Numeri – cădelnița lui Core sau sulița lui Fineas?

O istorie a poporului Israel, „în pustie”.

Continuăm istoria poporului Israel, începută în Exodul. Cartea Numere (sic!) este nu doar o înșiruire de nume, recensăminte și statistici, ci, așa cum spune în primul ei rând (care este, de fapt, titlul în original), prezentarea istoriei lui Israel „în pustie”. Hristos a fost cu ei, ca stâlp de foc și nor, ca stâncă și ca… șarpe în pustie.

Invitatul meu este pastorul Florin Răduț, care mi-a înmânat digital următoarea carte de vizită:

Îmi place să petrec timp în natură, chiar dacă nu am la dispoziție atât cât mi-aș dori. Mă bucur de momentele petrecute alături de familie și de ferestrele deschise în suflet prin studierea Cărții Sfinte. Am absolvit Teologia în 2002, am păstorit mai multe biserici din zona Olteniei și am avut privilegiul să fiu implicat în activități pentru generația tânără, cum ar fi proiectul educativ „Cine citește crește”.

Florin, Simona și Thomas Răduț.

În momentul de față sunt implicat în activitățile ce au legătură cu Școala de Sabat și Lucrarea Personală din cadrul Conferinței Oltenia. De puțin timp, în mediul online, realizez un podcast intitulat KM 0, unde persoane diverse își prezintă povestea cunoașterii de Dumnezeu. Visul meu este ca, la programele din biserică, să îi „virusez” pe cât mai mulți să înțeleagă că cea mai bună metodă misionară rămâne PRIETENIA.

603.550 de bărbați (1:46) cu vârsta de la 20 de ani în sus, apți de armată, fără leviți, femei, adolescenți sau copii. Cu totul, probabil, erau peste 2 milioane de oameni. Patruzeci de ani mai târziu, toți acești bărbați sunt morți și vorbim de o generație cu totul nouă (26:64). Și-au imaginat așa ceva la ieșirea din Egipt? Ce n-au știut despre… ei înșiși cei din prima generație?

Platon spunea că „prima și cea mai mare victorie e să te cunoști pe tine însuți”, înțelegând deci că autocunoașterea este o formă a înțelepciunii. Prima generație, de care zici, nu a conștientizat limitele naturii umane, ci a privit totul ca un statu-quo. Mă gândesc la textul: „Inima este nespus de înșelătoare și de deznădăjduit de rea. Cine poate s-o cunoască?” (Ieremia 17:9). Natura umană este afectată de păcat, iar instabilitatea emoțională, cu urcușuri și coborâșuri, face parte din „meniul zilei”.

Cei care au plecat din Egipt, pe lângă faptul că nu și-au cunoscut propria inimă, au intrat în legământ cu un Dumnezeu al cărui caracter cuprindea două aspecte fundamentale: dragostea și dreptatea (Psalmii 85:10,11). Dumnezeu S-a descris ca fiind „plin de îndurare și milostiv”, dar fără a-l considera „pe cel vinovat drept nevinovat” (Exodul 34:6,7). Prin urmare, necunoașterea de sine și, totodată, a lui Dumnezeu a avut o influență masivă. 

Schimbul de generații presupunea reînnoirea cunoașterii de sine și de Dumnezeu.

---

Călătoria prin pustie a poporului Israel nu a fost lipsită de peripeții. De la ieșirea din Egipt (14:22) au avut parte de minuni cu nemiluita – mană în fiecare zi, apă din stâncă, norul prezenței lui Dumnezeu (9:15-23). Și totuși, nemulțumiri la tot pasul. Până acolo că au zis, la intrarea în țara promisă: „De ce n-om fi murit noi în țara Egiptului sau de ce n-om fi murit în pustia aceasta?” (14:2). Mai târziu, „poporul și-a pierdut răbdarea pe drum” (21:4). În final au zis: „... ni s-a scârbit sufletul de această hrană proastă” (21:5). Cum merg în paralel minunile cu necredința? 

