1 Samuel – profetul dă un împărat, chiar doi

O istorie de la Ana la... Penina și înapoi.

Pe Karina Ludu am cunoscut-o la Mushtar, un proiect de blog creștin, derulat în timpul pandemiei de COVID-19, unde scriam articole alături de

Florin Bică

și Cristinel Sava, având și invitați ocazionali. Au trecut vreo doi ani de atunci, așa că am întrebat-o despre viața ei pentru cititorii pe „Drumul spre Emaus”.

Sunt un om plin de întrebări, care nu se mulțumește cu răspunsuri simpliste. Întrebările mi-au condus pașii prin diferite domenii de studiu: mai întâi, muzică, apoi, asistență socială și, în final, teologie pastorală. După toate acestea, pot spune că întrebările pur și simplu s-au înmulțit. Nedrept, nu? Totuși, pe parcursul pietruit al anilor, mi-am umplut traista cu un număr de răspunsuri și, dacă va fi în planul Domnului, din septembrie le voi oferi cu drag unor copilași curioși, ca profesoară de religie la clasele 0-IV.

Despre implicarea în misiune pot spune că, simțindu-mă atât de iubită de Domnul, am căutat mereu ocazii să Îi arăt dragostea mea ca răspuns. M-am implicat în predicare, am postat online texte cu tematică spirituală, m-am apropiat de diverse categorii sociale vulnerabile, încercând să le ofer din dragostea primită de Sus, am fost voluntar pentru Asociația „Ridică-te și umblă” și, în plus, Domnul mi-a deschis calea să pot dirija un cor de deținuți în penitenciar. Deținuții implicați în proiect au mărturisit că s-au bucurat mult să cânte pentru Dumnezeu, iar eu am simțit mai mult ca oricând cum inima îmi explodează de recunoștință la adresa Lui. În bunătatea Sa, Domnul a găsit cu cale să fiu admisă recent la un doctorat în domeniul Asistență Socială. Abia aștept să împletesc lucrarea Sa cu cercetarea academică!

Prima carte a lui Samuel începe cu istoria ultimilor doi judecători din Israel, bătrânul preot Eli și tânărul proroc Samuel. Istoria unuia (Eli) se termină cu o femeie care strigă a disperare: „I-Cabod” („s-a dus slava” – 4:20-22), iar istoria celuilalt începe cu o femeie care strigă de bucurie: „Samuel” („Dumnezeu a ascultat” – 1:20). Cum se face trecerea de la o etapă la alta? (Știam că Dumnezeu este neschimbător.)

Femeile din relatările amintite aveau ochii ațintiți în direcții complet diferite. Ana, asupra minunilor lui Dumnezeu. Soția lui Fineas, asupra oamenilor. Una și-a dorit mult un copil pentru a-l dedica lui Dumnezeu; cealaltă a disprețuit nașterea propriului copil, ba chiar i-a ruinat viața, dându-i un nume lipsit de speranță.

Trecerea de la o etapă la cealaltă este firească. Același eveniment poate avea efecte diferite pentru oameni diferiți. Chiar și revenirea lui Isus va fi un moment de mare bucurie pentru unii și de groază pentru alții.

---

Oricât ne place de Samuel, Biblia spune că „fiii lui Samuel n-au călcat pe urmele lui, ci se dădeau la lăcomie, luau mită și călcau dreptatea” (8:3). Situația aceasta este deturnată, devenind pretextul ca bătrânii lui Israel să ceară un împărat (8:5). Dorința după un împărat e prezentată apoi din două perspective. Oamenii justifică: „Să fie un împărat peste noi, ca să fim și noi ca toate neamurile” (8:19,20), dar Dumnezeu zice: „Pe Mine mă leapădă, ca să nu mai domnesc peste ei” (8:7; 12:12). Citesc dinamica aceasta: (1) omul vrea să fie ca lumea; (2) dă vina pe conducătorul religios (biserica), că nu e cum trebuie; (3) în realitate, în inima lui, a omului, e lipsă de pocăință față de Dumnezeu. Cum citești?

Sunt de acord, oamenii au tendința să își scuze propriile păcate dând vina pe lipsurile liderilor religioși. Dar Biblia oferă și alte exemple, diferite de tiparul acesta.

Dacă Iosif, în plină ispită, ar fi privit către exemplul fraților săi mai mari (putem spune, prin paralelism, membrii mai în vârstă ai bisericii căreia îi aparținea, poate chiar mentorii săi), ar fi putut să se culce liniștit cu soția lui Potifar.

