Emanuel, refugiatul

Un exemplu pentru cei ce nu sunt din lume

La o primă citire, istoria nașterii lui Isus pare o banală călătorie de la punctul A la punctul B: un drum de la Nazaret la Betleem. Predictibil, sunt 145 de kilometri, vreo 31 de ore de mers pe jos. Și apoi retur.

Planul lui Dumnezeu însă nu poate fi decât surprinzător. Reconfigurarea traseului venirii pe lume a lui Mesia a dat peste cap toate planurile oamenilor…

Când Iosif a ales să dea curs chemării divine (Matei 1:18-21) de a fi soțul Mariei, mama Fiului lui Dumnezeu, habar nu avea de răsturnările de situație din următoarele luni. Erau într-o cetate din Galileea când au aflat (Luca 1:26-27) de planul divin. Și tot acolo când a venit alt breaking news: împăratul roman a cerut un recensământ (Luca 2:1-3). Evidența populației, impozite aferente, număr de oameni apți de luptă, umilirea celor ocupați și superioritatea romană… mai multe vor fi fost motivele.

Important este că fix elementul acesta l-a obligat pe Iosif să facă celebra călătorie spre obârșii, cetatea lui David. Nu putea fi un timp mai prost. Nu putea fi un timp mai bun. Ceva trebuia să îi facă să plece din Nazaret, căci profeția din Mica 5:2 cerea împlinirea!

Cele 31 de ore s-au transformat în zile. Au mers încet, căci Maria era gata să nască. Ajunși la Betleem au descoperit că nu aveau acolo rude, nici prieteni — dacă-i aveau ar fi stat în casa lor. Iar motelul era arhiplin. Punct terminus, o iesle. (O iesle ar fi avut și rudele, nu?)

Popas la Betleem

De aici începe adevărata călătorie. A întregii lumi. De la nașterea lui Isus într-o iesle!

În aceeași seară au primit, chiar acolo, vizita păstorilor ce fuseseră colindați de îngeri (Luca 2:8-12). După niște zile i-au pus copilașului numele Isus (Luca 2:21). După alte zile au mers la Ierusalim, și au fost impresionați de oameni cu spirit profetic în ei, ca Simeon (Luca 2:25-32) și ca Ana (Luca 2:36-38), care L-au recunoscut în prunc pe Mesia, Cel așteptat de veacuri. Într-o casă din Betleem (a cui?), au primit neașteptata vizită a unor oameni înțelepți și bogați, magii din Răsărit (Matei 2:11). Aveau și ei o veste bună: până și împăratul va sosi, să aducă închinare lui Isus!

Atunci a venit a doua răsturnare de situație.

În vis, Iosif a aflat că trebuie să fugă. Căci împăratul Irod nu venea la închinare, cum îi amăgise pe magi, ci juca rolul balaurului din Apocalipsa 12. (Sau 13, știi tu, coarne de miel, vorbă de balaur.)

Iosif s-a îndreptat spre Egipt, la îndemnul îngerului (Matei 2:13-14). Nu a mai numărat ore, nici zile, nici kilometri. Betleemul era de acum mult în urmă. Nazaretul? L-o mai vedea vreodată?

După o vreme — nu știm cât — când Irodul s-a întors în țărână, Iosif a fost înștiințat din nou, în vis, să se întoarcă în țară (Matei 2:19-21). Doar că în Iudeea nu era de locuit cu Fiul lui Dumnezeu — generația nouă venită la conducere era la fel de coruptă ca înaintașii…

GPS-ul îngerului a indicat din nou Galileea (Matei 2:22-23). Iar acolo, Nazaretul.

De la plecarea din Nazaret trecuseră nu doar zile și săptămâni, ci luni întregi, poate chiar ani. O călătorie pe care Iosif ar fi putut-o face singur, în câteva zile, a devenit aventura unui Plan de Mântuire.

---

Gândește-te (și închei aici, dar am avut nevoie de introducerea asta) că Isus a fost în toată perioada asta orice ți-ai putea imagina.

• Nedorit de Iosif, la început, dar ocrotit apoi cu prețul vieții.

• Născut umil, în cel mai jos loc de pe pământ, dar vestit cu slavă de îngeri veniți din cerurile preaînalte.

• Disprețuit de teologii vremii, și necunoscut preoțimii de la templu, dar confirmat de profeții de pe margine (și din Scriptură!).

• Tiptil urmărit de păstori, violent vânat de mercenari.

• Urât de împărat și adorat de oamenii înțelepți ai lumii (niște „păgâni”?).

• Fugar, refugiat, străin, repatriat…

Dacă te regăsești în rândurile de mai sus adu-ți aminte că Isus a fost ca tine. Căci El a fost și este Emanuel, „Dumnezeu cu noi” (Matei 1:23).