Este important să amintim că liberul arbitru este un principiu fundamental al guvernării lui Dumnezeu, în cer și pe pământ. Dumnezeu nu a creat roboți – noi, oamenii, putem face alegeri morale. Puterea de alegere este în strânsă legătură cu capacitatea de a iubi. Dacă iei libertatea de a alege, distrugi capacitatea de a iubi, căci nimeni nu poate fi forțat sau constrâns să iubească. Iubirea este o manifestare a liberului arbitru, deoarece ființele umane nu au fost create să trăiască pe „pilot automat”.

Cred deci că minunea de azi nu garantează ascultarea de mâine. 

Un alt aspect important este transformarea interioară. „Din inimă ies gândurile rele...”, a zis Isus (Matei 15:19), iar înțeleptul Solomon sfătuia așa: „Păzește-ți inima mai mult decât orice, căci din ea ies izvoarele vieții” (Proverbele 4:23). Minunile care au avut loc i-au uimit pe israeliți, dar nu au transformat viața lor. Ca martor la manifestările divine multiple, poporul a avut o credință întemeiată pe vedere, nu pe relația directă și personală cu Dumnezeu. Evanghelistul Ioan descrie o perspectivă identică: „Măcar că făcuse atâtea semne înaintea lor, tot nu credeau în El” (Ioan 12:37). Inima nu a fost schimbată, iar asta a condus la nemulțumire și răzvrătire. 

---

Episodul iscodirii (spionaj, explorare) țării promise ne arată că destinul atârnă uneori de un fir de ață, de decizia sau de influența unor indivizi. Avem 12 căpetenii care explorează țara. Raportul este „minority report” – concret, 10 împotriva a 2. Ce faci când cei doi spun „haidem..., căci vom fi biruitori” (13:30), iar alții, majoritate covârșitoare, zic „nu putem” (13:31)? Ce e de făcut când unii spun: „Domnul este cu noi, nu vă temeți” (14:9), iar „toată adunarea vorbea să-i ucidă cu pietre” (14:10)?

„Paradoxurile Evangheliei” este expresia care indică principiile transmise umanității de către Dumnezeu, dar care contravin normelor obișnuite printre oameni: e mai ferice să dai decât să primești; suntem mari atunci când ne facem mici; trăim atunci când murim etc. Toate par ciudățenii din perspectiva logicii umane și pot fi considerate la limita absurdului. Și totuși, ele sunt valabile din perspectiva omului care se raportează la Dumnezeu și la principiile Împărăției de Sus.

În contextul acesta, cucerirea Canaanului părea imposibilă dacă era privită doar din perspectiva rațiunii umane. Căci „poporul... este puternic, cetățile sunt întărite și foarte mari” (Numeri 13:28). Majoritatea iscoadelor nu au mers prin credință, ci doar prin vedere.

Ce era cucerirea Canaanului pe lângă ieșirea din Egipt? Prezența divină în mijlocul poporului garanta victoria. Moise a zis: „Domnul Se va lupta pentru voi, dar voi stați liniștiți” (Exodul 14:14). Acum, Iosua spune: „Domnul este cu noi, nu vă temeți de ei” (Numeri 14:9).

Iosua și Caleb, minoritari, s-au gândit la norul lui Dumnezeu de deasupra taberei lui Israel. Cucerirea Canaanului era posibilă, așa cum „toate lucrurile sunt cu putință la Dumnezeu” (Marcu 10:27). Oamenii credincioși, de-a lungul istoriei, chiar dacă au fost minoritari, nu s-au panicat, ci au așteptat „în tăcere ajutorul Domnului” (Plângerile lui Ieremia 3:26). 

---

Am amintit un recensământ (1:46). Spre finalul cărții e altul (26:51,64), cu indicatori similari în ce privește poporul și numărul leviților. De-a lungul peregrinării au murit: „o parte din marginea taberei” (11:1); „adunătura de oameni” (11:4) și chiar dintre israeliți pier într-o „urgie foarte mare” (11:33,34); 10 căpetenii la iscodirea țării (capitolul 14); 250 de lideri, plus căpeteniile răscoalei lui Core, Datan și Abiram, plus alți 14.700 (capitolul 16); „mulți oameni în Israel”, în episodul cu șerpii (21:6) și alți 24.000 (din generația nouă) în urgia din Madian (25:9). Orice om normal, care privește lucrurile astea, vede aici… Ce vede? Mă gândesc la Pavel, care scrie că: „Aceste lucruri li s-au întâmplat ca să ne slujească drept pilde și au fost scrise pentru învățătura noastră” (1 Corinteni 10:11).

