Eclesiastul — „și anul care vine o să piară în uitare”

Proiectul „Biblia, într-un an” — un dialog cu Florin Bică despre cartea Eclesiastul

Florin Bică

este primul pe care l-am contactat și care s-a alăturat proiectului „Biblia, într-un an”. Poate că l-ați văzut zilele acestea ca invitat în seria de emisiuni Călătoria Creștinului de la Speranța TV. De 11 ani este redactor, traducător și autor de cărți pentru copii la Editura Viață și Sănătate. Îi place să exploreze idei noi.

Când vine vorba de Biblie, credință și biserică, pune și întrebări pe care alții le-ar evita. Deopotrivă răspunde întrebărilor incomode. Omul potrivit așadar, cu care să discut despre Eclesiastul.

Florin și fiul său, Mihnea.

Florin, cum să începi anul citind… Eclesiastul? I-auzi: „Totul este deșertăciune și goană după vânt.” N-ar fi fost mai bine să pornim la drum cu altceva?

Când m-ai provocat să răspund la întrebări despre Eclesiastul, mi-am propus să recitesc cartea în două traduceri diferite, niciuna a lui Cornilescu. Aceasta ne este atât de familiară, încât e greu ca textul să ne mai surprindă cu idei și nuanțe neofilite. Așa că am citit versiunea din NTR (Noua Traducere Românească) și traducerea filologului Petru Creția, publicată de Humanitas cu ani în urmă.

Poate că pentru unii va suna ca de pe altă planetă versetul 11 al primului capitol, în traducerea lui Creția, care zice:

„... atâta doar că din vechime nu rămâne nici o amintire, întocmai cum și anul care vine o să piară în uitare.”

Compară cu D. Cornilescu și vei vedea cum o traducere diferită ne lărgește orizontul, nuanțând!

Putem citi Eclesiastul oricând — în ianuarie, iunie sau decembrie — dar o lectură timpurie a acestei cărți, la început de an, ne poate ajuta să cântărim mai atent viitorul imediat, planurile pe care ni le facem pentru următoarele douăsprezece luni. După ce rutina ne va lecui de „rezoluții” mărețe, în ce ne vom investi timpul, energia și resursele? Anticiparea faptului că 2023 „o să piară [și el] în uitare” — când, iată, pentru noi abia dacă a luat startul — ar trebui să ne conducă spre o trăire mai echilibrată, spre decizii mai bine cumpănite.

---

Solomon scrie plăcut, dar și controversat, aparent în răspăr cu realitatea sau chiar cu alte pasaje ale Scripturii. Pentru că tot aminteai de nuanțare, uite trei idei pe care le simt că ar trebui nuanțate. Alege una:

1. Nu e nimic nou sub soare;

2. Aceeași soartă au toți, și înțeleptul, și nebunul;

3. „Nu fi prea neprihănit”.

Eclesiastul e o carte plină de afirmații care merită sucite pe toate părțile. Cele selectate de tine se numără cu ușurință printre ele. Adevărul e că această carte rămâne chiar și azi o piatră colțuroasă din canonul biblic, pe care unii încearcă în fel și chip să o tot salveze. Nu este nevoie deoarece Dumnezeu a așezat-o providențial acolo unde se află nu pentru a ne poticni în ea, ci pentru a ne fi de folos.

Ar trebui să învățăm să citim Eclesiastul altfel — nu căutând explicații (teo)logice pentru fiecare verset, nu identificând câte versete se potrivesc cu restul Scripturilor, nici numărând de câte ori e menționat numele lui Dumnezeu sau refuzând evidența că aici sunt gândurile unui om, ci mai degrabă întrebându-ne onest în ce măsură frământările bătrânului Solomon sunt și ale noastre. Revenind la ideile menționate de tine, hai să mă opresc la a doua — „aceeași soartă au toți”. 

Ți-l amintești pe Christopher Hitchens... Marele nou-ateu care tuna și fulgera contra creștinismului. E mort de mai bine de un deceniu. Iar zilele trecute s-a prăpădit Papa Benedict al XVI-lea. La final de an sunt publicate liste cu cei de care „ne-am despărțit”. Probabil că fiecare avem câteva nume în minte din 2022, de la Pelé la regina Angliei, atei, lideri bisericești, celebrități și anonimi în tranșee — toți mor. Toți murim. Eclesiastul nu vorbește despre soarta veșnică în 9:2,3. El are în vedere cimitirele de aici, de pe pământ, în care, vrem-nu vrem, ajungem toți, înțelepți sau țicniți. Înțelepciunea nu ne poate salva de soarta asta, și nici știința, fiindcă până și înțelepții rămân, în esență, niște bieți păcătoși, primind aceeași plată a păcatului (Romani 6:23) pe care o primesc toți.

