Judecătorii & Rut – când fiecare făcea ce voia

Două cărți ce ilustrează cum realitatea bate filmul.

Invitații de astăzi pe Drumul spre Emaus sunt tată și fiică. Ne știm personal de vreo 25 de ani. Emil Eremie („nea Emi”) a fost pastor la Râmnicu Vâlcea pe vremea când eu mijeam a fi lider de tineret. Mi-a fost și „înger-păzitor”, dacă mai știe cineva jocul. Țin minte de-atunci o serie de prezentări pe marginea celor două cărți citite săptămâna aceasta, motiv pentru care l-am cerut în proiect.

În trei generații: Iulia, Larisa și Emil Eremie; Larisa, Maya și Karina.

Larisa, fiica lui, este printre puținele persoane în fața cărora Claudia (soția mea) zâmbește, iar eu tremur. :) Când sunt pe scaunul ei de stomatologie, este atentă ca la examen, nu care cumva să am vreun dinte împotriva ei! Locuiește în Râmnicu Vâlcea împreună cu cele două fiice, iar locul unde se simte cel mai bine este „acasă”. Ajută oamenii și o face cu toată dăruirea, fie în lucrul zilnic la cabinetul DenTeam, fie în alte locuri și proiecte unde este nevoie de ea.

Am citit cărțile dintre Iosua și Împărați. Emil a răspuns la întrebările despre Judecătorii, iar Larisa la ceea ce a fost legat de cartea Rut.

După moartea lui Iosua și a întregii lui generații, „s-a ridicat după el un alt neam de oameni, care nu cunoștea pe Domnul, nici ce făcuse El pentru Israel” (Judecătorii 2:10). Ce urmează nu sunt doar versete (vs. 11-23), ci ani, decenii și secole de lepădare, mânie, robie, izbăvire și… reluare. Suntem în țara promisă sau nu?

O temă a cărții Judecătorii este aceasta: consecințele faptelor părinților asupra copiilor. Popoarele canaanite rămase în țară, nealungate și nestârpite de către părinți și coexistarea în același teritoriu – iudei și păgâni – au determinat o fuziune, un amestec social și religios cu efecte devastatoare asupra generației următoare. Încetarea ostilităților, renunțarea la luptă, acceptarea tacită a situației, acestea au modelat o generație care nu va cunoaște arta războiului în lupta cu păcatul (3:1,2), fiind complet nepregătită în fața conflictelor (5:8).

Noua generație începe să-i privească pe canaaniți cu ochi prietenoși, constatând că nimic nu mai este păcat, că totul e permis. Vor sfârși prin a se angaja nu doar în legături sociale cu dușmanii lor, ci și în legături de sânge (3:5,6). 

De-a lungul cărții observăm această ciclicitate – apostazie și revenire spirituală –, fiecare etapă conținând cinci pași: păcat/neascultare, robie, strigăt, eliberare, liniște/pace. Israeliții au avut constant probleme cu cele două aspecte fundamentale în care se manifestă ascultarea: închinarea și moralitatea. 

---

Într-un așa context și într-o istorie de trei sute de ani, apare judecătorul. Care nu e împărat, nici proroc. Pare lider militar, dar are și valențe spirituale uneori. Ce e de fapt judecătorul?

Cartea Judecătorii prezintă lupta dintre două împărății/forțe – binele și răul. Miza este aceeași de veacuri: cucerirea spiritului uman pentru închinare. Evenimentele menționate în carte, privite prin ochiul uman, par simple etape istorice, în care un popor cucerește, iar altul e cucerit. Din perspectivă cosmică, ele se văd cu totul altfel.

Fiecare judecător este chemat de Dumnezeu și folosit ca instrument de reabilitare a poporului vinovat, dar pocăit.

Înclin să cred că numărul de doisprezece judecători ai istoriei lor are semnificație doar privit din aceeași perspectivă, întărind imaginea luptei cosmice dintre Dumnezeu și Satana. Numărul acesta poate simboliza pecetea lui Dumnezeu pe un popor care Îi aparține, chiar dacă a eșuat în ascultare.

Cum de scrie cronicarul că „Domnul a întărit pe Eglon, împăratul Moabului, împotriva lui Israel” (3:12)? Sau: „Domnul… i-a vândut în mâinile lui…” (3:8; 4:2) și „Domnul i-a dat…” (6:1)?