„Cine seamănă în firea lui pământească va secera din firea pământească putrezirea” (Galateni 6:8). Scriptura ne spune limpede că vom secera ce am semănat. Prin urmare, trebuie să conștientizăm zi de zi că fiecare va culege ce a semănat. Domnul Hristos are milă de toți, dar asta nu înseamnă că ne va trece cu vederea orice, indiferent cum trăim.

Cei care cunosc standardele divine, dar nu le îndeplinesc, vor suporta consecințele, deoarece Dumnezeu „nu socotește pe cel vinovat drept nevinovat și pedepsește fărădelegea” (Exodul 34:7). Generația care a ieșit din Egipt a avut privilegiul să vadă cu propriii ochi intervențiile directe și supranaturale ale lui Dumnezeu. Favoarea aceasta a presupus o mare responsabilitate: ascultare deplină. 

Merită să semănăm iubire, iertare, bunătate și răbdare. Înțelepciunea populară spune și ea: „după faptă și răsplată”; „bine faci, bine găsești” etc. Nicolae Iorga a descris procesul astfel:

„Semeni un gând, culegi o faptă; semeni o faptă, culegi un obicei; semeni un obicei, culegi un caracter; semeni un caracter, culegi un destin.”

Iau două personaje – Eldad și Medad. Aceștia nu vin la cort, unde fuseseră convocați, ci rămân în tabără, iar Duhul coboară și peste ei. Parcă simt ca Iosua: „Nu se poate, domnule! Unde mai e ordinea?” Și totuși, Moise, copleșit de Dumnezeu, zice: „Ești gelos pentru mine” (11:24-30). De la care lider să învăț aici?

Trăim într-o societate în care conceptul de leadership e o componentă crucială a managementului – cauți eficiența maximă, atingerea obiectivelor. În contextul din Numeri, Iosua este modelul liderului tânăr, care promovează conformismul, iar Moise, liderul înțelept, care urmărește rezultatele finale. „Mai bun este sfârșitul unui lucru decât începutul lui” (Eclesiastul 7:8). 

Fiecare lider are propriile limite, mai ales dacă avem în vedere declarația împăratului David: „În păcat m-a zămislit mama mea” (Psalmii 51:5). Prin urmare, trebuie să învățăm de la conducătorii care promovează valorile creștine, având roada Duhului (Galateni 5:22,23). 

Din perspectivă biblică, liderul suprem rămâne, pentru fiecare credincios, Isus: „Să ne uităm țintă la Căpetenia și Desăvârșirea credinței noastre” (Evrei 12:2). Asemănarea cu Fiul lui Dumnezeu și promovarea valorilor Lui sunt elemente esențiale pentru leadershipul spiritual.

Urmăresc în carte o anume dreptate divină. Poporul păcătuiește, când cu intrarea în țara promisă – „toată adunarea”, „poporul” (14:1), „toți copiii lui Israel”, „toată adunarea” (14:2) –, dar Dumnezeu îi va pedepsi doar pe răzvrătiți, în timp ce copiilor le va da țara promisă (14:29-33). Mai târziu, Domnul le zice lui Moise și Aaron: „Despărțiți-vă din mijlocul acestei adunări” (16:21) și „Dați-vă la o parte din preajma locuinței lui…” (16:24,26). Cum trage Dumnezeu linia?

Dumnezeu trage linie în funcție de privilegiile avute de o persoană. Apoi ține cont de înclinația permanentă pe care cineva o are în ce privește răul. A persevera în acțiuni rele și a considera că nu este nimic nepotrivit aduce după sine pedeapsa divină.

Pentru ca răul să fie stârpit din rădăcină și, astfel, să se limiteze răspândirea lui, Dumnezeu este nevoit să traseze niște linii concrete, incluzând chiar măsuri punitive radicale. Desigur, pedeapsa pentru revoltă diferă de la caz la caz, în funcție de gravitatea acesteia. 

