Leviticul – „fiți sfinți, căci Eu sunt sfânt”

Vorbe din cortul întâlnirii.

Când am pornit proiectul „Biblia, într-un an”, Adi Petre a vrut Leviticul. Salvând, probabil, pe un altul, căruia i-ar fi picat cartea, dar și cu bucuria celui care a descoperit minunății în paginile ei. La un program de master pe care l-am parcurs împreună (2009), el a fost the best. Peste ani, devenit profesor la Universitatea Adventus, doctor în teologie, mi-a făcut bucuria să vină pe drumul spre Emaus. L-am rugat să se prezinte dincolo de diplome, prin pasiuni, implicare în misiune, bucurii ale vieții.

Adrian și Gianina Petre.

Numele meu complet este Dan-Adrian Petre. Sunt căsătorit cu Gianina. Pastor din 2010 și, de anul acesta, lector la Universitatea Adventus. Educația teologică pentru fiecare membru al bisericii e pasiunea mea cea mai mare. Începe în sala de clasă și se mută adeseori în bisericile locale. Îmi plac natura, stelele, copacii… Toate îmi vorbesc despre frumusețea Creatorului. Mă ocup, alături de alți pasionați, de proiectul suntcreat.ro (care e abia la început).

Primele șapte capitole ale cărții sunt la fel de atrăgătoare ca o biserică întunecată și rece, în care un preot distant citește monoton dintr-o carte veche, într-un limbaj greu de înțeles în lumea contemporană. Adu niște lumină! Fii GPS-ul nostru! Văd că primele cuvinte ale cărții sunt „Domnul a chemat pe Moise”, „i-a vorbit din cortul întâlnirii” și i-a zis tot ce urmează. Așadar, despre ce e cartea aceasta?

A citi Leviticul e un act de curaj. Cartea prezintă legi și reguli ale unui sistem de închinare străin de noi. Regulile acestea se concentrează pe aducerea de jertfe și pe rolul preoților în sanctuarul evreiesc. Leviticul vorbește și despre curăție și sfințire. Toate acestea prefigurează misiunea lui Isus, dar și misiunea noastră.

Citind cartea poți înțelege hidoșenia păcatului, frumusețea și complexitatea sacrificiului lui Isus pentru a ne salva, precum și schimbarea pe care o poate face Isus în viața noastră. Cum indică primul verset al cărții,

Leviticul e o invitație la cunoașterea mai profundă a misiunii divine și a celei umane.

Capitolele 1–16 prefigurează misiunea lui Isus ca jertfă pentru păcat și ca mare preot. Capitolele 17-27 indică misiunea noastră de a ne păstra curați și deosebiți în toate aspectele vieții noastre.

Când citeam Biblia la rând (pe vremuri) mă temeam de Leviticul. Jertfe de tot felul, vinovății cu voie și fără, necurății care nu-ți trec prin minte, lepră. Singura rază de lumină am văzut-o într-un articol teologic din care am înțeles că ceea ce a făcut Hristos la templu, curățirea de acolo, predicarea, vindecările, totul este o proiecție a acestor capitole. De ce atâtea detalii? Așa scârbos e păcatul? Nu e păcat și gata?

Chipul hâd al păcatului se vede cel mai clar în Leviticul. Din mulțimea jertfelor aduse pentru necurăția morală și pentru cea fizică înțelegi că tentaculele păcatului ne înveninează gândurile, emoțiile și acțiunile. Impuritatea adusă de păcat este morală și fizică. Soluția divină atotcuprinzătoare cu privire la păcat implică diverse ritualuri. Cele din Leviticul au un scop: pregătirea omului pentru întâlnirea cu Dumnezeu.

Pentru a se putea apropia de El, Dumnezeu îi oferă omului ritualul ca mijloc de manifestare a regretului că a păcătuit. Era nevoie de mărturisire, de jertfă… Doar după aceasta, Dumnezeu oferea iertarea. Observă că în Leviticul 4-6 se repetă de mai multe ori „și i se va ierta”: nu preotul, ci Dumnezeu iartă.