Putem vedea în jur multe exemple răsunător de rele, dar, adeseori, găsim și exemple de oameni pocăiți. Atâta doar că observarea acestora din urmă presupune o atenție specială întrucât ele… nu ridică praf.

---

Descopăr cu uimire că Saul, primul împărat al lui Israel, venea din seminția care fusese aproape exterminată în cartea Judecătorii (vezi 9:21 și Judecătorii 21:6). Am trei întrebări, legate… Este ironia sorții? Este dovada că Dumnezeu poate scoate din orice rămășiță un împărat? Este principiul creștin „puterea [lui Dumnezeu] în slăbiciune este făcută desăvârșită” (principiu spus tot de un beniamit – 1 Samuel 15:17; 2 Corinteni 12:9; Filipeni 3:5)?

Saul putea fi considerat printre „ultimii (care) vor fi primii”. 

Într-adevăr, Dumnezeu poate scoate pe oricine din anonimat, făcându-l să strălucească, dacă acesta e planul Său. Asta ne poate fi pildă și nouă, în prezent. Condiția e să nu ne dorim să strălucim. Orice dorință de glorie are nevoie, întâi de toate, de o bună baie în umilință. Când a fost ales împărat, Saul era un om umil, numai bun să se agațe puternic de brațul lui Dumnezeu.

---

Saul a trecut printr-o convertire autentică. „Duhul Domnului va veni peste tine, vei proroci (…) și vei fi prefăcut într-alt om” (10:6); „Dumnezeu i-a dat o altă inimă” (10:9). Cei ce l-au apreciat și însoțit erau, de asemenea, oameni „a căror inimă o mișcase Dumnezeu” (10:26). Citesc și despre niște „oameni răi”, care l-au disprețuit. „Dar Saul s-a făcut că nu-i aude” (10:27). Am bănuiala că, aici, cronicarul a știut la prima mână, de la împărat, lucrul acesta. Cum îl vezi pe Saul în această etapă ascendentă?

În ciuda staturii sale și a aspectului plăcut, Saul venea dintr-o familie mică și, în aparență, neînsemnată (9:21). Nu se simțea demn să fie împărat și se considera mic în propriii ochi (15:17). Putem observa lucrul acesta și din faptul că, în momentul în care întregul popor era pe punctul să-l proclame împărat, el s-a „ascuns între vase” (10:22). Știa că nimic nu i se cuvenea și că totul era meritul lui Dumnezeu, așa că, în momentul acela, nu avea nimic de apărat și nimic de pierdut. 

Cred că, la momentul respectiv, Saul era o persoană inocentă, timidă și plăcută.

Căderea lui Saul… O situație de tensiune, la război: timpul anunțat de proroc se lungește, dușmanii (filistenii) sunt tot mai puternici („fără număr” – 13:5), poporul (Israel) se risipește și tremură (13:7). Așa că împăratul face pasul înainte și aduce jertfa! Fix atunci apare prorocul Samuel, care îi spune: „Ai lucrat ca un nebun!”, anunțând că împărăția îi va fi dată altuia (13:13). Parcă e déjà vu. Vina e aruncată pe Samuel, că n-a venit la timp. Saul vrea să fie în rândul credincioșilor („Ah, «eu nu m-am rugat Domnului!»” – 13:12), dar, în realitate, e o încumetare („Pot și fără Domnul, și fără robul Lui.”). Mai departe, istoria se repetă la detaliu; vezi întreg capitolul 15 sau, la final, 28:15. Un împărat sub presiunea de a face voia Domnului și de a fi pe placul oamenilor. Facem și noi așa, azi?

Deși a avut inima schimbată în urma ungerii ca rege, Saul nu a dezvoltat niciodată o relație personală cu Dumnezeu. Spiritual, el depindea de Samuel. Îndrăznesc să spun că îl privea pe acesta ca pe un zeu. Când Samuel părea că îl părăsește, Saul reacționa în moduri neconvenționale.

În cazul de față, Saul și-a atribuit rolul de preot; într-alt caz, l-a apucat de haină pe Samuel cum ar face un copil cu fusta mamei sale (15:27). Într-un final, a încercat să-l cheme pe Samuel din morți (28:11).

Pe tot parcursul istoriei sale, Saul pare a striga cu disperare că vrea să fie iubit și respectat (22:8,13), dar nu reușește să obțină asta nici din partea poporului (18:7), nici din partea propriului fiu (14:29).