---

Citesc istoria lui Fineas. Când o căpetenie din popor face un păcat în văzul lumii, la nivelul de „mă doare în cot de tot ce ziceți voi și de toată istoria voastră”, Fineas pune piciorul în prag și sulița în pântece (25:6-15). Cine e azi un Fineas? Dau patru variante: unul care îi zice trezorierului „dă socoteală de isprăvnicia ta”, unul care se ridică la alegerile din biserică și denunță politica din comitetul de numiri, unul care iese la tribună și spune ceva contra „elgibitiștilor” sau unul care iese pe post și zice de Antihristul de (pe) la Vatican?

„Fineasul” modern este cel care cunoaște foarte bine privilegiile și responsabilitățile copiilor lui Dumnezeu. El nu urmărește să devină erou și nu intenționează să se răzbune pe cineva anume.

Interesul suprem este apărarea cauzei divine și mustrarea celor care ignoră adevărurile revelate. 

Fineas recurge la măsuri extreme pentru ca principiile biblice să nu fie alterate. Glasul lui se aude în propria familie, în biserică și chiar în societate. Totul însă se face cu duhul blândeții și cu toiagul dreptății, în funcție de context și de situație. 

Mustrarea unui administrator sau a celor care nu respectă un protocol la alegeri, protestul față de principiile „elgibitiștilor” sau prezentarea Antihristului nu sunt obiectivele supreme din agenda lui Fineas. El cunoaște adevărul, Îl iubește pe Creator și orice reacție demonstrează insensibilitatea lui față de starea de căldicel a creștinului. Deviza lui este apărarea caracterului divin și nu pedepsirea vreunei persoane. 

10x – întrebări la foc automat

1. Ce daruri să fie aduse azi de mai-marii poporului (7:2)?

   Cele care să nu orbească „ochii înțelepților”, să nu sucească „cuvintele celor drepți” (Exodul 23:8).

2. Cum îți imaginezi un steag al unei seminții (2:3,34)?

   Simplu, sugestiv și reprezentativ. Nu „eu”, ci „EL” (de la Elohim)!

3. Ce trâmbițe de argint mai avem azi (10:2)?

   În lume, sunt sirenele, mesajele Ro-Alert, alarma de la telefon.

4. Cum arată azi „toiagul înflorit” al unui ales al Domnului (17:5)?

   E caracterul celui chemat la slujire, nu bolidul condus sau marca costumului purtat.

5. De Hristos e vorba în 35:25, „să locuiască acolo până la moartea marelui-preot”?

   Da, dacă ne gândim la planul superior – izbăvirea deplină prin sacrificiul Domnului Isus.

6. Au fost leviții „botezați” (8:6,7) cu apă, rași complet, înnoiți din cap până-n picioare?

   Ascultarea de Dumnezeu era vitală, dar, pentru a înțelege pe deplin misiunea, era nevoie de „botezul” special.

7. În 31:49, liderii veniți de la luptă spun: „nu lipsește niciun om dintre noi”. N-ai vrea ca unii să se fi pierdut în luptă?

   Prefer deviza muschetarilor: „Toți pentru unul, unul pentru toți”.

8. Fetele lui Țelofhad (capitolul 27)… Nu putea Domnul să îi dea omului un băiat și gata?

   „O, adâncul bogăției, înțelepciunii și științei lui Dumnezeu! Cât de nepătrunse sunt judecățile Lui și cât de neînțelese sunt căile Lui! Și în adevăr, cine a cunoscut gândul Domnului?” (Romani 11:33,34).

9. „Să aveți o adunare sfântă: atunci să nu faceți nicio lucrare de slugă” (28:18; 29:1,7,12). Ce-i aia „slugă” în zilele noastre?

   Pe vremea aceea era „lucrare agricolă”. Azi pot fi activități care presupun efort fizic; sunt mai neplăcute și poate chiar detestabile.

10. „Să dea Dumnezeu ca tot poporul Domnului să fie alcătuit din proroci” (11:29). Cum ar fi?

    Lumina adevărului ar fi puternică cu un număr mare de proroci.

Citesc binecuvântarea din 6:22-27. O punem pe făgăduințe, pe vreo carte oferită cadou la botez, o spunem la binecuvântarea unor copii. Tălmăcește-ne ce vrea să zică!