În cazul nostru, când ne mărturisim păcatele înaintea lui Isus (prin rugăciune), „El este credincios și drept ca să ne ierte păcatele și să ne curețe de orice nelegiuire” (1 Ioan 1:9). Isus e prefigurat de jertfe și de mijlocirea preoțească. El e „jertfa de ispășire pentru păcatele noastre” (1 Ioan 2:2) și singurul „mijlocitor între Dumnezeu și oameni” (1 Timotei 2:5).

Isus e singurul care poate rezolva problema păcatului din viața noastră.

Am citit de multe ori despre „Când va păcătui cineva fără voie…” (om, căpetenie, preot, adunare). Uneori, zicem că nu există păcat făcut fără a-l fi plănuit, fie și într-o secundă de voință. Alteori, ne apărăm: „N-am vrut, domnule! Nici nu mi-a trecut prin cap…”. Văd că Biblia spune de păcat fără voie. Dar și de vina implicată în așa condiții. E ca la Isus, „Tată, iartă-i, căci nu știu ce fac” (Luca 23:34)?

E nevoie să lămurim conceptul de păcat în Leviticul. Ne ajută capitolele 4–6, care prezintă o tipologie a păcatelor.

• În primul rând, avem păcatele „fără voie”, cum traduce Cornilescu. Eu le-aș numi inadvertente, adică păcate comise din neatenție sau ignoranță. Când descopereai că ai păcătuit (4:28), mărturiseai și aduceai o jertfă de curățare. Apoi Dumnezeu oferea iertarea (4:31). 

• A doua categorie de păcate erau cele deliberate. Dumnezeu prevede că oamenii, din varii motive, vor păcătui. De exemplu, Leviticul 5:1-13 vorbește de păcate care pot afecta reputația sau statutul cuiva. În acest caz trebuia să mărturisești și să aduci o jertfă de curățare. Mai erau și păcatele care afectau proprietatea lui Dumnezeu sau pe cea a semenului (5:14–6:7). Preliminar oferirii iertării de către Dumnezeu, omul trebuia să înapoieze obiectul cu care a păgubit, să adauge 20% din valoarea lui și să aducă o jertfă. 

• A treia categorie era a păcatelor deliberate pentru care nu exista iertare la sanctuar. De exemplu, sacrificarea copiilor (20:2), vrăjitoria (20:6) și zoofilia (20:15,16). Acestea erau păcate revoltătoare, sfidătoare. Dumnezeu nu iartă sfidarea, căci omul refuză iertarea. Mulți dintre cei care au participat la răstignirea lui Isus au făcut-o din ignoranță (Faptele apostolilor 3:15-17). Pentru ei s-a rugat Isus. Alții însă au știut foarte bine. În cazul lor, iertarea divină a fost blocată de sfidarea și revolta lor (Marcu 14:62-64).

---

Capitolul 10 rupe tot filmul. Doi dintre preoții de marcă, fii ai lui Aaron, cad morți pe loc. Motivul e prezentat sumar: au adus „foc străin” (10:1) la altarul Domnului. Aaron tace. Ceilalți n-au voie să-și arate durerea. Abia de pe la versetul 9 aflăm o posibilă cauză – alcoolul! Explică-ne pasajul și finalul lui, când Aaron refuză să mănânce partea dintr-o jertfă, iar Moise… îngăduie!

Împreună cu cei patru fii ai săi, Aaron a fost dedicat slujirii preoțești, reprezentându-L pe Dumnezeu. Primiseră îndrumări cu privire la ce trebuiau să facă (Leviticul 8:35).

Însă nu e suficient să faci ceea ce Dumnezeu îți spune dacă alegi să faci și ceea ce El nu ți-a spus. Amestecul acesta a fost exploziv pentru Nadab și Abihu, doi dintre fiii lui Aaron. Afectați de aburii alcoolului (Leviticul 10:9,10), au adus „foc străin” (10:1), cărbuni din altă sursă decât cea aprinsă chiar de Dumnezeu (9:24).

