Se-ntoarce roata! – Primele 6 luni de mers spre Emaus
Interviu cu fondatorul proiectului „Biblia, într-un an”
Au trecut șase luni din „Biblia, într-un an”. Vorbind cu mastermind-ul proiectului, i-am propus ca, în loc de un raport trimestrial clasic, similar cu acela de la finalul primelor trei luni, să facem un interviu. Așa că am schimbat puțin rolurile, făcându-mă eu balaur-intervievator, în timp ce Christian a încălțat – pentru o tură scurtă – papucii celui care trebuie să răspundă. După cum îl taie capul.
Florin Bică: Mi-ai spus la un moment dat că te-ai orientat spre prieteni și cunoscuți în realizarea acestei serii de interviuri. Am trecut și eu prin proiecte asemănătoare... Oricât de mare ar fi prietenia, când vine vorba de scris, mulți ezită. Cât de greu e să convingi pe cineva să-ți acorde un interviu despre o carte din Biblie? Au fost și de-alde „Moise”, scuzându-se că vorbirea le e greoaie? Care au fost argumentele tale hotărâtor-convingătoare și cum au reacționat intervievații după ce și-au văzut cuvintele online, în văzul tuturor?
Christian Sălcianu: Prietenia a fost factorul hotărâtor, însemnând capitalul de încredere de ambele părți, pus acum să aducă roade. Oricine a scris vreun rând la viața lui știe că nu iese din prima, chiar dacă așa le dăm impresia cititorilor. Invitatul e convins că textul lui e pe mâini bune, iar rezultatul muncii e o încântare.
Cât privește ezitarea, da, a fost naturală, și totuși ne-a ajutat pe fiecare. Unul a cerut o carte anume, în zona sa de siguranță, altul a cerut mai mult timp sau întrebări trimise în avans, iar un al treilea a zis: „Cu Domnul înainte!” Câțiva, la final, au spus: „Mai vreau!”
Probabil că ar fi interesant ca, la final de proiect, cineva să-i întrebe: „Cum a fost?” Cred că ceea ce a prins la toți este ideea că au avut tema (cartea), întrebările deschise, suportul tehnic și relațional. Mai departe e o provocare binecuvântată la nivel personal: „Chiar așa, frate, tu ce crezi despre Cuvântul acesta?”
Citind pentru a-i intervieva pe alții, parcurgi tu însuți Biblia de-a lungul anului. Sunt convins că, așa cum mi se întâmplă mie, ți se întâmplă și ție, adică, la fiecare nou-citire a Scripturii, vezi cel puțin câteva lucruri pe care nu le-ai băgat de seamă la citirile anterioare. Spune-mi ceva ce ai găsit nou, sau proaspăt, sau neștiut, sau pur și simplu uimitor, la această recitire! (Nu mă refer la lucruri descoperite prin intermediul intervievaților tăi.)
Au fost multe lucruri pe care le-am (re)marcat la o nouă citire. Zic două, că sunt legate.
Când am citit istoria lui Avraam cu jertfirea lui Isaac am simțit cu putere că acolo e vorba de Dumnezeu și de Fiul Său. Cititorul poate zice: „Ei, fâs... O știe oricine.” Evident, și eu o știam. Dar, când am citit-o cu ochi noi, mi-am zis: „Aici e mai mult decât un exemplu a ceea ce a fost la cruce, pentru noi... Aici e ceea ce s-a întâmplat la nivelul universului – un Dumnezeu care face ceva ce nu (mai) știe nimeni, ce nu poate explica, care ia o decizie ce ar primi opoziție din partea tuturor ființelor inteligente din univers și care merge până la capăt (n-are o mână care să-L oprească).”
A doua a fost, tot așa, universală, la recitirea cazului „Iov”. Am simțit că ceea ce i s-a întâmplat lui Iov este ceea ce „a pățit” Dumnezeu la nivel universal. Acuzat pe nedrept, conspirat de Satana, fără a folosi alte arme decât neprihănirea, având nevoie de timp pentru a-Și demonstra nevinovăția, făcând-o cu pierderea Fiului etc.
Zic deci că am crescut alături de cititori.
Redactând și corectând interviurile, n-am putut să nu remarc în întrebările tale un anumit mod de a citi Biblia, reflectând atenție la detalii și capacitatea de a observa tipare, idei, concepte sau cuvinte care se repetă... Uneori îmi venea să zic: „Băi, nene, Christi ăsta e dat... Duhului! Prea le vede!” Spune-mi cum citești Biblia așa încât lectura să nu fie o lunecare visătoare pe deasupra paginilor, ci spargere a gheții și sondare în adâncime? Iei notițe în timp ce citești? Colorezi versete? Sau cum?
