O cartea interesanta care mi-a tot dat intrebarea: De ce le-a dat Dumnezeu acea tara? Nu mai existau terenuri libere in care se puteau aseza? De ce trebuiau sa ii omoare si sa ii alunge pe bastinasi, pentru ca nu ii puteam numi ocupanti. Oare erau singurii care NU se inchinau Dumnezeului adevarat si care trebuiau invatati o lectie?
In fine, capitolul 22 mi se pare cel mai special. Ce a fost acolo de fapt? Fratii se razboiesc intre ei pentru ca unii considera o amenintare la adresa lui Dumnezeu , un altar? Oare Dumnezeu nu putea sa faca o avertizare publica daca era o asa mare problema?
Și eu mi-am pus aceeași intrebare “ de ce trebuia sa-i omoare pe toți”?? Nu era o cruzime din partea lui Dumnezeu???? Și acei băștinași erau copii lui Dumnezeu. Un răspuns ar fi pentru ca idolatria era la înălțime foarte mare și nu trebuiau sa fie acolo sa-i ademenească pe evrei. Ar fi un răspuns, dar cred ca Dumnezeu gândește altfel decât noi și altul era planul Lui cu poporul evreu . De multe ori noi nu înțelegem ce vor sa transmită frății de lângă noi. Cred ca asta e și problema cu altarul construit , dar discuțiile și argumentele ne ajuta sa înțelegem motivul care ne îndeamnă sa facem anumite lucruri. Interesant și frumos este ca in toate cărțile Deuteronom și Iusoa Domnul spune clar și sigur ce trebuie sa primească preoții. Domnul spune ce trebuie sa facem și care ne este datoria fata de ei…. nu înțeleg de ce trebuie noi sa tot comentam acum dacă dam sau nu zecimea și bani pentru salariul pastorilor. Explicațiile fr Branzan sunt explicite și foarte clare. Domnul cu noi in săptămâna următoare!
comentam pentru ca au aparut unele cazuri de frauda care din pacate nu mai sunt pedepsite ca in vechime (pamantul nu se mai crapa sa ii inghita). Poate nu contientizam dar din aceasta cauza a infiintat Cristos biserica, sa reactioneze si sa supravegheze la bunul mers al lucrarii. Increderea si dorinta unor "preoti" lasa de dorit ca si credinciosia unor enoriasi. Cineva spunea o vorba si care cred ca este valabila si in biserica ca si context organizatoric/corporatist:"Oamenii parasesc lideri nu companii!"
Așa e aveti dreptate nu sunt doar pastorii vinovați pentru situația bisericii din ziua de astăzi. Biserica este formată dim pastor și membrii dacă numai unul muncește și ceilalți stau și se uita nu vor fi realizări!!! Aveti dreptate și prin faptul ca sunt pastori care nu se regăsesc in aceasta funcție…
Schițez câteva rânduri, ca răspuns la întrebările excelente puse deja. Gândesc că fiecare dintre ele ar merita un articol în sine. Poate că va veni vremea, la Drumul spre Emaus, să avem și o secțiune curată, intitulată „Biblia răspunde!” Zona aceasta de comentarii este deschisă tuturor. Până când alții vor răspunde, pun mai jos cum văd eu lucrurile:
1. De ce acea țară?
Nu uităm că moștenirea țării a fost vestită/dată de pe vremea lui Avraam. Dumnezeu a făgăduit-o patriarhului și generațiilor următoare (Isaac, Iacov au fost nomazi), în timp ce poporul din vremea lui Iosua, oameni de peste generații doar au intrat în posesia finală, legală, cu mai întârzieri și pierderi. Întrebarea devine deci: de ce a promis Dumnezeu această țară lui Avraam și urmașilor lui?