Eclesiastul e ca o pendulă de care eu, cititorul, stau agățat și mă trezesc când la stânga, când la dreapta. Citești în capitolul 2:2 că râsul „este o nebunie”, dar în 3:4 că este un timp potrivit „pentru a râde”. Contradicție? Nicidecum! Viața e complexă. Poți întâlni ambele situații.

Dificultatea vine din faptul că noi așteptăm ca orice text scris în Biblie să aibă valoare de adevăr, dar poate că Dumnezeu tocmai de asta ne-a lăsat Eclesiastul în biblioteca Sa, să pricepem că nu așteaptă să trăim după dictare, ci ca agenți morali liberi.

Eclesiastul ne provoacă să găsim echilibrul. Când citești cartea asta, chiar și dacă nu găsești opusul unei afirmații din paginile ei, imaginează-ți-l! Și întreabă-te dacă nu cumva ambele situații se regăsesc în realitate. Pentru că asta face, într-un fel, Solomon — o radiografie a lumii, cu toate contradicțiile ei. Cum adică să nu fiu prea drept? Sau prea neprihănit?

„Sub soare”, oricum, tentativele de a atinge perfecțiunea prin eforturi sisifice și scrâșnit din dinți sfârșesc inevitabil prin a ne mutila sufletește, transformându-ne în caricaturi.

---

A fost Solomon un fiu risipitor sau este, prin excelență, „fiul risipitor” (2:10,11)?

A fost unul dintre numeroșii fii risipitori din lumea asta largă și plină de tentații. Spre deosebire de risipitorul din celebra pildă, care a cheltuit banii moșteniți înainte de vreme de la tatăl său, Solomon a risipit ceva mai de preț — înțelepciunea —, trăind o viață care l-a îndepărtat de Dumnezeu. Iată, deci, că nici măcar înțelepciunea nu-ți oferă o garanție.

---

Solomon pare misogin (7:26). Știm că „a iubit multe femei” (1 Împărați 11:1) și că, „târât de iubire”, a ajuns să se închine și altor dumnezei. Cum înțelegem observația lui despre „femeie”?

Solomon a fost un om al timpului său. Nu că asta ar fi o scuză, deoarece de la el așteptările (lui Dumnezeu) erau mai mari. Dar nici nu l-aș aduce la „tribunalul” #metoo. Prefer să-l evaluez ținând cont de circumstanțele lui istorice, politice, sociale și culturale — asta înainte de a căuta lecții pentru mine, cititorul din 2023.

Ar putea cineva să aibă o mie de neveste și de amante și să rămână echilibrat în felul cum tratează femeile? Nu cred. Probabil că femeile deveniseră pentru el obiecte de decor, hălci de carne de care se folosea sau pe care le abandona după bunul plac. 

Întrebarea ta mi-a adus aminte de niște scandaluri în care a fost implicat Silvio Berlusconi. Puterea corupe. Cei de neatins ajung să creadă că pot atinge orice femeie. Mă întreb dacă, în 7:26, autorul se referă la femei în general sau la un anumit gen de femeie, aceea despre care mai citim din când în când și în Proverbele. Prefer să cred că-i vorba de a doua variantă.

---

În mai multe ocazii îl vedem pe Solomon dezamăgit („totul este deșertăciune”, începe la 1:2, încheie la 12:8), descurajat („am urât viața”, 2:17), poate chiar depresiv („mare deznădejde”, 2:20). Cum așa?

Cred că autorul duce lucrurile la extrem prin astfel de afirmații, dar îmi pare că e și un strop de tehnică scriitoricească la mijloc. Începe cu o afirmație bulversantă, captând atenția publicului cititor (să nu uităm că Eclesiastul nu e un jurnal personal, găsit în sertar după ce Solomon a dat ortul popii, ci o carte scrisă pentru alții, să fie citită), și încheie cu aceeași afirmație, dându-i cărții un caracter circular. Citind textul integral observăm că, pe parcurs, autorul nuanțează diferitele idei. Cum am zis, vorbește despre bucurie în mai multe locuri. Uite o temă de gândire pentru cei ce vor citi interviul acesta:

Când anume a scris Solomon cartea aceasta — în timp ce era în „mare deznădejde” sau după ce a depășit situația de criză profundă și și-a mai venit în fire spiritual, înțelegând că e de datoria lui să se teamă de Dumnezeu și să respecte poruncile Lui (12:13)? 

Logica îmi spune că Eclesiastul a fost scrisă după momentele de înțelegere a vinovăției și de regret, așa că afirmațiile tari, șocante, reflectă mai degrabă o experiență trecută.

---

Cum este viitorul prezentat în cartea Eclesiastul? Uneori zice că viitorul este… ce a mai fost, alteori că e neștiut și nimeni nu poate spune ce va fi.