A existat un singur om care l-a apreciat și, paradoxal, Saul și-a petrecut ani buni dorind să-l omoare tocmai pe acesta – pe David.

Acesta a fost singurul care l-a vorbit de bine și care i-a arătat că, în ciuda faptului că-l persecuta, nu dorea să se răzbune. După moartea lui Saul – citim în 2 Samuel 1:17-27 –, tocmai David a compus o cântare pentru reabilitarea numelui și a imaginii lui Saul în fața poporului. 

Cred că oamenii fac multe lucruri ca să îi determine pe ceilalți să-i iubească și, de asemenea, multe altele, uneori pline de agresivitate, când văd că eforturile lor nu dau roadele scontate. Din păcate, cred că niciunul dintre noi nu e ferit de impulsurile acestea, chiar dacă Îl iubim pe Dumnezeu și lucrăm pentru El. Vestea bună este că le putem controla prin rugăciuni fierbinți și scufundarea în Cuvânt.

---

Cel ce urmează la tron este David, ales de Dumnezeu ca „un om după inima Lui” (13:14). Dacă Saul era cu un cap mai mare ca toți (10:23,24), David e mai mic decât toți frații lui (16:7,11; 17:9). De ce schimbă Dumnezeu felul de abordare? Sau… care e adevăratul Lui criteriu de selecție?

Dumnezeu nu este impresionat de ceea ce izbește ochiul și cred că, prin acest capitol istoric, a dorit să le comunice oamenilor că nici ei n-ar trebui să fie.

Unul dintre versetele mele preferate din Biblie spune așa: „Ceea ce face farmecul unui om este bunătatea lui” (Proverbele 19:22). Asta are într-adevăr preț în ochii lui Dumnezeu. 

Același David face (și) niște gesturi de-ți e rușine să citești despre ele. Dau un exemplu… Fugărit de Saul, David ajunge la curtea împăratului Gatului, unde „a făcut pe nebunul înaintea lor; făcea năzdrăvănii înaintea lor, făcea zgârâieturi pe ușile porților și lăsa să-i curgă balele pe barbă” (21:13). Înțeleg că a fost teatru, ca dușmanii să creadă că a înnebunit. Mă gândesc totuși că el a fost cel care i-a mărturisit cronicarului detaliile acestea. De ce o face? Putea să sară peste un episod așa de jenant. E același „om după inima” lui Dumnezeu?

Nu știu exact cine a fost cel care i-a povestit cronicarului toate aceste detalii jenante din viața lui David, dar ce știu sigur este că bârfa se răspândește extrem de ușor încă de când cel rău a inventat-o. Mai ales bârfele despre personajele cu vază făceau deliciul subalternilor și al poporului. Exact ca astăzi.

David era un om după inima lui Dumnezeu, dar decizia de a pleca în țara filistenilor a fost una emoțională, nicidecum rațională. Se temea cu toată ființa să nu fie ucis de Saul. A fost o… cădere. Una dintre cele șapte căderi ale neprihănitului.

10x – Întrebări la foc automat

1. „Eben-Ezer” (7:12). Cum a fost la absolvire?

   Foarte fain! Au venit și părinții mei din Italia. Am așteptat cinci ani să putem sărbători împreună.

2. Dă-mi un exemplu de… Penina (1:6)!

   Slavă Domnului, nu cunosc niciuna! Și sper să nici nu cunosc vreuna curând.

3. „Neascultarea este tot atât de vinovată ca ghicirea” (15:23). Cine mai ghicește azi?

   Lucrând în colportaj, am intrat în vila unei vrăjitoare. Discutând cu ea și cu cei de acolo, am aflat că are clienți tot timpul. Din toată lumea!

4. „Domnul nu mântuiește nici prin sabie, nici prin suliță” (17:47). De ce mai apelăm la ele?

   Pentru că, dintotdeauna, oamenilor le-a plăcut să „își facă un nume”, iar sabia și sulița par instrumente perfecte, la îndemână. 

5. Cu ce piatră doborâm „goliații” din secolul XXI (17:50)?

   Mi-a venit în minte un „goliat” doborât în mod neconvențional în secolul XX – guvernul britanic, învins prin nonviolență. Autorul? Un necreștin… Gandhi. 

6. Saul s-a dus la o vrăjitoare spiritistă (28:7). Se mai duc azi liderii politici la duhuri?

   Să-i întrebăm, oare?