Citesc ca pentru mine, nu pentru altul. (E și ispita de… „Mamă, ce predică bună ar ieși de-aici!”) Repet... Citesc pentru mine și nu-mi pasă dacă, după doar un singur verset, mă opresc sătul. Da, subliniez în n moduri, mai pun câte un semn, o notă. Când predic nu am foi de notițe, am doar texte marcate pe Biblie.
Îmi place deopotrivă să fac zoom in pe detalii, dar și să văd conexiuni peste cărți. Cineva va spune că sunt deștept, altul va crede că sunt chițibușar.
Eu cred că Biblia este inspirată de Dumnezeu, de aceea nu mă tem să mă duc oricât de adânc pot.
E mereu ceva de descoperit. Și este o luptă și când trebuie să le aduci la suprafață…, fie în a le spune altora articulând cuceritor, fie în a le dovedi prin exemplul personal.
Dar, zic pentru cine vrea să audă, satisfacția că am prins o rază de lumină e mai mare decât un amin-suspin la o predică cu „experiențe”. Din alt unghi, un text bine înțeles în zece minute e mai vrednic decât o oră de plictiseală de amvon. (Apropo, dialogurile noastre de aici au maximum cincisprezece minute de lectură.)
M-ai făcut și pe mine parte a proiectului tău – „Biblia, într-un an” – și-am avut, în aceste prime șase luni, nenumărate discuții despre like-uri, comentarii, inimioare roșii și distribuiri. Însă „minunățiile” astea țin doar de interesul privind vizibilitatea proiectului. Las „numerii” pentru seria „10x”. Să privim acum spre calitate. Spune-mi trei plusuri, ba chiar patru, pe care le oferă proiectul publicului interesat!
Primul e… baza. Biblia. Nu batem câmpii pe teorii, „filozofeli”, conspirații, dezbateri etc. Un om care a citit Biblia și e pe calea înțelegerii ei e un om câștigat și un om care face lumea mai bună.
Al doilea plus e că proiectul, fiind original și inovator, ne dă libertatea de a-l lăsa să fie natural, ajustabil, ceva ce le aduce deopotrivă invitatului și cititorului prospețime, inspirație, angajamentul de a merge mai departe nesiliți de nimeni.
Al treilea este că întrebările mele nu sunt doar pentru intervievat, ci și pentru cititor. Astfel, el nu este un participant pasiv, consumator al „deșteptăciunilor” altora, ci vede, aude, e la pas în aceeași călătorie, își poate adresa singur aceleași întrebări, venind cu alte răspunsuri.
Știu la sigur, că s-a-ntâmplat în casa mea. Ai venit după o zi plină-plină la Speranța TV, cu nouă emisiuni filmate și încă una live. După miezul nopții, ai stat să pregătești întrebările pentru intervievatul următor. Povestește-mi despre ce nu se vede nici pe Facebook, nici pe Substack! Ce e greu la „Biblia, într-un an”? Au fost momente când ți-ai zis „Băi, nene, în ce m-am băgat!”?
Eh, uneori se mai aglomerează lucrurile. Pasiunea pentru Scriptură și pentru proiectul acesta care merge „ceas” cere intenție, planificare, promptitudine în caz de... Nu există mers înapoi și nici coborât la prima. Au fost momente și cu oarecare tensiune, un invitat care pățește ceva pe ultima sută..., un element tehnic care joacă feste, o serie de comentarii care te fac să cântărești mai bine răspunsul sau pasul următor.
Greul e să alegi ce lași pe-afară, ce nu aduci în discuție, unde să zici: „Atât pot eu, acum. Restului îi va purta Domnul de grijă.” E o muncă, de asta să fie sigur oricine, iar invitații noștri știu cel mai bine câte ore (!) lucrăm la fiecare interviu, astfel încât materialele să fie publicate la standardul așteptat.
Printre cei intervievați de tine sunt și pastori, și laici, cei dintâi fiind parcă mai numeroși decât ceilalți. Spune-mi, cum vezi că citesc Biblia cei din prima categorie? Dar laicii? Sunt diferențe de interpretare, de abordare între cele două grupuri? Care sunt mai originali? Dar mai curajoși? Ce ne spune asta despre noi, despre biserică?
Pastorul are avantajul educației teologice, al experienței profesionale, dar și încorsetări date de un sistem care te conduce la o abordare precaută, la o exprimare atentă, să nu fii interpretat greșit. Celălalt are avantajul autenticității și libertății de a scrie cum crede el/ea, nu neapărat cum s-ar aștepta de la un oficial. (Nu zic nici că primul e cosmetizat, nici că al doilea e amator, ci că fiecare are avantajele sale.) Toți invitații noștri pot confirma că sunt liberi și încurajați să răspundă cum cred. Curajul e mai degrabă de urmărit acolo unde întrebările vizează aplicații contemporane. Să o spun cinstit:
„Biblia, într-un an” nu e „școala” unde tu știi dinainte ce întrebare îți voi pune, iar eu știu dinainte ce răspuns îmi vei da.