Tipic Vechiului Testament este faptul că, atunci când Israel era neascultător, Dumnezeu Se folosea de dușmanii poporului Său, națiuni străine, ca executori ai pedepselor Lui (Leviticul 26:21-26; Deuteronomul 32:23-25). Am putea spune că, atunci când oamenii nu mai ascultau de Dumnezeu, ei pierdeau puterea Lui protectoare, care ținea la distanță națiunile vrăjmașe. 

Culmea cărții Judecătorii este să lupți la început împotriva păcatului (vezi primul capitol), pentru ca, mai apoi (vezi capitolele finale), să lupți cu înverșunare ca să nu ți se ia păcatul de care ai devenit dependent. Pe parcursul acestei istorii, Dumnezeu intervine, „întărind” pe vrăjmași împotriva lui Israel și „vânzându-i” în mâinile lor.

---

Când să citesc despre Barac, acesta parcă dispare, eclipsat de Debora (capitolele 4 și 5). Avem și noi „misiunea femeii”, dar parcă e așa, mai la clasa a doua. Sau promovată o dată pe an, în vreo ocazie specială. Cum ar putea arăta „deborele” de azi? 

Cum preferi? Să asculți de sfatul unei femei (Debora), iar biruința în viitorul conflict să-i aparțină tot unei femei (Iael)? Sau să te poziționezi ca bărbat mândru, plin de sine, care le știe și le face pe toate, dar care va pierde lamentabil bătălia?

În contextul unei bătălii cosmice, Debora este chemată de Dumnezeu pentru a fi portvocea Sa. Iael este o altă femeie curajoasă, care dovedește multă înțelepciune în abordarea unei situații dificile, ducând misiunea la bun sfârșit. În lucrarea lui Dumnezeu, chemarea și darurile sunt de la El, care, prin Duhul Sfânt, „dă fiecăruia în parte cum voiește” (1 Corinteni 12:11).

Cred că, uneori, bărbații ar trebui să se „ascundă” în spatele înțelepciunii pe care Dumnezeu le-o dă femeilor în misiunea încredințată bisericii Sale (Galateni 3:28). 

Aduc înainte trei judecători cu apucături diferite. Ghedeon pune semne, zdrobește idoli, are victorii extraordinare și sfârșește la limita idolatriei (8:27). Iefta are origini dubioase (11:1), victorii excepționale și jurăminte pripite. Samson are o putere și o instabilitate notorii – miere de albine în cadavru de leu. Alegeți unul dintre acești eroi ai credinței (Evrei 11:32) pentru un scurt comentariu!

Samson. A fost tipul de om care s-a „jucat cu focul” toată viața. De la „înălțimile” amețitoare ale experiențelor cu Dumnezeu – ruperea fălcii leului, zdrobirea a o mie de filisteni cu o falcă de măgar (în puterea Duhului Sfânt) – la văile adânci ale păcatului, în brațele ademenitoare ale poftelor firești, carnale. Trist, dar adevărat.

Samson cunoștea arhitectura construcțiilor filistene, știa că stâlpii centrali constituiau structura de rezistență a unui templu (vezi azi: sabatul, familia). Odată ce aceștia ar fi fost dărâmați, toți ceilalți stâlpi ar fi ajuns simple piese de domino, care s-ar fi frânt sub greutatea construcției de deasupra. Samson a știut clar ce va urma gestului său: prăbușirea celor doi stâlpi însemna moartea vrăjmașilor lui Dumnezeu, cu prețul unei curate sinucideri.

Judecătorii, sau eliberatorii, n-au fost îngeri, ci oameni supuși „acelorași slăbiciuni ca și noi” (Iacov 5:17). Dumnezeu îi întâlnește pe oameni acolo unde sunt, într-un timp definit al istoriei, folosind diverse ocazii ca să Se explice pe Sine Însuși și, în același timp, să arate modul în care intenționează să Se manifeste într-o situație dată. Omenescul, însă, le-a aparținut întotdeauna celor chemați.

---

Răutatea oamenilor din Ghibea este un caz de „știrile de la ora 5” (Judecătorii 19 și 20). Ne e rușine să citim despre monstruozitatea de acolo. De ce ne este prezentată grozăvia asta? Care-i planul Duhului care l-a inspirat pe cronicar?

