De la începutul cărții ne “ împiedicam” de cuvântul uitare și adu-ți aminte. Uitarea pentru mine ( pentru ca ai pus aceasta intrebare in expunere) înseamnă ca unele lucruri îți “ fura “ atenția mai mult și uiți altele care ți se par de o mică însemnătate. Noi întotdeauna gasim ceva mai urgent și mai important de rezolvat și uitam ca aducându-L pe Domnul Isus pe primul plan in viața noastră vom uita alte lucruri de mai putina importantă pentru viața veșnica. In decalog doar intr-un singur loc gasim” adu-ți aminte, asta e la porunca a 4. Dumnezeu a spus asta pentru ca știa ca mulți oameni vor uita de ziua Lui de odihna și vor alege alta zi. Mulțumim pentru explicații , frumoase și cu multă învățătura. Domnul cu noi in studiu.
Inca din capitolul 1 a aparut prima dilema pentru mine. Versetele 22 si 23 spun ca poporul a veni la Moise si a cerut sa trimita iscoade, insa in Numeri 13:1-3 am citit ca Dumnezeu i-a spus lui Moise sa trimita niste iscode. Care este adevarul? Este posibil ca mai multe situatii in care citim ca Dumnezeu i-a spus ceva lui Moise de fapt sa fi fost decizia lui Moise?
În Biblie sunt mai multe ocazii în care Dumnezeu acceptă dorința, așteptarea, cererea poporului și apoi lucrul acela este îngăduit de Dumnezeu. Și plasat ca și cum Dumnezeu l-a zis sau l-a făcut. Sunt ocazii în care oamenii lui Dumnezeu au făcut cum a cerut poporul, deși nu a fost un plan bun al poporului, iar liderul a acceptat în ciuda propriilor înclinații. Eventual l-a îndreptat, când a mai putut...
Dau trei exemple rapid, căutând să acopăr din fiecare:
1. Când Iov zice că „Dumnezeu a dat, Dumnezeu a luat” (Iov 1,2), deși Biblia spune că el nu a greșit cu nimic în ceea ce a spus, știm din spatele scenei (din aceeași Biblie), că Satana a fost cel ce „a luat”. Cu toate acestea, a fost îngăduit de Dumnezeu. Iov nu a greșit prin afirmația aceasta.
2. Când poporul cere să aibă un rege (1 Samuel 8), în versetul 7 Domnul zice „ascultă glasul poporului...” (vezi și v. 22) Nu a fost voia Domnului, nu a fost voia lui Samuel (deși fusese profețit încă din Deuteronomul că vor vrea un rege), dar ambii au îngăduit situația aceasta. Poporul avea să învețe din propriile greșeli.
3. Când Ietro îl vede pe Moise copleșit de activitatea de învățător-judecător-lider-consilier al poporului, îi propune un plan de organizare, delegare etc. (vezi capitolul 18 din Exodul). Propunerea a fost a lui Ietro, aplicația (și acceptul) a fost al lui Moise. Versetul 23 e cheia, urmărind traseul de la propunere-aprobarea Domnului- aplicație. (În cazul acesta a fost o propunere bună.)
Cred că în cazul menționat de tine este o astfel de combinație. Este același Moise care scrie ambele rapoarte, deci nu putem să suspectăm neconcordanță a faptelor ci mai degrabă o relatare care într-un caz pune accentul pe o dimensiune, iar în altul pe alta.
Spre exemplu, ideea să fi fost a oamenilor, lui Moise să îi pară OK, Dumnezeu să o accepte (deși în final este una dezastruoasă). Cum ar fi știut poporul, generațiile următoare despre ce era în mintea acestor 10 lideri?... Dumnezeu a îngăduit totul ca să se vadă lucrurile ascunse.
Cred că cele două rapoarte se suprapun, dar accentul în Deuteronomul este că inițiativa a fost a oamenilor, în timp ce în Numeri accentul este pe misiunea lor, trasată clar de Moise.