Un aspect extraordinar de interesant (indiferent de invitat) este acela că interviurile unde s-a răspuns viu au mai multe vizualizări decât cele „cuminți”. Cred că este un semnal al dorinței multora după ceva cu aer de prospețime, un feedback al așteptării ca cineva să articuleze și drept, și elegant, și curajos, și inspirator. De aceea mă străduiesc ca întrebările mele să nu fie pe cărările bătătorite. Și-atunci mai dai în vreun spin sau într-o mocirlă, dar poți vedea și cascade sau piscuri dincolo de frunziș.
Avem amândoi experiență editorială. Am lucrat la reviste, am redactat, am corectat, am tradus... Știm că niciun proiect nu arată la sfârșit exact cum a fost discutat/plănuit la început. Mai ales când realizarea proiectului se întinde pe o perioadă mai lungă. Apar mereu elemente de noutate, care ajustează direcția-calibrul-tirul-traseul. Ce s-a schimbat din mers la „Biblia, într-un an” de-a lungul primei jumătăți de an? Ce e altfel decât ai crezut sau sperat inițial?
Proiectul este peste așteptările inițiale, în sensul că am pornit cu două sute de abonați, iar acum sunt cinci sute cincizeci. Sunt și unii care pleacă! (Ce relaxant e să fii deschis.)
Proiectul nu e „adventist” în sensul că publicul e mai larg. Asta face să edităm mereu pentru a fi relevanți la un public dincolo de un anume staul.
Graficele arată natural, fie că e vorba de proiect sau de vreun interviu în sine: un avânt la început, apoi stabilizare și-apoi reacții (neașteptate) la o distanță anume în timp. Probabil că va urma o vară de platou și un final de an cu revenire pe plus. Asta ne-a făcut să avem așteptări realiste, dincolo de entuziasmul inițial.
Lucrurile sunt așezate la nivel de format: zece întrebări mari, zece scurte, la foc automat (asta e din milităria mea), neapărat prezentarea invitatului, câteva imagini sugestive și pasaje scoase în evidență. Cu privire la conținut sunt mereu ajustări. Nu e nimic predictibil, plictisitor, plafonat, pentru că fiecare carte a Scripturii, fiecare autor (biblic) și fiecare invitat aduc provocări noi. Ferice de noi!
O simt la mine. Poate și tu simți la fel... Ce ți-ai dori mai mult de la cititorii interviurilor (și, sperăm noi, și ai cărților biblice)? Uite, eu, de exemplu, mi-aș dori ca fiecare cititor să distribuie interviurile în diversele rețele de socializare online. Cum ți-ai dori tu să se implice cititorii în proiect, depășind nivelul de „consumatori”? Ce ar putea face ei ca să ajute proiectul să-i ajute și pe alții?
Oricine poate păcăli un „client” cu o reclamă, cu un avantaj/bonus, cu o presiune, cu o ocazie unică, cu un titlu senzațional etc. Când clientul revine însă și devine „consumator” (aleg sensul bun al cuvântului), atunci, acolo e semn de ceva care-i răspunde unei nevoi. Când numărul vizualizărilor (noi le spunem „citiri”) e dublu față de cel al abonaților e clar că cititorul dă mai departe, chiar dacă nu putem monitoriza unde, când.... Este foarte încurajator pentru noi și le mulțumim frumos.
Orice producător vrea… mai mult. Și noi vrem, dar nu cu orice preț. Suntem sătui de cifre umflate, de spin doctors. Nu, nu suntem pe TikTok.
„Biblia, într-un an” nu are niciun sponsor, nicio structură de sistem, nicio presiune. Dacă merge mai departe de abonați e pentru că cititorul vede ceva ce merită.
10x – Ha! Cine ține mitraliera acuʼ?
Ai două fete acasă. Claudia și Iris. Ele, dar, ce zic de proiect?
„În ce te-ai mai băgat?”
Ai auzit că s-a zis: „Degeaba știi să citești, dacă n-ai citit Biblia”, dar tu să-mi spui: „Degeaba citești Biblia, dacă...”
… o faci la rând. În rând. Ani la rând.
Citirea Bibliei într-un an, chiar dacă „pe sărite” (și „la rând”), nu e tot „la kilogram/metru”?