În Eclesiastul se insistă pe faptul că zilele sunt fugare (expresie din traducerea lui Creția), iar tristețea apăsătoare are drept cauză principală inevitabilitatea morții. Oamenii, animalele, înțelepții, nebunii — toți și toate intră sub spectrul morții. „Toți și toate au același capăt de cale: din țărână se nasc și în țărână se întorc” (trad. Creția). Știu că unii caută prin Eclesiastul dovezi că sufletul nu e nemuritor, dar cred că pot găsi unele mai temeinice în alte cărți biblice. Când scrie despre cei morți că nu știu nimic, îmi pare că Solomon nu are vreun interes teologic sau dogmatic, ci mai degrabă vrea să evidențieze acum-ul și aici-ul. Măruntele bucurii ale vieții sunt disponibile cât timp ești (câine) viu.

În plus, nu putem face abstracție de faptul că Solomon se referă de câteva ori la judecata finală, când Dumnezeu ne va judeca pe toți după faptele noastre bune și rele. Așa se termină cartea și cred că este partea cea mai importantă a răspunsului la întrebarea ta.

---

Anul 2023 ne stă în față. Dacă citesc 9:11 aflu că e loterie. Un verset mai sus (9:10) îmi zice „trage tare”. Ce sfat e mai bun?

Îmbină-le și trage o concluzie din amândouă! Folosește la maximum timpul pe care ți-l dă Dumnezeu să fii viu și în putere, dar când nu-ți iese un plan sau un proiect așa cum ai dorit sau ai sperat, nu te da de ceasul morții. N-or să ne meargă niciodată toate strună, însă asta nu înseamnă să ne blegim în abandon.

Florin, am mai departe 10 întrebări la foc automat, urmărind răspunsuri scurte, cu tâlc.

---

1. Câine viu sau leu mort (9:4)?

   Orice, viu să fie!

2. Mai bun începutul sau sfârșitul unui lucru (7:8)?

   Nu orice sfârșit e bun. Atenție la celălalt tâlhar de pe cruce! 

3. Înainte era mai bine (7:10)! Really? 

   Rămânem mereu nostalgici după tinerețea noastră.

4. Ce visează omul din mulțimea grijilor (5:3)?

   Bani.

5. Să nu te miri de nedreptăți (5:8)?

   Răul va reuși mereu să ne surprindă.

6. De ce se zice, la nunți, că al treilea e Dumnezeu (4:12)?

   Aplicație omiletică. Dintre cele OK.

7. Nu e altă fericire decât să mănânci și să bei (8:15)?

   Ba da, mai e și sexul.

8. De ce nu satură arginții (5:10)?

   Prostie omenească.

9. Unde e Satana în Eclesiastul?

   În goana după vânt.

10. Care-i fericirea lui Solomon?

    Că și-a venit în fire, că tot vorbeam dacă e fiu risipitor. 

Dumnezeu apare în diferite ipostaze în cartea Eclesiastul. Creator, judecător, designer al planurilor lumii etc. Care prezentare a lui Dumnezeu ți-a rezonat cel mai bine?

Îmi place mai mult acel Dumnezeu pe care Îl citesc printre rânduri. Autorul nu pare foarte atașat de Dumnezeu — Îi recunoaște suveranitatea și providența, îndeamnă la temere de El, dar nu-L cântă ca psalmiștii. 

Totuși faptul că Dumnezeu a permis ca aceste gânduri ale lui Solomon să devină publice mult dincolo de generația lui, inspirându-i pe oameni să le includă în canonul biblic, îmi arată un Dumnezeu deschis și dispus să discute cu omul și altfel. E același Dumnezeu pe care Iov L-a chestionat despre suferință, căruia Asaf I-a reproșat succesul corupților (Psalmii 73) și de la care Iaebeț a cerut așa, de la obraz, proprietăți și protecție (1 Cronici 4:9,10). 

Eclesiastul e dovada că El nu se dă înapoi de la o discuție onestă despre dezamăgirile și disperările noastre, nici măcar atunci când I le aruncăm în cârcă.

Despre ce este Eclesiastul la urma urmei?

E despre om în timp. Cred că este una dintre temele importante ale cărții sau, poate, chiar principala ei temă. E ghețarul care ajunge o băltoacă. Oamenii trec prin lume și sunt uitați după o generație sau două. Asta e ceea ce-l roade pe autorul Eclesiastului. Citind cartea ai mai mereu senzația de spirală, de lucruri care se repetă ca-n vârtejul unei tornade infinite, însă mereu cu alți actori. Eclesiastul este o carte despre neveșnicia omului.

