Iov – război cu „sfinții”, pace cu Dumnezeu

Citim cartea „Iov”, o carte despre om.

Florin Matei este cel care mă ține minte că i-am zis „nu”. După ani de zile m-a lansat la emisiunea lui, „Adevăruri și Perspective” (Speranța TV). Om citit, cu simțul umorului, un „meseriaș”. Asta zic eu că e adevăr, dar el e liber să aibă alte perspective. Zi-ne despre tine când nu ești live!

Cel mai complicat lucru e să mă caracterizez. Hai să vedem... Una dintre plăcerile mari ale vieții este să am o farfurie cu dulciuri în față. Prefer eclerele. Mama a fost cofetar, așa că am antrenament și experiență... la mâncat. Vechime, nu glumă!

Mai am o pasiune și este legată de citit. E păcat să se termine ziua și să nu învăț ceva pentru prezent și viitor. Ca activitate profesională, în prezent, mă bucur de colaborări cu oameni de nota 10, ca tine și

Florin Bică

, și mă străduiesc să fiu la înălțimea provocărilor de realizator radio și TV. Sper că îmi iese. Nu uit însă niciodată prima chemare, cea de pastor, și caut să le fac bine celor de lângă mine așa cum pot.

Iș haia be ereț Uț. Iyov șemo… Așa începe cartea Iov, venind parcă din senin. Iov nu era evreu, ci „cel mai cu vază dintre toți locuitorii Răsăritului”. Învățăm de la străini? Hai să analizăm personajele! Primele două capitole ale cărții ne arată atât ce se vede, turme, familie, afaceri, cât și lucrurile din spatele cortinei sau, mai bine zis, de peste capetele noastre, de la tronul lui Dumnezeu. Este cartea și istoria dureroasă a lui Iov o miniatură a ceea ce i s-a întâmplat, de fapt, la scară universală, lui Dumnezeu?

Nu cred. Când ne uităm la experiența lui Iov avem două validări importante.

Prima este legată de Satana, iar aici avem certitudinea cu privire la cine este el. Și avem un prim răspuns. El este cel care nimicește. Ceea ce distruge el nu se mai reface. Satana transformă totul în cenușă. El nu construiește nimic, nu caută binele și este interesat doar să ia.

Pe de altă parte, ne uităm la Dumnezeu și vedem și cine este El. Iar aici este alt tablou. El permite să i se ia omului ceea ce tot El i-a oferit – „Al Domnului este pământul cu tot ce este pe el, lumea și cei ce o locuiesc” (Psalmii 24:1) –, însă mai vedem ceva... Vedem un Dumnezeu care restaurează, care oferă și, din cenușa răului, făurește binecuvântări pentru fiii pământului.

Vedem în Iov o mică Geneză. Nu vreau să anticipez, dar trebuie să spun că observăm în experiența lui Iov două evenimente: un mic „potop” care distruge aproape tot și o „mică creație”. Dumnezeu restaurează.

---

Satana apare doar la început, în primele două capitole. Apoi este absent. Nu știau de el? Nu e învinovățit deloc de niciun speaker din carte, nu e scos țap ispășitor… S-a disimulat?

Satana este parșiv, ascuns, șmecher, am spune noi. Nu-l mai vezi, dar tot acolo e. Știi ce mi se pare năucitor? Faptul că e lângă noi, printre noi, în mintea noastră. Noi s-ar putea să vorbim dintr-ale lui. Uită-te la prietenii lui Iov! Satana lucrează prin filosofiile lor. Totul e atât de subtil. Fiecare dintre ei spune ce gândește, ce crede, însă, în realitate, vorbesc din partea lui. Să te ferească Dumnezeu de prieteni ca aceștia!

Poate că, atunci când vorbim, am zice noi, „plini de înțelepciune”, ar trebui să verificăm din partea cui vorbim. S-ar putea să descoperim că spunem multe vorbe goale și că, în realitate, suntem doar vocea celui care distruge, nu a Celui care zidește și mângâie.

---

Prietenii lui Iov tac o săptămână. Apoi, când deschid gura, ba spun lucruri numai bune de luat ca făgăduințe, ba… bat câmpii. Aș vrea să îi luăm la rând, să înțelegem unghiul din care „Îl apără pe Dumnezeu” (ca la lecțiune), deși, la final, Domnul spune deschis: „n-ați vorbit așa de drept de Mine cum a vorbit... Iov” (42:7).

