Mă știu cu neica Florin din 2001. Poate chiar dinainte, de la clasa... „preseminarială”. O călătorie lungă, aș zice... Pe vremea aia aveam amândoi „clăi”. De păr, desigur. Între timp, la mine s-a uscat totul – sunt ca deșertul Atacama. 😊 Florin încă rezistă binișor. O călătorie faină, împreună, adeseori în jurul unor exerciții de sinceritate de care cu greu mai putem avem parte într-o lume în care contează atât de mult menținerea aparențelor. Gata cu depănat amintiri... Trec la lucruri serioase.
M-am tot gândit la prima întrebare, mult înainte de a-i fi fost pusă lui Florin în interviul ăsta, dat fiind că am tot auzit repetată de-a lungul anilor (decenii, de-acum), uneori aproape ca o formulă magică, ideea că „Dumnezeu are un plan pentru tine/mine”.
Biblia ne dă de înțeles că lumea este un proiect. Proiectul lui Dumnezeu. Și, întrucât lumea a decăzut din cauza păcatului, El a întocmit un plan pentru restaurarea ei, pentru readucerea proiectului la stadiul inițial de perfecțiune. Privesc planul acesta, al Lui, ca pe un plan general, a cărui piesă de rezistență și al cărui climax magnific au fost întruparea, moartea și învierea Fiului divin. Coborând însă cu picioarele pe pământ din norii dogmatici, la firul ierbii, vedem nenumărate vieți omenești scurse de la începuturile vieții terestre și până azi. A avut și are Dumnezeu un plan pentru fiecare dintre oamenii care au trăit, trăiesc și vor trăi până la sfârșitul (în sens escatologic) acestei lumi?
Îmi plac cuvintele atent alese de Florin – „El [Dumnezeu] acționează pe drumurile firești ale vieții”. Pun italice și bold pe „firești”. Mă tem că, adeseori, spunând că „Dumnezeu are un plan pentru tine/mine”, spunem prea mult. Sunt destule lucruri de care trebuie să ținem cont în căutarea unui răspuns. Faptul că un om este înzestrat cu anumite „daruri”/talente este unul dintre lucrurile astea. Darurile mele, completate de gusturi, preferințe și înclinații mă predispun spre anumite direcții de urmat în viață. Însă ele sunt intersectate în fel și chip de miriade de circumstanțe. De darurile, gusturile, preferințele și înclinațiile altora. De viețile altora (mai mult sau mai puțin apropiați mie). Și mai pun un ingredient: alegerile. Alegerile mele. Alegerile celor din jur.
Dacă mă uit în Biblie, îl văd pe unul ca Pavel și îmi dau seama că Dumnezeu a avut un plan special pentru el. De aceea i-a și ieșit în cale într-un mod special. Aproape că i-a forțat mâna. În sensul că, pus în fața unei revelații directe – nu simțământ al inefabilului, nu verset potrivit la momentul potrivit, nu seminar biblic, ci vocea lui Hristos auzită clar din ceruri (Florin a descris fain momentul în răspunsul său) –, Pavel a fost constrâns de Adevăr. Nu constrâns în sensul că nu a mai avut de ales, ci constrâns în sensul că a știut sigur, din clipa aceea, că orice alt traseu e o Minciună. Dau exemplul lui tocmai pentru a sublinia că, în mod clar, sunt vieți pentru care Dumnezeu a făcut niște planuri. Planuri speciale. Însă situațiile acestea sunt mai degrabă rare.
Ca să fac exprim clar ce vreau să spun, zic așa... Cred că mulți oameni ne bucurăm de o libertate mai mare decât Pavel. În sensul că, neavând un plan revelat în dreptul nostru – de genul: „Vreau să-Mi fii apostol al neamurilor! –, suntem mai liberi să folosim liberul arbitru în sensul determinării propriului traseu de parcurs în viață.
Probabil că ar fi voci care m-ar contrazice, zicând: „Nu! Dumnezeu are un plan exact pentru fiecare. Problema e că nu Îl întrebăm noi care e planul...” Revin însă la „firescul” lui Florin. Cred că iubirea lui Dumnezeu pentru om – pentru fiecare om – include și această dimensiune a vieții, anume de a face din fiecare zi, din fiecare clipă pe care o trăim, grație libertății de alegere, o trăsătură liberă de penel/de condei. Chiar și știind dinainte, sau dintotdeauna, ce vom alege clipă de clipă, Dumnezeu nu ne-a prescris nimic. Nu ne-a prestabilit un traseu. Dragostea nu înseamnă a trăi după dictare. Nici măcar după dictarea lui Dumnezeu. (A nu se confunda cu faptul că nu există limite. Există limite clare trasate de El.)
