Osea – chemat să iubească o desfrânată
Sau dragostea lui Dumnezeu față de neamul omenesc.
Invitatul meu pentru interviul despre cartea Osea este pastorul Adrian Neagu. Ca de fiecare dată, i-am cerut invitatului să se prezinte urmărind patru direcții de viață: pasiunea, profesia, meseria și misiunea.
Îmi place Dumnezeu. Îmi plac oamenii și poveștile lor. Cel mai frumos dar pe care l-am primit în viață este familia mea. Sunt recunoscător pentru soția mea, pentru fiicele noastre, pentru părinții și bunicii mei. Sunt pastor din anul 2002 și, din 2015, redactor-șef la Editura Viață și Sănătate. Iubesc istoria și, în special, istoria adventistă, despre care povestesc în fiecare vineri seara la Speranța TV în cadrul rubricii „Lumini din trecut”.
Coordonez o echipă fantastică la editură și împreună ne străduim să punem la dispoziția cititorilor cele mai bune și cele mai frumoase cărți pentru toate categoriile de vârstă și de interese. Ne străduim să-i ajutăm pe oameni să Îl cunoască pe Dumnezeu și să descopere principiile Sale într-o manieră proaspătă și relevantă. Ultima carte pe care am editat-o este L-am văzut pe Dumnezeu de la spate. Cea mai recentă carte dată la tipar de colegii mei este Doamne, să-Ți spun ce s-a întâmplat, de Molly Hodgin – un jurnal de rugăciune pe care, sunt convins, copiii îl vor îndrăgi.
Cartea profetului Osea uimește din multe puncte de vedere. Nu-i de mirare că este des citată în Noul Testament chiar de Isus și de apostoli. Până și în Apocalipsa auzim ecouri clare din ea. Este un tăvălug de avertizare, judecată și, apoi, revenire, veste bună și promisiunea reabilitării. La final (finalul timpului), surprinzător, unii „vor tresări la vederea Domnului și a bunătății Lui în vremurile de pe urmă” (3:5).
Șoc și groază. De la bun început (1:2), profetul e călăuzit de Dumnezeu să facă ce nu se face: însoară-te cu o curvă, fii familist, tată de copii. (Un exemplu mai tăios decât balega de om a lui Ezechiel). Osea joacă evident rolul lui Dumnezeu în relație cu poporul Său. Iar în capitolul 3 (v. 1), parcă-i altă femeie, într-un scenariu la indigo… Ce se întâmplă de fapt, în ce context slujește profetul?
Cartea lui Osea nu este revistă de cancan. Scopul profetului nu e să-și plângă de milă, nici să ne spună cu lux de amănunte ce viață complicată a avut el. Dimpotrivă, sunt atât de puține indicii în text, încât nu există încă o viziune unitară printre teologi cu privire la cele două situații menționate de tine. Dar, orice model de interpretare am adopta, trebuie să ținem cont că Osea era un profet chemat să vorbească pentru Dumnezeu, despre principiile lui Dumnezeu, având o viață și o experiență care să nu fie piedici în calea misiunii sale.
Cea mai comună interpretare consideră că, în capitolele 1 și 3, este vorba de aceeași femeie, Gomera, cu care Osea s-a căsătorit și care, la un moment dat, a ales să-l părăsească, așa cum Israelul Îl părăsise pe Dumnezeu. Totuși, profetul a fost sfătuit să o ia din nou de soție, așa cum poporul era chemat să se întoarcă la „dragostea dintâi”.
Copiii Gomerei nu par a fi și copiii lui Osea, cu excepția primului, lucru ce ne este sugerat și de numele lor. Osea nu a vrut să ne dea prea multe detalii. Nu ne spune dacă Gomera a avut sau nu copii înainte de căsătoria cu el, nici dacă ea este cea pe care o va răscumpăra după ce a plecat, nici cât de grijulie a fost cu copiii, nici dacă era frumoasă sau urâtă, nici cine au fost cei cu care l-a înșelat... Dacă nu ne-a spus, înseamnă că Dumnezeu a considerat că nu ne este necesar.
Din câte înțelegem din text, nu comportamentul soției lui pare ieșit din comun pentru compatrioții profetului, cât mai degrabă bunătatea și dorința lui Osea de a lupta pentru familia lui așa cum Dumnezeu continua să lupte pentru inima poporului necredincios.