Prietenii lui Iov sunt antieroi. În dreptul lor vedem cele mai lungi monologuri neîntrerupte din întreaga Biblie. Ei trec prin toate subiectele spinoase ale teologiei, vorbesc despre chestiuni referitoare la caracterul lui Dumnezeu, despre natura moralității și a justiției, esența și obținerea înțelepciunii, dinamica relației divino-umane, experiența prosperității și a suferinței. Eeeeeei, subiecte grele, tătuță! Oameni deștepți, profunzi. Ei știu tot, iar asta poate fi... teologie periculoasă în și pentru viață.

Când ai simțământul că le știi pe toate, s-ar putea ca Dumnezeu să îți spună că nu știi nimic. În contextul acesta, nu-i așa că tăcerea e de aur?

---

Așadar, cine este mister Elifaz? Văd poziția lui: Iov nu e „nevinovat”, nici „neprihănit”, ci este condus de „nelegiuire” (4:7,8; 15:5,6), este păcătos (22:5,6), ca atare – „pentru aceea” (22:10) – i se întâmplă toate astea. Apelul este clar: pocăiește-te (22:21-23)! Parcă citesc acuza „celuilalt”: ai făcut tu ceva rău…

Elifaz se prezintă ca un legalist. El are o înțelegere convențională a lui Dumnezeu, are multe trimiteri indirecte la cartea Deuteronomul. De aici vine și presupusa lui autoritate, considerând că propriile consolări sunt inspirate de Dumnezeu, și de aceea îl îndeamnă pe Iov să-și accepte suferința ca formă de disciplină divină. Astfel, Elifaz își începe primul discurs invocând „frica de Dumnezeu” și „neprihănirea”/integritatea lui Iov (4:6) – adică respectarea obligațiilor religioase și sociale – ca bază pe care se poate aștepta ca Dumnezeu să ia aminte la suferința sa. În plus, discursul lui Elifaz se mai distinge prin faptul că păstrează un fir de compasiune și încurajare până la sfârșit.

Elifaz este unic în câteva privințe. El este singurul dintre cei trei prieteni care face referire în mod explicit la revelația divină pentru a-și susține declarațiile despre suferința lui Iov și singurul dintre prieteni care îi oferă lui Iov un diagnostic concret al presupuselor sale greșeli (Bildad și Țofar vorbesc la modul general despre răutatea umană).

---

Al doilea prieten, Bildad. Un tip calculat, trage linia altfel: cine a păcătuit, acela va muri – dovadă copiii tăi, Iovule (8:4-6 sau 8:20). În a doua cuvântare e mai crunt (18:5,19): te vei stinge și tu. Unde stă la biserică fratele Bildad?

Pe Bildad l-aș identifica drept deist, cu o viziune deterministă asupra lumii, care îl sfătuiește pe Iov să își recupereze locul printre cei drepți prin întoarcerea cu umilință la Dumnezeu. Punctul lui de vedere este subtil determinist, chiar fatalist, viziunea lui asupra lumii fiind una în alb-negru, demonstrată în parte prin utilizarea frecventă a polarităților pentru a descrie relația dintre bine și rău: lumină și întuneric (18:5,6), vânătorul și vânatul (18:8-10), siguranță versus teroare (18:14).

Pentru Bildad, totul este fix și nemișcat. Are o viziune mecanică asupra lumii. El își introduce acuzațiile împotriva celor nedrepți făcând referire la un fenomen de „lege naturală”: în primul rând, imposibilitatea unei plante de a crește sau de a supraviețui fără apă (8:11,12), iar în al doilea rând, imobilitatea pământului și a rocilor sale (18:4). În felul ăsta, Bildad sugerează că doctrina justiției retributive are valabilitatea și regularitatea unei legi a naturii.

Pentru Bildad, Dumnezeu nu este niciodată subiectul din spatele acțiunii. În filosofia lui, lucrurile au propriile legi. Totul funcționează după o anumită logică și totul se supune unor precepte. De exemplu, vitalitatea omului rău este arătată ca fiind autolimitată: este lampa care se stinge, flacăra care încetează să mai strălucească (18:5). Păcatul își poartă propria pedeapsă, iar Dumnezeu lasă păcatul să-și consume victima. Tocmai de aceea, el spune: „i-a dat pe mâna păcatului" (8:4). Lista ar putea continua cu astfel de exemple.

