Proverbele – chemarea înțelepciunii
„Cine este prost să vină încoace!”
În toate interviurile pentru „Biblia, într-un an”, întrebările la foc automat au avut farmecul lor. Citind cartea Proverbele îmi pare că tot interviul acesta ar fi putut fi alcătuit numai din astfel de întrebări-fulger. Textele au schepsis, te pun pe gânduri. M-am trezit identificându-l pe cutare sau pe cutare în versetul x sau y și, apoi, când am dat pagina…, era despre mine. O sută de întrebări sunt lăsate pe-afară. Mă opresc la zece.
Nu înainte de a-l întreba pe invitatul de azi – Radu Anastase – cum s-ar prezenta în două-trei rânduri.
Sunt tatăl a doi copii năzdrăvani, cu care mă joc cu LEGO. Ca să pot cumpăra jocuri LEGO, lucrez ca programator. Sunt pasionat de subiectul educației prin joacă și sunt fondatorul platformei FunBible.net.
Proverbele sunt date „pentru cunoașterea înțelepciunii și învățăturii, pentru înțelegerea cuvintelor minții; pentru căpătarea învățăturilor de bun-simț, de dreptate, de judecată și de nepărtinire”; mai departe, să dea „agerime de minte”, să crească știința și iscusința. Dar mai citesc ceva: „pentru prinderea înțelesului unei pilde sau al unui cuvânt adânc, înțelesul cuvintelor înțelepților și al cuvintelor lor cu tâlc” (1:2-6). E înțelepciune care mai și zâmbește în colțul gurii?
Cred că Dumnezeu a lăsat niște adâncimi în fiecare carte a Bibliei și, mai ales, în Proverbele. Este destul de ușor să înțelegi anumite texte din cartea asta. Peste unele însă treci prea repede dacă te grăbești, fiind „prins” de tumultul vieții.
Aici, în Proverbele, apare gustul pentru înțelepciune. O poți căpăta dacă îți iei timp să îi pătrunzi adâncimile. Dacă gustul nu îți trezește nimic, nu ai încă „papilele” pregătite. Ai nevoie de răbdare, să te oprești din vacarmul vieții. Eu, unul, reușesc destul de rar să mă opresc. Fizic, pot, dar mintea mea o tot ia la fugă.
Înțelepciunea și Nebunia sunt personificate – una, ca o femeie vrednică, alta, ca o femeie gălăgioasă. Ambele strigă: „Cine este prost să vină încoace” (9:4; 9:16). Cine pe cine ascultă?
Diferența este dată de atitudine și de ton. Înțelepciunea strigă cu milă, cu dorința de a ne ajuta. Vrea să ne fie bine, strigă ca o mamă care vrea să-și scape copilul de o alegere greșită.
Nebunia lasă impresia că știe ea mai bine cum merg lucrurile. Te cheamă cu un aer de superioritate și vrea să te facă acolitul ei. Dacă vrei să fii șmecher, să te descurci, să fii combinator, vii la ea.
Toți avem vidul înțelepciunii, iar acolo, în vidul acela, un firicel de prostie are mediul propice de creștere. Dumnezeu ne descoperă tuturor că suntem proști. Dacă ținem la firicelul nostru și suntem mândri de el, vom asculta de Nebunie. Însă, dacă ne dăm seama că vidul respectiv trebuie umplut, vom asculta de Înțelepciune.
Tot mai des aud de câștiguri ușoare: un joc piramidal, niște produse-minune, o dobândă sau o camătă, o investiție în cryptocurrency… Un artificiu sau două și gata, banii curg gârlă! Mă uimesc cum creștinul cititor de Biblie crede așa ceva și nu texte precum: „comorile câștigate pe nedrept nu folosesc” (10:2); sau pe cele despre: „bogăția câștigată fără trudă” (13:11; 27:24); „mari venituri cu strâmbătate” (16:8); „comorile câștigate cu o limbă mincinoasă” (21:6); „cel ce vrea să se îmbogățească repede” (28:20). De ce găsim aventuri financiare și la pocăiți?