S-au jucat cu focul păcatului și au fost mistuiți.

Aaron și fiii rămași au trebuit să-și continue misiunea de mijlocire. Ei nu puteau să-și manifeste tristețea față de acțiunile divine. Mijlocirea lor includea consumarea cărnii jertfei, transferând vina păcatului de la popor la sanctuar. De data asta însă, ei nu erau pregătiți, așa că au ales să ardă carnea jertfei.

Moise a înțeles că cei trei rămași în viață învățaseră lecția usturătoare a slujirii din inimă, nu doar formale. Și… i-a îngăduit!

---

Capitolul 11 le e foarte cunoscut adventiștilor. Mai ales versetul 7. La altele mai dau din colț în colț, nefiind siguri dacă cutare delicatesă (iepurele, gâsca, tonul, „fructele de mare” etc.) ar fi sau nu de mâncat. Fă tu un pic de curat pe masa noastră! Despre ce „curăție” e vorba?

Israelul trebuia să aibă clară diferența dintre sacru și profan, precum și dintre curat și necurat. Cinci capitole din Leviticul (11–15) sunt dedicate regulilor pentru evitarea, controlarea și remedierea necurăției sau a impurității ritualice fizice. Sursa contaminării putea să fie animală sau umană.

Când sursa contaminării era animală, o persoană devenea impură fizic atunci când atingea cadavrul unui animal curat ori necurat, sau când mânca din carnea unui animal găsit mort. Când se întâmpla lucrul acesta, persoana devenea necurată o scurtă perioadă de timp („până seara”), trebuind să se spele. Pe de altă parte, în Leviticul 11 nu ni se spune ce se întâmpla cu persoana care mânca din carnea unui animal necurat. Motivul este explicat în 20:24-26: „Să faceți deosebire între animalul curat și cel necurat […] și să-Mi fiți sfinți” (GBV 2001).

Consumul animalelor necurate ține astfel de impuritatea morală, nu doar de cea fizică.

Apostolul Petru a înțeles lucrul acesta. El citează din Leviticul 11:44 în 1 Petru 1:16. „După cum Cel ce v-a chemat este sfânt, fiți și voi sfinți în toată purtarea voastră” (1 Petru 1:15). Când o persoană alege să-L urmeze pe Dumnezeu, ea alege să-I dedice chiar și ce pune pe masă.

---

Capitolul 12 vorbește despre curăția femeii după naștere. Revin cu ideea, „despre ce curăție e vorba?” Și o aduc, din Noul Testament, pe Maria, „preacurata”, care a avut și ea nevoie de o perioadă de „curățire” (Luca 2:22). Asta cum vine?

Avem de-a face aici cu impuritatea rituală fizică, care are o sursă umană. Asta necesita o perioadă de izolare, iar la finalul ei trebuia adusă o jertfă de curățire. Cornilescu spune că jertfa aceasta este de ispășire, însă termenul „ispășire” este ambiguu. Mai clar ar fi să o numim „jertfă de curățire”. Proaspăta mămică nu a păcătuit că a născut. Aici e vorba de impuritatea fizică generată de scurgerile asociate nașterii și lăuziei.

În Israel, pentru îndepărtarea impurității trebuiau respectate anumite reguli ritualice proprii ceremoniilor asociate sanctuarului. Când Maria L-a născut pe Isus, s-a supus acelorași reguli ceremoniale ale vremii. Odată cu inaugurarea slujirii lui Isus în sanctuarul ceresc, regulile acestea, „ca toate cele privitoare la mâncări, băuturi și felurite spălături” (Evrei 9:10), nu mai sunt necesare.

---

Capitolul 18 enumeră nelegiuiri. Una mai grozavă ca alta și, tocmai pentru că sunt laolaltă, pricepem că nu e una mai nevinovată. Pun înainte trei dintre ele. „Alege-o” pe a doua și explic-o! (1) Să nu-ți arzi copiii altor zei (18:21)! (2) Să nu te culci cu un bărbat cum se culcă cineva cu o femeie (18:22)! (3) Să nu te culci cu o vită (18:23)!

