Filipeni – desăvârșirea creștină, în lanțuri

Invitatul meu pentru un dialog despre Filipeni este pastorul Ionuț Stăvărachi. Lui Ionuț îi place să asculte – de la muzică clasică și foșnetul naturii la oameni. Îi place să se facă de folos oamenilor și să știe că din mâinile lui a ieșit ceva. Îi place să descopere tehnologia și să o folosească pentru binele oamenilor. De-a lungul anilor s-a implicat în câteva proiecte de suflet: www.devotionale.ro, www.proiectm.ro.

Familia Stăvărachi: Darius, Raluca, Ionuț și Brianna

Înainte de toate, Ionuț Stăvărachi este pastor: în slujba lui Dumnezeu pentru oameni. Slujește într-un district din județul Galați, format din 4 biserici. De curând a descoperit exploratorismul și se bucură să fie: „Pentru Domnul, gata oricând!”

Filipeni este prima epistolă abordată în cadrul proiectului „Biblia, într-un an”. Apostolul Pavel nu ne este un necunoscut și de aceea nu vom lărgi introducerea. Din cartea Faptele apostolilor știm că era evreu, membru al grupării fariseilor, și că s-a convertit la creștinism. A ajuns apoi cel mai mare misionar al Evangheliei și autorul cu cele mai multe cărți incluse în Noul Testament. Trecut prin numeroase situații la limită, îl găsim arestat din cauza credinței lui și întemnițat la Roma. De acolo scrie epistola aceasta, adresată credincioșilor din cetatea romană Filippi. 

---

Am întâlnit de patru ori în primul capitol din Filipeni menționarea „lanțurilor” (1:7,13,14,17). Pavel spune: „Sunt pus în lanțuri din pricina lui Isus Hristos” (1:13). Cum a reușit asta? Ce crime făcuse? Zic să intrăm în contextul vremii, când creștinismul era mai mult decât „fă-ți o cruce și zi crezul!”

Pavel trăia un paradox. Dacă, anterior, cartea Faptelor apostolilor ni-l prezintă pe Saul (după convertire, Pavel) ca făcând „prăpăd în Biserică” (8:3) – aruncându-i pe creștini în temniță –, acum, el însuși este în lanțuri. Nu pentru că ar fi fost prins de creștinii ce căutau dreptate, ci „din pricina lui Isus Hristos” (1:13). Mai mult, Pavel folosește propria situație pentru ca, în versetul 14, să-i încurajeze pe creștinii cu „mai multă îndrăzneală” „să vestească fără teamă Cuvântul lui Dumnezeu.”

În vremurile acelea nu era ca astăzi: libertate, drepturi ș.a.m.d. Puteai să mori dacă se afla că ești urmaș al lui Hristos. Creștinismul era abia la început și, ca orice lucru nou, stârnea adversități atât la nivel interpersonal, cât și din partea „regimului” de atunci. A spune că Îi slujești lui Hristos era interpretat ca o răzvrătire față de credința populară de atunci, dar și ca nesocotire a autorității împăratului. Mulți și-au pierdut viața pentru simplul fapt că erau creștini.

În cazul lui Pavel, lucrurile erau și mai dificile, fiindcă el nu putea să tacă și să ascundă că este al lui Hristos. Mergând din localitate în localitate, căuta să facă noi adepți pentru Hristos, expunându-se multor pericole – batjocură, bătaie, moarte. Pavel a fost arestat în Ierusalim și dus, din loc în loc, până la Roma pentru a fi judecat. Citez motivația arestării lui: „Iată omul care propovăduiește pretutindeni și în toată lumea împotriva norodului, împotriva Legii și împotriva locașului acestuia, ba încă a vârât și pe niște greci în Templu și a spurcat acest locaș sfânt” (Faptele apostolilor 21:28). Tradiția creștină ne spune că Pavel a fost executat la Roma, din ordinul împăratului Nero, în 64-65 d.Hr.

---

Pavel a fost întemeietorul bisericii din Filippi. L-au privit ca pe un trimis al Cerului. Iar acum, același om este întemnițat. Cum vezi încercările prin care trece un lider creștin și efectul pe care îl are trecerea aceasta asupra altora (încurajare, descurajare)?