Capitolele 19–21 descriu unul dintre cele mai degradante episoade din Biblie. Un om care avea o responsabilitate morală în societate, un „angajat” al Casei Domnului, are probleme de moralitate chiar în familie. Odată produsă această breșă, în societate apare un nucleu care va dezvolta germenele imoralității, afectând respectul, cinstea, onestitatea, dreptatea etc. Treptat, pe nesimțite, societatea este ademenită de un astfel de stil de viață, devenind dependentă de el. În final ajunge să lupte pentru ocrotirea noilor „valori”, antrenând în această mișcare tot mai multe comunități umane. 

Deviind de la Cuvântul lui Dumnezeu, etica a îmbrăcat forme inumane într-o societate în care „fiecare făcea ce-i plăcea”. Nimeni nu suporta să fie corectat în vreun fel. Dacă moral și etic e ceea ce stabilesc eu, nu mai am nevoie de nimeni. 

O ființă putea fi agresată verbal și fizic, proprietatea cuiva era în pericol, dreptul la intimitate era ignorat. Pe de altă parte, agresorii au dreptul să fie protejați, un drept „strigat” în gura mare – nimeni nu se poate împotrivi, iar cine îndrăznește să o facă apelând la morală va fi supus agresiunii (vezi mișcările LGBTQ+).

Când cineva a luat atitudine, agresivitatea în fața „pericolului” a fost devastatoare. În doar două zile, patruzeci de mii de oameni au căzut pe câmpul de luptă, simbol al faptului că păcatul imoralității de natură sexuală e mai rău decât cel al idolatriei (20:21-25). 

Acolo unde nu este Dumnezeu, formele religioase iau locul Lui. Unde nu este evlavie, nu este morală. Unde nu este morală, dispare opinia publică, iar fără opinie publică, „fiecare face ce-i place.”

Expresia „nu era împărat în Israel” e repetată (17:6; 18:1; 19:1). Finalul este identic, ca o concluzie (21:25). Unde era problema, la lipsa împăratului sau la pofta inimii nepocăite?

Încă de la începutul cărții Judecătorii descoperim un adevăr fundamental: „Dar, după moartea judecătorului, se stricau din nou… și stăruiau în această purtare și împietrire” (2:19). Păcatul are o caracteristică principală: oferă-i un mic început și, treptat, îți va cuprinde întreaga sferă de existență și-ți va distruge capacitatea de a-i rezista. Fiecare generație care vine moștenește, prin naștere, înclinația firească spre păcat (Romani 5:12). Influența părinților nesfințiți prin adevărul lui Dumnezeu determină generația următoare nu doar să nu fie dispusă la a înlătura anumite obiceiuri degradante, ci să adauge și altele, dezvoltate în timpul vieții lor.

Nu te poți teme de un Dumnezeu despre care asculți câteva ore la biserică, în câteva imnuri religioase sau citate din Biblie. Teama de păcat nu mai vine atunci din domeniul moralului, ci, eventual, din cel al eticului: să nu faci ceva reprobabil ca să nu te vadă oamenii.

Urmăresc sumar istoria în etape a lui Mica:

1. mama iubește idolii,

2. fiul face o casă pentru ei,

3. nepotul este „sfințit”, consacrat slujirii lor.

4. Iar preotul ce face? Nu mustră păcatul idolatriei, ci lustruiește zilnic dumnezeii casei, așezându-i în ordine pe raft și urând apoi de bine casei lui Mica pentru o mână de arginți, mâncare și câteva haine de schimb.

Aud gongul macabru: În vremea aceea, nu era împărat în Israel. Fiecare făcea ce-i plăcea.

10x – Întrebări la foc automat (șapte din Judecătorii și trei din Rut) 

1. „Ai prea mulți oameni”, îi zice Domnul lui Ghedeon. Efectivele scad de la 30.000 la 10.000, apoi la 300. Adică 1%?

   Omul se simte în siguranță când cantitatea este mare, dar, uneori, Dumnezeu cere „puțin și bun”.

2. Cine sunt azi neamurile care „vă vor sta în coaste” (Judecătorii 2:3)?

   Obiceiurile păcătoase neînvinse.

3. Mai bine să fii pastor de district sau președinte de conferință (Judecătorii 18:19)?

   Ideal, un om credincios, care să nu creeze probleme nimănui.

4. S-a sinucis Samson ca un kamikaze (Judecătorii 16:30)?

   Da și nu. Scopul existenței sale: „începutul izbăvirii lui Israel din mâna filistenilor.”