Moralitatea poporului lui Dumnezeu e definită de poruncile Sale. Imoralitatea, sub orice formă, este exclusă. Sexul ilicit, promiscuitatea și perversiunile sexuale sunt interzise. Din perspectiva Bibliei și relațiile LGBTQ+, oricare ar fi forma lor, sunt imorale. Leviticul 20:13 e tranșant: „Dacă un om se culcă cu un om cum se culcă cineva cu o femeie, amândoi au făcut un lucru scârbos; să fie pedepsiți cu moartea, sângele lor să cadă asupra lor.”

Regulile acestea nu sunt aplicabile doar în Vechiul Testament. În Romani 1:26, 27, Pavel afirmă că relațiile LGBTQ+ sunt imorale. Cei care le practică „nu vor moșteni Împărăția lui Dumnezeu” (1 Corinteni 6:9). Standardele divine cu privire la sexualitate nu s-au schimbat. Pentru cei care aleg un asemenea comportament, finalul e prezis în Apocalipsa 21:8…

10x – Întrebări la foc automat 

1. De ce trebuia ca o jertfă să n-aibă cusur (1:3; 22:20-22; vezi preoții – 21:16-24)?
   Jertfele Îl reprezentau pe Isus, care a fost „fără cusur” (1 Petru 1:19).

2. De ce nimic din anumite jertfe nu avea voie să fie făcut cu aluat (2:11)?
   Jertfele Îl reprezentau pe Isus, care n-avea păcat. Aluatul avea ferment, simbolul păcatului.

3. Fără tatuaje (19:28)?

   Aici e vorba de ritualuri de închinare păgâne, care implicau tăieturi.

4. „Ochi pentru ochi” e măsura corectă (24:20)?

   La vremea respectivă, da, mai ales că unii luau viața unui om pentru un ochi. Era o limitare a răului.

5. „La toate darurile tale de mâncare să aduci sare” (2:13). Se mai aplică excesul de sare, zahăr și grăsimi?

   Nu era vorba de alimentație. Sarea simboliza permanența.

6. Să fii martor la un proces sau nu? Să juri sau nu (5:1)?

   Poți fi martor la proces, dar să spui adevărul, indiferent de consecințe. Cât despre jurământ, Isus a zis ca „da”-ul să fie da.

7. „Cu niciun chip să nu mâncați nici grăsime, nici sânge” (3:17; 7:22-27). De a doua ne ferim ca de canibali. De unde s-o ia cititorul cu ferirea?

   Poate începe cu ferirea de sânge. Apoi să se ferească de grăsime. Va ajunge, probabil, la concluzia că poate renunța la multe produse de origine animală.

8. Ce rost avea „legănatul” (8:27)?

   Legănatul reprezenta dedicarea unor produse lui Dumnezeu.

9. Să nu vorbești de rău un surd (19:14). Cine te ascultă?

   Indiferent de dizabilitate, fiecare om poartă chipul lui Dumnezeu și trebuie respectat.

10. „Voi să-Mi fiți sfinți, căci Eu sunt sfânt” (20:26). Cum traduci „sfințenia”?

    Sfințenia înseamnă că-I aparții lui Dumnezeu și devii tot mai mult după chipul Său. Apartenență și devenire…

Un text (Matei 22:39) menționat de Hristos în răspunsul la o întrebare crucială – „Care e cea mai mare poruncă din lege?” – e preluat chiar din Leviticul. La 19:18 citim: „Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți” (vezi și 19:34). A doua cea mai mare poruncă a legii lui Dumnezeu într-una dintre cele mai obscure cărți?

Când a fost întrebat care e cea mai mare poruncă din lege, Isus a citat Deuteronomul 6:5 și Leviticul 19:18. Ca să citezi un text din memorie înseamnă că l-ai citit sau ascultat de câteva ori.

