10. Căci toţi trebuie să ne înfăţişăm înaintea scaunului de judecată al lui Hristos, pentru ca fiecare să-şi primească răsplata după binele sau răul pe care-l va fi făcut când trăia în trup.
2 Corinteni 5:10
Căci toţi trebuie. Conjuncţia căci leagă versetul acesta de ceea ce a avut loc anterior. Anticiparea faptului că va fi chemat să stea înaintea lui Dumnezeu în ziua cea mare a judecăţii era unul din motivele lui Pavel de a căuta cu atâta râvnă să fie plăcut înaintea lui Dumnezeu. Cu credincioşie şi cu lepădare de sine, el urmărea să-şi îndeplinească însărcinarea încredinţată, ca ambasador al lui Hristos. Cei pentru care solemnitatea zilei aceleia reprezintă o realitate vor fi totdeauna sârguincioşi şi serioşi să-I dea lui Dumnezeu locul cel dintâi şi să-I fie pe plac în viaţa zilnică.
Judecata finală e necesară pentru dezvinovăţirea caracterului şi dreptăţii lui Dumnezeu (Psalmi 51,4; Romani 2,5; 3,26). În starea pământească prezentă, oamenii cei mai buni sunt adesea cel mai mult întristaţi, în timp ce oamenilor celor mai răi le merge bine (Psalmi 37,35-39; cf. Apocalipsa 6,9-11). Caracterul lui Dumnezeu cere ca, în cele din urmă, să le fie bine celor care fac binele şi rău celor care fac răul. Starea aceasta de lucruri nu există acum şi, de aceea, trebuie să vină o zi când relele timpului prezent să fie îndreptate. E de asemenea necesar ca Hristos să biruiască pe domnul întunericului şi pe supuşii acestuia (Isaia 45,23; Romani 14,10.11; Filip 2,10; GC 666-671) şi să-i ia la Sine pe cei răscumpăraţi cu propriul Său sânge (Evrei 2,11-13; cf. Ioan 14,1-3).
Înfăţişăm. Gr. phaneroo, a face clar, a face vizibil, a face cunoscut, a arăta pe faţă, a face public. Cuvântul acesta apare de nouă ori în 2 Corinteni. În ziua aceea mare, oamenii nu numai că se vor înfăţişa la bara judecăţii, dar se va descoperi ce fel de persoane sunt. Secretele vieţii lor vor fi făcute publice (Ecl. 12,14; Romani 2,16; 1 Corinteni 4,5). Toţi vor avea parte de o audiere corectă (cf. Iuda 15). Nimeni nu va fi judecat în absenţă sau prin delegare (Romani 14,12; cf. Iacov 2,12.13).
Citeste si contextul ca sa nu zici ca merge de pagani, ci de noi…
Apreciez interesul și sper să fie cu gând bun. Eu scriu ce cred eu, și argumentez cu Biblia, rațiunea, bunul simț.
Comentariile biblice azș din care citezi copios în textul comentariului tău îmi sunt cunoscute. Deci, ar fi interesant să argumentezi tu, nu copy/paste. Sau să pui tot ce scrie acolo. Pentru că...
Pasajul în sine - da, contextul! - tot începutul de capitol, ba chiar de la 4:7 încolo, vorbește nu de judecată, ci de „trup”. Vezi de câte ori apare cuvântul acesta, plus simbolurile „cort”, „clădire”, „vas de lut”, „omul nostru”, și realizezi că acesta este focusul lui Pavel. Versetul în cauză, pe care l-am citat clar în articol (ostentativ chiar, ca dovadă că nu mă fac că plouă) are de-a face cu ideea că ce faci în trup, acum și aici, e crucial. Și că vei da socoteală. De-aia zic că mai trebuie și studiat, nu doar memorat/decupat.
Am pus imaginea cu pricina („celebra poză”) și repet, poza aia nu va fi niciodată o realitate pentru cel mântuit (cu frică și cutremur).
„Când te vei înfățișa înaintea scaunului de judecată al lui Hristos?” Well, this is the question.
