici întotdeauna tristețea lui Dumnezeu din cauză că I-a murit prietenul.

Dumnezeu împărtășește această emoție cu Iosua pentru că Iosua știe că el avea să urmeze la conducere și acum se aștepta ca Dumnezeu să-i vorbească personal, la fel ca în cazul predecesorului său. 

---

Dumnezeu îi cere lui Iosua credincioșie deplină, fără nicio abatere de la legea dată (1:7). „Să faci tot ce este scris în ea” (1:8). Iosua e tipul-ceas. Chiar se trezește cu noaptea-n cap. Cum reușește credinciosul (tu și eu) să fie ascultător fără a fi legalist? 

Suntem credincioși adevărați când ascultăm fără să facem un caz din asta și, mai ales, când rămânem practici, evitând teoriile (a se citi vorbăria), indiferent de natura lor.

Dacă Îi cerem lui Dumnezeu să nu disprețuim nicio iotă, trăind cu modestie, la literă, Dumnezeu are grijă de restul. 

Rahav (capitolul 2) este orice, dar nu… Iosua. Sau citesc greșit? Parcă e din alt film: canaanită, femeie, prostituată, mincinoasă (față de-ai ei), credincioasă (față de străini, deci trădătoare). Ajunge să se mărite cu o căpetenie din Israel mai apoi și devine eroină, chiar mama lui Boaz (Matei 1:5). Cine e sfânta asta?

Era „sfânta Ierihonului”. 

De multe ori, Biblia accentuează că era prostituată, ca un stigmat lipit de numele ei pentru mult timp. Acesta e punctul de vedere al israelitului. Însă nu sunt sigur că în cetate era cunoscută așa (citește și Isaia 23:16). În cultura canaanită, practicile ei nu erau excentrice, perverse sau condamnabile, ci norma epocii. Tocmai prin renumele ei a putut să ajute iscoadele care au preferat casa ei, pentru a rămâne nedetectate.

Citesc printre rânduri că însuși împăratul și gărzile o respectau, vorbindu-i frumos, fără să intre peste ea în casă (2:3) și chiar o credeau pe cuvânt. Vedem și că ea avea o familie tradițională la care ținea foarte mult (versetele 12 și 13). 

---

Întrebarea lui Iosua nu lasă loc: „Ești dintre ai noștri sau dintre vrăjmașii noștri” (5:13)? Răspunsul celui interpelat este „Nu”. Cel ce vorbește este Căpetenia oștirii Domnului. Cum vezi miopia lui Iosua și răspunsul Arhanghelului?

Iosua era foarte vigilent. L-a detectat imediat pe străin (vezi 5:14, „acum am venit”). Ce îi lipsea era deosebirea duhurilor. Era blocat între două variante, dar curajos în fața străinului impunător. 

Și pentru noi, adesea, a treia variantă, cea pe care nu o vedem, este cea mai bună. Să nu uităm că Arhanghelul s-a purtat prietenos.

„Soarele s-a oprit și Luna și-a întrerupt mersul” (10:13). Bucata asta sună de poveste. Așa i-a părut cronicarului de pe pământ?

Totul pare de poveste: pietre care cad din cer peste dușmani, viespi sau bondari care înțeapă populația (24:12), îngeri care trag de ziduri, ape care se adună și se fac singure un dig. În fiecare episod al luptei, supranaturalul e prezent. 

Eu le cred pe toate cum sunt scrise negru pe alb. E mai simplu și mai sănătos. Și asta mă face mai pregătit pentru ce va veni. Căci episodul se va repeta și savanții nu vor ști nici atunci să explice (vezi Isaia 28:21). 

---

Cartea Iosua pare împărțită în două, unde capitolul 13 este linia mediană. „Războiul pe care l-a purtat Iosua împotriva tuturor acestor împărați a ținut multă vreme” (11:18). Mai târziu, Dumnezeu face observația către Iosua: „Tu ai îmbătrânit, ai înaintat în vârstă, și țara care-ți mai rămâne de supus este foarte mare” (13:1). Ce înseamnă „multă vreme” pentru planificările și așteptările bisericii? 

Accesul în Canaan a fost întârziat cu o generație, războiul de cucerire a ținut mai mult decât a fost prevăzut și niciodată țara nu a avut hotarele anunțate inițial, ci a fost mai mică. Pe scurt, totul a fost mai târziu și incomplet. Iar cauzele au fost 100% umane. 

Dacă actualizăm, Domnul vine altfel decât înțelegem în explicația de dicționar a termenului „curând”.