„Regula de aur” la care Isus se referă în Matei 7:12 reflectă familiaritatea Lui cu Leviticul. Pe drumul spre Emaus, El le explică ucenicilor misiunea lui Mesia pornind „de la Moise” (Luca 24:27). În „inima” lui „Moise”, adică a Pentateuhului, se află tocmai Leviticul. Asta înseamnă că Leviticul are de-a face cu misiunea lui Isus și a noastră. Misiunea noastră e să fim sfinți în toate aspectele vieții, inclusiv în relațiile cu semenii.

La capitolul 16 e „marea resetare”. Nu de conspirații spun, ci de Ziua Ispășirii. Păcatele sunt șterse, acoperite, iertate, ispășite? Care termen e mai bun? Sau avem nevoie de o înțelegere mai profundă? De ce Ziua Ispășirii?

În cursul anului, păcătosul venea la sanctuar cu povara vinei și pleca curățit de impuritatea fizică sau iertat de nelegiuirea morală. În Ziua Ispășirii, traseul era invers. Vina acumulată asupra sanctuarului era îndepărtată printr-un ritual special. Altminteri, Dumnezeu putea să-Și părăsească locuința (vezi Ezechiel 9–11).

Întrucât ritualul avea de-a face cu purificarea sanctuarului, Ziua Ispășirii era o zi a curățirii. Leviticul 16:30 spune: „În ziua aceasta […] veți fi curățiți de toate păcatele voastre înaintea Domnului.” Scopul acestei zile era curățirea morală.

Când sanctuarul era curățit, israeliții erau judecați (23:29, 30). Ei trebuiau să-și manifeste loialitatea față de Dumnezeu prin ascultare de îndrumările Lui. Astfel, puteau beneficia de curățirea morală oferită.

---

Capitolul 23 e iarăși o rupere de ritm. Sărbătorile erau ocazii de bucurie sau de o solemnitate soră cu moartea? În capitolele 24–25 găsim anul sabatic și anul al 50-lea, care aducea o anulare a datoriilor, a stăpânirii pământurilor… Ce însemna sărbătoarea la evrei? Cum ar putea arăta azi în lumea creștină?

La sărbătorile evreiești, oamenii arătau cum sfințirea cuprindea și timpul lor. Sabatul săptămânal e modelul după care sunt definite sărbătorile. Acestea erau ocazii de rememorare a intervențiilor divine răscumpărătoare, de recunoștință pentru binecuvântările diferitelor recolte și de reflectare asupra propriei identități.

Fiecare sărbătoare reflecta misiunea viitorului Mesia, care urma să fie adevăratul Paște și să înlăture păcatul.

Sărbătorile erau un mijloc prin care evreii puteau experimenta planul de mântuire ca într-o coajă de nucă. Ele arătau și spre misiunea poporului Său, care alege să îndepărteze păcatul și acceptă curățirea oferită de Isus. În ultimul rând, arătau ce urmează să aibă loc: chemarea la judecată, ospățul Mielului, viața în Noul Ierusalim…

Nu trebuie să păstrăm sărbătorile evreiești, care erau legate de un context geografic și de un calendar agricol. Mai degrabă, putem rememora intervențiile Domnului în viața noastră, putem manifesta recunoștință, putem avea ocazii de reflectare asupra identității noastre.

În același timp, să nu uităm de Sabatul săptămânal. Acesta e inima și modelul oricărei sărbători creștine contemporane.

Vă mulțumim pentru împreuna-călătorie pe „Drumul spre Emaus”. Ca de fiecare dată după o lectură a unei cărți semnate de Moise, ceea ce urmează este cartea corespondentă din Psaltire. Săptămâna următoare citim miezul cărții Psalmii, Cartea a III-a, de la #73 la #89. Ne revedem aici vineri, cu George Șchiopu, capelanul Universității Adventus.

„Biblia, într-un an” este un proiect original © 2023 Drumul spre Emaus.
Pagina dedicată acestui proiect include articole referitoare la ideea, motivația și planul de citire a Bibliei, toate interviurile la zi, două rapoarte trimestriale și două emisiuni TV dedicate proiectului.

Vă mulțumim!