Eu mi-am dorit nu doar o dată să mă îmbogățesc repede. Prima tentativă a fost în liceu, când aflasem de o schemă de îmbogățire „sigură” de la – ca să vezi! – niște pocăiți.
Toți avem, în viață, măcar un moment în care ne gândim că succesul înseamnă să nu te mai uiți la prețul de pe etichetă. Cuantificăm cumva ideea de succes și ne-ar plăcea să-i facem mândri pe părinți, să avem tot ce ne trebuie pentru familia noastră, să fim cineva.
Nici social media nu ne ajută prea mult la capitolul ăsta. Fie că ne comparăm cu alții, fie că urmărim oameni de „succes”, dătători de sfaturi, pare că toată lumea prețuiește banii mai mult decât binele sufletesc.
Creștinii nu sunt scutiți de toată această propagandă. Cred că modul cel mai ușor de a ne regla ținta nu este de a ne feri de social media sau de oameni, ci de a fi ancorați în ceva mai puternic. Când citesc prin Faptele apostolilor că, în trecut, creștinii renunțau la bogății și renume, gândesc că o făceau pentru că Isus era mai important decât orice altceva. Trebuie să Îl facem pe Isus mai important decât orice și restul se rezolvă.
„Străina” este un personaj care apare de multe ori în carte (2:16; întreg capitolul 5 – vezi 5:3 și 5:20; apoi 6:24; 7:5; 23:27). Este atrăgătoare în o mie de feluri și, totuși, cărarea spre „casa ei este drumul spre Locuința morților” (7:27). La schimb, femeia „plăcută” (11:16) sau femeia „cinstită” (12:4) sau „femeia înțeleaptă” (14:1) este pentru bărbat „un har pe care-l capătă de la Domnul” (18:22, 19:14). De ce atâtea divorțuri?
Unirea dintre un bărbat și o femeie este sfântă. Însă în trunchiul sanctității familiei se tot dă cu toporul de mulți ani, iar, în ultima vreme, Dușmanul a făcut rost de drujbă. Dacă unirea nu mai este sfântă, de ce să stai toată viața cu aceeași persoană? Dacă altul e mai bun, de ce să stau și să mă mulțumesc cu un partener mediocru?
Înainte să mă însor, credeam că lupta cea mare este până la căsătorie și că, după aceea, va urma o viață de fericire și de liniște. La primul hop, am intrat în panică. „Aoleu! Ce să fac?” Când ți se strică telefonul, îl repari. De cele mai multe ori, e chiar mai ieftin să-ți iei altul decât să repari ceva la cel vechi. Atitudinea aceasta s-a îmbibat în toate aspectele vieții, iar creierul nostru învață să gândească astfel.
Femeia înțeleaptă nu vine așa de la mama ei. Ea se formează, devine... Așa că mulți oameni nici n-au experimentat vreodată acel „har pe care-l capătă de la Domnul”. Eu mă bucur acum de harul acesta.
Zic sincer, cu o femeie înțeleaptă alături, simt că nu e nimic căruia să nu-i pot face față.
„Frica Domnului este începutul științei” (1:7; vezi și 2:5 și 9:10), „este școala înțelepciunii” (15:33). „Frica de Domnul lungește zilele” (10:27), „este un izvor de viață, ea ne ferește de cursele morții” (14:27; vezi și 19:23). Dacă versetele acestea sunt adevărate, cum de frica de Domnul e pe cale de dispariție?
De fiecare dată când m-am apropiat de El, am început să fiu conștient de anumite trăsături sau de obiceiuri personale care nu erau în regulă. Cu cât te temi mai mult de El, cu atât înțelepciunea își face sălaș în inima ta și îți arată că trebuie să te schimbi.
„Începutul științei” începe cu introspecția. Să-ți dai seama că nu ești OK nu e tocmai confortabil, așa că preferi să-ți spui în sinea ta: „Crede și nu cerceta”, prefăcându-te că n-ai înțeles ce ți-a transmis Dumnezeu.