Răspunsul este că, în providența Sa, Dumnezeu știa că la nivel geografic, politic, strategic, țara Canaanului avea să fie zona de contact între două plăci tectonice. Pe de-o parte era Sudul, unde Egiptul însemna superputere, civilizație, zonă a abundenței de viață (economie, geografie, fluviul Nil etc.). Pe de altă parte era Nordul, început al Cornului Abundenței și unde aveau să apară imperiile de mai târziu (Asiria, Babilonul, Medo-Persia etc. - vezi Daniel 2), de asemenea o zonă excelentă, cu uriașe ramificații în dezvoltarea civilizației.
Vezi profeția (ca ideal al Domnului) din Isaia 19:23-25. Excepțional!
Cineva va întreba, dar stai, nu au fost în istorie și alte imperii, și alte civilizații? Ba da. Dar Biblia urmărește pe acelea a căror istorie, evoluție, influență a fost strâns legată de poporul care a dus adevărul lui Dumnezeu (Israel și apoi Biserica creștină). Iar Dumnezeu plasează pe poporul Său în această fâșie, acolo unde va veni chiar Fiul Său, Isus.
Unii vor urmări mai departe evenimentele din Orientul Mijlociu ca fiind „profetice”, și mai ales puterile politice din spate. Aș zice că e mai important să le vedem „semnificațiile” profetice, căci modelul împăratului de la Sud și al împăratului de la Nord (vezi Daniel 11) trec dincolo de granițe terestre și implică mari puteri la nivel spiritual.
Zic deci, țara a fost aleasă ca zonă de mare interes strategic între superputerile lumii. Iar astăzi „țara” este reprezentată de noi, oameni de pe fața pământului care-L reprezintă pe Dumnezeu, mereu aflați între superputerile lumii. Pământul de sub picioarele Bisericii este țara ce trebuie încă cucerită.
2. De ce trebuia să îi omoare și să îi alunge pe băștinași?
Dacă facem doar o poză, un instantaneu, greșim. La prima vedere, uciderea oricui este scandaloasă... Până afli că individul era criminal în serie, un violator de copii, sau nebun cu o centură de explozibil pe el, ori un dictator demonizat ca Hitler. Când vezi nu doar poza, ci filmul, nu doar instantanee decupate ci un parcurs, un context, o istorie, atunci evaluezi altfel lucrurile. (Aha, deci ești pentru pedeapsa capitală?!)
Dumnezeu a vorbit despre soarta canaaniților cu multă vreme înainte. Încă lui Avraam i-a spus despre harul dat amoriților! Har zic, de îngăduință a unora a căror nelegiuire, deși în floare încă de pe atunci, încă nu-și ajunsese culmea (Geneza 15:16). Recitesc deci și gândesc: erau nelegiuiți, poate nu ca Sodoma și Gomora. În câteva generații aveau să se strice complet. Vom citi în curând, în Judecătorii și mai apoi în Samuel, Împărați și Cronici despre nebuniile și grozăviile făcute de evrei în copie după neamurile țării. Dau exemple: sânge vărsat, și nu doar în războaie, ci sânge nevinovat, imoralitate absolut dezgustătoare, arderea propriilor copii în foc, ca jertfe de îmbunare a zeilor... hm... mă opresc. Gândește-te încă o dată: iei un copil și îl arzi în foc, ca închinare. Nebunie curată.
Azi ne indignăm de o imoralitate trâmbițată în presă și ne potolim cu o demisie a unui guvernant. Iar mâine o luăm de la capăt. Ei primesc altă funcție, vin alte alegeri, sistemul rămâne la fel de putred... Și mor oameni, și se pierd generații.
În lupta cu un cancer victoria este când acel cancer este extirpat. Înlocuiește „cancerul” cu... un trădător într-o armată, cu un spion infiltrat, cu virus într-un sistem informatic sau în organismul uman. Nu există soluții precum „am învins 50%” sau „am redus numărul spionilor”. It's all or nothing.