Eclesiastul nu este o culegere de zicători bune de pus pe semnele de carte ori ca motto-uri în cărțile pe care le scriem, ci, dacă ne gândim la Biblie ca la o busolă, cartea lui Solomon e acul busolei, pendulând stânga-dreapta până când ne dumirește unde-i nordul și unde ne aflăm ca să gândim serios încotro să ne îndreptăm.

---

Ai scris o carte despre Eclesiastul, intitulată Confesiunea Înțeleptului. O recomand, că am pus și eu ceva la ea :) Ce altă carte sau film ai vedea pe tema Eclesiastului?

Provocatoare cerere! Nu-mi amintesc să fi văzut vreun film inspirat din Eclesiastul, dar știu că, de-a lungul timpului, mi-au trecut prin mână cărți și am vizionat filme în care se cita din scrierea aceasta. Cu siguranță, Eclesiastul e un reper la care mulți, creștini sau orice altceva, revin constant. Elie Wiesel, de exemplu, avea o carte intitulată Toate fluviile curg în mare. Ca tematică văd similitudini între Eclesiastul și cartea lui C.S. Lewis — De ce, Doamne? O radiografie a suferinței —, scrisă tot la bătrânețe. Îmi aduce aminte și de Fahrenheit 451 — culmea, roman SF! —, iar versetul care zice „Există câte un om singur-singurel, care nu are nici fii, nici frați și care se ostenește fără încetare, dar nu se satură de avere” (4:8) m-a făcut să mă opresc un pic și să mă-ntreb: „Nu cumva Dickens s-o fi inspirat de aici când l-a creat pe scârțarul Ebenezer Scrooge, antieroul cărții Colind de Crăciun?”

---

Pe drumul spre Emaus, Isus le-a arătat ucenicilor tot ce era în Scriptură „cu privire la El”. Le-ar fi putut deschide și Eclesiastul?

E o întrebare... ațâțătoare, mai ales că Eclesiastul e singura carte din Vechiul Testament din care nu s-a citat în Noul Testament. Știm că Isus era original și surprinzător. Oricât m-aș strădui, n-aș putea să mă apropii nici la distanță de secole de prospețimea și imprevizibilitatea perspectivelor Lui, de felul cum deschidea ochii altora când le spunea ce stă scris. 

În fine, pentru că mi-ai ridicat mingea asta la fileu, citez (din Eclesiastul, NeTeRist) un petic de verset: „... iar Dumnezeu va aduce înapoi ceea ce a trecut” (3:15). Oare l-am putea citi în cheia învierii? Ziceai de Emaus..., episod proxim învierii lui Hristos. Tocmai se deschiseseră câteva morminte. Niște (foști) răposați se arătaseră vii, în carne și oase, în cetate. Dumnezeu îi adusese înapoi pe cei ce trecuseră. Între speranțele creștine, aceasta e de căpătâi, nu?

---

Cum să citim Eclesiastul azi?

Dacă citim Eclesiastul ca și cum fiecare verset și fiecare afirmație e un adevăr universal, la fel de adevărată ca textul care spune că, „La început, Dumnezeu a creat cerurile și pământul” (Geneza 1:1, NTR), riscăm să nu beneficiem prea mult de pe urma textului lui Solomon. Eclesiastul e mai degrabă despre întrebări decât despre răspunsuri. 

Hai să citim Eclesiastul altfel decât bătătorind la nesfârșit vechile cărări. Sigur, nu neg că „funia împletită în trei nu este ruptă ușor” (4:12, NTR), însă cartea e despre mai mult decât ce ne sună bine sau în deplină armonie cu predispozițiile noastre teologice. S-o citim ca și cum am face lucrul ăsta prima oară. Dau un exemplu…

M-am întrebat uneori, ca mulți alții probabil, cum de trecem prin viață știind că, într-o zi, aceasta se va sfârși. Citind azi Eclesiastul, am primit o parte din răspuns. E un verset pe care l-am mai citit, dar acum mi s-au lipit ochii de el:

„Căci el [omul] nu se gândește prea mult la cât de trecătoare îi este viața, fiindcă Dumnezeu îi umple inima de bucurie.” (5:20, NTR)

Așa se explică faptul că ne trăim scurta viață fără să ne gândim în exces — cel puțin în primele ei decenii — la inevitabilitatea morții. Dumnezeu ne dă bucurie. N-aș zice că avem toți parte de aceleași bucurii. Însă viața e totuși un miracol pe care îl trăim indiferent de vârsta la care am ajuns. Și o facem cu ajutorul Lui. Cu binecuvântările de la El.

Dragi prieteni, mulțumim pentru încredere. Reacțiile voastre ne vor ajuta pe toți cei de pe Drumul spre Emaus. Săptămâna viitoare citim Evanghelia după Marcu. Dialogul cu Agnos Herțeliu va fi publicat aici vineri, pe 13 ianuarie.