5 Comments
User's avatar
Lili's avatar

Frumoase explicații, pe întelesul tuturor, parca Explicațiile imi erau adresate mie. Dar m-a fascinat 2 idei. Prima cea cu toate vin la timpul lor, toate sunt puse de Dumnezeu intr-un ciclu corect de ani, evenimente și întâmplări. Nimic nu se intampla prea devreme nici foarte târziu. Cel de-al doilea este “ cu vizionarii” important ar fi sa fie cât mai multi vizionari care sa vadă ce se poate intampla in viitor , poate era bine sa avem mai multe școlii și licee in România. Dar eu va spun un exemplu din America , noi avem școala de la 1-10, dacă l-a început au fost 30-40 de copii , anul acesta spre nefericirea noastră sunt doar 13 copii. Cred ca ne trebuie vizionari care sa ne învețe sa ne “ numărăm bine” toate oportunitățile de a lucra. E bine și cu scoli acolo unde se vede o perspectiva de a educa copii in mediul creștin . Dar cred ca ne trebuie vizionari care sa ne ajute sa ne dezvoltam toate capacitățile pe care ni Le-a dat Domnul pentru a lucra pentru alții. Vreau sa adaug doar o singura remarca la 2 Împărați , pentru mine a fost foarte șocanta expresia “ neamurile nu și-au părăsit idolii lor întâlnită in cap. 2 , dar voi m-ați părăsit pe mine”… interesant cum cei care cred in dumnezei lor sunt așa de consecvenți și credincioși acestor dumnezei și noi care-L cunoaștem pe El ( așa spunem noi) suntem așa de ușor de dus de nas încât ne îndepărtăm zilnic din brațul Sau. Un lucru la care ma gândesc des și care ma frământa mult.

Domnul cu noi și o călătorie frumoasa in săptămâna care ne sta in fata in descoperirea de noi idei și învățături.

Expand full comment
Simona Preda's avatar

Va salut cu Pacea Domnului!

Va multumim pentru ca v-ati luat timp sa ne scrieți și sa deschideți o discuție. Ne bucuram ca ati găsit idei care sa va fascineze.

Înțeleg ca situația din America nu este tocmai favorabilă școlilor creștine. Nici situația din Europa nu este neaparat diferita. De asemenea, chiar si in România, educația creștina la nivel de liceu/facultate, lasa de dorit, uneori.

Însă, in România anilor 2023, grădinițele si școlile primare creștine din Romania sunt pline pana la refuz. Sunt parinti care stau multe luni pe lista de așteptare pentru ca ai lor copii sa prindă loc.

Poate ca nu va fi așa mereu, poate ca peste 2, 3-5 ani lucrurile vor deveni similare cu cele din occident. Dar dacă totuși prindem aceasta fereastra de oportunitate si educam copiii mici (când sunt cei mai maleabili in gândire) in spiritul unor valori biblice, avem o jumătate de generație câștigată!

In orice caz, discutia despre școlile creștine in cadrul interviului “Drumul spre Emaus” a fost doar ca exemplu.

Cred ca este lesne de înțeles ca, in spatele exemplelor mai relevante sau nu din punct de vedere geografic, principiile din spate trebuie înțelesese si adoptate.

Ramaneti cu binecuvântarea Lui,

Simona

Expand full comment
Lili's avatar

Pacea Domnului, eu nu am spus-o cu răutate. Eu am prezentat doar un fapt care se intampla. Pe mine m-a întristat foarte tare acest lucru. In primul rând pentru ca copii sunt învățați in școlile de stat tot ce le strica mintea și educatia. Și in al doilea rând ma întristează ca unii oameni care își doresc sa-și folosească calitatile pe care le-au adunat in timp pentru îndrumarea copiilor , nu au salariu și trebuie biserica sa suplinesc salariile lor. Asta am vrut sa spun, eu as fi fericita sa fie școlile noastre pline și sa fie liste de așteptare.

Expand full comment
Simona Preda's avatar

Buna seara!

Nu am perceput nicio răutate in comentariu dvs. Din contra, preocupare altruistă.

Sunt cu totul de-acord cu al doilea Dvs mesaj!

Sa aibă mila Dumnezeu și de noi, chiar așa, pe ultima suta de metri a acestui pamant!

Expand full comment
Horia Ungurean's avatar

Chiar daca inceputul mi s-a parut plictisitor si am zis ca daca asa este toata cartea voi avea o saptamana foarte grea, lucrurile au inceput sa devina interesante. Cateva puncte noi si care mi-au atras atentia. In primul rand, faptul ca se vorbeste ata de mult despre "echipa" lui David. El a fost un lider se pare. Un om care a fost urmat din devotament. Din nou am citit cu placere despre "vitejii lui David" sau "razboinicii" sai. Este clar ca ei au inceput sa fie mitologizati caci sa-ti "invarti sulita peste trei sute de oameni" pe care sa ii omori dintr-o singura data necesita puteri supranaturale. In felul acesta putem vedea mai clar ca mai multe aspecte au fost mitologizate putin in spre supranatural doar pentru o evidentiere mai clara in Biblie.

Am fost surprins de aparitia celor care "intelegeau vremurile" si pe care ii vad mai mult in cheia descrii lui Isac Asmiov ca Psihoistorici (un concept imaginar al unei stiinte care imbina istoria, sociologia si statistica matematica), si care ar s-ar fi ocupat cu calcule si predictii stiintifice. Intelepciunea lui Solomon are in vedere si dezvoltarea abilitatilor matematice pe care cred ca tatal sau le-a lasat in grija slujitorilor sa ii fie predate la fel ca si toate planurile si resursele pentru Casa Domnului.

Nu am inteles marea problema cu numararea poporului. Este putin ciudat sa dai detalii exacte si precise despre numarul de oameni omroati de un vitez, numarul de oameni care ii slujeau lui David si sa ai o problema cu numararea poporului. Nu inteleg exact "problema" lui Dumnezeu aici.

In cap 21:1 apare surprinzator cuvantul Satana. Este o noutate pentru VT pentru ca nu il mai gasim nicaieri. Intrebarea este daca Cornilescu a tradus asa, sau chiar acest cuvant apare. Conform trimterilor ar fi vorba despre Satana <- Inselatorul <- Sarpele.

Si ultima intrebare, de ce nu gasim cartea proorocului Natan si a proorocului Gad in Biblie?

Succes in continuare si tinem pasul pana la final.

Expand full comment