Iar aici putem adăuga un amănunt esențial, anume că numele „Osea” se transliterează în greacă „Isus”. Este o variantă a numelui Iosua – un alt Iosua care vrea să conducă poporul în odihna iubirii lui Dumnezeu.
Din perspectivă istorică, Osea a profetizat în Regatul de Nord, pe vremea lui Ieroboam al II-lea (789-748 î.Hr.), și a asistat, probabil, la cucerirea definitivă a țării de către asirieni. La începutul misiunii lui a fost, se pare, o vreme de prosperitate materială, dar și de regres moral accentuat. Din păcate, previziunile sumbre ale profetului s-au adeverit în totalitate odată cu robia asiriană.
Poporul era clar păcătos. Nu de lungimea fustei e vorba, nici de inelușul de pe deget, ci de: „fiecare (!) jură strâmb și minte, ucide, fură și preacurvește, năpăstuiește și face omoruri după omoruri” (4:2). La Potop a venit judecata peste ei; la Sodoma, la fel. Azi de ce întârzie?
Cred că sunt două realități complementare. Biblia spune că cei răi „au primit în ei înşişi plata cuvenită pentru rătăcirea lor” (Romani 1:27). Asta înseamnă că anumite semne ale judecății lui Dumnezeu sunt vizibile. Osea spune: „Fiindcă au semănat vânt, vor secera furtună” (8:7). Cei răi nu se pot bucura de pace, de liniște, de bucuria unei conștiințe curate, chiar dacă prosperă financiar sau sunt mereu în centrul atenției.
Păcatul rămâne sursa supremă a nefericirii omului.
Biblia spune că va veni o zi în care El va face dreptate la modul absolut. Iar aici intervine a doua realitate.
Noi toți suntem răi. Faptul că nu primim exact ceea ce merităm este o dovadă a harului Său. Iar conștientizarea acestei iubiri „veșnice” nu ar trebui să ne facă să ne afundăm și mai mult în păcat, ci să ne constrângă să Îl iubim și să ne întoarcem la Dumnezeu. El așteaptă, și nu oricum, ci într-o zbatere lăuntrică înfricoșătoare, pentru că vrea să te întorci așa cum tatăl își aștepta fiul risipitor (Luca 15).
Despre asta e cartea lui Osea. Despre încercarea disperată a lui Dumnezeu de a recâștiga iubirea unui popor care I-a fost necredincios, exact așa cum un soț înșelat în mod repetat încearcă să o convingă pe soția lui să se întoarcă acasă cu toată inima.
„Poporul Meu piere din lipsă de cunoștință” (4:6). Nu au ei cărți, mărturii, „lecțiuni”, studii (și postuniversitare)?
Cunoștința, conform Bibliei, vine din relația cu Dumnezeu. Omul cunoaște și „cu mâinile”, nu doar cu mintea. Petru pune cunoștința după credință și fapte, adică omul întâi crede, apoi face și abia după aceea înțelege (2 Petru 1:5-8). Poți avea cărți, studii, ani de stat în biserică, dar dacă nu faci în fiecare zi ceea ce Dumnezeu ți-a poruncit să faci nu Îl cunoști pe Dumnezeu.
Isus vorbea de această experiență continuă în Ioan 10, folosind parabola oilor care, pentru a nu se rătăci, trebuie să audă mereu glasul păstorului și să meargă după el. Aceasta a fost marea dramă a Israelului ilustrată de familia lui Osea – poporul știa și, totuși, nu știa, la fel cum soția lui Osea știa că el este soțul ei care o iubește și, totuși, nu era conștientă de cât de mult o iubea. Deși pretindea că îl cunoaște, în realitate știa atât de puține despre el...
Îți pun înainte trei vorbe dure. Alege una și spune-ne ce transmite Dumnezeu prin ea!
„Israel a lepădat binele cu scârbă” (8:3).
„... jertfind oameni, sărută viței” (13:2; 4:14).
„Pierirea ta, Israele, este că ai fost împotriva Mea” (13:9; 7:13; 11:3).
Mă uimesc toate. Sunt legate între ele. Aș alege-o pe a doua...
