1–2 Timotei, Tit & Filimon – mentorul către discipoli

„Ți-am scris bizuit pe ascultarea ta.”

Proiectul „Biblia, într-un an” este cu adevărat dinamic și inovator. Azi vă facem încă o dovadă – colegul Florin Matei este nu doar om de televiziune, ci și profesor la Liceul Teologic Adventist din București. Ne-a provocat să aducem în scenă aripa (foarte) tânără. Așadar, invitații la acest dialog sunt chiar doi dintre elevii lui, Cesar Hapliuc și Natanael Ștefan. L-am rugat pe el să îi prezinte.

Cesar Hapliuc și Natanael Ștefan.

Florin Matei: Dialogul nostru în ocazia de față e cu o generație tânără, energică și dornică să facă lumea un loc mai bun. Totodată, o generație grabnică să arate că relația cu Dumnezeu se poate trăi încă din anii adolescenței. Natanael și Cesar îmi sunt elevi în clasa a XII-a, la LTA. I-am invitat să se alăture proiectului „Drumul spre Emaus”, încrezător că au ce să ne ofere. Sunt doi băieți pasionați de lumea Bibliei, pentru care studierea Scripturii a devenit o pasiune ce sporește în intensitate. Prin ochii lor tineri vom avea acces la o perspectivă proaspătă.

Ca un profesor și mentor adevărat, Pavel recunoaște de unde a plecat el însuși. Vorbește despre propria experiență de persecutor al urmașilor lui Hristos, mai târziu, el însuși devenind creștin. Și zice: „Înainte eram un hulitor, un prigonitor și batjocoritor.” Recunoaște că a primit har „pentru că [zice el] lucram din neștiință, în necredință” (1 Timotei 1:13). Sună pocăit, dar, dacă merg la Galateni 1:14 sau la Filipeni 3:4-6, găsesc un Pavel care, de fapt, fusese un fruntaș în ale religiei lui. Cum e drumul spre Damasc, pe unde a trecut el, față de „pe urmele lui Pavel”, pe care vin liderii de mai târziu (Timotei, Tit, Filimon)?

Cesar: Pe drumul spre Damasc găsim un Pavel care era, „în ceea ce privește râvna, prigonitor al Bisericii” (Filipeni 3:6). Și tot pe același drum, Pavel Îl cunoaște pe Domnul Isus Hristos, eveniment care îi va schimba traiectoria vieții. Saul „Prigonitorul” este înlocuit de un (nou) Pavel, care, cunoscându-L pe Hristos, spune că „lucrurile care pentru mine erau câștiguri le-am socotit ca o pierdere din pricina lui Hristos” (Filipeni 3:7). Pavel trece de la „pașii prigonirii” la „pașii pocăinței”, pe ale căror urme vor umbla, la rândul lor, liderii de mai târziu. Pavel și-a prezentat propria experiență ca pildă pentru lucrarea pe care ei urmau să o facă. În lipsa unui mentor, tinerii tind să se abată de la o cale dreaptă, complicându-și viața. Rolul mentorului este de a netezi cărările, ca discipolii să continue lucrarea.

Frază genială, din aceeași mărturie…, probabil un imn al bisericii primare: „O, adevărat și cu totul vrednic de primit este cuvântul care zice: «Hristos Isus a venit în lume ca să mântuiască pe cei păcătoși», dintre care cel dintâi sunt eu” (1 Timotei 1:15). Cât de pocăit să fii ca să te vezi cel mai mare păcătos?

Cesar și Natanael: Omul își poate conștientiza starea de păcat doar prin relația cu Domnul Hristos, care este ca o lumină ce ne ajută să ne vedem așa cum suntem. Adevărata pocăință te umilește și te face conștient de greutatea păcatului tău. În această stare de spirit încetezi să te mai compari cu alții și vezi doar greutatea propriului păcat și măreția lui Isus care a putut să îl ridice de deasupra ta. Cu cât mai aproape ești de lumină, cu atât mai bine te vezi în oglindă și poți aprecia detaliile neglijate în trecut. Iar dacă te apropii mult de sursa de lumină, vei vedea în oglindă că trupul tău reflectă lumina și aceasta acoperă restul detaliilor.

