Dacă s-ar scrie o istorie a minciunii ar trebui să înceapă cu Geneza... Dar, când Avraam a ridicat cuțitul deasupra lui Isaac, la porunca lui Dumnezeu, atunci, tăcând, a spus adevărul.
Aveți toată minuțiozitatea necesară proiectării ei (în replicile fine și pliiine-ochi de frumos, de poezie aproape), pentru ca să detunați cu răsunet (când spuneți adevăruri mari în deja caracteristicul umor).
Pe parcursul lecturii m-am înfiorat de câteva ori și am exclamat de mai multe ori "ce nebuni frumoși!"
Pentru mine Geneza este usa deschisa larg prin care privesc Dumnezeirea. Primele 14 capitole sunt cele mai minunate. In Gradina Edenului am descoperit omul inzestrat cu partasia de natura divina si am inteles ca asta asteapta Dumnezeu de la cei care vor sa fie mantuiti. Capitolul 4 mi-a descoperit aparitia inchinarii la soare prin fuga lui Cain spre rasarit. Tot aici am descoperit rautatea omului care a atins cota maxima in al saptelea urmas al lui Cain, Lameh. Cantecul lui plin de rautate ma face sa inteleg ca el este ucigasul lui Cain. Capitolul cinci mi-a descoperit frumusetea umblarii cu Dumnezeu prin minunatul Enoh. Uitandu-ma cu atentie la capitolul 11 si calculand spita neamului lui Sem am ajuns la concluzia ca Sem avea 460 de ani cand Avraam a parasit tara lui la chemarea Domnului. Cand Avraam a intalnit pe Melhisedec, dupa biruinta asupra imparatului Sinearului( Babilonul de mai tarziu), Sem avea in jur de 471 de ani, lucru care m-a facut sa inteleg ca el era Melhisedec, imparatul Salemului( Ierusalimul de mai tarziu). Sigur sunt multe intrebari asupra acestui aspect, dar logica spune clar ca Melhisedec era om si daca nu avea spita de neam, inseamna ca Domnul a ,,sters-o" prin potop. Sunt doar gandurile mele!! Sa auzim de bine!!
Interesante perspective asupra „meteoriților” de care am amintit și noi în text. Da, textul lui Lameh poate fi văzut și ca unul al celui ce l-ar fi ucis pe Cain. Și atunci e mai mare încumetarea acestui „al șaptelea de la Adam” (pe linia celor nelegiuiți).
La perspectiva că Sem ar fi fost Melhisedec vin cu un gând, din alt unghi: dacă Evrei 7:3 scrie că Melhisedec era „fără tată, fără mamă” atunci e de reevaluat. Căci Sem a fost fiul lui Noe și al nevestei lui :) - oameni reali, după Potop. Acum, nu credem că poate fi vreun om „fără tată, fără mamă”, altul decât Adam sau Domnul Hristos. Înțeleg mai degrabă ca un pedigree spiritual, de alt ordin.
Este clar în Scriptură că generații întregi s-au suprapus, spre exemplu Noe a putut auzi despre Creație de la părinții lui, care l-au prins în viață pe Adam. Cred că cunoștința despre Dumnezeu a fost larg răspândită (risipită) în mici grupuri, indivizi, cum a fost Melhisedec sau un Iov, un socru al lui Moise sau magii de la răsărit.
Mulțumesc pentru ideea că Geneza este „ușa deschisă larg prin care privesc Dumnezeirea”. 🙏
Maraton solicitant. Recunosc ca daca incepeam anul cu Geneza imi pierdeam de mult elanul. Multumesc pentru "noua ordine".
Pentru mine, smoala folosita ca var la construirea Turnului Babel (daca varul nu insemna un aliaj pentru lipit) atunci acea constructie era de o uratenie nemaipomenita. Nu prea am vazut case varuite in negru lucios, il inteleg pe Dumnezeu ca s-a suparat.
Nu cred ca Eva este mai vinovata decat Adam si totusi, traditional ne place sa aratam cu degetul intr-o singura directie...
Subiectul "rasului" mi-a atras si mie atentia...se rade cam mult in geneza fara sa fie "la urma".
Am cateva dileme legate de gen 32:1-2, chiar este vorba de despre "ingerii lui Dumnezeu"?
Iosif implementeaza un sistem in Egipt prin care a cincea parte era data lui Faraon din roade, de ce nu a zecea?