În împărăția lucrurilor, oamenii sunt nimic. E ca în Apocalipsa 18, unde se vorbește despre valorile Babilonului celui mare... Pe ultimul loc (v. 13) sunt „sufletele oamenilor.”
Cumva..., aceasta e consecința îndepărtării de Dumnezeu. Oamenii ajung să sărute lucrurile și să jertfească oamenii. Vițeii de aici erau vițeii de aur, cărora poporul li se închina (1 Împărați 12:28-30). Păcatul inversează valorile; de aceea se spune că, în vremea sfârșitului, „dragostea celor mai mulți se va răci” (Matei 24:12). Și atunci, oamenii ajung să lepede „binele cu scârbă” și să fie împotriva lui Dumnezeu. De ce? Pentru că Dumnezeu iubește oamenii, dar ei iubesc lucrurile.
Îl urmăresc de-a lungul cărții pe Efraim (cine-i oare?) și văd o relație foarte complicată cu Dumnezeu...
Căderea: „Efraim s-a lipit de idoli: lasă-l în pace!” (4:17; 5:3,11; 7:11).
Redeșteptarea: „Ce să-ți fac, Efraime? [...] Evlavia voastră este ca norul de dimineață și ca roua care trece curând” (6:4).
Răzvrătirea: „Efraim stă la pândă împotriva Dumnezeului meu” (9:8).
Soarta: „Efraim își va duce singur copiii la cel ce-i va ucide!” (9:13).
Judecata: „Cum să te dau, Efraime?” (11:8).
Reabilitarea: „Ce mai are Efraim a face cu idolii?” (14:8).
Ce relație dezvoltă Dumnezeu cu poporul Său? De ce este nevoie de atâtea etape, repetiții, lecții neînvățate?
În Exodul, Dumnezeu spune că poporul este „fiul Meu, întâiul Meu născut” (4:11). În Osea și în Ezechiel, poporul este ilustrat prin soția necredincioasă. Mesajul este același – Dumnezeu ne vrea parte din familia Sa. El nu caută supuși, ci vrea fii.
Da, este foarte riscantă relația aceasta, iar căderea lui Lucifer, apoi a lui Adam și a Evei, arată că libertatea poate fi o investiție costisitoare, copleșitor de scumpă. Tocmai de aceea, aici, se vede la modul absolut dragostea lui Dumnezeu. El a ales să creeze ființe care să fie fericite în mod deplin, iar pentru a fi fericite cu adevărat le-a dăruit libertate.
Libertatea înseamnă posibilitatea de a spune Da sau Nu. Iată de ce Satana urăște atât de mult istoria creației, pentru că de acolo începe istoria iubirii lui Dumnezeu.
Eu și tu suntem fiecare un Efraim. Nu trebuie să privim pe fereastră pentru a vedea această luptă a lui Dumnezeu pentru inima oamenilor. E suficient să privim în oglindă.
De câte ori nu I-am dat lui Dumnezeu peste mână, spunându-I că noi știm ce este cel mai bine pentru viața noastră! De câte ori nu a plâns pentru noi! De câte ori nu am promis că vom face tot ce a zis Domnul și, apoi, am făcut ce am simțit noi că e bine!
Cred că ar trebui să ne întrebăm cu seriozitate: Eu cum Îl iubesc pe Dumnezeu? Îl iubesc cu adevărat? Sau doar profit de bunătatea Lui?
În 2:21-23 avem o revărsare – Domnul ascultă: ascultă cerurile, care ascultă pământul, care ascultă plantele/pomii (grâu, viță, măslini) etc. Finalul este un popor care ascultă și răspunde: „Dumnezeul meu!” Cât durează un ciclu complet?
O viață..., poate o clipă... Sau poate ambele în același timp.
Până la urmă, ce este viața dacă nu un drum la finalul căruia să putem spune ca Iov (42:5): „Urechea mea auzise vorbindu-se de Tine, dar acum ochiul meu Te-a văzut”?
Apocalipsa are ecouri din Osea. În ciuda plăgilor, „tot nu se întorc la Domnul, Dumnezeul lor, și tot nu-L caută, cu toate aceste pedepse” (7:10). Efraim Laodiceeanul zice: „Cu adevărat, m-am îmbogățit, am făcut avere și... nu…” (12:8; 13:6). Alții „vor zice munților: «Acoperiți-ne!» Și dealurilor: «Cădeți peste noi!»” (10:8). Alege un ecou și arată-ne aplicația pentru zilele noastre!
