Geneza – roller-coaster de la bun început

După ce vei citi „Dumnezeu, începutul nostru”, vei ști de ce Florin este omul potrivit cu care să discut Geneza. Invitatul meu a fost prezentat în interviul de început de an, la Eclesiastul, iar acum pot spune nu doar că acel interviu este un succes (cu peste 1.500 de vizualizări), dar și că Florin este colaboratorul meu la proiectul „Biblia, într-un an”. Credem că ceea ce vei citi aici – și azi, și în restul anului, cu zeci de invitați – va arăta calitate, originalitate, dialoguri vii, care să te țină la Scriptură.

Suntem conștienți că Geneza este o carte ce-și copleșește cititorul, acoperind mii de ani și istorii bogate. Și totuși se limitează la 50 de capitole. Am citit-o și încercăm să o prezentăm în 10 întrebări și răspunsuri.

Florin, am simțit Geneza ca pe o piramidă inversată. Grosul istoric, peste 1.600 de ani, este comprimat în 11 capitole despre generații întregi. Apoi, după Potop, parcă trecem în slow motion: istoria unei familii – Avraam, Isaac, Iacov (doar câteva sute de ani în 25 de capitole). Și încă și mai mult zoom in: biografia unui singur om, Iosif, în 14 capitole. De ce această focalizare treptată: lume, generații, familie, individ?

Când ai spus „lume” m-am gândit că, de fapt, la început, întreaga lume a fost un singur cuplu – Adam și Eva. Noi am trecut azi de 8 miliarde de locuitori..., ne-am cam înghesuit. În sensul acesta, piramida e așezată corect: doi cetățeni la origine și miliarde azi. Însă, din perspectiva zisă de tine, putem vedea și o piramidă căzută-n „cap”. Și întrezăresc două paliere de răspuns, primul având legătură cu Moise, autorul cărții Geneza. Față de momentul când a scris el, Iosif era cel mai aproape pe scara timpului. Poate că și informațiile la îndemână erau mai consistente. Apoi, mergând înapoi în timp, pe urmele patriarhilor, detaliile se împuținează. Iar la Noe, firul se cam... îneacă.

Lumea antediluviană trebuie să-i fi părut lui Moise cum ne pare nouă lumea lui – ceva îndepărtat, oarecum obscur... Știu că unii își imaginează că Dumnezeu îi prezenta lui Moise așa, ca pe-un serial TV, lucrurile întâmplate demult, iar Moise, pe rogojină, doar închidea ochii și zicea: „Bun, ia să mai văd un episod.” Totuși nu cred că revelația funcționa în felul acesta. Așa că e firesc să se împuțineze informațiile pe măsură ce istoriile relatate sunt tot mai îndepărtate în timp față de autorul cărții.

În al doilea rând, aș vrea să spun că acele „generații întregi” de care vorbeai au fost generațiile unor oameni cu o longevitate de legendă. Trăiau cu sutele de ani. Cel mai bătrân pe care ni-l spune Biblia, Metusala (aka Matusalem, sau Metușelah în Biblia NTR), a trăit 969 de ani. Dacă raportăm la o viață de 80 de ani din zilele noastre, el a trăit cam douăsprezece vieți. Nici pisicile n-au atâtea! Concluzia e că, înainte de Potop, n-au fost atât de multe generații pe cât ne-am putea imagina având în minte viețile noastre mărunte. În ciuda acestui fapt, știm prea puțin despre lumea antediluviană. Moise ne-a povestit pe scurt Creația, căderea în păcat și, ca să preiau un subtitlu din NTR, „începuturile civilizației”. Dar sunt doar vreo patru capitole din cele 50 ale cărții.

În epoca antediluviană, degradarea morală a populației a fost atât de mare, încât Dumnezeu a ajuns la punctul în care a zis că-I pare rău că a făcut neamul omenesc (6:6) și i-a pedepsit pe oameni cu un Potop de proporții epice. Cred că acolo, la Potop, s-au pierdut multe informații, multe istorii și biografii deodată cu viețile prăpădite.