Eva a fost înșelată de șarpe, și Adam s-a înșelat singur, crezându-i pe amândoi și alegând să meargă cu Eva și nu cu Dumnezeu... Cum ar fi fost „dacă” Adam ar fi ales altfel? Oare i-ar fi cerut Dumnezeu lui Adam să-și dea viața pentru Eva? Hm... Vom afla în ceruri câte mii de variante bune avea Domnul.
Biblia vorbește despre faptul că Eva a fost amăgită (1 Timotei 2:13-14). Dar menționează clar întotdeauna „păcatul lui Adam”, nu al Evei (ex. Romani 5:14). Și că a fost nevoie de un „al doilea Adam”, Isus Hristos, nu a doua Evă (1 Corinteni 15:45). Chiar dacă circumstanțele păcătuirii fiecăruia au fost diferite, dacă suntem cinstiți, păcatul este păcatul Omului (Adam și Eva).
Istoria lui Iacov este foarte interesantă din punctul acesta de vedere. Geneza 28:12 spune că el a visat o scară care atingea cerul și pe care coborau și urcau îngerii lui Dumnezeu. S-a întâmplat cu decenii înainte de episodul semnalat de dvs.
În 32:1,2, cum ziceați, Iacov întâlnește iar îngerii lui Dumnezeu. Sau, ca să păstrăm nuanța, ei îl întâlnesc pe el, deoarece întâlnirile cu lumea din spatele cortinei sunt posibile doar la inițiativa celor de dincolo. Omul nu poate trage singur această cortină. El poate privi în spatele ei numai când cortina e trasă de cei din partea cealaltă.
Nu la mult timp după aceea a avut loc un alt eveniment care s-ar încadra în categoria intersectării celor două realități. Mă refer la lupta lui Iacov cu Domnul.
Nu am o explicație de care să fiu convins în privința semnificației acestui scurt episod, notat în 32:1,2. Însă nu cred că avem motive să ne îndoim de faptul că aceia chiar erau îngerii lui Dumnezeu. Iacov i-a văzut cu ochii lui. O fi fost ca un semn de încurajare pentru el..., nu știu... Poate că dacă s-ar trage cortina și pentru noi, azi, am vedea lucruri asemănătoare.
În ce privește procentul pus deoparte din recolte, alimentele respective nu îi erau date faraonului pentru propriul folos (a se vedea replica faraonului din 41:55), ci, după cum spune Geneza 41:36, aveau să fie o rezervă pentru țară în timpul celor 7 ani de foamete. De ce a cincea parte, și nu a zecea? Aici era vorba despre susținerea populației Egiptului (și, după cum am văzut, și a populației din alte țări) în timpul foametei, nu de susținerea preoților egipteni. Probabil că a zecea parte nu ar fi fost suficientă. Oricum, această administrare a recoltelor din Egipt nu avea legătură cu sistemul reglementat ulterior în poporul evreu, ca sursă de sprijin pentru preoți și leviți.
Un fapt neînsemnat probabil, mai degrabă omiletic, fantezist chiar, mi-a atras atenția și, dacă tot ați pus întrebarea cu privire la îngeri, m-am gândit să vi-l spun. Mă refer la o oarecare asemănare între două episoade relatate în capitolele 32 și 33 din Geneza.
Iacov este în călătorie și va întâlni două persoane: 1. Domnul (cu care se luptă la Peniel) și 2. Esau (fratele său, suspectat că ar vrea răzbunare). Fiecare întâlnire înseamnă o luptă, în felul ei... Ar fi de așteptat ca întâlnirea cu Domnul să fie una pașnică, dar se dovedește a fi o confruntare care îl lasă pe Iacov cu o urmare fizică. Pe de altă parte, întâlnirea cu Esau, de la care Iacov se aștepta probabil la vreo manifestare violentă, se dovedește neobișnuit de pașnică. Sunt oarecum pe dos situațiile.
Iacov află că Esau vine în întâmpinarea lui cu 400 de bărbați (32:6). M-am gândit că și prezența îngerilor respectivi (32:1,2) ar putea fi privită în aceeași cheie, îngerii fiind un fel de avangardă a lui Dumnezeu, care iese în calea lui Iacov.
Situațiile sunt oarecum paralele. Însă e doar un mod de a privi lucrurile. Nu spun că asta este explicația.
