Ce observație bună: "minunea de azi nu garantează ascultarea de mâine"! Și cât de adevărat de tristă....
Gândul mi-a zburat la foarte multe ocazii de aplicabilitate: neascultarea din Eden, exemplul lui Iuda, graba noastră de a vedea botezuri "pe bandă", așteptările noastre scăzute pentru noi dar înalte pentru ceilalți... Mare e harul Domnului care încă ne ține!
Foarte frumos punctate exemplele fetelor lui Țelofhad (mi-a plăcut mult răspunsul care îndeamnă la a gândi mai departe) și cel al fiilor lui Core (ei îmi amintesc de un altul care-și depășește predispoziția familială - Iosif).
May 13, 2023·edited May 13, 2023Liked by Christian Salcianu
Am gasit, recitind aceasta carte cateva ”mistere”. Ma gandesc daca sunt atat de relevante dar mi se pare ciudat intr-o cartea atat de precisa, la cifra, anumite aspecte sa...scape.
Nu prea inteleg cap. 5:1-4. Era o iesire din tabara permanenta? Lepra este incurabila, dar atingerea de un mort? Lepadarea de samanta? (Si aici este referire la obicei sau la o problema fiziologica?). Imi pun intrebari, asta nu inseaman ca voi gasi si raspunsul.
Mi s-a mai parut ciudat cap. 11:4-6. La cate reguli privind jerfele citim, chiar duceau lipsa acuta de carne?
O mica remarca asupra situatiei din cap 25. Judecata lui Dumnezeu a fost clara si directa asupra celor care au inceput sa se inchine lui Baal-Peor insa de la versetul 6 situatia se schimba. Un lider, defileaza cu o madianita in fata altui lider casatorit cu o madianita. Moise nu cred ca putea sa faca ceva pentru ca ar fi fost interpretabil cred ca de aceea Fineas intervine. Am putea spune ca este vorba de o judecata in privinta unei situatii care...cum se spune:”seamana dar nu rasare!”.
1. Ieșirea din tabără pe motive de “necurăție” era ca o carantină, izolare. Durata nu ne e cunoscută, dar cu siguranță depindea de natura bolii sau a necurăției (biologice, fiziologice sau ceremoniale). Dau câteva exemple: Maria a avut lepră și apoi a fost vindecată (cap. 12), unii nu au putut lua Paștele la vremea potrivită pentru că au avut un deces (cap. 9) dar peste o lună erau deja curați.
2. Lipsa de carne. Observația ta e justă din perspectiva legilor referitoare la jertfe - se creează impresia că aveau mii de vaci, oi, capre etc. Realitatea era altfel: Moise întreabă în 11:22 dacă pot tăia “cât să ajungă”. Îmi este clar că NU aveau prea multe. Oricât ar fi avut, oricum era insuficient (vezi și v. 13), motiv pentru criza care a apărut. Problema nu era cantitatea ci “pofta” (vezi v. 34).
3. La cea de-a treia rezonez, seamănă dar nu e așa... Știm că Moise s-a dus în Madian (vezi Exodul 2:15) și s-a căsătorit acolo cu fata lui Ietro (preotul Madianului), dar contextul ne arată oameni cu respect față de Dumnezeu (vezi Exodul 18:1-12).
În capitolul 12:1 vedem că frații lui Moise au fost nemulțumiți de căsătoria lui cu această “femeie etiopiană”. Sefora NU era etiopiană sau sudaneză (cuvântul e “cușită” - Cuș a fost nepot al lui Noe, tatăl lui Nimrod). Ținând cont că nemulțumirea lor nu a primit și aprobarea Domnului, înțelegem că aducerea Seforei în discuție era mai degrabă un pretext pentru a disprețui leadershipul lui Moise. Aș zice, în tonul Mariei: “băi frate (Aaron), ne spune Moise că Domnul vorbește prin el când a adus-o pe tuciuria asta?” (Remarci că în v. 2 zice că “Domnul a auzit-o”. Da, pe Maria.) Ironia e că Maria devine “albă ca zăpada” (!!!), de lepră, după cum stă scris în 12:10. Cine e deci mai curat(ă), “sora Maria” sau “tuciuria Sefora”?