Și reiau, retro (în articol le-am pus în ordinea 1-2-3):
La ultima fază a judecății (etapa 3) noi vom fi fost deja cu Domnul în ceruri de o mie de ani. Nu cred că mai e cazul să ne aducă la judecată, să stăm cu frică. Aceea e o judecată a celor răi.
Cazul nostru a fost clasat, a putut fi verificat de oricine, chiar de noi, în timpul mileniului (etapa 2). Hristos ne înviază să ne pună judecători cu El, nu să fim judecați.
Mai mult, cazul nostru a fost clasat în judecata preadventă (etapa 1), altfel nu ne-ar fi înviat Domnul. Deci atunci am fost - metaforic! - în fața scaunului de judecată.
Eu așa văd lucrurile.
Și rămân la frumusețea lui Ioan 5:24.
P.S. Nu văd contradicție cu comentariile biblice sau cu lecțiunea. Dacă vrei să studiezi mai mult, spre a vedea mai departe de nivelul lecțiunii, uite aici un material de calitate.
Zici: „să pună în fața îngerilor un screenshot cu tine la rugăciune, sau cu plicul de zecime, sau asudând a misiune și să le zică: eei, vedeți, a fost om bun.” De ce toți pastorii asociază subliminal zecimea cu o faptă bună? Parcă mitul cu aritmetica faptelor bune căzuse. Ori doar pe hârtie?!
Evident, cele trei menționate sunt “fapte” de care nu atârnă mântuirea. Sunt bune, și cred că nimeni nu le-ar numi “rele”.
Felul cum sunt uneori prezentate (sau cum cad în urechea ascultătorului) e clar unul nedesăvârșit. Repet, am zis în dreptul lor: “să nu crezi că…”
Mitul #2 și #3 depind unul de altul. Unul e de cursă lungă, celălalt, pentru ultima turnantă. N-au bază biblică, decât în imaginația unora, fie ei oameni de la amvon sau din rândurile din fața amvonului.
Domnul cu noi. Ne vedem pe mal, la Râul vieții, (cu) toate cârpele spălate, la soare. :)
10. Căci toţi trebuie să ne înfăţişăm înaintea scaunului de judecată al lui Hristos, pentru ca fiecare să-şi primească răsplata după binele sau răul pe care-l va fi făcut când trăia în trup.
2 Corinteni 5:10
Căci toţi trebuie. Conjuncţia căci leagă versetul acesta de ceea ce a avut loc anterior. Anticiparea faptului că va fi chemat să stea înaintea lui Dumnezeu în ziua cea mare a judecăţii era unul din motivele lui Pavel de a căuta cu atâta râvnă să fie plăcut înaintea lui Dumnezeu. Cu credincioşie şi cu lepădare de sine, el urmărea să-şi îndeplinească însărcinarea încredinţată, ca ambasador al lui Hristos. Cei pentru care solemnitatea zilei aceleia reprezintă o realitate vor fi totdeauna sârguincioşi şi serioşi să-I dea lui Dumnezeu locul cel dintâi şi să-I fie pe plac în viaţa zilnică.
Judecata finală e necesară pentru dezvinovăţirea caracterului şi dreptăţii lui Dumnezeu (Psalmi 51,4; Romani 2,5; 3,26). În starea pământească prezentă, oamenii cei mai buni sunt adesea cel mai mult întristaţi, în timp ce oamenilor celor mai răi le merge bine (Psalmi 37,35-39; cf. Apocalipsa 6,9-11). Caracterul lui Dumnezeu cere ca, în cele din urmă, să le fie bine celor care fac binele şi rău celor care fac răul. Starea aceasta de lucruri nu există acum şi, de aceea, trebuie să vină o zi când relele timpului prezent să fie îndreptate. E de asemenea necesar ca Hristos să biruiască pe domnul întunericului şi pe supuşii acestuia (Isaia 45,23; Romani 14,10.11; Filip 2,10; GC 666-671) şi să-i ia la Sine pe cei răscumpăraţi cu propriul Său sânge (Evrei 2,11-13; cf. Ioan 14,1-3).