Eu văd Geneza ca pe o parte dintr-o saga mai amplă. Poate că așa a considerat-o și Moise. Nu-ți pare sec sfârșitul cărții? Începe fabulos cu aducerea lumii la existență într-un act creator de magnitudine galactică și se încheie cu testamentul lui Iosif privind locul său de îngropăciune. Haida de!

Îmi explic asta numai prin faptul că Moise a considerat Geneza doar volumul 1. Și, trecând la volumul 2 (Exodul)…, zoom in la maximum! Moise ajunge cu povestea la... Moise. Apoi, la ritualuri, sanctuar, preoție, legi – fundamentele restaurării unui popor (ales). Geneza a așezat temelia (re)nașterii naționale a evreilor printr-o „de-focalizare” inversă: individ, familie, generații, origini, Dumnezeul creator.

---

Recitind Geneza am văzut clar numeroase motive ce se repetă. Dau un exemplu… de cuplu: fertilitate—sexualitate. Noe face copiii abia la 500 de ani, Avraam și Sara, Isaac și Rebeca, Iacov cu Rahela. Pe de altă parte, scandalurile majore ale cărții au de-a face cu sexualitatea: goliciunea primilor oameni, a lui Noe, experiențele la limită ale Sarei, Lot și fetele lui, poligamul Iacov, Iuda cu Tamar, Dina, Iosif cu nevasta lui Potifar. E aici o coardă sensibilă a omului? Este o luptă a lui Satana de a opri sau deraia nașterea Celui promis?

Cine mai știe ce vrea și Satana ăsta! E un parșiv... 

Dar ai observat bine. Într-adevăr, un șir ciudat de „coincidențe”, de similitudini. Fără să pretind vreo clipă că știu de ce-urile lui Dumnezeu, adică motivele pentru care, sub providența Lui, lucrurile s-au întâmplat într-un fel sau altul, aș evidenția contrastul dintre porunca Lui – „Fiți roditori și înmulțiți-vă, umpleți pământul...” (1:28, NTR) – și toate cazurile de infertilitate amintite. Plus faptul că rezolvarea – copilul/copiii – vine de fiecare dată de la Dumnezeu. Știu că, în epoca noastră pro-avort #itsmybodybăi, lucrurile sunt abordate altfel, dar patriarhii priveau copiii ca pe daruri de la Dumnezeu. Apropo de funia aia împletită în trei din Eclesiastul, iată că Dumnezeu nu e doar la nuntă, ci și la concepție. Deși îndepărtat de om prin păcat, El îi rămâne aproape. Atât de aproape! Umbrind salvator, cu puterea Lui, pântecele femeilor.

Cât despre scandalurile sexuale, să nu uităm că, în linia genealogică a lui Cain, al șaptelea e Lameh, primul bigam menționat în Biblie (4:19). Halal șapte! Îmi pare că sexualitatea a devenit, din cauza căderii în păcat, principalul nostru călcâi al lui Ahile. Scandalurile cu tematică sexuală se țin lanț în Biblie mult dincolo de Geneza, până, hăt, la femeia desfrânată din Apocalipsa.

Te crezi tare la capitolul ăsta? Mai citește Geneza o dată! Nici patriarhii n-au fost ușă de… popor ales! Și poate că de-aceea Iosif a primit 14 capitole..., el fiind singurul care i-a trântit ușa-n nas ispitei sexuale (39:7-9), dovadă că se poate.

---

Un alt laitmotiv este răsturnarea de situație. Toate-s „foarte bune” (1:31), dar vine păcatul și strică totul. Noe supraviețuiește Potopului, apoi o dă în bară. Avraam are succese deosebite, și vine foametea, când vrea să scape cu minciuna. Lot scapă din Sodoma, apoi…

La Iosif e un adevărat roller-coaster (și am bănuiala că, de fapt, așa a fost la toți). Ești iubitor de filme. Nu se putea alt scenariu?