Aș nuanța, zicând: „Dumnezeu poate avea un plan pentru tine/mine. El poate deveni Partenerul tău/meu de drum.” A umbla cu Dumnezeu, ca Enoh de pildă, înseamnă altceva decât că El îți spune ca unui etern preșcolar „Fă așa! Fă altminteri!” Dau ca temă de gândire istoria celebră din Geneza, în care Dumnezeu Se întreabă: „Oare să ascund de Avraam ce am de gând să fac?” E nivelul la care relația se bazează pe încredere reciprocă. Dacă există un plan, e un plan făcut împreună.
Exact cum zici! Un prieten predică frecvent despre inițiativă din partea omului în relația cu Dumnezeu (nu putem să ne comportăm la nesfârșit ca niște copii, executând ce ni se cere și neavând inițiativa de oameni trecuți de "pruncia" spirituală). În toate relațiile e importantă inițiativa și mi se pare un aspect deseori trecut cu vederea în relația cu Dumnezeu.
Și tocmai asta-i frumusețea unei relații adevărate: Dumnezeu ne-a oferit o libertate care L-a costat enorm și pentru care muncește în fiecare zi (atunci când întoarce "toate lucrurile spre binele celor ce-L iubesc") și Își dorește o relație autentică cu fiecare dintre noi, una în care și El e un partener care vrea să Se simtă iubit și căutat.
Cam multe versete destul de incurcate si greu de inteles. De exemplu Cap 5:16 nu prea am inteles legatura dintre rascumpararea vremii si zilele rele. Este clar ca indemnul versetului de mai sus face referire la intelepciune, la organizarea timpului insa nu am inteles exact partea cu zilele rele. Si o alta intrebare, cand s-a dat Isus pentru Biserica? Eu stiu ca s-a dat ca jertfa pentru fiecare dintre noi. Sunt foarte multi care nu au treaba cu Biserica si totusi isi iubesc nevestele. Nu mai subliniez faptul ca moartea, cel putin in lumea noastra nu ajuta cu nimic nici familia, nici sotia, nici copiii. Da stiu, interpretez eu gresit, e vorba despre sacrificiu acolo...oare?!
Mă știu cu neica Florin din 2001. Poate chiar dinainte, de la clasa... „preseminarială”. O călătorie lungă, aș zice... Pe vremea aia aveam amândoi „clăi”. De păr, desigur. Între timp, la mine s-a uscat totul – sunt ca deșertul Atacama. 😊 Florin încă rezistă binișor. O călătorie faină, împreună, adeseori în jurul unor exerciții de sinceritate de care cu greu mai putem avem parte într-o lume în care contează atât de mult menținerea aparențelor. Gata cu depănat amintiri... Trec la lucruri serioase.
M-am tot gândit la prima întrebare, mult înainte de a-i fi fost pusă lui Florin în interviul ăsta, dat fiind că am tot auzit repetată de-a lungul anilor (decenii, de-acum), uneori aproape ca o formulă magică, ideea că „Dumnezeu are un plan pentru tine/mine”.
Biblia ne dă de înțeles că lumea este un proiect. Proiectul lui Dumnezeu. Și, întrucât lumea a decăzut din cauza păcatului, El a întocmit un plan pentru restaurarea ei, pentru readucerea proiectului la stadiul inițial de perfecțiune. Privesc planul acesta, al Lui, ca pe un plan general, a cărui piesă de rezistență și al cărui climax magnific au fost întruparea, moartea și învierea Fiului divin. Coborând însă cu picioarele pe pământ din norii dogmatici, la firul ierbii, vedem nenumărate vieți omenești scurse de la începuturile vieții terestre și până azi. A avut și are Dumnezeu un plan pentru fiecare dintre oamenii care au trăit, trăiesc și vor trăi până la sfârșitul (în sens escatologic) acestei lumi?
Îmi plac cuvintele atent alese de Florin – „El [Dumnezeu] acționează pe drumurile firești ale vieții”. Pun italice și bold pe „firești”. Mă tem că, adeseori, spunând că „Dumnezeu are un plan pentru tine/mine”, spunem prea mult. Sunt destule lucruri de care trebuie să ținem cont în căutarea unui răspuns. Faptul că un om este înzestrat cu anumite „daruri”/talente este unul dintre lucrurile astea. Darurile mele, completate de gusturi, preferințe și înclinații mă predispun spre anumite direcții de urmat în viață. Însă ele sunt intersectate în fel și chip de miriade de circumstanțe. De darurile, gusturile, preferințele și înclinațiile altora. De viețile altora (mai mult sau mai puțin apropiați mie). Și mai pun un ingredient: alegerile. Alegerile mele. Alegerile celor din jur.