Liderul bisericii este privit ca un etalon. Pavel știa asta și de aceea spera ca, prin „lanțuri”, să fie încurajați și alții să-L prezinte lumii pe Hristos. Exista pericolul ca noii creștini din Filippi să se teamă de aceste efecte ale predicării Evangheliei și să se abțină de la a vorbi despre Mântuitor. Dar Pavel nu dorea asta, ci căuta să-i îmbărbăteze, în ciuda aspectelor negative implicate de predicare, să aibă „îndrăzneală”, deoarece ei Îi slujeau unui Dumnezeu adevărat – nu vesteau o minciună.

---

Lanțurile lui Pavel au dublu efect. Unii sunt îmbărbătați de ele (1:14,29), iar alții mai adaugă la ele (1:17). Ce uimește este că adaosul are loc prin... predicarea lui Hristos. Cum arată azi predicarea lui Hristos „din pizmă și din duh de ceartă” (1:15)? („Nu cu gând curat”, mai zice în versetul 17, sau „de ochii lumii” – versetul 18.)

În vestirea Evangheliei nu se poate să nu existe și unii „Gică Contra”, care să creadă că fac un lucru bun dacă bagă strâmbe din „invidie și ceartă” (NTR) sau, cum spune Noul Testament Interconfesional, „din dușmănie, cu rea voință”.

Situația de astăzi nu este diferită de ce se întâmpla atunci. Nici nu-și dau seama „certăreții” cât de dureros este pentru vestitorii Evangheliei să vadă că Evanghelia este mânjită cu noroi de tot felul de oameni. Cu toate acestea, Pavel nu avea cum să lupte cu armele întunericului, așa că lăsa Adevărul să strălucească în ciuda noroiului și vestea Evanghelia mai departe.

Pavel știa, fiindcă și el fusese în tabăra de... neștiutori.

Astăzi, Duhul Sfânt mișcă inima oamenilor care află (și) din gura (sau din scrisul – online, mai nou) cârcotașilor. Deși se face multă discuție pe teme spirituale, omul sincer și interesat de adevăr va căuta mai mult și va găsi Adevărul. Și, chiar dacă facem o lucrare „de ochii lumii”, adică nu cu tot sufletul, ci din „fățărnicie” (NTR), Cuvântul lui Dumnezeu e vestit, iar oamenii sinceri ajung să cunoască mântuirea.

---

Pavel trăiește sub spectrul morții, după cum citim de la 1:20 încolo. Speră că va fi eliberat, dar este gata și să moară. Alternativa este prezentată genial: „Pentru mine, a trăi este Hristos și a muri este un câștig” (1:21). Cum înțelegi vorbele acestea?

Perspectiva morții era privită de apostol ca un câștig deoarece el înțelesese că moartea este un somn și că, imediat după aceea, urmează învierea și revederea cu Mântuitorul iubit (vezi Romani 6:4,5). Dar gândul lui Pavel era și la filipeni, care ar fi fost întristați din cauza morții lui. Și-ar fi dorit să îi vadă, să știe de „înaintarea și bucuria” credinței lor (1:25), dar exclamă: „Nu știu ce trebuie să aleg” (1:22). E împărțit între mai multe variante, așa că se pune la dispoziția lui Dumnezeu și știe că totul se va face conform planului Său.

„A trăi este Hristos” este felul lui Pavel de a spune că bucuria lui, motivația lucrării lui, energia de a predica, chiar și în închisoare, toate se datorează numai Mântuitorului său.

Atât de aproape Îl simțea pe Hristos în viața lui, încât nu-și mai dorea nimic altceva.

Dincolo de situația lui personală, Pavel are pe suflet mersul bisericii. Îndeamnă ca toți să aibă „o simțire, o dragoste, un suflet și un gând” (2:2). Este clară ideea de unitate. Cum realizezi asta într-o biserică locală?

Ca orice părinte ce se îngrijește de copilul său, apostolul Pavel se gândește la grupa de credincioși din Filippi și își dorește ca între ei să fie echilibru și dezvoltare armonioasă. Din învățăturile sale (2:3,4) înțelegem cum vedea el realizarea acestor obiective: „în smerenie, fiecare să privească pe altul mai presus de el însuși” și „fiecare din voi să se uite nu la foloasele lui, ci și la foloasele altora”. Prin aceasta, el sublinia smerenia, altruismul și abnegația.