Știi că am scris cu mai bine de un deceniu în urmă o carte pentru copii, Eroii Bibliei. Ne place să îi numim așa – eroi –, să-i punem icoană pe zid, dar ei au fost oameni după chipul și asemănarea noastră. Dacă vrei să-l înțelegi cu adevărat pe Noe, sau pe Iacov, sau pe vreun altul, nu face din el un erou mitic, ci gândește-te că era ca tine, carne și oase cu griji zilnice, job, copii de dus la școală, frământări și dorințe. 

Sigur că se putea un alt scenariu. Și nu doar unul. O mie! Dacă Adam și Eva i-ar fi zis „nu” Șarpelui. Dacă Noe nu s-ar fi îmbătat. Dacă Lot nu și-ar fi dat cortul pe-un apartament în Sodoma. Sunt mulți „dacă” la mijloc și toți repetă același refren: „Depinde de alegerea ta.” În filme, personajul se duce unde îi zice scenaristul. Chiar și în prăpastie, dacă le mai știi pe Thelma și Louise. În viața reală, Dumnezeu e regizorul, dar scenaristul ești tu însuți. El îți oferă viziunea, însă tu îți scrii viața cuvânt cu cuvânt, pas cu pas.

---

Regizorul pare că intervine… Dar spun cinstit că îmi pare că Dumnezeu are alt calendar. Am surprins intervenția Lui de multe ori după. Au fost și intervenții înainte (Potop, Sodoma), altele chiar la țanc (avertizările către Abimelec și Laban). Dar parcă în momentele cruciale nu Se bagă. Exemple clare: mușcătura din fructul oprit, uciderea lui Abel, vânzarea lui Iosif. De ce această „defazare”?

Am văzut o fotografie răvășitoare. Un tată din Ucraina stătea pe jos și își ținea de mână copilul ucis de racheta rusească. Strigător la cer, nu? Să spun că Dumnezeu nu „S-a băgat”? Pot spune și așa. Găsim destule exemple de tăcere asurzitoare a lui Dumnezeu. 

Dar Biblia ne spune că Isus (și Dumnezeu) este același „ieri, azi și în veci” (Evrei 13:8, NTR), adică neschimbător. Uneori ne e de folos, ca să înțelegem asta, să privim dinspre prezent spre trecut, dinspre Kiev spre Sodoma. Tot așa cum este astăzi, Dumnezeu era și pe vremea patriarhilor. Un campion al libertății noastre de a gândi și de a alege liber.

Dacă aș ști să spun de ce Dumnezeu intervine în unele situații, lăsându-le pe altele să-și urmeze cursul, aș fi cel mai mare dintre proroci. Dar nu știu. Ce știu, și știu citind printre rânduri în Iov, e că sunt momente când îngerii stau pe marginea canapelei, cu sufletul la gură, așteptând să vadă ce or să aleagă oamenii supuși la probă pe pământ: Avraam, Ilie, Petru... Să nu uităm că oricine poate fi pus în situația de a face alegeri cu profunde conotații morale – și Eva, și Cain, și Lot, și Laban, și frații lui Iosif.

Că tot veni vorba, te-ai gândit că toată piesa aceea de teatru regizată de Iosif, cu Beniamin, paharul așa-zis furat și ceilalți frați, s-ar fi putut termina și prost? Acolo, frații au avut de ales din nou. Însă în viață sunt multe situații în care nu primești altă șansă. Cain nu a mai putut alege încă o dată dacă să-i rămână păzitor lui Abel.