Va întreba cineva, dar chiar așa, domnule, să fie rași cu totul? În primul rând, adevărul e că nu au fost. E un adevăr istoric, citit chiar în istoriile ce au urmat, vezi Judecătorii... Nu toți canaaniții au murit, nu toate cetățile au fost rase. Unii s-au pocăit, vezi cazul Rahav., alții au găsit alte mijloace, vezi cazul celor din Gabaon. Nu uităm și că cetăți întregi erau îmbiate la pace, în primă instanță. La fel e de adevărat că alții au murit, cu totul, cu toții. După cum și la sfârșitul istoriei pământului se va trage linia totală.
În final, dincolo de ceea ce știm istoric, ne amintim de negocierea avută de Avraam cu Dumnezeu pentru... Sodoma și Gomora. Dacă Dumnezeu putea salva o Sodomă cu doar 10 inși buni (și nu au fost găsiți), înseamnă că El a cercetat pe toți locuitorii țării înainte de venirea evreilor.
Personal, când mă uit la unele știri și văd ce nemernicii se întâmplă pe lumea asta, fie în războiul din Ucraina, fie la un azil al groazei sau la vreo școală din America unde încă un nebun ia viața copiilor, parcă simt că undeva trebuie să se facă dreptate într-un mod mai tăios (da, de la sabie). Nu sunt eu chemat să o fac, dar îi simt nevoia, justificarea, vremea.
Vom reveni în istoria Împăraților la cazul copilului lui Ieroboam. Singurul în care s-a găsit ceva bun! Ca dovadă că Dumnezeu este acela care face judecata dreaptă.
3. Lupta din capitolul 22. Un război religios între frați?
Unul dintre argumentele forte ale autorității Scripturii ca un Cuvânt al lui Dumnezeu este acela al autenticității rapoartelor ei. Dacă erai autorul uman al Scripturii alegeai să scrii acest pasaj? (Și multe altele, unele foarte jenante, mai ales în istoria eroilor Bibliei.)
Repet, autorul putea să evite pasajul. Ce găsim aici este pe de-o parte o dovedire a legitimității istorice de a stăpâni pământul de-a dreapta și de-a stânga Iordanului, căci multe granițe până în ziua de azi sunt date de forme de relief (munți, râuri, strâmtori etc.). Pe de altă parte vedem un complex al acelor seminții care au rămas „dincoace” de Iordan (adică în stânga râului, în direcția de vărsare). Nu-mi aduc aminte să fi fost o promisiune a lui Dumnezeu cu privire la acele teritorii. Personal am citit mereu gestul acelor seminții ca pe un repaos, un „noi ne oprim aici”. Concret, ca pe un prim eșec în a lua în stăpânire țara făgăduită, dincolo de Iordan. Cu acest complex deci, că ei nu sunt „dincolo” (deși ar fi putut oricând trece), ei vor rămâne mereu cu gândul minorității, al celui exclus, marginalizat. Și atunci își fac un altar despre care autorul simte să scrie că „izbea privirile”. Probabil ceva la fel de mare (și neîmbietor) ca statuia lui Nebucadnețar.
Pentru „frații” trecuți în țară lucrul acesta a fost un afront desăvârșit. Nu uităm că trecuseră prin numeroase tragedii în care abaterile de la Cuvântul Domnului îi duseseră la mari pierderi: vieți omenești, disperare și amărăciune, o generație pierdută în pustie, zeci de mii morți la buza țării promise (când cu păcatul din Madian, și aici era noua generație). De aceea, faptul că au sărit ca arși îmi pare natural. Desigur, nici unii și nici alții nu erau desăvârșiți, cu siguranță puteau fi găsite alte opțiuni.
Mă întorc la ideea din început, faptul că găsim așa ceva în Scriptură ne arată că este autentică. Oamenii erau și au fost păcătoși, limitați, venind cu soluții sau atitudini departe de un ideal. Noi trebuie să fim înțelepți și să luăm tot ce e bun din experiența lor. Atitudinile radicale fără loc de discuție, de negociere aduc mai degrabă a îngustime de minte. Pe de altă parte, îngăduirea nemerniciilor fără atitudini radicale (măcar de delimitare) este îngăduință și aprobare. Succes în menținerea echilibrului!