Sunteți o echipă-bombă voi doi 💣
Să mă explic:
Aveți toată minuțiozitatea necesară proiectării ei (în replicile fine și pliiine-ochi de frumos, de poezie aproape), pentru ca să detunați cu răsunet (când spuneți adevăruri mari în deja caracteristicul umor).
Pe parcursul lecturii m-am înfiorat de câteva ori și am exclamat de mai multe ori "ce nebuni frumoși!"
Dacă obrajii ar putea roși pe internet, acum i-aș fi avut ca bulionul. :)
Pentru mine Geneza este usa deschisa larg prin care privesc Dumnezeirea. Primele 14 capitole sunt cele mai minunate. In Gradina Edenului am descoperit omul inzestrat cu partasia de natura divina si am inteles ca asta asteapta Dumnezeu de la cei care vor sa fie mantuiti. Capitolul 4 mi-a descoperit aparitia inchinarii la soare prin fuga lui Cain spre rasarit. Tot aici am descoperit rautatea omului care a atins cota maxima in al saptelea urmas al lui Cain, Lameh. Cantecul lui plin de rautate ma face sa inteleg ca el este ucigasul lui Cain. Capitolul cinci mi-a descoperit frumusetea umblarii cu Dumnezeu prin minunatul Enoh. Uitandu-ma cu atentie la capitolul 11 si calculand spita neamului lui Sem am ajuns la concluzia ca Sem avea 460 de ani cand Avraam a parasit tara lui la chemarea Domnului. Cand Avraam a intalnit pe Melhisedec, dupa biruinta asupra imparatului Sinearului( Babilonul de mai tarziu), Sem avea in jur de 471 de ani, lucru care m-a facut sa inteleg ca el era Melhisedec, imparatul Salemului( Ierusalimul de mai tarziu). Sigur sunt multe intrebari asupra acestui aspect, dar logica spune clar ca Melhisedec era om si daca nu avea spita de neam, inseamna ca Domnul a ,,sters-o" prin potop. Sunt doar gandurile mele!! Sa auzim de bine!!
Interesante perspective asupra „meteoriților” de care am amintit și noi în text. Da, textul lui Lameh poate fi văzut și ca unul al celui ce l-ar fi ucis pe Cain. Și atunci e mai mare încumetarea acestui „al șaptelea de la Adam” (pe linia celor nelegiuiți).
La perspectiva că Sem ar fi fost Melhisedec vin cu un gând, din alt unghi: dacă Evrei 7:3 scrie că Melhisedec era „fără tată, fără mamă” atunci e de reevaluat. Căci Sem a fost fiul lui Noe și al nevestei lui :) - oameni reali, după Potop. Acum, nu credem că poate fi vreun om „fără tată, fără mamă”, altul decât Adam sau Domnul Hristos. Înțeleg mai degrabă ca un pedigree spiritual, de alt ordin.
Este clar în Scriptură că generații întregi s-au suprapus, spre exemplu Noe a putut auzi despre Creație de la părinții lui, care l-au prins în viață pe Adam. Cred că cunoștința despre Dumnezeu a fost larg răspândită (risipită) în mici grupuri, indivizi, cum a fost Melhisedec sau un Iov, un socru al lui Moise sau magii de la răsărit.
Mulțumesc pentru ideea că Geneza este „ușa deschisă larg prin care privesc Dumnezeirea”. 🙏
Maraton solicitant. Recunosc ca daca incepeam anul cu Geneza imi pierdeam de mult elanul. Multumesc pentru "noua ordine".
Pentru mine, smoala folosita ca var la construirea Turnului Babel (daca varul nu insemna un aliaj pentru lipit) atunci acea constructie era de o uratenie nemaipomenita. Nu prea am vazut case varuite in negru lucios, il inteleg pe Dumnezeu ca s-a suparat.
Nu cred ca Eva este mai vinovata decat Adam si totusi, traditional ne place sa aratam cu degetul intr-o singura directie...
Subiectul "rasului" mi-a atras si mie atentia...se rade cam mult in geneza fara sa fie "la urma".
Am cateva dileme legate de gen 32:1-2, chiar este vorba de despre "ingerii lui Dumnezeu"?
Iosif implementeaza un sistem in Egipt prin care a cincea parte era data lui Faraon din roade, de ce nu a zecea?