Dacă mă uit în Biblie, îl văd pe unul ca Pavel și îmi dau seama că Dumnezeu a avut un plan special pentru el. De aceea i-a și ieșit în cale într-un mod special. Aproape că i-a forțat mâna. În sensul că, pus în fața unei revelații directe – nu simțământ al inefabilului, nu verset potrivit la momentul potrivit, nu seminar biblic, ci vocea lui Hristos auzită clar din ceruri (Florin a descris fain momentul în răspunsul său) –, Pavel a fost constrâns de Adevăr. Nu constrâns în sensul că nu a mai avut de ales, ci constrâns în sensul că a știut sigur, din clipa aceea, că orice alt traseu e o Minciună. Dau exemplul lui tocmai pentru a sublinia că, în mod clar, sunt vieți pentru care Dumnezeu a făcut niște planuri. Planuri speciale. Însă situațiile acestea sunt mai degrabă rare.
Ca să fac exprim clar ce vreau să spun, zic așa... Cred că mulți oameni ne bucurăm de o libertate mai mare decât Pavel. În sensul că, neavând un plan revelat în dreptul nostru – de genul: „Vreau să-Mi fii apostol al neamurilor! –, suntem mai liberi să folosim liberul arbitru în sensul determinării propriului traseu de parcurs în viață.
Probabil că ar fi voci care m-ar contrazice, zicând: „Nu! Dumnezeu are un plan exact pentru fiecare. Problema e că nu Îl întrebăm noi care e planul...” Revin însă la „firescul” lui Florin. Cred că iubirea lui Dumnezeu pentru om – pentru fiecare om – include și această dimensiune a vieții, anume de a face din fiecare zi, din fiecare clipă pe care o trăim, grație libertății de alegere, o trăsătură liberă de penel/de condei. Chiar și știind dinainte, sau dintotdeauna, ce vom alege clipă de clipă, Dumnezeu nu ne-a prescris nimic. Nu ne-a prestabilit un traseu. Dragostea nu înseamnă a trăi după dictare. Nici măcar după dictarea lui Dumnezeu. (A nu se confunda cu faptul că nu există limite. Există limite clare trasate de El.)
Aș nuanța, zicând: „Dumnezeu poate avea un plan pentru tine/mine. El poate deveni Partenerul tău/meu de drum.” A umbla cu Dumnezeu, ca Enoh de pildă, înseamnă altceva decât că El îți spune ca unui etern preșcolar „Fă așa! Fă altminteri!” Dau ca temă de gândire istoria celebră din Geneza, în care Dumnezeu Se întreabă: „Oare să ascund de Avraam ce am de gând să fac?” E nivelul la care relația se bazează pe încredere reciprocă. Dacă există un plan, e un plan făcut împreună.
Și declar discuția deschisă... 😊
Exact cum zici! Un prieten predică frecvent despre inițiativă din partea omului în relația cu Dumnezeu (nu putem să ne comportăm la nesfârșit ca niște copii, executând ce ni se cere și neavând inițiativa de oameni trecuți de "pruncia" spirituală). În toate relațiile e importantă inițiativa și mi se pare un aspect deseori trecut cu vederea în relația cu Dumnezeu.
Și tocmai asta-i frumusețea unei relații adevărate: Dumnezeu ne-a oferit o libertate care L-a costat enorm și pentru care muncește în fiecare zi (atunci când întoarce "toate lucrurile spre binele celor ce-L iubesc") și Își dorește o relație autentică cu fiecare dintre noi, una în care și El e un partener care vrea să Se simtă iubit și căutat.
Super refresh toata discutia si actual..eu cred ca articolul este o rubrica ce ias spune traieste Adevarul prezent.Sabat binecuvantat
Mulțumim frumos.
Cam multe versete destul de incurcate si greu de inteles. De exemplu Cap 5:16 nu prea am inteles legatura dintre rascumpararea vremii si zilele rele. Este clar ca indemnul versetului de mai sus face referire la intelepciune, la organizarea timpului insa nu am inteles exact partea cu zilele rele. Si o alta intrebare, cand s-a dat Isus pentru Biserica? Eu stiu ca s-a dat ca jertfa pentru fiecare dintre noi. Sunt foarte multi care nu au treaba cu Biserica si totusi isi iubesc nevestele. Nu mai subliniez faptul ca moartea, cel putin in lumea noastra nu ajuta cu nimic nici familia, nici sotia, nici copiii. Da stiu, interpretez eu gresit, e vorba despre sacrificiu acolo...oare?!
Versetul ar putea fi văzut așa, dă-mi voie să fac un dialog... cu Pavel.
— Ce așteptări ai de la viitor, frate Pavele, vor fi vremuri mai bune?
— Nu, nu vor fi. Lumea asta va merge din rău în mai rău. (2 Timotei 3:1)
— Când va începe?
— Oh, deja vremurile sunt rele. Nu te aștepta că mâine va fi mai bine. (Romani 13:11)
— Și atunci ce să fac?
— Folosește orice ocazie ai. Azi, nu mâine. (Efeseni 5:16)