O cartea interesanta care mi-a tot dat intrebarea: De ce le-a dat Dumnezeu acea tara? Nu mai existau terenuri libere in care se puteau aseza? De ce trebuiau sa ii omoare si sa ii alunge pe bastinasi, pentru ca nu ii puteam numi ocupanti. Oare erau singurii care NU se inchinau Dumnezeului adevarat si care trebuiau invatati o lectie?
In fine, capitolul 22 mi se pare cel mai special. Ce a fost acolo de fapt? Fratii se razboiesc intre ei pentru ca unii considera o amenintare la adresa lui Dumnezeu , un altar? Oare Dumnezeu nu putea sa faca o avertizare publica daca era o asa mare problema?
Și eu mi-am pus aceeași intrebare “ de ce trebuia sa-i omoare pe toți”?? Nu era o cruzime din partea lui Dumnezeu???? Și acei băștinași erau copii lui Dumnezeu. Un răspuns ar fi pentru ca idolatria era la înălțime foarte mare și nu trebuiau sa fie acolo sa-i ademenească pe evrei. Ar fi un răspuns, dar cred ca Dumnezeu gândește altfel decât noi și altul era planul Lui cu poporul evreu . De multe ori noi nu înțelegem ce vor sa transmită frății de lângă noi. Cred ca asta e și problema cu altarul construit , dar discuțiile și argumentele ne ajuta sa înțelegem motivul care ne îndeamnă sa facem anumite lucruri. Interesant și frumos este ca in toate cărțile Deuteronom și Iusoa Domnul spune clar și sigur ce trebuie sa primească preoții. Domnul spune ce trebuie sa facem și care ne este datoria fata de ei…. nu înțeleg de ce trebuie noi sa tot comentam acum dacă dam sau nu zecimea și bani pentru salariul pastorilor. Explicațiile fr Branzan sunt explicite și foarte clare. Domnul cu noi in săptămâna următoare!
comentam pentru ca au aparut unele cazuri de frauda care din pacate nu mai sunt pedepsite ca in vechime (pamantul nu se mai crapa sa ii inghita). Poate nu contientizam dar din aceasta cauza a infiintat Cristos biserica, sa reactioneze si sa supravegheze la bunul mers al lucrarii. Increderea si dorinta unor "preoti" lasa de dorit ca si credinciosia unor enoriasi. Cineva spunea o vorba si care cred ca este valabila si in biserica ca si context organizatoric/corporatist:"Oamenii parasesc lideri nu companii!"
Așa e aveti dreptate nu sunt doar pastorii vinovați pentru situația bisericii din ziua de astăzi. Biserica este formată dim pastor și membrii dacă numai unul muncește și ceilalți stau și se uita nu vor fi realizări!!! Aveti dreptate și prin faptul ca sunt pastori care nu se regăsesc in aceasta funcție…
Schițez câteva rânduri, ca răspuns la întrebările excelente puse deja. Gândesc că fiecare dintre ele ar merita un articol în sine. Poate că va veni vremea, la Drumul spre Emaus, să avem și o secțiune curată, intitulată „Biblia răspunde!” Zona aceasta de comentarii este deschisă tuturor. Până când alții vor răspunde, pun mai jos cum văd eu lucrurile:
1. De ce acea țară?
Nu uităm că moștenirea țării a fost vestită/dată de pe vremea lui Avraam. Dumnezeu a făgăduit-o patriarhului și generațiilor următoare (Isaac, Iacov au fost nomazi), în timp ce poporul din vremea lui Iosua, oameni de peste generații doar au intrat în posesia finală, legală, cu mai întârzieri și pierderi. Întrebarea devine deci: de ce a promis Dumnezeu această țară lui Avraam și urmașilor lui?