Nu putem cuantifica pocăința oamenilor, dar putem spune că, atunci când se vede lumina Lui și nu se mai văd cusururile tale, Domnul trăiește în tine.

„Ei se laudă că cunosc pe Dumnezeu, dar cu faptele Îl tăgăduiesc…” (Tit 1:16). Le-o spun musulmanii creștinilor, creștinii evreilor, americanii rușilor, pocăiții ortodocșilor și reciproc. Spun faptele unui om despre cât de mult Îl cunoaște el pe Dumnezeu? (Vedeți și Tit 3:8; 2 Timotei 2:19.)

Cesar: O viață de credință duce la fapte bune, însă o viață plină de fapte bune nu reprezintă o viață de credință. Faptele bune sunt promovate de majoritatea curentelor de gândire și sunt numite de atei „un impuls primar pentru supraviețuire în societate”. Nu oricine face fapte bune este de la Domnul „și nu este de mirare, căci chiar Satana se preface într-un înger de lumină” (2 Corinteni 11:14). O judecată bazată doar pe criteriul acesta poate conduce la concluzii eronate.

Natanael: Atunci când Dumnezeu îți transformă viața, faptele tale încep în mod natural să se asemene cu ale lui Isus pentru că nu mai trăiești tu, ci El trăiește în tine. Există și persoane care, asemenea fariseilor din vremurile biblice, fac anumite fapte doar pentru a fi văzuți de societate. Aceștia își iau răsplata materială pentru ele sub forma aclamațiilor celorlalți, dar nu vor fi părtași la adevărata răsplată – viața veșnică. De asemenea, o credință fără fapte este moartă și… „oximoronică”.

---

În 1 Timotei 3:1-7 găsim calitățile unui prezbiter. Una dintre ele face mereu valuri, și anume „să-și țină copiii în supunere cu toată cuviința”. „Căci dacă cineva nu știe să-și cârmuiască bine casa lui, cum va îngriji de Biserica lui Dumnezeu?” Sunteți tineri… Poate că ați avut sau veți avea și etapa de „fiu risipitor”, de conflicte cu părinții. L-ați vedea prezbiter pe tatăl din Pilda fiului risipitor (din Luca 15)?

Cesar: Într-adevăr, este uimitor când liderii bisericii ne ceartă pe noi, cei tineri, iar copiii lor sunt și mai răzvrătiți…

Ceea ce îl recomandă pe tatăl din parabolă să fie prezbiterul bisericii lui Dumnezeu este tocmai faptul că trece prin experiența tristă a despărțirii de propriii copii, dar și că are brațele deschise pentru a-i primi. Imaginea tatălui din parabolă îmi transmite faptul că prezbiterul unei biserici este un om echilibrat și normal. Eeee, știu, mă veți întreba… „De ce zici normal?” Pentru că se confruntă cu problemele specifice unei familii. El nu trăiește într-o bulă, ci într-o familie obișnuită, cu tensiuni, discuții legate de moșteniri, rebeliune, bani irosiți, sentimente frânte etc.

Aș vrea ca prezbiter un astfel de tată, care să știe din experiență ce însemnă răzvrătirea, dar și iubirea și acceptarea. De aceea, tatăl din pildă ilustrează credința, iertarea și dragostea adevărată, calități care sunt esențiale în biserică. Un prezbiter care-i așteaptă pe tinerii rătăciți să se întoarcă la biserică, asemenea unui tată iubitor, nu ca un judecător aspru, va fi iubit și va putea influența viața tinerilor.

---

Îi zice Pavel lui Tit: „Sfătuiește […] pe tineri să fie cumpătați [echilibrați] și dă-te pe tine însuți pildă de fapte bune în toate privințele!” (Tit 2:6,7). Nu e prea mult să ceri asta de la un tânăr?