Și astăzi, biserica locală se confruntă cu certuri și lupte interne. Rețeta depășirii crizei este aceeași: concentrarea asupra celorlalți, abnegația. Conștientizarea că nu suntem singuri pe lumea aceasta și că, lângă noi, sunt oameni care au și ei sentimente, nevoi și aspirații ne face să încercăm să le fim aproape, răspunzând nevoilor pe care le au. Aceasta ne dă un simțământ de utilitate și, astfel, satisfacție. Împreună putem ajunge mai departe decât de unii singuri.

---

De la 2:5 la 2:8 avem marea călătorie a lui Isus. Din slăvile înalte până la „chip de rob”, smerit și ascultător „până la moarte, și încă moarte de cruce” (2:8). O bijuterie ce-ți ia ochii, o cascadă nesfârșită, copleșitoare. Vine pe neașteptate și... nu e în Romani. Cum să o citească azi creștinul de rând? Dar liderul creștin?

Într-adevăr, pasajul din 2:6-11 este un imn închinat Domnului Hristos, menit să sublinieze ideea de supunere, de abnegație. În Filippi nu erau evrei, ci oameni care aveau mândria de a fi cetățenii imperiului. Creștinismul Îl prezenta pe Isus Hristos, care, fiind El Însuși Dumnezeu, din dragoste față de om a venit pe Terra, renunțând la prerogativele Sale de Împărat și chiar și de om, făcându-Se rob și murind de moartea cea mai înjositoare – moartea pe cruce. Aceasta este culmea abnegației.

Privind spre exemplul dat de Hristos, creștinul trebuie să replice atitudinea Lui în orice acțiune, nu pentru că ar fi găsit o altă modalitate de a se lăuda, ci, pur și simplu, fiindcă aceasta este Legea cerului. Să nu li se considere superior celorlalți – ignorându-i și călcându-i în picioare pe semenii săi, argumentând că „are drepturi” –, ci să înțeleagă faptul că, lângă el, sunt oameni ca el și să fie gata să răspundă nevoilor lor, din DRAGOSTE.

Liderul creștin trebuie și el să învețe că nu este deasupra celorlalți, infailibil, că nu i se cuvine să fie slujit, ci, asemenea lui Hristos, trebuie să coboare de pe picioroangele funcției și să le slujească oamenilor. Făcând astfel, liderul dă un adevărat exemplu de om care a înțeles lecția dăruirii de sine.

Văd în 3:4-6 o piramidă a lui Pavel: primul nivel, de bază, circumcis, după litera legii, în a opta zi, „din neamul lui Israel”. Apoi, mai clar, „evreu din evrei”, cu pedigri din seminția lui Beniamin. Mai sus, la nivel de partidă (grupare), era din categoria fariseilor. Între ei, măsura superiorității era râvna misionară, iar Pavel avusese gradul de „prigonitor al Bisericii [creștine]”. Punctul de vârf: „cu privire la neprihănirea pe care o dă Legea, fără prihană”. Cum vezi lucrurile de la versetul 7 încolo? Începe cu un „dar” și totuși ajunge cu ele la coșul de gunoi...

În pasajul acesta, apostolul Pavel se dă pe sine exemplu de abnegație, ca un adevărat lider, demonstrând că, deși are cu ce se mândri în fața oamenilor – familie distinsă, fariseu înflăcărat, luptător pentru credință –, consideră toate acestea „o pierdere din pricina lui Hristos” (versetul 7). Pe el nu îl mai interesează funcția, rangul sau ce a făcut înainte. Acum, el are o altă țintă: „Pentru El am pierdut toate și le socotesc ca un gunoi, ca să câștig pe Hristos” (versetul 8).

Înțelegem acum de ce Pavel se comportă astfel în închisoare, de ce nu mai contează dacă moare sau dacă trăiește, pentru că etalonul este altul: Hristos – „Și să-L cunosc pe El și puterea învierii Lui și părtășia suferințelor Lui și să mă fac asemenea cu moartea Lui; ca să ajung cu orice chip, dacă voi putea, la învierea din morți” (3:10,11).