5. Cum ar fi tradus azi testul „șiboletului” (Judecătorii 10:6)?

   Când deschizi discuția despre un subiect „fierbinte” (zecime, Duhul Sfânt, darul profetic etc.), îți dai seama imediat de care parte sunt interlocutorii tăi.

6. Căsătoria beniamiților cu fetele din Silo nu pare a fi un artificiu (Judecătorii 21:20-23)?

   Uneori și compromisurile ajută la repararea unor relații și vindecarea unor răni.

7. Cinci calități ale eroinei Naomi!

   Bunătate. Răbdare. Înțelepciune. Perseverență. Devotament.

8. „Hei, cutare…” (4:1) Anonimul care nu a vrut să-și strice moștenirea… (Rut 4:6). Ce avea de pierdut?

   Pierdea moștenirea pe care trebuia s-o împartă cu o „păgână”.

9. Când face o noră mai mult decât șapte fii (Rut 4:15)?

   Când iubește.

10. Cine e „spinul” pe care oamenii din biserică îl cer ca împărat peste ei (Judecătorii 9:14)?

    Cel care, deși nu știe prea multe, consideră că are răspuns la toate întrebările.

Ghedeon întreabă: „Dacă Domnul este cu noi, pentru ce ni s-au întâmplat toate aceste lucruri [nenorociri]” (6:13)? Fiecare își știe propriile eșecuri, ratări ale țintelor. Cum dăm mai departe? 

Eșecurile și neîmplinirile personale, familiale și sociale duc la resentimente. Resentimentul ia naștere din pricina reprimării sistematice a anumitor emoții și afecte, care sunt normale în sine, aparținând naturii umane. („Normale” în contextul naturii umane decăzute.) Bine ar fi să ne exprimăm sentimentele! La nivel practic e greu: ești creștin, ai anumite limite de exprimare a stărilor și sunt și sfaturi date de Mântuitorul, ce par nu doar a îngrădi, ci a crește (aparent) resentimentul (întoarce obrazul când celălalt te plesnește!).

Să fim atenți atunci când trecem prin diferite evenimente în viață, când firea noastră se revoltă și simte imboldul invidiei, răzbunării sau pizmei (punctele de plecare ale resentimentului)… Să căutăm să le rezolvăm. Să aplicăm pansamentele Scripturii. Pentru răzbunare, iertarea. Pentru invidie, iubirea.

Dacă ne predăm Domnului, El poate face multe cu și pentru noi. Soluția lui Dumnezeu este: „Răscumpărați vremea!” (Efeseni 5:16). Iar din Judecătorii aș cita:

„Du-te cu puterea aceasta pe care o ai!” (6:14).

Cazul eroinei Rut este excepțional. Ne place pentru că știm finalul… Dar, altminteri, cum ar fi fost evaluat cazul ei – „Rut, Moabita” (1:22) – de bătrânii poporului? „Neisraelită”, văduvă, fără copii, nora unei evreice care, la foamete („în pandemie”), a fugit din țară, săracă, clar nebinecuvântată de Dumnezeu… Iar la final e cu totul pe dos, „toată cetatea știe că ești o femeie cinstită” (3:11). Absolut uimitor, Rut este chiar străbunica lui David, în genealogia Domnului Hristos!

Trebuie început cu Naomi și familia ei, unde bărbatul e cel care decide, caută soluții și procedează cum crede de cuviință. Pe Naomi, moartea soțului și a fiilor o lovește adânc: văduvă, fără identitate, fără cămin, fără speranță, fără viitor. Naomi are curajul să se ridice („apoi s-a sculat”, 1:6). Dumnezeu nu ne ceartă, ci ne așteaptă. El permite evenimente și așteaptă până ce conștiința simte chemarea Lui dulce. 

În acest context, rămasă și ea văduvă, alături de soacra și de cumnata ei, Rut se remarcă de la început printr-o decizie curajoasă. O declarație de iubire și devoțiune atât de sublimă, cum nu poate fi găsită nicăieri în literatură:

„Nu sta de mine să te las și să mă întorc de la tine! Încotro vei merge tu, voi merge și eu; unde vei locui tu, voi locui și eu; poporul tău va fi poporul meu și Dumnezeul tău va fi Dumnezeul meu” (Rut 1:16).