Natanael: Unii tineri pot avea falsa impresie că această cerință frizează ridicolul, întrucât, în zilele noastre, hedonismul se află la cote maxime, în antiteză cu motivația tinerilor de a urma valorile iudeo-creștine, care atinge cote minime. Prin urmarea adevăratelor valori, aceștia pot deveni o pildă vie pentru cei din jurul lor. Totuși, din păcate, goana după „distracție” este mai prezentă ca oricând atât în mentalitatea, cât și în comportamentul celor tineri. Acest stil de viață duce la epuizarea rapidă a resurselor prețioase care ar putea fi folosite în scopuri nobile, scopuri care le-ar da și altora motivația amintită mai sus.

Cesar: Dumnezeu ne cheamă pe toți tinerii la slujire. Isus spune: „Jugul Meu este bun și sarcina Mea este ușoară” (Matei 11:30). Este greu pentru noi să fim vrednici „în toate privințele”, dar, dacă ne ațintim ochii asupra Domnului Hristos, El ne ajută să biruim. O tânără din biserică mi-a spus odată:

„Când nu mai poți, mai poți puțin. Iar când nu mai poți deloc, poate El.”

Merg un pic mai departe. Este cunoscut textul din 2 Timotei 3:1-5, despre oamenii decăzuți din vremea sfârșitului. Nu ne asociem cu niciunii de acolo. Întreb dar, despre ultima trăsătură, „având doar o formă de evlavie, dar tăgăduindu-i puterea”… Unde e păcăleala? (Adică, de ce să te dai credincios?)

Natanael: Biserica, pe lângă aspectul religios, implică și componenta socială. Oamenii au nevoie de apartenență – chiar și creștinii. În biserică, eticheta de „evlavios” este una de dorit. Ea îți poate atrage un anumit statut în biserică sau chiar unele beneficii materiale. De altfel este un lucru comun ca botezul sau alte practici ritualice să fie făcute doar în numele apartenenței la o comunitate, indivizii, tinerii mai ales, fiind mânați de spiritul de turmă.

Chiar dacă schimbarea este în sine un lucru bun, într-o așa situație [botezul făcut sub presiunea de grup, n.r.] se vede că aceasta este doar temporară. Căci, după ce trece „serotonina” adusă de lumina reflectoarelor sau mult râvnita aprobare din partea celorlalți, persoana se întoarce la vechiul ei stil de viață și, de multe ori, nu mai dorește să aibă de-a face cu religia, mergând pe ideea: „Am încercat, nu e de mine…”

„În vremurile din urmă, unii se vor lepăda de credință, ca să se alipească de duhuri înșelătoare” (1 Timotei 4:1). Cu ce-i vrăjesc duhurile pe tineri?

Cesar: În societatea modernă sunt promovate valori contradictorii cu Scriptura, iar tinerii se simt debusolați. Relativismul moral e la ordinea zilei. Nu mai există un Nord. Nu se mai încurajează lectura, nu se mai încurajează maturitatea. Tinerii de azi vor să trăiască o viață lipsită de responsabilități, evadând în soluții artificiale, precum senzualitatea excesivă. Au un fals sentiment de libertate, care-i ține captivi într-o societate consumistă.

Natanael: De asemenea, tinerii preferă să piardă timpul pe rețelele de socializare (unde fac orice, mai puțin socializare). Acolo își creează propriile realități virtuale pentru a scăpa de singura realitate reală și se ghidează după motto-ul „carpe diem”, pe care îl transformă în filosofie de viață, universal aplicabilă.

10x – Întrebări la foc automat 

1. „Să nu se țină de basme” (1 Timotei 1:4; Tit 1:14). Zi unul-două basme „lumești și băbești” (1 Timotei 4:7) din biserică!

   Natanael: E păcat să mănânci semințe cu coajă în Sabat, căci decojirea seminței reprezintă… muncă fizică. E păcat să te speli în Sabat, chiar dacă este necesar.