Când te concentrezi asupra unui singur punct, celelalte lucruri (să zic oare ispite?) nu mai valorează nimic. Hristos să fie centrul vieții tale! Restul nu mai contează. Chiar dacă suferi nedreptate, boală, închisoare sau chiar dacă ești amenințat cu moartea, să „alerg(i) spre țintă, pentru premiul chemării cerești a lui Dumnezeu, în Hristos Isus” (3:14).

Știi ce urmează, 10 întrebări la foc automat:

1. Trăim și noi „în mijlocul unui neam [al unei generații] ticălos și stricat” (2:15). Cum să strălucim ca niște lumini în lume?

   Ignoră buruienile. Lasă diamantul din tine să strălucească.

2. „Duceți până la capăt mântuirea voastră” (2:12). Unde-i capătul?

   Perfecțiunea este doar la Hristos. Caută să gândești și să acționezi ca El. Fii dispus să accepți și mustrarea.

3. Pavel e dur cu unii cărora le zice „câini”, „lucrători răi”, „scrijelați” (3:2). Ce-are cu ei?

   E exasperat de tulburătorii care veneau în biserică și cereau insistent păstrarea „dreptei credințe”.

4. „Blândețea voastră să fie cunoscută de toți oamenii” (4:5). Cum se pupă cu ce ai zis mai sus?

   Și blândețea are un capăt. Nu poți mătura la nesfârșit cu mine.

5. „Cetățenia noastră este în ceruri”, „nume... scrise în cartea vieții” (3:20; 4:3). Cum arată semnalmentele din pașaport?

   Un pașaport stacojiu (mânjit de sânge), dar alb pe dinăuntru – imaculat.

6. „Nu vă îngrijorați de nimic” (4:6). Întreb ca Nicodim... Cum se poate așa ceva?

   Nu mă îngrijorez de nimic, dar mă și îngrijesc să nu-mi lipsească nimic.

7. „Am de toate” zice Pavel (4:18). Și era vai de el. Cum ajungi la un așa nivel de pace sufletească?

   În fața generozității filipenilor, Pavel se simte satisfăcut.

8. „Toți umblă după foloasele lor, și nu după ale lui Isus Hristos” (2:21). Cu ce se ocupă fostele misionare Evodia și Sintichia (4:2,3)? 

   Baliverne (lucruri trecătoare) ce nu aduceau pace în biserică.

9. Apostolul transmite salutări de la „sfinții... din casa cezarului” (4:22). Cum au ajuns acolo? Nu sunt toți corupți?

   Evanghelia ajunge la persoane nebănuite, chiar și în cercurile cele mai înalte. Din fericire, mai găsim și persoane sincere. Puține la număr, ce-i drept.

10. „Pot totul în Hristos, care mă întărește” (4:13). E Pavel un Superman?

    Nu, din contră, recunoaște că are nevoie de întărire.

Pavel este în pragul morții și spune ceva (3:12) ce-i ustură pe toți perfecționiștii: „Nu că am și câștigat premiul sau că am și ajuns desăvârșit” (vezi și versetul 13). Clar, nu era (și putea muri în noaptea aia)! Și totuși, la versetul 15, se trece în rândul celor desăvârșiți. Ce înțelegere are Pavel asupra conceptului de „desăvârșire”?

Apostolul Pavel avea toate șansele să fie desăvârșit după standardele umane – evreu circumcis, păzitor al Legii, fariseu înfocat –, dar nu era, deoarece desăvârșirea nu e prin raportare la oameni, ci la Dumnezeu.

Când privește la Hristos (alt standard), el se vede încă departe de desăvârșire. Mai are până să fie ca El (blând, altruist, ascultător etc.). De aceea prezintă această speță ca o cursă – „alerg spre țintă” (versetul 14) –, ținta fiind asemănarea cu Hristos (acel 100% ideal), iar el, un alergător care se străduiește să câștige premiul. Ar putea să se ia în considerare că a început cursa mai devreme, dar nu are cum să ajungă la finalul ei pentru că, pe măsură ce avansează, își dă seama că mai are mult până la țintă, care e asemenea unei oaze din deșert – cu cât te apropii de ea, parcă tot fuge de tine.