---

Rămânând un pic în lumea scenei, a eroului în lumina reflectoarelor, nu pot să nu amintesc episodul „jertfirea lui Isaac”. Acolo, Dumnezeu a venit la fix. Dar, desigur, nu de timp e vorba, căci a fost premeditat, cu încetinitorul, pe trei zile, tocmai pentru un exemplu cu valoare universală. Cum ai citi Ioan 3:16 în lumina exemplului fenomenal de credință al celor doi (și nu greșesc), Avraam—Isaac?

E simplu (de citit, nu și de imitat): 

Fiindcă atât de mult L-a iubit Avraam pe Dumnezeu, încât l-a dat pe singurul fiu al făgăduinței, pentru ca oricine va citi vreodată despre ce a făcut el să vadă și să creadă că Dumnezeu poate fi iubit. Atât de mult.

Din fericire, ca într-o piesă shakespeariană, Dumnezeu a strigat din ceruri și grozăvia nu s-a întâmplat. A plâns și Avraam. A plâns și Isaac. Au plâns și îngerii sfinți. Și, dacă nu îndrăznesc prea mult, a plâns atunci și Dumnezeu.

---

Am găsit câteva personaje atipice, apariții meteorice, ale căror replici, intervenții, au fie un rol de macaz (game-changer), fie sunt de un simbolism excepțional: Enoh, Melhisedec, Abimelec, Eliezer, paharnicul, Tamar. Care ți-a atras atenția și de ce?

Mă uit la toată lista ta de „meteoriți” bărboși, mai puțin paharnicul care, egiptean fiind, era ca băieții ăștia din zilele noastre. Epilat. Totuși aleg femeia. Pe Tamar! 

O aleg ca să evidențiez că Biblia nu trimite femeia „la cratiță”. Aici, la Tamar, se schimbă macazul genealogic spre Hristos (Matei 1:3). Dacă ucigă-l-toaca a avut vreun plan, cum ziceai, să deraieze nașterea lui Mesia, probabil că și lui i-ar fi venit greu să creadă evenimentul ce urma să decurgă din acest episod dubios (care, în cronică, despică aparent fără sens istoria credinciosului Iosif). O femeie într-o epocă patriarhală. Vârâtă când în patul unuia, când în al altuia, de parcă era gonflabilă. O situație nedreaptă din perspectiva cititorului de azi.

Câți preoți și leviți n-ar fi trecut pe alături de Tamar, strângând piatra în mână! Dar Dumnezeu, ca un samaritean milos ce cobora pe drum din ceruri, S-a oprit în dreptul ei și a scris-o pentru totdeauna în cartea nașterii Fiului Său.

Dă-mi voie să-mi încarc din nou arma cu 10 întrebări la foc automat:

1. Suntem „după chipul și asemănarea” lui Dumnezeu. Ce se mai vede încă?

   Dragostea pentru copiii noștri.

2. Are Adam cu o coastă în minus?

   Vom pune mâna-n coasta lui și vom număra.

3. De ce vorbim de „mărul” lui Adam?

   Basme! Geneza zice numai de „frunza” lui.

4. Care e azi jertfa lui Cain?

   Orice nu include în preț și inima noastră.

5. Uriașii n-au intrat în arca lui Noe. N-au încăput de dinozauri?

   De propria necredință, cât dinozaurii.

6. Cu ce se mănâncă genealogiile?

   Hârtie cu pătrățele, riglă și creion. Ca la mate!

7. Ce uitase madam Lot în Sodoma?

   Dragostea (ei) dintâi.

8. Avraam râde, Sara râde, Isaac primește numele „Râs”. Cine râde la urmă?

   The Godfather. :) 

9. Poți obține binecuvântare prin minciună? 

   Mai degrabă, blestem prin adevăr.

10. Ce dumnezei sunt aceia pe care îi poți fura (31:19)?

    Unii după chipul și asemănarea mea.

Un profesor mi-a luminat mintea cu un verset-cheie din Geneza – 15:6. Cheia „Galatenilor”, a „Romanilor”, a Reformei, a neprihănirii prin credință. Ai un alt verset care pentru tine este the best?