Un personaj extraordinar este Caleb (capitolul 14). Avea patruzeci de ani când a fost iscoadă… (Numeri 13–14). Acum, patru decenii și jumătate mai târziu, la vârsta de optzeci și cinci de ani, zice: „Sunt tot așa de tare ca în ziua când m-a trimis Moise; am tot atâta putere cât aveam atunci, fie pentru luptă, fie pentru ca să merg în fruntea voastră” (14:11). Pe prima o prind, dar pe a doua? Ce înseamnă „putere să merg în fruntea voastră”? Descrie-ne leadershipul lui Caleb!

Caleb era chenizit (Iosua 14:14; Numeri 32:12), adică din fiii lui Chenaz, fiul lui Esau (Geneza 36:15,42; 1 Cronici 1:36). Deci nu venea pe linia binecuvântării Avraam–Isaac–Iacov. Avea sânge străin, prin origini fiind rudă mai apropiată cu amaleciții decât cu evreii. (Să nu uităm că nici Iosua nu era evreu pur sânge, fiind din Efraim, copil al lui Iosif, cu sânge de preot egiptean – Geneza 41:45,52). Deci cei doi se înțelegeau reciproc. Caleb, probabil, nu simțea că îi e inferior lui Iosua. 

La vârsta de optzeci și cinci de ani, Caleb era în putere ca Moise – doar mâncase hrana perfectă și băuse apa proaspăt creată de Dumnezeu în pustie. Chenizitul atinsese nivelul maxim în tribul lui, și acum dorea să pună mâna pe cetatea ai cărei locuitori înspăimântaseră spionii anxioși. El dorea să-și demonstreze cuvântul dat în urmă cu patruzeci și cinci de ani, că doar pentru asta se antrenase. 

10x – Întrebări la foc automat

1. Cum arată azi vicleșugul gabaoniților (9:4-6) față de biserică?

   Ca morții îngropați de vii la botez.

2. A doua tăiere-împrejur (5:5)... De ce nu s-a menținut tradiția aceasta în pustie?

   Tradiția nu se respectă în orice situație de urgență. N-aveau condiții și mai erau și pedepsiți.

3. Cetățile de scăpare (capitolul 20), trei de-o parte a Iordanului și trei de cealaltă. E corect?

   E corect, chiar dacă pare dezechilibrat (doar trei cetăți pentru nouă seminții și jumătate). 

4. „Fiii lui Manase n-au putut să izgonească… (17:12,13). Să te mulțumești cu un bir?

   E plăcut să primești cadouri, chiar dacă îți orbesc ochii (Exodul 23:8).

5. Iosua mustră șapte seminții: „Până când vă veți lenevi” (18:3)? Cum să spui adevărul fără să pierzi relația?

   Să fii o autoritate morală. Atunci, prietenia e la fel de importantă ca adevărul.

6. Preoții calcă primii în Iordan (3:6,14). Cum ar arăta azi o așa realitate?

   Pastori cu Biblia în mână, care merg singuri în ținuturi „albe”, neprimitoare.

7. „Mana a încetat a doua zi de Paște” (5:12). Ce simbol era aici?

   Chiar și minunile devin inutile.

8. „Astăzi eu mă duc pe calea pe care merge tot ce este pământesc” (23:14). Depune armele?

   Da, în fața morții, ca un exemplu de luciditate. 

9. „Eu sunt bătrân” (23:2). De ce nu zic așa dictatorii de azi, dându-se la o parte?

   Nici Iosua nu a renunțat la conducere. Și nici n-a ales pe altul în locul lui.  

10. Cine are azi „odihnă de jur împrejur” (21:44)?

    Inconștienții care cred că și-au făcut treaba – țara nu era cucerită complet (vezi Judecătorii 1).

Îi pun față în față pe Rahav și semințiile din stânga Iordanului. Femeia zice așa: „Am auzit cum, la ieșirea voastră din Egipt, Domnul a secat…” (2:10). „Ni s-a tăiat inima și toți ne-am pierdut nădejdea” (2:11). Evenimente vechi de patruzeci de ani încă îi cutremurau! Când cu altarul de la malul Iordanului, evreii au făcut „un altar a cărui mărime izbea privirile” (22:10). Și, au spus ei: „Am făcut lucrul acesta mai degrabă de frică” (22:24) – frica uitării. Cum de poporul ales uită, iar păgânii nu?

La fel cum au uitat ucenicii că Domnul le-a promis că va învia, în timp ce preoții au luat chiar și măsuri ca învierea să nu aibă loc (Matei 27:63). Orice ai zice, credincioșii sunt mai expuși atacurilor Diavolului. Lupta e mai ascuțită în dreptul lor. 