Rut se desprinde curajoasă de trecut și privește cu încredere spre viitor, dând astfel primul test al caracterului ei. În Rut, numele lui Dumnezeu apare doar la început și la sfârșit. La mijloc e „întâmplarea.” Dar în spatele întâmplării „oarbe” („s-a întâmplat”, 2:3), a ceea ce noi numim „soartă”, este un act providențial.

Deși omul poate greși, luând uneori hotărâri pripite sau făcând planuri cu consecințe pe generații, care să primejduiască viața lui și a altora, dacă dă curs invitației Duhului Sfânt de a se pocăi, poate avea parte de minunea vindecării.

A rămâne consecvent unui mod de viață recomandat de Dumnezeu, în timp ce toți schimbă câte ceva (lucruri, valori, familii), este o grea încercare azi.

A rămâne loial „ogorului” lui Dumnezeu până la sfârșitul „secerișului”, în timp ce alte câmpuri par a oferi mult mai mult, este o provocare pentru creștinismul din zilele sfârșitului.

În final, nimeni nu poate aprecia consecințele în timp ale unei decizii pe care o putem lua chiar acum („Dumnezeul tău va fi Dumnezeul meu”). El este acolo, nevăzut, în spatele cortinei, urmărind fiecare eveniment al vieții, și va întinde harul Său special, descoperindu-Se la timp, refăcând vieți, înnoind speranțe, restaurând destine ce păreau apuse pentru totdeauna.

---

Deși cartea Judecătorii pledează pentru a avea un împărat (va fi Saul), cartea Rut sare o tură și ne duce deja spre adevăratul împărat (va fi David). Simt că este un arc, ca o proiecție – fără împărat, fiecare face ce vrea și face prost –, doar Mesia va pune toate lucrurile în ordine. Este deci istoria judecătorilor istoria noastră? 

Fără adevărul unei religii corecte doctrinar și fără verticalitatea unui set de valori morale biblice, ambele secondate de o puternică credință într-un Dumnezeu viu și personal, se ajunge la serioase crize și eșecuri în viață.

Opinia publică a amuțit, societatea însăși a devenit dependentă de imoralitate. Progresia păcatului e nebănuită: nu doar locuitorii unei cetăți (Ghibea) au consimțit să lupte pentru dreptul de a „ocroti”, de a „proteja” imoralitatea cu prețul vieții, ci toate (20:14) celelalte cetăți ale tribului lui Beniamin au luat aceeași poziție: „s-au strâns… să lupte” cu Israel.

Idolatria, o religie în care fiecare se raportează la Dumnezeu, în actul închinării, după cum crede, este foarte periculoasă. Ea transcende indivizi, familii, generații, națiuni, ajungând un flagel global. Iată ce vedem azi!

Iar antidotul idolatriei este Evanghelia cea veșnică (Apocalipsa 14:6,7), propovăduită la nivel mondial, vestind un Judecător și ceasul judecății Lui.

Ca de fiecare dată, sperăm că și acest interviu v-a inspirat pentru a reciti o carte biblică, cu alți ochi. În luna august vom parcurge patru cărți istorice (1 și 2 Samuel, 1 și 2 Împărați), făcând trecerea de la epoca judecătorilor la cea a împăraților. Vom afla, căci stă scris, cum „prin credinţă au cucerit ei împărăţii, au făcut dreptate, au căpătat făgăduinţe, au astupat gurile leilor, au stins puterea focului, au scăpat de ascuţişul sabiei, s-au vindecat de boli, au fost viteji în războaie, au pus pe fugă oştirile vrăjmaşe” (Evrei 11:33,34).

Ne revedem vinerea viitoare, pentru un dialog despre 1 Samuel, invitată fiind Karina Ludu. În cea de-a doua săptămână dialogăm pe marginea cărții 2 Samuel cu un alt tânăr, Dani Tudorie. În cea de-a treia săptămână vom citi 1 Împărați, și o vom comenta alături de Ioana Dumitrescu. Iar cartea 2 Împărați va fi discutată împreună cu John Prida.

„Biblia, într-un an” este un proiect original © 2023 Drumul spre Emaus.
Pagina dedicată acestui proiect include articole referitoare la ideea, motivația și planul de citire a Bibliei, toate interviurile la zi, două rapoarte trimestriale și două emisiuni TV dedicate proiectului.

Vă mulțumim!