Citim și gândim, creștem împreună. Mulțumim de provocare.
Textul din cap 14:1 pare a fi mai multe legat de anumite obiceiuri din acele timpuri. Poate fi folosit ca argument impotriva tatuajelor?
Interesant a fost versetul 16 din cap.10 in care se vorbeste despre "taierea inimii imprejur". Un concept care nu ma asteptam sa il gasesc in VT. Nu prea am inteles partea cu "intepenirea gatului".
Un text cuplat (mai clar) e cel din Leviticul 19:28. Erau, evident, obiceiuri păgâne. Dacă ții minte, aiureala de pe vremea lui Ilie era îmbinată cu așa ceva, 1 Împărați 18:28.
Tăierea inimii împrejur ne arată clar că tăierea prepuțului era doar un simbol al unui legământ. Aș zice, la fel ca botezul de azi, una e gestul făcut în apă (intri un păcătos uscat și ieși unul ud) și alta este botezul cu Duhul Sfânt.
Înțepenirea gâtului era simbolul rebeliunii, al învârtoșării, al rezistenței în fața apelurilor Duhului Sfânt. Poți citi în predica lui Ștefan aceeași idee de „oameni tari la cerbice” (probleme cu cervicala, cum s-ar zice) adică oameni care nu ar pleca capul... recunoscându-și vina. În Faptele apostolilor 7:51 vei găsi chiar toate expresiile: „oameni tari la cerbicie, netăiați împrejur cu inima și cu urechile [mintea]”
Am descoperit Deuteronomul cu alți ochi. De obicei căutam făgăduințe și versete de încurajare în Psalmi, prin Isaia și nu m-am gândit niciodată să privesc în Deuteronom.
Superbă carte!
Mi-au plăcut mult accentele interviului date de întrebările bine puse și de răspunsurile care îndreaptă frumos spre simplitatea și naturalețea Cuvântului!
De la începutul cărții ne “ împiedicam” de cuvântul uitare și adu-ți aminte. Uitarea pentru mine ( pentru ca ai pus aceasta intrebare in expunere) înseamnă ca unele lucruri îți “ fura “ atenția mai mult și uiți altele care ți se par de o mică însemnătate. Noi întotdeauna gasim ceva mai urgent și mai important de rezolvat și uitam ca aducându-L pe Domnul Isus pe primul plan in viața noastră vom uita alte lucruri de mai putina importantă pentru viața veșnica. In decalog doar intr-un singur loc gasim” adu-ți aminte, asta e la porunca a 4. Dumnezeu a spus asta pentru ca știa ca mulți oameni vor uita de ziua Lui de odihna și vor alege alta zi. Mulțumim pentru explicații , frumoase și cu multă învățătura. Domnul cu noi in studiu.
Inca din capitolul 1 a aparut prima dilema pentru mine. Versetele 22 si 23 spun ca poporul a veni la Moise si a cerut sa trimita iscoade, insa in Numeri 13:1-3 am citit ca Dumnezeu i-a spus lui Moise sa trimita niste iscode. Care este adevarul? Este posibil ca mai multe situatii in care citim ca Dumnezeu i-a spus ceva lui Moise de fapt sa fi fost decizia lui Moise?
În Biblie sunt mai multe ocazii în care Dumnezeu acceptă dorința, așteptarea, cererea poporului și apoi lucrul acela este îngăduit de Dumnezeu. Și plasat ca și cum Dumnezeu l-a zis sau l-a făcut. Sunt ocazii în care oamenii lui Dumnezeu au făcut cum a cerut poporul, deși nu a fost un plan bun al poporului, iar liderul a acceptat în ciuda propriilor înclinații. Eventual l-a îndreptat, când a mai putut...