Nu e. O profesoară i-a spus recent unui prieten comun: „Mulțumesc încă o dată pentru ideea de a împărtăși cu mine studiile acelea cu invitați. Mi se pare foarte originală ideea și, de asemenea, sunt foarte interesante și folositoare discuțiile.”
Cum ne poate ispiti Diavolul când citim Biblia?
Să crezi că tu ești eroul povestirilor, iar ceilalți sunt păcătoșii.
Rezumă în cifre/numere primele șase luni de „Biblia, într-un an”!
Ah, numărătoarea poporului… Hai să zic pe furiș: dacă un interviu de la începutul Drumului spre Emaus are, la juma’ de an, aproape două mii de „citiri”, atunci face cu ochiul din mers unora dintre revistele bisericii.
Îți întorc (cu ajustare) o întrebare pe care mi-ai pus-o la Eclesiastul. Care-i fericirea cititorului de Biblie?
Că îi vorbește Dumnezeu nemijlocit.
Douăzeci și șase de interviuri până acum: douăzeci și trei de intervievați și doar două intervievate! Patriarhat?
Zecime, bob ales! Adevărul e că au mai fost două prietene, dar anumite circumstanțe de viață au cerut ajustări. Iar în a doua jumătate de an vor fi încă cinci, șase invitate.
Făcând abstracție de titlul proiectului, sintetizează-l în fix trei cuvinte!
Scriptură. Isus. Misiune.
Ai comparat adeseori citirea Bibliei într-un an cu drumul spre Emaus. Încotro vor pleca cititorii de la Emaus?
La Ierusalim!
O dorință nemărturisită de tine (până acum), legată de proiectul „Biblia, într-un an”...
A fost mărturisită într-un
cerctriunghi, ție și lui Florin Matei. Să se nască un ministry „Drumul spre Emaus”, dedicat Bibliei.
Ai menționat deja, de câteva ori, că va urma o carte cu interviurile acestea. Spune-mi mai multe despre proiectul tipărit! Care va fi publicul-țintă al cărții? De ce crezi că merită puse la un loc toate interviurile? Avantajul cărții va fi că...
Interviurile vor rămâne online, dar o carte tipărită (și în format e-book) va ajuta din cel puțin trei perspective:
ajunge și la alții, care preferă tiparul sau care stau mai departe de online (plus că e un cadou original);
cititorul care vrea să studieze are totul într-un cotor de carte sau într-un fișier digital, compact și unitar – scripta manent –, la o calitate cerută de un volum finalizat;
produsul editorial va constitui o resursă excepțională pentru cine va ști să o folosească în cercetare (nu doar a Bibliei, ci și a bisericii).
Insist un pic pe ultima idee. Îmi imaginez o persoană care are un proiect de cercetare și zice: „Mă întreb ce crede generația de acum despre Biblie, despre biserică, despre relevanța temelor creștine în societate, despre inovație în studiul personal al Scripturii etc.” În proiectul nostru are o bază originală de research (qualitative study), cu numeroase mingi ridicate la fileu.
Cartea se va numi Drumul spre Emaus. Vom reveni cu detalii și mostre după vară. Deocamdată am luat domeniul www.drumulspreemaus.ro, care să devină suportul pentru proiectul editorial finalizat.
Ce ne așteaptă în următoarele trei luni de drum spre Emaus? Nu vreau lista cărților de citit, nici numele celor ce vor fi intervievați. Imaginează-ți că faci trailer de film și vrei să ne arăți doar niște flash-uri, câteva replici, „ca-ntr-o oglindă” (vorba lui Pavel), pentru a ne trezi curiozitatea și a ne convinge să zicem: „E musai să merg «șî eu» mai departe!”
Ce știu? Știu că vom avea împletire de Vechi și Nou Testament (epistole, profeți mari și mici), că vom parcurge istoria poporului Israel prin judecători și împărați („la rând”-ul istoriei), că ne vom uimi de mari profeții din Isaia și Ieremia. Iar în ultimul trimestru vom explora cărțile cele mai grele frumoase, legate de evenimentele sfârșitului, și fundamentele credinței (neprihănirea, mântuirea).
Ce nu știu? Ce vor răspunde invitații. O frumoasă necunoscută și pentru mine.
Accentul îl pun deci pe oamenii intervievați, diverși, frumoși, de la omul din banca bisericii la cel ce activează la Diviziune, de la cineva înșurubat în sistem (în sensul bun) la cel care e „divergent” (ca mine), de la cel/cea care-și zice: „Ce aș putea spune eu?” la cel ce se gândește: „Oare am zis bine sau putea fi spus mai frumos?”
Apropo, Drumul spre Emaus este întotdeauna „a round trip”.