2. „Eu, Pavel, «voi plăti» – scriu cu mâna mea” (Filimon 19). Era în închisoare!
   Cesar: Se pare că pentru Pavel chestiunile lumești chiar nu mai reprezentau o problemă. Are speranța unui viitor mai bun, chiar în afara închisorii.

3. „Este un singur mijlocitor între Dumnezeu și oameni” (1 Timotei 2:5). Unde mai e fecioara? Sau sfântul…?

   Cesar: Momentan, în Locuința Morților, până la revenirea Domnului Isus Hristos.

4. Lui Tit, Pavel îi spune că prezbiterii trebuie să fie capabili să „astupe gura” (Tit 1:11) împotrivitorilor. Cum se face asta într-un mod creștinesc?

   Cesar: Prin metoda folosită de Domnul Isus Hristos: „Stă scris.”

5. „Dumnezeul cel viu, care este Mântuitorul tuturor oamenilor și mai ales al celor credincioși” (1 Timotei 4:10). De ce „mai ales”?

   Natanael:  Cei credincioși apreciază mult mai mult mântuirea, întrucât își dau seama de prețul imens care a fost plătit pentru ca ei să o obțină. Isus este potențial Mântuitorul tuturor oamenilor, însă doar cei credincioși, care Îl aleg în mod conștient, pot beneficia de mântuire.

6. Un text de nota 10! „După întâia și a doua mustrare, depărtează-te de cel ce aduce dezbinări” (Tit 3:10). Rămâne „în plata Domnului”?

   Natanael: Da, dar omul va plăti cu suprataxă, căci „plata păcatului este moartea”.

7. „Până voi veni, ia seama bine la citire!” (1 Timotei 4:13). Ce citești?

   Natanael: Scripturile și tot ce e bun pentru învățătură. Sau cel puțin așa ar trebui să răspundă tinerii de azi.

8. „Căci Scriptura zice: [...] «Vrednic este lucrătorul de plata lui»” (1 Timotei 5:18). Textul e luat din Luca. Recunoaște Pavel că Evanghelia după Luca = Scriptură?

   Cesar și Natanael: Pavel recunoaște autoritatea cuvintelor Domnului Hristos, din Evanghelia după Luca, și le consideră egale cu Scriptura – pe atunci, Vechiul Testament.

9. „Binele pe care mi-l faci să nu fie silit, ci de bunăvoie” (Filimon 14). Dar ce bine poți face cu sila?

   Natanael: Diferitele „slujbe” la biserică sau chiar convertirea silită a tinerilor, pentru a închide gura părinților, sunt exemple de „fapte bune” care pot fi făcute cu sila. Însă Scriptura ne spune: „Cine dă să dea cu inimă largă. [...] Cine face milostenie s-o facă cu bucurie” (Romani 12:8). Binele făcut în Hristos nu este făcut cu sila.

10. „Înaintarea ta să fie văzută de toți” (1 Timotei 4:15). Se poate și fără să te dai mare?

    Cesar: Da. Cu o atitudine asemenea celei a lui Ioan: „Trebuie ca El să crească, iar eu să mă micșorez” (Ioan 3:30).

Lui Filimon, Pavel îi zice: „Ți-am scris bizuit pe ascultarea ta și știu că vei face chiar mai mult decât îți zic” (Filimon 21). Aș vrea să știu ce îl mobilizează pe un om (pe un tânăr) să depășească așteptările și să meargă a doua milă.

Cesar și Natanael: Tinerii tind să fie idealiști, iar solidaritatea și bunătatea sunt contagioase. Dacă noi facem un efort suplimentar, „mergând a doua milă”, îi putem surprinde plăcut pe cei din jurul nostru, iar aceștia își vor recăpăta (o parte din) credința în oameni și în societate. Când vezi pe cineva că dă totul, prinzi curaj ca și tu, la rândul tău, să dai tot ce poți. Focul speranței în ochii tinerilor va aprinde torța stinsă în sufletele oamenilor. Știm, și generațiile trecute au avut aceleași dorințe și scopuri nobile ca tinerii de azi, doar că, în urma dezamăgirilor și a dificultăților vieții, flacăra lor s-a stins.