Dau trei exemple rapid, căutând să acopăr din fiecare:
1. Când Iov zice că „Dumnezeu a dat, Dumnezeu a luat” (Iov 1,2), deși Biblia spune că el nu a greșit cu nimic în ceea ce a spus, știm din spatele scenei (din aceeași Biblie), că Satana a fost cel ce „a luat”. Cu toate acestea, a fost îngăduit de Dumnezeu. Iov nu a greșit prin afirmația aceasta.
2. Când poporul cere să aibă un rege (1 Samuel 8), în versetul 7 Domnul zice „ascultă glasul poporului...” (vezi și v. 22) Nu a fost voia Domnului, nu a fost voia lui Samuel (deși fusese profețit încă din Deuteronomul că vor vrea un rege), dar ambii au îngăduit situația aceasta. Poporul avea să învețe din propriile greșeli.
3. Când Ietro îl vede pe Moise copleșit de activitatea de învățător-judecător-lider-consilier al poporului, îi propune un plan de organizare, delegare etc. (vezi capitolul 18 din Exodul). Propunerea a fost a lui Ietro, aplicația (și acceptul) a fost al lui Moise. Versetul 23 e cheia, urmărind traseul de la propunere-aprobarea Domnului- aplicație. (În cazul acesta a fost o propunere bună.)
Cred că în cazul menționat de tine este o astfel de combinație. Este același Moise care scrie ambele rapoarte, deci nu putem să suspectăm neconcordanță a faptelor ci mai degrabă o relatare care într-un caz pune accentul pe o dimensiune, iar în altul pe alta.
Spre exemplu, ideea să fi fost a oamenilor, lui Moise să îi pară OK, Dumnezeu să o accepte (deși în final este una dezastruoasă). Cum ar fi știut poporul, generațiile următoare despre ce era în mintea acestor 10 lideri?... Dumnezeu a îngăduit totul ca să se vadă lucrurile ascunse.
Cred că cele două rapoarte se suprapun, dar accentul în Deuteronomul este că inițiativa a fost a oamenilor, în timp ce în Numeri accentul este pe misiunea lor, trasată clar de Moise.
Citim și gândim, creștem împreună. Mulțumim de provocare.
Textul din cap 14:1 pare a fi mai multe legat de anumite obiceiuri din acele timpuri. Poate fi folosit ca argument impotriva tatuajelor?
Interesant a fost versetul 16 din cap.10 in care se vorbeste despre "taierea inimii imprejur". Un concept care nu ma asteptam sa il gasesc in VT. Nu prea am inteles partea cu "intepenirea gatului".
Un text cuplat (mai clar) e cel din Leviticul 19:28. Erau, evident, obiceiuri păgâne. Dacă ții minte, aiureala de pe vremea lui Ilie era îmbinată cu așa ceva, 1 Împărați 18:28.
Tăierea inimii împrejur ne arată clar că tăierea prepuțului era doar un simbol al unui legământ. Aș zice, la fel ca botezul de azi, una e gestul făcut în apă (intri un păcătos uscat și ieși unul ud) și alta este botezul cu Duhul Sfânt.
Înțepenirea gâtului era simbolul rebeliunii, al învârtoșării, al rezistenței în fața apelurilor Duhului Sfânt. Poți citi în predica lui Ștefan aceeași idee de „oameni tari la cerbice” (probleme cu cervicala, cum s-ar zice) adică oameni care nu ar pleca capul... recunoscându-și vina. În Faptele apostolilor 7:51 vei găsi chiar toate expresiile: „oameni tari la cerbicie, netăiați împrejur cu inima și cu urechile [mintea]”
Am descoperit Deuteronomul cu alți ochi. De obicei căutam făgăduințe și versete de încurajare în Psalmi, prin Isaia și nu m-am gândit niciodată să privesc în Deuteronom.
Superbă carte!
Mi-au plăcut mult accentele interviului date de întrebările bine puse și de răspunsurile care îndreaptă frumos spre simplitatea și naturalețea Cuvântului!
Mulțumim!