Multe pasaje din Proverbele se regăsesc în Noul Testament. Enumăr trei și te rog să alegi unul pe care să-l comentezi: (1) „Păzește-ți inima mai mult decât orice” (4:23, în Marcu 7:20-22); (2) „Dragostea acoperă toate greșelile” (10:12, în 1 Corinteni 13:4,7); (3) despre vrăjmași, răzbunare și acumularea de „cărbuni aprinși” pe capul lor (25:21,22, în Romani 12:17-21).
De vrăjmași nu prea am fost conștient, dar pe primele două le-am simțit la nivel practic în viața mea. Aleg deci textul despre păzirea inimii.
Am văzut cum Dumnezeu îmi schimbă atitudinea, starea și firea dacă filtrez lucrurile la care mă expun. Căutarea plăcerii este la rang de principiu azi și, alături de expunerea la plăceri – chiar dacă ambele sunt aparent nevinovate – te fac să îți pierzi motivația și cheful de viață.
Nepăzirea inimii poate duce și la dependențe care îți determină creierul să recurgă mereu la calea ușoară, pentru a simți izul dopaminei. Am trecut și pe aici. E greu să treci peste, dar Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru că m-a ajutat mereu.
Mi-am identificat destui cunoscuți în paginile cărții Proverbele (probabil și ei pe mine). Și-apoi am dat de… „Nu te bucura de căderea vrăjmașului” (24:17). „Nu zice: Cum mi-a făcut el, așa am să-i fac și eu, îi voi răsplăti după faptele lui!” (24:29; vezi și 25:21,22). Finalul e păgubitor pentru eul meu: „Când sunt plăcute Domnului căile cuiva, îi face prieteni chiar și pe vrăjmașii lui” (16:7). Dacă mai avem dușmani e din cauză că nu sunt încă plăcute căile mele Domnului? Sau ale lor?
O autoare americană (E.G. White) spunea că, dacă creștinii și-ar trăi viața principial, prigoana ar fi la ordinea zilei. David, Ioan Botezătorul, Ilie, Pavel – toți arată clar că aceia care au rămas lângă Dumnezeu au avut dușmani – chiar și dușmani de moarte. Cred că o întrebare bună pe care să ne-o punem ar fi aceasta: „Nu am dușmani fiindcă sunt prea prietenos sau din cauză că nu am principii față de care să stau neclintit?”
E bine totuși să nu ne îmbătăm cu apă rece, crezând că existența dușmanilor ar dovedi oarecum principialitatea noastră. Cu o inimă deschisă spre Duhul Sfânt, Dumnezeu ne va descoperi pe ce poziție stăm. Principiali, căldicei sau... simpli certăreți?
10X. Întrebări la foc automat:
„Până când veți iubi prostia, proștilor” (1:22)?
Până când ne vom da seama că e prostie. Nu am iubi prostia dacă am identifica-o.
„Multe căi pot părea bune omului, dar la urmă se văd că duc la moarte” (14:12). Nu e prea târziu?
Câteodată este prea târziu, dar atâta har avem fiecare, că Dumnezeu încearcă schimbarea macazului de mii de ori.
La ce exit este „calea oamenilor de bine” (2:20)?
La stația nepopulară, cu peronul pe partea dreaptă.
„Omul înțelept îți ascunde știința” (12:23). De ce?
Câteodată nu are cu cine să discute ceva constructiv. Așa că mai bine tace.
„Cine vorbește mult nu se poate să nu păcătuiască” (10:19). E tipa care le știe pe toate?
Ha-ha-ha. Râd pentru că mi-a și sărit imaginea ei în minte. Oricine crede că le știe pe toate e prost. La fel e și în programare – codul lipsit de erori este cel nescris. Cu cât scrii mai mult, cu atât ai mai multe șanse să introduci bug-uri.
De ce să nu-l mustri pe un batjocoritor (9:7)?
Deoarece te trage după el și te bate pe terenul lui, unde are experiență. Plus că, dacă cineva este batjocoritor, are o combinație de frustrare, mânie și mândrie. Nu sunt condițiile optime pentru schimbare.
Dă-mi trei exemple de „pâinea minciunii” (20:17) sau de dulci „ape furate” (9:17)!
Banul câștigat necinstit, momentul când scapi basma curată mințind, ocazia când primești laude pe care nu le meriți.
„Cumpără adevărul” (23:23)! Cât costă?