Cred că the best depinde de situație. De nevoie. De moment. 

Îmi place mereu 1:1 – „La început, Dumnezeu a creat cerurile și pământul”. Versetul ăsta nu-ți lasă loc de manevră. E „crezi sau nu”, zi de zi. Și-n el înfigi catargul vieții tale. 

Dar sunt și situații când am nevoie de retorica încurajatoare a lui Dumnezeu: „Este ceva prea greu pentru Domnul?” (18:14). Doar proștii mai caută răspunsul.

Minciuna, în Geneza, este cuplată cu înșelătoria... O regăsim de deranjant de multe ori: Șarpele, Cain, Avraam-Isaac-Iacov, Rahela, Laban, Tamar, frații lui Iosif. Ce se întâmplă? Spre final, vreau adevărul!

Într-adevăr, dacă s-ar scrie o istorie a minciunii ar trebui să înceapă cu Geneza. Mă uit atent la mincinoșii enumerați de tine și observ că, adeseori, minciuna s-a născut dintr-o frică din aia de te pătrunde în măduva spinării. Frica de consecințe. Frica de a ne recunoaște săraci, orbi și goi (ca tata Adam și mama Eva). 

Adevărul? Îl văd pe muchie de cuțit. Dacă minciuna e în frică, adevărul stă în încrederea în Dumnezeu. Că tot vorbeam mai devreme..., când Avraam a ridicat cuțitul deasupra lui Isaac, la porunca lui Dumnezeu, atunci, tăcând, a spus adevărul.

---

Gândul meu de încheiere (și al cărții) este din 50:20, „Dumnezeu a schimbat răul în bine”. Vezi altfel?

Nu se întâmplă așa de fiecare dată, nu în sensul în care răul făcut lui Iosif a luat o turnură hollywoodiană. La copilul ăla din camera de gazare – la Auschwitz – binele va veni mai târziu, în cea mai bună dintre lumi.

Dumnezeu nu e program matematic. Ne place sau nu, El este un agent moral liber. (Și noi la fel, dar la firul ierbii.) Deși acționează moral întotdeauna, acțiunile Lui în situații similare sunt uneori diferite. „Domnului I-a părut rău că l-a făcut pe om pe pământ...” (6:6, NTR). Și-a dat cu Potopul. E cu bătaie mai lungă, dar chiar și în cazul acela s-a putut spune că Dumnezeu a schimbat răul în bine. Nu-s sigur că noi pricepem întotdeauna care e răul și care e binele.

Dacă la Eclesiastul nu te-am prins, aici nu scapi. Pe drumul spre Emaus, Isus trebuie să le fi spus ucenicilor multe profeții din Geneza „cu privire la El”. Ne dai trei? 

Primo: „sămânța” din 3:15. 

Secondo: sămânța lui Avraam, promisă în 22:18 (citește și Galateni 3:16, ca să fie clar).

Nu plec însă din Geneza 22, unde, în versetul 8 (NTR), scrie așa: „Dumnezeu Însuși va da mielul pentru arderea de tot.” Cum sacrificarea lui Isaac anticipează moartea ispășitoare a lui Hristos, putem cita și replica lui Avraam ca anticipativă privind Mielul lui Dumnezeu, dat de Dumnezeu, care a ridicat păcatul lumii. Ecoul răsună taman în Ioan 1:29. Asta e a treia (că nu mai știu italiană de aici). 

Și, desigur, nu pot sări peste „Șilo” din 49:10 – patru.

Geneza e un festival al profețiilor despre El.

Dragi prieteni, vă mulțumim pentru susținere — cuvinte, like-uri, share-uri. Mulțumim S.G. și I.K. pentru prima sponsorizare a proiectului!

Săptămâna viitoare citim prima carte a Psalmilor (#1-41) și vineri publicăm aici interviul cu George Șchiopu, capelanul Universității Adventus.