Nu aș merge până la plăgi, dar l-aș alege pe primul. Din păcate, de cele mai multe ori, și astăzi, consecințele răului nu îi determină pe oameni să se întoarcă la Dumnezeu. Firea noastră păcătoasă ar face orice, doar să nu se pocăiască. Cel mai simplu îi este să dea vina pe alții pentru consecințele propriilor alegeri. Iar dacă alții sunt vinovați, tu nu ai de ce să te schimbi.
Astăzi privim în biserică și ne uimim că rămânem din ce în ce mai puțini, privim în societate și ne îngrozim că viața este tot mai nesigură, privim în natură și totul pare că a ieșit din făgașul obișnuit... Și totuși, cei mai mulți oameni nu vor să se întoarcă spre Dumnezeu. De ce? Fiindcă, de fiecare dată, noi putem indica în mod precis cine sunt vinovații – din perspectiva noastră. Dar ne este greu să recunoaștem propria vinovăție.
Privim prea mult pe fereastră și prea puțin în oglindă. Dar aici este o oglindă cu adevărat magică... Pavel spune despre credincioși că, atunci când privesc în oglindă, văd „slava Domnului” și sunt schimbați „în același chip al Lui” (2 Corinteni 3:18). Asta e culmea! Dacă nici în oglindă nu te mai poți vedea pe tine însuți, atunci unde să te privești? Același apostol spune: „nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine” (Galateni 2:20).
Iată definiția iubirii – să Îl privești pe Dumnezeu atât de mult, încât să îi vezi pe ceilalți prin ochii Săi.
În contextul aceasta, păcatul este o închidere voluntară a ochilor, o decizie de a rămâne într-o adormire dulce, dar fatală.
Știi ce urmează, 10 întrebări la foc automat.
„Faptele lor nu le îngăduie să se întoarcă…” (5:4). Cum așa?
Vor să păstreze tradiția... E uimitor cât rău pot face oamenii din mândrie și orgoliu!
Cine poate intra pe „ușa de nădejde” (2:15)?
„Prizonierii speranței.” (Vezi Zaharia 9:12.)
„Tot hoinar față de Dumnezeu…” (11:12). Prezent la biserică și hoinar față de Cer?
Hoinar, dar atent să nu te spurci, ca să poți lua Paștele…
„Împăratul dă mâna cu batjocoritorii” (7:5). Ce câștigă?
Aprecierea lor, titlul de cel mai mare batjocoritor.
Cine sunt astăzi „desfrânatele din temple” cu care „jertfesc” cei din poporul lui Dumnezeu (4:14)?
În mitologia românească se numesc iele... La modul abstract, pot fi niște idei seducătoare, care au în ele blestemul necredinței și al îndoielii.
„I-am tras cu legături omenești, cu funii de dragoste” (11:4). Ce sunt alea?
Dumnezeu ne umple viața cu dovezile iubirii Sale, dar Satana ne face să credem că le-am țesut noi… Așa ne vindem fericirea pe un blid de mândrie amară.
„Dă-le, Doamne!... Ce să le dai?” (9:14).
Nici Dumnezeu nu mai știe ce să ne dea ca să ne mulțumească.
Cum se arată un creștin – „arc înșelător” (7:16) sau „cumpănă mincinoasă” (12:7)?
Când umblă cu „cioara vopsită”...
Ce aducem azi „în loc de tauri” (14:2)?
Suntem atât de zgârciți cu mulțumirile și cu lauda pentru că ne vedem pe noi atât de mari, și pe Dumnezeu, atât de mic!
Ce ogor nou avem de desțelenit (10:12)?
Mintea noastră. Dumnezeu tot pune răsaduri bune, iar noi, buruieni...
Multe expresii ale cărții sunt la fel de elocvente peste secole. Ai amintit deja una, „Fiindcă au semănat vânt, vor secera furtună” (8:7). Mai pun două, tot legate de semănat/seceriș: „Semănați potrivit cu neprihănirea, și veți secera potrivit cu îndurarea” (10:12); „Ați arat răul, ați secerat nelegiuirea și ați mâncat rodul minciunii” (10:13). Ce rol au în viața omului libera alegere, legea cauză-efect, superstiția predestinării?