Promisiunile divine îi sunt adresate nazireului, adică persoanei consacrate, dedicate în sens religios, sau ceremonial, cauzei divine. Altfel spus, cuiva care Îi este pe deplin închinat lui Dumnezeu. În Cartea Sfântă avem cazurile lui Samson (Judecătorii 13:5), Samuel (1 Samuel 1:11) și Ioan Botezătorul (Luca 1:15). 

Cuvintele indică dorința lui Dumnezeu pentru călăuzire și implicare directă în viața celor chemați pentru o misiune specială. Obiectivul va fi putea fi realizat doar având parte de prezența divină care binecuvântează, luminează și înalță.

Întristarea lui Moise. La Exodul vorbisem despre el ca erou, un lider adevărat. În Numeri are și câteva ocazii de burn out! Nu mai poate… (cum scrie în 11:10-15). În 20:8 citim că li s-a spus lui și lui Aaron: „Să vorbiți stâncii”, dar Moise „a lovit stânca de două ori” (20:11). Și „a ieșit apă din belșug...” Dumnezeu îi dă apă poporului în ciuda necredinței și a neascultării lui Moise?

Pare ciudat, dar Dumnezeu ne spune deschis: „Gândurile Mele nu sunt gândurile voastre și căile voastre nu sunt căile Mele... ci, cât sunt de sus cerurile față de pământ, atât sunt de sus căile Mele față de căile voastre și gândurile Mele față de gândurile voastre” (Isaia 55:8,9). Prin urmare, Dumnezeu a venit în întâmpinarea situației cu apă din belșug, în ciuda atitudinii lui Moise și Aaron. Nevoia urgentă trebuia rezolvată în ciuda sfidării manifestate de conducători. 

Păcat că nu a fost interes din partea poporului pe termen lung pentru „apă vie” (Ioan 4:10).

---

Închei cu ceva ce mi-a atras atenția, un Dumnezeu care nu pedepsește copiii pentru prostiile părinților. Când cu răscoala lui Core, pe când mureau pe capete, Aaron „s-a așezat între cei morți și între cei vii” (16:48). Când s-a făcut al doilea recensământ, s-a știut și s-a scris clar: „Fiii lui Core n-au murit” (26:11). Abia citind aici, și întorcându-mă la capitolul 16, văd că doar Datan și Abiram au ieșit cu nevestele și pruncii lor (16:27). Cum poți să fii azi un fiu al lui Core, viu și nevătămat?

Viața este darul din partea lui Dumnezeu, iar modul în care o trăim este darul pe care noi I-l facem lui Dumnezeu.

Fiii lui Core sunt vii prin alegerea binelui.

Astfel ajung să aibă un nume bun pe vremea lui David, devenind autori de psalmi. Parcă citesc în dreptul lor o vorbă de-a lui Emil Cioran: „Despre viață nu se poate scrie decât cu un toc înmuiat în lacrimi.”

În timp ce privim cu uimire la perfidia israeliților, nu trebuie să ne grăbim cu condamnarea îndărătniciei inimii lor. Noi nu le suntem în niciun caz superiori, dacă urmăm aceleași căi de neîncredere în Dumnezeu. Trebuie să mergem în profunzime în cunoașterea voii și a căilor Lui.

A rămâne în viață a reprezentat o favoare divină, dar, vorba lui Abraham Lincoln, „nu anii din viață sunt cei care contează, ci viața din anii tăi”. A avea încă suflare înseamnă că Cel de Sus te poate folosi în continuare ca unealtă a Sa pentru a scrie mesajul iubirii divine în viața semenilor tăi.

Dragi prieteni, pentru săptămâna viitoare citim, ca în oglindă, o serie de psalmi. Așa cum am creionat proiectul, mergem la cartea a IV-a a Psaltirii, de la #90 la #106, și vom vedea elemente comune cu cartea Numeri. Împreună-călătorul pe Drumul spre Emaus va fi pastorul George Șchiopu, capelanul Universității Adventus.

Vă mulțumim tuturor pentru susținere și vă invităm să distribuiți mai departe aceste dialoguri. „Biblia, într-un an” este un proiect non-profit. Găsiți aici ideea inițială, planul și motivația, emisiunea de la Speranța TV dedicată proiectului și raportul despre primul trimestru.