Înfăţişăm. Gr. phaneroo, a face clar, a face vizibil, a face cunoscut, a arăta pe faţă, a face public. Cuvântul acesta apare de nouă ori în 2 Corinteni. În ziua aceea mare, oamenii nu numai că se vor înfăţişa la bara judecăţii, dar se va descoperi ce fel de persoane sunt. Secretele vieţii lor vor fi făcute publice (Ecl. 12,14; Romani 2,16; 1 Corinteni 4,5). Toţi vor avea parte de o audiere corectă (cf. Iuda 15). Nimeni nu va fi judecat în absenţă sau prin delegare (Romani 14,12; cf. Iacov 2,12.13).
Citeste si contextul ca sa nu zici ca merge de pagani, ci de noi…
Apreciez interesul și sper să fie cu gând bun. Eu scriu ce cred eu, și argumentez cu Biblia, rațiunea, bunul simț.
Comentariile biblice azș din care citezi copios în textul comentariului tău îmi sunt cunoscute. Deci, ar fi interesant să argumentezi tu, nu copy/paste. Sau să pui tot ce scrie acolo. Pentru că...
Pasajul în sine - da, contextul! - tot începutul de capitol, ba chiar de la 4:7 încolo, vorbește nu de judecată, ci de „trup”. Vezi de câte ori apare cuvântul acesta, plus simbolurile „cort”, „clădire”, „vas de lut”, „omul nostru”, și realizezi că acesta este focusul lui Pavel. Versetul în cauză, pe care l-am citat clar în articol (ostentativ chiar, ca dovadă că nu mă fac că plouă) are de-a face cu ideea că ce faci în trup, acum și aici, e crucial. Și că vei da socoteală. De-aia zic că mai trebuie și studiat, nu doar memorat/decupat.
Am pus imaginea cu pricina („celebra poză”) și repet, poza aia nu va fi niciodată o realitate pentru cel mântuit (cu frică și cutremur).
„Când te vei înfățișa înaintea scaunului de judecată al lui Hristos?” Well, this is the question.
Și reiau, retro (în articol le-am pus în ordinea 1-2-3):
La ultima fază a judecății (etapa 3) noi vom fi fost deja cu Domnul în ceruri de o mie de ani. Nu cred că mai e cazul să ne aducă la judecată, să stăm cu frică. Aceea e o judecată a celor răi.
Cazul nostru a fost clasat, a putut fi verificat de oricine, chiar de noi, în timpul mileniului (etapa 2). Hristos ne înviază să ne pună judecători cu El, nu să fim judecați.
Mai mult, cazul nostru a fost clasat în judecata preadventă (etapa 1), altfel nu ne-ar fi înviat Domnul. Deci atunci am fost - metaforic! - în fața scaunului de judecată.
Eu așa văd lucrurile.
Și rămân la frumusețea lui Ioan 5:24.
P.S. Nu văd contradicție cu comentariile biblice sau cu lecțiunea. Dacă vrei să studiezi mai mult, spre a vedea mai departe de nivelul lecțiunii, uite aici un material de calitate.
Handbook of Seventh-day Adventist Theology. Capitolul despre “Divine Judgment”. https://drive.google.com/file/d/1uBHzjUZQBpjfAzU3g30wTjJCmJLIkPqZ/view?usp=drivesdk
Zici: „să pună în fața îngerilor un screenshot cu tine la rugăciune, sau cu plicul de zecime, sau asudând a misiune și să le zică: eei, vedeți, a fost om bun.” De ce toți pastorii asociază subliminal zecimea cu o faptă bună? Parcă mitul cu aritmetica faptelor bune căzuse. Ori doar pe hârtie?!
Salutări riverane,
O. Cârpă Murdară
Mulțumesc pentru comentariu.
Evident, cele trei menționate sunt “fapte” de care nu atârnă mântuirea. Sunt bune, și cred că nimeni nu le-ar numi “rele”.
Felul cum sunt uneori prezentate (sau cum cad în urechea ascultătorului) e clar unul nedesăvârșit. Repet, am zis în dreptul lor: “să nu crezi că…”
Mitul #2 și #3 depind unul de altul. Unul e de cursă lungă, celălalt, pentru ultima turnantă. N-au bază biblică, decât în imaginația unora, fie ei oameni de la amvon sau din rândurile din fața amvonului.
Domnul cu noi. Ne vedem pe mal, la Râul vieții, (cu) toate cârpele spălate, la soare. :)