Superstiția predestinării îi dă omului siguranța unei neschimbări convenabile. Dacă așa ți-a fost scris, de ce să te mai chinui să fii altfel? În Grecia antică, se pare că soarta era chiar mai mare decât zeii. Mulți cred și astăzi la fel.
E adevărat că, uneori, timpul dintre semănat și secerat este mare. Faci binele și ți se întoarce răul. Sau faci răul, și pedeapsa nu te așteaptă la colț... Pentru că Dumnezeu are har și, în harul acesta, ne dă, iar și iar, șansa de a alege ce este bine. Dar să nu uităm că fiecare alegere pe care o facem ne schimbă. Mult mai mult decât vrem să acceptăm.
„Bunătate voiesc, nu jertfe, și cunoștință de Dumnezeu mai mult decât arderi-de-tot” (6:6). Un text citat de două ori de Domnul Hristos, trimițându-i pe știutori la studiu, din nou. Acum nu avem nici jertfe, nici arderi-de-tot? Împlinim textul de la sine? Cum ne-ar zice azi? Ce n-ar vrea Domnul azi?
Nu avem arderi-de-tot, dar ne ardem încet încercând să compensăm neîmpliniri trecute sau prezente. Danii generoase, timp furat de la familie și investit exclusiv în bunăstarea altora, o listă de activități plină până la refuz, doar-doar să nu rămânem singuri cu noi – toate sunt încercări contemporane de a cumpăra mântuirea prin fapte.
Este adevărat că nu există credință fără fapte, dar la fel de adevărat este și că nu există credință fără dragoste, fără bucurie și fără pace.
„Veniți să ne întoarcem la Domnul” (6:1). „Este vremea să căutați pe Domnul” (10:12). „Tu dar întoarce-te la Dumnezeu tău” (12:6). „Întoarce-te, Israele, la Domnul, Dumnezeul tău” (14:1). Suntem la final de carte și nu putem rata apelul repetat. Cum are loc întoarcerea unui om la Dumnezeu, în mod practic? Dar a unui popor?
Iubind. Exact așa cum Osea aștepta să se întoarcă soția lui la el.
Iubindu-L pe Dumnezeu și iubindu-i pe semeni, noi oglindim chipul lui Dumnezeu. Facem lumea mai frumoasă în fiecare zi. O comunitate unde se manifestă iubirea aceasta se numește paradis. Pentru membrii ei, veșnicia a început deja.
Stimați călători, urmează stația „Exodul”, cu peronul pe partea dreaptă. Legătură cu magistrala „Psalmilor”.
În traducere, săptămâna viitoare citim a doua carte a Scripturii, Exodul. Care va fi baza pentru cea de-a doua carte a Psalmilor (psalmii #42–72), cu care vom încheia primul trimestru al proiectului „Biblia, într-un an”. Spor la citit!
Un lucru imi scapa din comentarii si carte. Increderea! pe langa iubire, dragoste, reaintoarcere. Cine mai are incredere? Dumnezeu mai are incredere in reaintoarcerea poporului? Poate si din aceasta cauza zice ca faptele poporului nu il lasa sa se intoarca. Atunca cand o relatie se rupe, de fapt se pierde increderea. Aceasta valoare este cel mai greu daca nu imposibil de refacut. Cred ca din aceasta cauza ramanem din ce in ce mai putini...pentru ca ne pierdem increderea unii in altii, in Dumnezeu si Dumnezeu in noi.
Frumoase explicații, pentru mine sunt minunate. As vrea doar sa aduc câteva lucruri pe care le-am înțeles eu acum mai bine și sigur imi vor rămâne in minte când ma voi gândi la Osea. In primul rând interesant in acest capitol este ca Dumnezeu prezintă starea oamenilor intr-un verset -doua iar apoi vine repede sa ne dea speranța, sa ne încurajeze sa ne îndrume pe calea Lui. Apoi imi place ca poporul Lui va fi clădit din nou pe aceeași oameni care sunt slabi , păcătoși, nevrednici dar cu o credință , poate nu este mare, dar este undeva acolo. Speranța moare ultima și dacă baza este solida poți clădi lucruri mărețe pe ea. Mulțumim! Săptămâna binecuvântata.