O milă o mergi pentru tine, iar o alta o mergi pentru cei care s-au oprit la prima.

---

În ceea ce privește relația cu adevăratul Duh, al lui Dumnezeu, Pavel mărturisește: „Sunt încredințat că El are putere să păzească ce I-am încredințat” (2 Timotei 1:12). Ce?

Natanael: Pavel i-a încredințat Domnului Hristos viitorul și întreaga sa ființă, inclusiv propria moarte, concluzionând: „M-am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credința. De acum mă așteaptă cununa neprihănirii, pe care mi-o va da în „ziua aceea” Domnul, Judecătorul cel drept. Și nu numai mie, ci și tuturor celor ce vor fi iubit venirea Lui.” (2 Timotei 4:7,8).

Cesar: Pavel, prin mărturia lui, ne încurajează să-I încredințăm Domnului toate aspectele vieții noastre. Poate că avem temeri, îndoieli, probleme, poate că nu o avem o situație financiară plăcută sau, pur și simplu, ca tineri, nu știm ce să facem cu viitorul nostru. Decât să ne bizuim pe înțelepciunea noastră, nu mai bine I le încredințăm pe toate Domnului? El ne va închide ușile greșite și le va deschide pe cele potrivite. Ne va ridica deasupra furtunii, dar pentru asta trebuie ca tu să te încrezi în El.

Ultima întrebare nu este din cărțile acestea, ci despre ele, din experiența acestei lecturi (1 Timotei 4:13). Spuneți-mi voi, cum ați citit și recitit cărțile după ce ați văzut interviul? Am vrea să știm perspectiva tinerilor despre ce înseamnă (re)descoperirea Scripturii pe „Drumul spre Emaus”.

Cesar: Mie mi-a plăcut foarte mult. Lecturarea acestor cărți m-a motivat să fiu un exemplu pentru cei de seama mea și să trăiesc „viața adevărată”. Acum îmi doresc mult mai mult să mă implic în evanghelizare și să caut alți tineri alături de care să răspândesc vestea bună într-un mod cât mai digerabil pentru noile generații, fără a ne abate însă de la solemnitatea creștinismului.

Consider că, așa cum liderii tineri ai bisericii de atunci s-au sfătuit cu Pavel, și noi, tinerii de azi, trebuie să întărim relațiile cu profesorii, pastorii și învățătorii noștri („șezând în mijlocul învățătorilor”) ca să se poată spună și despre noi cum s-a spus despre Isus, care „creștea în înțelepciune, în statură și era tot mai plăcut înaintea lui Dumnezeu și înaintea oamenilor” (Luca 2:52).

Natanael: A fost o provocare interesantă pentru mine. M-a făcut să ies din zona de confort. Iar parcurgerea textelor biblice și a întrebărilor interviului m-a determinat să reflectez asupra condiției societății de astăzi și asupra relației mele cu Dumnezeu. Am înțeles cât de recunoscători ar trebui să fie tinerii din biserica zilelor noastre pentru că dispun de mentori care le oferă sprijinul lor, asemenea lui Pavel care i-a îndrumat pe tinerii din biserica primară.

Vă mulțumim pentru împreuna-călătorie pe „Drumul spre Emaus”. Pentru săptămâna următoare facem ultima tură prin Vechiul Testament. Citim… Leviticul. Nu are doar jertfe și lepră, animale necurate și diferite reguli, ci și bucuria sărbătorii, invitația la sfințenie, ba chiar a doua cea mai mare poruncă din lege. Știați? Ne revedem aici vineri, cu pastorul și profesorul Adrian Petre de la Universitatea Adventus.

„Biblia, într-un an” este un proiect original © 2023 Drumul spre Emaus.
Pagina dedicată acestui proiect include articole referitoare la ideea, motivația și planul de citire a Bibliei, toate interviurile la zi, două rapoarte trimestriale și două emisiuni TV dedicate proiectului.

Vă mulțumim!