Ce vreau să arăt este că Moise s-a căsătorit cu o madianită (fata preotului) la fel cum Iosif s-a căsătorit cu fata preotului egiptean (Geneza 41:50) - sunt câteva paralele între situațiile lor (străin, soție din alt neam, doi fii, nume ale fiilor, revenire spectaculoasă, salvarea poporului etc.). Nu a greșit cu nimic.
În episodul cu Balac și Balaam avem și moabiți și madianiți (22:7), iar ce nu s-a reușit prin blestemul lui Balaam sau prin luptă s-a reușit prin seducție (25:1-3).
Când Mr. Zimri și madam Cozbi (din căpetenii amândoi, 25:14-15) defilează (cum zici) prin tabără, Moise tace. Dar nu înainte de a fi spus ce scrie la v. 5: “fiecare din voi să ucidă pe aceia dintre ai lui care s-au lipit de Baal-Peor”.
Moise nu este laș, nici prins cu mâța-n sac. Căsătoria lui a fost legitimă, în timp ce “omul acela din Israel” (v. 8) a arătat un dispreț total: a plusat curvia, idolatria, “alipirea” de zei păgâni. De ținut cont că a făcut asta pe când sfinții “plângeau la ușa cortului întâlnirii” (v. 6) - probabil gândind cu groază că nici a doua generație nu e mai brează și îi paște iar o peregrinare prin pustie... Ar fi fost tragic.
Capitolul 31 ne arată din nou un Moise ferm împotriva madianiților, chiar a femeilor care ispitiseră poporul (vs. 15-18).
P.S. Nu toți madianiții sunt răi. Vezi mai târziu pe moabita Rut care devine străbunica lui David.
Ce observație bună: "minunea de azi nu garantează ascultarea de mâine"! Și cât de adevărat de tristă....
Gândul mi-a zburat la foarte multe ocazii de aplicabilitate: neascultarea din Eden, exemplul lui Iuda, graba noastră de a vedea botezuri "pe bandă", așteptările noastre scăzute pentru noi dar înalte pentru ceilalți... Mare e harul Domnului care încă ne ține!
Foarte frumos punctate exemplele fetelor lui Țelofhad (mi-a plăcut mult răspunsul care îndeamnă la a gândi mai departe) și cel al fiilor lui Core (ei îmi amintesc de un altul care-și depășește predispoziția familială - Iosif).
Mulțumim pentru articol!
Am gasit, recitind aceasta carte cateva ”mistere”. Ma gandesc daca sunt atat de relevante dar mi se pare ciudat intr-o cartea atat de precisa, la cifra, anumite aspecte sa...scape.
Nu prea inteleg cap. 5:1-4. Era o iesire din tabara permanenta? Lepra este incurabila, dar atingerea de un mort? Lepadarea de samanta? (Si aici este referire la obicei sau la o problema fiziologica?). Imi pun intrebari, asta nu inseaman ca voi gasi si raspunsul.
Mi s-a mai parut ciudat cap. 11:4-6. La cate reguli privind jerfele citim, chiar duceau lipsa acuta de carne?
O mica remarca asupra situatiei din cap 25. Judecata lui Dumnezeu a fost clara si directa asupra celor care au inceput sa se inchine lui Baal-Peor insa de la versetul 6 situatia se schimba. Un lider, defileaza cu o madianita in fata altui lider casatorit cu o madianita. Moise nu cred ca putea sa faca ceva pentru ca ar fi fost interpretabil cred ca de aceea Fineas intervine. Am putea spune ca este vorba de o judecata in privinta unei situatii care...cum se spune:”seamana dar nu rasare!”.