Răspunsul este că, în providența Sa, Dumnezeu știa că la nivel geografic, politic, strategic, țara Canaanului avea să fie zona de contact între două plăci tectonice. Pe de-o parte era Sudul, unde Egiptul însemna superputere, civilizație, zonă a abundenței de viață (economie, geografie, fluviul Nil etc.). Pe de altă parte era Nordul, început al Cornului Abundenței și unde aveau să apară imperiile de mai târziu (Asiria, Babilonul, Medo-Persia etc. - vezi Daniel 2), de asemenea o zonă excelentă, cu uriașe ramificații în dezvoltarea civilizației.
Vezi profeția (ca ideal al Domnului) din Isaia 19:23-25. Excepțional!
Cineva va întreba, dar stai, nu au fost în istorie și alte imperii, și alte civilizații? Ba da. Dar Biblia urmărește pe acelea a căror istorie, evoluție, influență a fost strâns legată de poporul care a dus adevărul lui Dumnezeu (Israel și apoi Biserica creștină). Iar Dumnezeu plasează pe poporul Său în această fâșie, acolo unde va veni chiar Fiul Său, Isus.
Unii vor urmări mai departe evenimentele din Orientul Mijlociu ca fiind „profetice”, și mai ales puterile politice din spate. Aș zice că e mai important să le vedem „semnificațiile” profetice, căci modelul împăratului de la Sud și al împăratului de la Nord (vezi Daniel 11) trec dincolo de granițe terestre și implică mari puteri la nivel spiritual.
Zic deci, țara a fost aleasă ca zonă de mare interes strategic între superputerile lumii. Iar astăzi „țara” este reprezentată de noi, oameni de pe fața pământului care-L reprezintă pe Dumnezeu, mereu aflați între superputerile lumii. Pământul de sub picioarele Bisericii este țara ce trebuie încă cucerită.
2. De ce trebuia să îi omoare și să îi alunge pe băștinași?
Dacă facem doar o poză, un instantaneu, greșim. La prima vedere, uciderea oricui este scandaloasă... Până afli că individul era criminal în serie, un violator de copii, sau nebun cu o centură de explozibil pe el, ori un dictator demonizat ca Hitler. Când vezi nu doar poza, ci filmul, nu doar instantanee decupate ci un parcurs, un context, o istorie, atunci evaluezi altfel lucrurile. (Aha, deci ești pentru pedeapsa capitală?!)
Dumnezeu a vorbit despre soarta canaaniților cu multă vreme înainte. Încă lui Avraam i-a spus despre harul dat amoriților! Har zic, de îngăduință a unora a căror nelegiuire, deși în floare încă de pe atunci, încă nu-și ajunsese culmea (Geneza 15:16). Recitesc deci și gândesc: erau nelegiuiți, poate nu ca Sodoma și Gomora. În câteva generații aveau să se strice complet. Vom citi în curând, în Judecătorii și mai apoi în Samuel, Împărați și Cronici despre nebuniile și grozăviile făcute de evrei în copie după neamurile țării. Dau exemple: sânge vărsat, și nu doar în războaie, ci sânge nevinovat, imoralitate absolut dezgustătoare, arderea propriilor copii în foc, ca jertfe de îmbunare a zeilor... hm... mă opresc. Gândește-te încă o dată: iei un copil și îl arzi în foc, ca închinare. Nebunie curată.
Azi ne indignăm de o imoralitate trâmbițată în presă și ne potolim cu o demisie a unui guvernant. Iar mâine o luăm de la capăt. Ei primesc altă funcție, vin alte alegeri, sistemul rămâne la fel de putred... Și mor oameni, și se pierd generații.
În lupta cu un cancer victoria este când acel cancer este extirpat. Înlocuiește „cancerul” cu... un trădător într-o armată, cu un spion infiltrat, cu virus într-un sistem informatic sau în organismul uman. Nu există soluții precum „am învins 50%” sau „am redus numărul spionilor”. It's all or nothing.