Pe de altă parte, legat de acei canaaniți care nu uitaseră ce îi așteaptă, întreb:

A fost vreunul care să se pocăiască? Din Iosua 11:19,20, înțeleg că niciunul. Degeaba au avut memorie bună, dacă nu s-a materializat în pocăință. 

---

Este cunoscut apelul lui Iosua: „Alegeți astăzi cui vreți să slujiți”. Parcă nu toți citesc în context (și în proiecție), unde oferta este între zeii Babilonului și ai Egiptului. Altfel spus, alegeți între două minciuni, „dacă nu găsiți cu cale să slujiți Domnului” (24:15). „Cât despre mine, eu și casa mea vom sluji Domnului” (24:15). În sală este și tatăl fiului risipitor, și mama lui. Cum îi încurajezi pe cei ce nu (mai) pot recita versetul (sau cânta „ești pe calea mântuirii, dar copiii unde-ți sunt”)?

Trebuie să înțeleagă că timpul strică adevărata credință. Silo (vezi Ieremia 7:12), Ierusalimul și chiar și comunitatea aceea ireproșabilă din lista celor șapte biserici ale Apocalipsei nu mai sunt ce au fost odată. 

Din observațiile personale, în familiile în care credința a supraviețuit timp de patru-cinci generații, sunt destui care nu mai sunt credincioși practicanți. Războiul aduce pierderi și sabia omoară când pe unul, când pe altul. Mai ales când dușmanul știe că are puțină vreme.

Să nu-și piardă speranța! La Dumnezeu, și celui ce crede, toate lucrurile sunt posibile. 

Evanghelia mai spune că toți ucenicii L-au părăsit pe Isus și au fugit (Marcu 14:50), dar știm la fel de bine că unii s-au întors și au stat lângă El, chiar dacă n-au fost în stare să Îi poarte crucea. Deci, există speranță.

„Din toate vorbele bune pe care le spusese casei lui Israel Domnul, niciuna n-a rămas neîmplinită: toate s-au împlinit” (21:45). Iosua chiar îi îndeamnă la reflecție: „Recunoașteți dar din toată inima voastră și din tot sufletul vostru că niciunul din toate cuvintele bune, rostite asupra voastră de Domnul, Dumnezeul vostru, n-a rămas neîmplinit; toate vi s-au împlinit, niciunul n-a rămas neîmplinit” (23:14). Cum arată o „misiune îndeplinită” azi?

Bărbați care părăsesc zona de confort, lăsând pentru câteva sezoane nevoile de familie și afacerile profitabile (precum luptătorii din Gad, Ruben și Manase) pentru a întemeia credința în inima oamenilor din locuri neatinse. Femei și mame care, în așa context, preiau toate responsabilitățile familiei și existenței în lipsa celor care lucrează departe, în câmpul misionar. Și familii fără idoli – generalul care folosise abundent tehnica spionajului știa bine ce se întâmpla în casele oamenilor. 

Credința... Credința că, pentru a avea succes, nu avem nevoie de care și de cai. Și chiar atunci când avem așa ceva, evităm folosirea lor (Iosua 11:9). Credință în ceea ce nu se vede, credință care învinge prin miracole toate alianțele oponente. Fapte de eroism într-o luptă de front pe viață și pe moarte, nu pasivitate sau confort. 

Audiență maximă a mesajului, sau cucerirea tuturor milioanelor țării. Biserici de așteptători ai Domnului Isus în toate localitățile din România – avanposturi ale dragostei și omeniei.

Lectura Bibliei în 2023 merge mai departe. Săptămâna aceasta avem în față o nouă epistolă a lui Pavel, Coloseni. Deși seamănă foarte mult cu scrisoarea trimisă de apostol credincioșilor din Efes, întrebările pentru invitați și cititori vor aduce la iveală noi lucruri din Cuvântul lui Dumnezeu. Ne revedem aici, vinerea viitoare, cu un nou interviu pe Drumul spre Emaus, alături de (o premieră în seria de musafiri) familia Gloria și Adrian Ghidiceanu, din Craiova.

„Biblia, într-un an” este un proiect inițiat de Christian Sălcianu, avându-l ca editor pe Florin Bică. Găsiți aici ideea inițială, planul și motivația. Florin Matei ne-a invitat la o emisiune dedicată acestui proiect, la Speranța TV. Revedeți aici raportul despre evoluția în primul trimestru, iar aici interviul de la jumătatea drumului.

Vă mulțumim!