Câteva răspunsuri:
1. Ieșirea din tabără pe motive de “necurăție” era ca o carantină, izolare. Durata nu ne e cunoscută, dar cu siguranță depindea de natura bolii sau a necurăției (biologice, fiziologice sau ceremoniale). Dau câteva exemple: Maria a avut lepră și apoi a fost vindecată (cap. 12), unii nu au putut lua Paștele la vremea potrivită pentru că au avut un deces (cap. 9) dar peste o lună erau deja curați.
2. Lipsa de carne. Observația ta e justă din perspectiva legilor referitoare la jertfe - se creează impresia că aveau mii de vaci, oi, capre etc. Realitatea era altfel: Moise întreabă în 11:22 dacă pot tăia “cât să ajungă”. Îmi este clar că NU aveau prea multe. Oricât ar fi avut, oricum era insuficient (vezi și v. 13), motiv pentru criza care a apărut. Problema nu era cantitatea ci “pofta” (vezi v. 34).
3. La cea de-a treia rezonez, seamănă dar nu e așa... Știm că Moise s-a dus în Madian (vezi Exodul 2:15) și s-a căsătorit acolo cu fata lui Ietro (preotul Madianului), dar contextul ne arată oameni cu respect față de Dumnezeu (vezi Exodul 18:1-12).
În capitolul 12:1 vedem că frații lui Moise au fost nemulțumiți de căsătoria lui cu această “femeie etiopiană”. Sefora NU era etiopiană sau sudaneză (cuvântul e “cușită” - Cuș a fost nepot al lui Noe, tatăl lui Nimrod). Ținând cont că nemulțumirea lor nu a primit și aprobarea Domnului, înțelegem că aducerea Seforei în discuție era mai degrabă un pretext pentru a disprețui leadershipul lui Moise. Aș zice, în tonul Mariei: “băi frate (Aaron), ne spune Moise că Domnul vorbește prin el când a adus-o pe tuciuria asta?” (Remarci că în v. 2 zice că “Domnul a auzit-o”. Da, pe Maria.) Ironia e că Maria devine “albă ca zăpada” (!!!), de lepră, după cum stă scris în 12:10. Cine e deci mai curat(ă), “sora Maria” sau “tuciuria Sefora”?
Ce vreau să arăt este că Moise s-a căsătorit cu o madianită (fata preotului) la fel cum Iosif s-a căsătorit cu fata preotului egiptean (Geneza 41:50) - sunt câteva paralele între situațiile lor (străin, soție din alt neam, doi fii, nume ale fiilor, revenire spectaculoasă, salvarea poporului etc.). Nu a greșit cu nimic.
În episodul cu Balac și Balaam avem și moabiți și madianiți (22:7), iar ce nu s-a reușit prin blestemul lui Balaam sau prin luptă s-a reușit prin seducție (25:1-3).
Când Mr. Zimri și madam Cozbi (din căpetenii amândoi, 25:14-15) defilează (cum zici) prin tabără, Moise tace. Dar nu înainte de a fi spus ce scrie la v. 5: “fiecare din voi să ucidă pe aceia dintre ai lui care s-au lipit de Baal-Peor”.
Moise nu este laș, nici prins cu mâța-n sac. Căsătoria lui a fost legitimă, în timp ce “omul acela din Israel” (v. 8) a arătat un dispreț total: a plusat curvia, idolatria, “alipirea” de zei păgâni. De ținut cont că a făcut asta pe când sfinții “plângeau la ușa cortului întâlnirii” (v. 6) - probabil gândind cu groază că nici a doua generație nu e mai brează și îi paște iar o peregrinare prin pustie... Ar fi fost tragic.
Capitolul 31 ne arată din nou un Moise ferm împotriva madianiților, chiar a femeilor care ispitiseră poporul (vs. 15-18).
P.S. Nu toți madianiții sunt răi. Vezi mai târziu pe moabita Rut care devine străbunica lui David.