Eva a fost înșelată de șarpe, și Adam s-a înșelat singur, crezându-i pe amândoi și alegând să meargă cu Eva și nu cu Dumnezeu... Cum ar fi fost „dacă” Adam ar fi ales altfel? Oare i-ar fi cerut Dumnezeu lui Adam să-și dea viața pentru Eva? Hm... Vom afla în ceruri câte mii de variante bune avea Domnul.
Biblia vorbește despre faptul că Eva a fost amăgită (1 Timotei 2:13-14). Dar menționează clar întotdeauna „păcatul lui Adam”, nu al Evei (ex. Romani 5:14). Și că a fost nevoie de un „al doilea Adam”, Isus Hristos, nu a doua Evă (1 Corinteni 15:45). Chiar dacă circumstanțele păcătuirii fiecăruia au fost diferite, dacă suntem cinstiți, păcatul este păcatul Omului (Adam și Eva).
Istoria lui Iacov este foarte interesantă din punctul acesta de vedere. Geneza 28:12 spune că el a visat o scară care atingea cerul și pe care coborau și urcau îngerii lui Dumnezeu. S-a întâmplat cu decenii înainte de episodul semnalat de dvs.
În 32:1,2, cum ziceați, Iacov întâlnește iar îngerii lui Dumnezeu. Sau, ca să păstrăm nuanța, ei îl întâlnesc pe el, deoarece întâlnirile cu lumea din spatele cortinei sunt posibile doar la inițiativa celor de dincolo. Omul nu poate trage singur această cortină. El poate privi în spatele ei numai când cortina e trasă de cei din partea cealaltă.
Nu la mult timp după aceea a avut loc un alt eveniment care s-ar încadra în categoria intersectării celor două realități. Mă refer la lupta lui Iacov cu Domnul.
Nu am o explicație de care să fiu convins în privința semnificației acestui scurt episod, notat în 32:1,2. Însă nu cred că avem motive să ne îndoim de faptul că aceia chiar erau îngerii lui Dumnezeu. Iacov i-a văzut cu ochii lui. O fi fost ca un semn de încurajare pentru el..., nu știu... Poate că dacă s-ar trage cortina și pentru noi, azi, am vedea lucruri asemănătoare.
În ce privește procentul pus deoparte din recolte, alimentele respective nu îi erau date faraonului pentru propriul folos (a se vedea replica faraonului din 41:55), ci, după cum spune Geneza 41:36, aveau să fie o rezervă pentru țară în timpul celor 7 ani de foamete. De ce a cincea parte, și nu a zecea? Aici era vorba despre susținerea populației Egiptului (și, după cum am văzut, și a populației din alte țări) în timpul foametei, nu de susținerea preoților egipteni. Probabil că a zecea parte nu ar fi fost suficientă. Oricum, această administrare a recoltelor din Egipt nu avea legătură cu sistemul reglementat ulterior în poporul evreu, ca sursă de sprijin pentru preoți și leviți.
Un fapt neînsemnat probabil, mai degrabă omiletic, fantezist chiar, mi-a atras atenția și, dacă tot ați pus întrebarea cu privire la îngeri, m-am gândit să vi-l spun. Mă refer la o oarecare asemănare între două episoade relatate în capitolele 32 și 33 din Geneza.
Iacov este în călătorie și va întâlni două persoane: 1. Domnul (cu care se luptă la Peniel) și 2. Esau (fratele său, suspectat că ar vrea răzbunare). Fiecare întâlnire înseamnă o luptă, în felul ei... Ar fi de așteptat ca întâlnirea cu Domnul să fie una pașnică, dar se dovedește a fi o confruntare care îl lasă pe Iacov cu o urmare fizică. Pe de altă parte, întâlnirea cu Esau, de la care Iacov se aștepta probabil la vreo manifestare violentă, se dovedește neobișnuit de pașnică. Sunt oarecum pe dos situațiile.
Iacov află că Esau vine în întâmpinarea lui cu 400 de bărbați (32:6). M-am gândit că și prezența îngerilor respectivi (32:1,2) ar putea fi privită în aceeași cheie, îngerii fiind un fel de avangardă a lui Dumnezeu, care iese în calea lui Iacov.
Situațiile sunt oarecum paralele. Însă e doar un mod de a privi lucrurile. Nu spun că asta este explicația.