Costă mândria noastră. E un preț greu, dar merită.
„Mândria merge înaintea pieirii” (16:18). De ce nu coboară la prima?
Nu are timp să asculte anunțul sau să se uite pe fereastră. Se uită mereu în spate și e întotdeauna atentă la ea însăși.
„Femeia frumoasă și fără minte este ca un inel de aur pus în râtul unui porc” (11:22). Dar bărbatul cu bani sau funcție și fără caracter?
Este ca un cufăr împodobit, plin de balegă.
Am găsit lucruri urâte de Domnul: inima stricată (11:20) sau trufașă (16:5), jertfa celor răi (15:8; 21:27), rugăciunea nelegiuitului (28:9). „Cel ce iartă pe vinovat și cel ce osândește pe cel nevinovat sunt amândoi o scârbă înaintea Domnului” (17:15). Și: „două feluri de greutăți și două feluri de măsuri sunt o scârbă înaintea Domnului” (20:10). Mă opresc la ultima. Cum se aplică azi la salarizare (nepotism, favoruri), la discriminare (sexism, rolul femeii în biserică), la părtinire (închidem ochii la păcatele sponsorilor) etc.?
Biblia spune: „N-a ales Dumnezeu pe cei ce sunt săraci în ochii lumii acesteia ca să-i facă bogați în credință și moștenitori ai Împărăției, pe care a făgăduit-o celor ce-L iubesc?” (Iacov 2:5). Oare e și asta o formă de a măsura cu două greutăți? În niciun caz! E același etalon pentru toți: Îl iubești, primești Împărăția.
De multe ori punem sub stindardul diplomației un comportament variabil față de diferite persoane. Cum aș putea vorbi la fel cu un om al străzii și cu un ministru? Discriminare va fi mereu, dar cel mai ciudat este că o vedem și în mediul creștin, în biserici unde câștigul este inexistent. De ce ți-ai vinde sufletul pe nimic?
Omul caută rareori sfatul altuia, crezând că le știe pe toate. Dacă, la început, citim: „nu te bizui pe înțelepciunea ta…, nu te socoti singur înțelept” (3:5,7), mai târziu ni se spune fără niciun menajament: „Calea nebunului este fără prihană în ochii lui” (12:15). Ba, mai mult, „dacă vezi un om care se crede înțelept, poți să ai mai multă nădejde pentru un nebun decât pentru el” (26:12). Îndemnul este spre consultare, luând înțelepciune din Cuvântul Domnul (vezi „frica de Domnul”) sau din cuvintele sfetnicilor (11:14; 24:6) sau ale adunării (15:22; vezi și 20:18). Când să o ții pe-a ta și când să asculți de sfatul celorlalți?
Pe cine întrebi când te afli într-o problemă? Sunt oameni care au demonstrat ascultarea de Dumnezeu? Dacă știi astfel de persoane, roagă-te și cere-le sfatul! Nu-i găsești? Atunci roagă-te și-atât.
Vrei cu adevărat înțelepciune? Va veni, dar ai grijă, că e nu e ușor de dus: „Dacă vreunuia dintre voi îi lipsește înțelepciunea, s-o ceară de la Dumnezeu, care dă tuturor cu mână largă și fără mustrare, și ea îi va fi dată” (Iacov 1:5). Aceasta este făgăduința.
Dacă nu ai niște mentori, Dumnezeu e cel mai mare mentor. Depinde doar de tine când vrei să-l consulți.
Suntem diferiți, unii mai vulcanici, alții mai liniștiți. Citesc așa: „Cine este încet la mânie are multă pricepere, dar cine se aprinde iute face multe prostii” (14:29). Îmi imaginez că cititorul zâmbește deja: „Hm, de mine e vorba.” „Cel încet la mânie prețuiește mai mult decât un viteaz și cine este stăpân pe sine prețuiește mai mult decât cine cucerește cetăți” (16:32; vezi și 17:27). E temperament sau e... de temperat? E din naștere sau e din „școala (corigențelor) vieții”? Cu ce rămânem din Proverbele?