Va întreba cineva, dar chiar așa, domnule, să fie rași cu totul? În primul rând, adevărul e că nu au fost. E un adevăr istoric, citit chiar în istoriile ce au urmat, vezi Judecătorii... Nu toți canaaniții au murit, nu toate cetățile au fost rase. Unii s-au pocăit, vezi cazul Rahav., alții au găsit alte mijloace, vezi cazul celor din Gabaon. Nu uităm și că cetăți întregi erau îmbiate la pace, în primă instanță. La fel e de adevărat că alții au murit, cu totul, cu toții. După cum și la sfârșitul istoriei pământului se va trage linia totală.
În final, dincolo de ceea ce știm istoric, ne amintim de negocierea avută de Avraam cu Dumnezeu pentru... Sodoma și Gomora. Dacă Dumnezeu putea salva o Sodomă cu doar 10 inși buni (și nu au fost găsiți), înseamnă că El a cercetat pe toți locuitorii țării înainte de venirea evreilor.
Personal, când mă uit la unele știri și văd ce nemernicii se întâmplă pe lumea asta, fie în războiul din Ucraina, fie la un azil al groazei sau la vreo școală din America unde încă un nebun ia viața copiilor, parcă simt că undeva trebuie să se facă dreptate într-un mod mai tăios (da, de la sabie). Nu sunt eu chemat să o fac, dar îi simt nevoia, justificarea, vremea.
Vom reveni în istoria Împăraților la cazul copilului lui Ieroboam. Singurul în care s-a găsit ceva bun! Ca dovadă că Dumnezeu este acela care face judecata dreaptă.
3. Lupta din capitolul 22. Un război religios între frați?
Unul dintre argumentele forte ale autorității Scripturii ca un Cuvânt al lui Dumnezeu este acela al autenticității rapoartelor ei. Dacă erai autorul uman al Scripturii alegeai să scrii acest pasaj? (Și multe altele, unele foarte jenante, mai ales în istoria eroilor Bibliei.)
Repet, autorul putea să evite pasajul. Ce găsim aici este pe de-o parte o dovedire a legitimității istorice de a stăpâni pământul de-a dreapta și de-a stânga Iordanului, căci multe granițe până în ziua de azi sunt date de forme de relief (munți, râuri, strâmtori etc.). Pe de altă parte vedem un complex al acelor seminții care au rămas „dincoace” de Iordan (adică în stânga râului, în direcția de vărsare). Nu-mi aduc aminte să fi fost o promisiune a lui Dumnezeu cu privire la acele teritorii. Personal am citit mereu gestul acelor seminții ca pe un repaos, un „noi ne oprim aici”. Concret, ca pe un prim eșec în a lua în stăpânire țara făgăduită, dincolo de Iordan. Cu acest complex deci, că ei nu sunt „dincolo” (deși ar fi putut oricând trece), ei vor rămâne mereu cu gândul minorității, al celui exclus, marginalizat. Și atunci își fac un altar despre care autorul simte să scrie că „izbea privirile”. Probabil ceva la fel de mare (și neîmbietor) ca statuia lui Nebucadnețar.
Pentru „frații” trecuți în țară lucrul acesta a fost un afront desăvârșit. Nu uităm că trecuseră prin numeroase tragedii în care abaterile de la Cuvântul Domnului îi duseseră la mari pierderi: vieți omenești, disperare și amărăciune, o generație pierdută în pustie, zeci de mii morți la buza țării promise (când cu păcatul din Madian, și aici era noua generație). De aceea, faptul că au sărit ca arși îmi pare natural. Desigur, nici unii și nici alții nu erau desăvârșiți, cu siguranță puteau fi găsite alte opțiuni.
Mă întorc la ideea din început, faptul că găsim așa ceva în Scriptură ne arată că este autentică. Oamenii erau și au fost păcătoși, limitați, venind cu soluții sau atitudini departe de un ideal. Noi trebuie să fim înțelepți și să luăm tot ce e bun din experiența lor. Atitudinile radicale fără loc de discuție, de negociere aduc mai degrabă a îngustime de minte. Pe de altă parte, îngăduirea nemerniciilor fără atitudini radicale (măcar de delimitare) este îngăduință și aprobare. Succes în menținerea echilibrului!