---

Al treilea, Țofar, vorbește mai puțin, dar e cinicul de serviciu. „[A]i vedea atunci că [Dumnezeu] nu-ți răsplătește totuși după fărădelegea ta (11:6,14) – meritai mai mult… Sau (20:24), ai scăpat deocamdată, dar va veni alta, și atunci chiar s-a zis cu tine. Iov e păcătos, necurat (25:4), închizând astfel cercul deschis de Elifaz.

Țofar este misticul care susține înțelepciunea de nepătruns a lui Dumnezeu ca răspuns la toate lucrurile. El vorbește în numele lui Dumnezeu. Are cea mai plastică descriere a suferinței lui Iov și Îl înfățișează pe Dumnezeu ca lovindu-l pe păcătos în adâncul ființei sale: turnându-Și mânia „să-i umple pântecele” (20:23), făcându-l să „vomite” bogățiile sale prost dobândite (20:15) și străpungându-i organele interne cu o săgeată perfect țintită (20:24,25).

Interesant mi se pare faptul că Țofar crede că este de datoria lui să îl reducă la tăcere pe Iov (11:1,2). Din punctul lui de vedere, Iov nu spune ceea ce trebuie și merită corectat, iar marele păcat al lui Iov este ignoranța (11:6). Gata! Iov are deja eticheta.

---

Iov se apără în fel și chip. Uneori îi plângi de milă, alteori ți se pare că întinde coarda (6:3, „îmi merg cuvintele până la nebunie”). Își combate adversarii pas cu pas, până la ironie deznădăjduită (12:2, „odată cu voi va muri și înțelepciunea”). Le spune direct că sunt „făuritori de minciuni” (13:4), iar când sunt contrați, sunt „mângâietori supărăcioși” (16:1). E clar că nu e vindecat deloc de acești „doctori de nimic” (13:4, vreun pi-eigi-di, ceva?). Spune-mi despre normalitatea lui Iov într-o lume de oameni „normali”!

Pentru Iov nimic nu mai este la fel. El este într-un război cu filosofiile lumii, tratând teme ca suferința, Dumnezeu, păcatul, justiția etc.

Nimic nu îi poate aduce pace și liniște din cauză că răspunsul nu se află în aceste filosofii „umanisto-biblice”.

---

Ce-i cu Elihu (32). Merită atenție? Unii spun că el vine cu perspectiva evreului… Altcineva va observa că nici Dumnezeu nu îl amintește. Oricum, apare după ce Iov și-a încheiat discursul.

Elihu, cel mai tânăr prieten al lui Iov, are o abordare surprinzătoare. Nu se conformează standardelor. Înțelepciunea cuvintelor lui nu vine din experiența anilor și a vieții și lasă de înțeles că nu se raportează la acestea. El spune: „Iată, înaintea lui Dumnezeu și eu sunt ca tine, și eu am fost modelat din lut.” L-aș întreba: „S-a îndoit cineva de faptul că te încadrezi în normele unei ființe umane?” Ciudat! Vedem zorii unei altfel de abordări! Una fără vechime și fără un apel la autoritate! Cum o suna această nouă teorie? Punctez câteva repere ale acesteia:

• Dumnezeu nu vorbește doar într-un singur fel, ci în multe feluri. Vedem formele diverse ale comunicării divino-umane.

• Elihu nu Îi ia apărarea lui Dumnezeu, nu judecă între cel slab și cel tare. Nu îndreaptă reflectorul spre Iov pentru a-i scoate în evidență slăbiciunile și defectele, deși îl ceartă că „spune o mulțime de vorbe fără rost” (35:16). Spre deosebire de ceilalți, nu accentuează greșelile lui Iov, ci îndreaptă atenția acestuia asupra lui Dumnezeu.

• Elihu vorbește despre deznădejde. La el vedem mai multă înțelegere, mai multă umanitate (Iov 36:16).

• Dumnezeu este puternic, nu abandonează pe nimeni. Elihu vede ridicarea lui Iov din cenușă atunci când descrie caracterul lui Dumnezeu. O mică rază de speranță.