Am confundat de multe ori lașitatea cu împăciuirea. Credeam că, dacă nu supăr pe nimeni, dacă doresc și caut mereu pacea, fac ce trebuie. Mă feream de cuvinte clare și lipsite de ambiguitate, rămânând astfel „băiatul bun”.
Un profesor de psihologie spunea la un moment dat, vorbind despre dozarea puterilor pentru situații neprevăzute, că e mai bine să fii un războinic într-o grădină decât un grădinar la război. Așa că este bine să ne dezvoltăm puterea într-un mod sănătos și apoi să învățăm să o controlăm.
Unii sunt mai liniștiți, iar alții, mai impulsivi. Putem fi un Moise care-l omoară pe egiptean sau putem fi acel Moise care era „mai blând decât orice om de pe fața pământului” (Numeri 12:3).
Proverbele rămâne una dintre cărțile care trebuie săpată mereu și din care putem trage învățături chiar și la 70 sau la 80 de ani. Tot ce contează este lentila prin care privim. Dacă privim prin lentila Nebuniei, vom găsi întotdeauna motive să ne justificăm comportamentul. Privind prin ochii Înțelepciunii, vom învăța ceva nou mereu.
Prieteni, sperăm că și de data aceasta interviul pe Drumul spre Emaus v-a adus un gând sau două de lumină. Nu suntem mai deștepți peste noapte, ci mai conștienți că avem încă de învățat. Comentariile voastre ne dau satisfacția unui lucru bine făcut.
Pentru săptămâna viitoare continuăm istoria poporului Israel, de data aceasta ca oameni ajunși la granița Țării Făgăduite. A doua oară, a doua generație, având nevoie de o a doua rostire a legii. Știți deja, Deuteronomul. Invitatul meu, un „străin” la începutul Drumului spre Emaus, este Alexandru Soare, un cititor fidel căruia îi întorc acum favorul printr-un dialog deschis despre fericirea celor ce ascultă de Dumnezeu.
Vă mulțumim tuturor pentru susținere și vă invităm să distribuiți mai departe aceste dialoguri. „Biblia, într-un an” este un proiect non-profit. Găsiți aici ideea inițială, planul și motivația, emisiunea de la Speranța TV dedicată proiectului și raportul despre primul trimestru.
Am remarcat ca este posibil ca sensul cuvantului ”stiinta” sa fie acumulare de cunostinte si experienta nu ipoteze, teorii, metode de cercetare stiintifica, articole si restul elementelor care definesc stiinta la ora actuala.
Versetul care a fost o surpriza pentru mine si sincer nu stiu cum sa il interpretez este Proverbe 21:14.
Alt verset care imi creaza probleme este proverbe 6:26. Dupa a doua virgula pare ca lipseste ceva si apoi este lipita continuarea. Parca se vorbeste despre doua lucruri diferite.
Multumesc pentru calatorie si tinem aproape pana la sfarsit. :)
Mi-au plăcut ideile expuse. Și mie mi-au “ sărit “ in fata de la primele versuri cuvântul înțelepciune . Un alt cuvant des amintit alături de el este neprihănirea. Poate intr-o zi imi fac timp sa văd de câte ori este amintit unul și de câte ori altul. Dacă nu suntem atenți putem sa spunem ca toate versete sunt pentru alții și pentru noi doar câteva. Nu, cred ca toate sunt pentru noi pentru ca in fiecare zi ne putem lovi de una din aceste învățături, mergând la cumpărături cu cei care nu au greutăți corecte la cântar, sau la servici când cineva încearcă sa-ți transmită un mesaj nu foarte “corect “ legat de tine și atitudinea ta. Iar la polul opus sunt” cei rai” Dumnezeu nu le da nume , doar ii amintește. “ Cei rai” care se gândesc cum sa facă răul, “ cei rai” ale căror picioare aleargă sa facă răul. Ce frumos explica Dumnezeu cele doua categorii. Depinde de noi in ce categorie vrem sa fim, sa avem înțelepciunea Lui Dumnezeu pe care El ne-o oferă cu mâna larga și apoi sa primim intrlepciune sau sa fim rai și sa ne gândim tot timpul cum sa fac rău. O săptămâna binecuvântata , plină de înțelepciune !