Din perspectiva lui Pavel, în versetul 15, a fi desăvârșit nu înseamnă finalist al cursei, ci participant la ea. În NTR, cuvântul din original (tradus prin „desăvârșit” de Cornilescu) este tradus cu „maturi”, adică maturitate în gândirea creștină, înțelegerea matură a faptului că, pe pământul acesta, nu ai cum să ajungi 100% desăvârșit (ca Hristos).

Oricât ai fi de vechi în credință, sau de când L-ai cunoscut pe Hristos, niciodată nu vei putea fi asemenea Modelului (perfecțiunea întruchipată). Tot ceea ce poți să faci este să continui procesul creșterii în asemănarea cu El.

Dacă astăzi ai dat greș, nu te opri! Ia-o de unde ai căzut și mergi mai departe. Dacă, între timp, survine moartea sau sfârșitul lumii, Dumnezeu știe cât te-ai luptat și El va decide cu privire la „premiul” tău.

---

„Urmați-mă pe mine, fraților!” (3:17). La ce nivel spiritual să fii ca să le spui așa ceva oamenilor? (Căci versetul continuă cu încurajarea de a-i urma pe frații care merg după modelul acesta.)

Nu putem vorbi aici de o inconștiență puerilă a lui Pavel, ci de încrederea că el va ajunge la ținta desăvârșirii, urmându-L pe Hristos.

În context, Pavel face o diferență între cei care răspândeau idei contrare Evangheliei (de exemplu păzirea legilor ceremoniale pentru a ajunge la desăvârșirea oferită de Lege) și ceea ce le predicase el filipenilor până atunci, anume că desăvârșirea poate să fie atinsă doar prin asemănarea cu Hristos – Mântuitorul și Modelul Suprem.

Parafrazând, îl putem auzi pe Pavel zicând: „Și eu mă avânt în cursa către desăvârșirea lui Hristos; veniți după mine.”

Elementul-cheie al epistolei este Evanghelia – fie apărarea ei (1:16), fie înaintarea ei (1:12; 2:22). Apostolul le reamintește filipenilor de „partea pe care o [iau] la Evanghelie” (1:5) și îi îndeamnă deschis, pe aceleași linii: apărarea – „Purtați-vă într-un chip vrednic de Evanghelia lui Hristos” (1:27) și înaintarea – „luptați cu un suflet pentru credința Evangheliei” (1:27), „ținând sus Cuvântul vieții” (2:16). Cum face pastorul Ionuț Stăvărachi, în zona lui de influență, tot ceea ce ține azi de apărarea și de înaintarea Evangheliei?

Activitatea pastorală poate fi privită din două perspective: în interiorul bisericii și în afara bisericii.

Pentru interiorul bisericii, mă asigur că enoriașii au la dispoziție cea mai bună înțelegere a Scripturii (atât prin predicare, cât și prin resursele pe care le ofer), prezentându-L pe Hristos – centrul credinței și al mântuirii noastre.

Iar pentru exteriorul bisericii caut modalitățile cele mai bune de a mă adresa celor care nu Îl cunosc pe Hristos: seminare, activități cu copiii, materiale video și texte distribuite online. 

Dragi prieteni, împreună-umblători pe „Drumul spre Emaus”, vă mulțumim încă o dată pentru sprijin. Fiecare abonat ce urcă la o nouă stație dovedește că cineva a dat un share mai departe.

Pentru luna martie avem desfășurătorul următor:

1. Ezechiel, în dialog cu pastorul Lucian Ștefănescu (Canada).

2. Estera, pusă în lumină de profesoara Ioana Dumitrescu (Liceul Teologic Adventist din București).

3. Osea, cartea primului dintre profeții mici, va fi descoperită cu alți ochi alături de pastorul Adrian Neagu (redactor-șef al Editurii Viață și Sănătate).

4. Exodul va fi urmărită la pas de geograful Claudiu Spiridon (da, soțul și managerul Luizei!).

5. Și apoi, la fel cum am făcut și după Geneza, această a doua carte a lui Moise este urmată de o nouă carte a Psalmilor — Psalmii (II) alături de George Șchiopu, capelanul Universității Adventus.