Să respirăm un pic. 10 întrebări la foc automat:

1. Pe unde se mai „plimbă” azi Satana?

   Pe stradă, prin casele noastre și poate chiar prin mintea noastră.

2. Ce înseamnă când Dumnezeu zice de Iov că „el se ține tare în neprihănirea lui”? (2:3)

   În ciuda tuturor condițiilor împotrivitoare, Iov demonstrează că Îi poți rămâne credincios lui Dumnezeu.

3. Este Iov neprihănit pentru că are bodyguarzi cerești? Sau invers, îi are pentru că este neprihănit?

   Deviza neprihănirii lui: „Eu știu că Răscumpărătorul meu e viu și că, la sfârșit, Se va ridica pe pământ.” (Iov 19:25, NTR)

4. Satana are față de pokerist – de unde are el „încredințarea”? (1:11; 2:5)

   Din generalizări. „Toți oamenii sunt la fel.” E, uite că nu-i așa! Iov e altfel.

5. Duhul lui Elifaz e curat sau necurat? (4:15; 26:4)

   Greu să lucrezi cu etichete…

6. Cine este „Împăratul spaimelor”? (18:14)

   Moartea.

7. Unde este drumul care duce la Locașul luminii? (38:19)

   Cel care îi adresează întrebarea lui Iov știe sigur.

8. Zi-mi o vorbă bună despre doamna Iov!

   Despre doamne e bine să vorbim doar pozitiv. Deci tac.

9. Cine are azi „păreri de cenușă”? (13:12)

   Toți deștepții.

10. Cum a sunat rugăciunea lui Iov pentru cei trei prieteni? (42:9)

    „Iartă-i, Doamne, că au vorbit multe prostii și mi-au chinuit sufletul zile-n șir!”

Ori de câte ori citesc versetul acesta tac. Sunt mut. Uimit: „Viu este Dumnezeu care nu-mi dă dreptate” (27:2). Și nu e singurul... Vezi și: „bucurie în durerile cu care mă copleșește” (6:10) sau „pune-Te singur zălog pentru mine” (17:3). Este o relație straniu de frumoasă cu Dumnezeu.

Deschiderea de a comunica cu Dumnezeu fără opreliști, de a-I spune ce gândești și ce crezi este cea mai mare calitate a vieții spirituale.

Spre final, după această lectură de Iov în 2023, zi-mi un adevăr vechi dintr-o perspectivă nouă! Îți dau trei afirmații scurte. Alege una!

• „Nevinovat! Sunt, dar nu țin la viață…” (9:21)

• „Domnul a răspuns lui Iov...” (38:1)

• „Mi-e scârbă de mine!” (42:6)

Când ești într-o relație corectă cu Dumnezeu (Îl vezi și Îl auzi), cunoști disprețul (scârba) față de propria persoană și îți înțelegi adevărata valoare. Acesta este un paradox al vieții creștine. Suntem prinși în dispreț, care duce la pocăință și la prețuirea de care ne bucurăm din partea lui Dumnezeu.

---

Pe o planetă aflată sub stăpânirea celui rău, cotropită de păcat în războaie, nenorociri, pierderi de vieți omenești, familii distruse…, nu a mai scăpat decât Iov „ca să ne dea de știre” (1:15,16,17,19). Ce întrebare fundamentală i-ai pune lui Iov, dacă l-ai avea invitat la emisiunea ta?

Frate Iov, care au fost gândurile tale ascunse, pe care nu le-ai exprimat?

Mulțumim încă o dată, prieteni, pentru alăturarea voastră pe Drumul spre Emaus. Primim reacții frumoase care ne încurajează să mergem mai departe. Iată una, de la cineva din diaspora, care a mărturisit reacția avută după ce a citit dialogul nostru pe marginea cărții Psalmii (I): „Vai, ce mult mi-a plăcut. Rămân uimită, încântată, fără cuvinte. Rămân plăcut surprinsă.” Altcineva, din România, a renunțat la citirea „la rând” și a zis: „M-am hotărât să vă prind din urmă. Citesc pe e-mail tot ce scrieți. Minunată lucrare.”

Săptămâna viitoare citim împreună cartea Cântarea cântărilor. Dialogul cu Costel Abrudan (din Mexic) va fi publicat aici, vinerea viitoare, pe 10 februarie.