7. Rănit greu, Saul se aruncă în sabie și moare (31:3,4). Eroism? Sinucidere? Orgoliu împărătesc? Disperare?

   Bune întrebări… Dar eu mă întreb, oare Saul și-ar mai fi luat viața dacă nu i-ar fi prezis asta creatura din En-Dor?

8. Ce a înțeles Ionatan și n-a înțeles Saul cu privire la David (capitolele 18 și 20)?

   A înțeles că David era noul împărat ales de Dumnezeu, nu unul care se băga singur în seamă. 

9. Cine „bate” azi în misiune miile și cine „bate” zecile de mii (18:7)?

   Misiunea este muncă de echipă. Unul plantează, unul udă, iar altul seceră. Nu există oameni mai de succes decât alții, când fiecare se ocupă de bucățica lui.

10. Dă-mi un exemplu de Dagon de astăzi, întins la pământ în fața „chivotului” (5:4)!

    Toți oamenii care I-au zis lui Dumnezeu că se descurcă fără El și au dat cu capul de prag, eșuând.

Când David îl cruță pe Saul face dovada caracterului lui Hristos. Incontestabil, e ceva ce nimeni nu ar fi făcut (vezi capitolul 24 și, încă o dată, în capitolul 26). Atac însă o problemă, o vulnerabilitate cuplată cu un abuz din zilele noastre. Sunt conducători religioși care fac abuz (sexual, autoritar, financiar etc.). Unii se cred Saul și o iau înaintea omului lui Dumnezeu, făcându-și singuri dreptate. Alții sunt ca David, și nu se vor atinge de el, sub pretextul că „e unsul Domnului” (24:6; 26:9). Cum crezi că e mai bine? Există o a treia soluție?

Dacă ai de-a face cu lideri abuzatori, te-ai întrebat vreodată cine te îndeamnă să-ți faci dreptate singur? Iacov și Ioan au vrut să poruncească să cadă foc din cer în fața celor care nu L-au primit pe Isus. Răspunsul Lui este memorabil: „Nu știți de ce duh sunteți însuflețiți” (Luca 9:55).

Noi nu putem avea control asupra oamenilor care ne vor răul, dar putem avea control asupra atitudinii noastre. Până la urmă, noi suntem cei care trăim cu propria conștiință, nu dușmanii noștri. Aceștia vin și pleacă, dar conștiința poate să ne macine zeci de ani din cauza unei răzbunări necugetate.

Pe lângă faptul de a lăsa răzbunarea în seama lui Dumnezeu, David a mai făcut ceva tare drăguț: și-a folosit angoasa într-un mod creativ, ținând un jurnal de… psalmi. Cred că durerile noastre ar fi atenuate dacă le-am transforma în ceva creativ, spre folosul altora.

---

Pe lângă Ana, mama lui Samuel, o altă femeie de excepție din cartea aceasta este Abigail, „femeie cu judecată și frumoasă la chip” (25:3). Măritată cu un… nebun. Întreg capitolul 25 prezintă modul în care aceasta își scapă casa, îl păzește pe împărat de la vărsare de sânge și, în final, ajunge soția lui David. E scenariu de film?

În capitolul 24, David îi cruță viața lui Saul, dar, în capitolul 25, e gata-gata să-l omoare pe Nabal din cauză că i-a răspuns disprețuitor.

David era în stare să-și murdărească mâinile de sânge, iar faptul acesta i-ar fi pătat conștiința. Însă cuvintele lui Abigail i-au amintit de țintele sale înalte cu privire la propria conștiință (25:30,31). Sunt convinsă că lecția de înțelepciune pe care i-a oferit-o Abigail l-a întărit pe David să îi cruțe viața – din nou! – lui Saul, în capitolul 26. (De altfel, David era complet burnout și nu mai reușea să gândească lucid.) 

Da, este o poveste frumoasă, dar nu știu câți oameni s-ar înghesui în sălile de cinema să vadă o eroină înțeleaptă, care salvează o casă întreagă de la omor. Lipsește un pic de adrenalină din povestea asta. Slavă Domnului că lipsește!

O privire de ansamblu asupra cărții. Pornim de la nașterea ultimului judecător și ajungem la primul împărat al lui Israel, care îi lasă locul unuia mai bun. Samuel–Saul–David. După cum am citit, fiecare dintre ei a avut plusuri și minusuri. Ce lucruri bune ai lua de la fiecare dintre ei?

De la Samuel aș lua-o pe mama sa… la o pizza. Să povestim. Aș întreba-o cum i-a fost despărțirea de copilașul său atunci când i l-a încredințat lui Eli și cum a continuat viața sa alături de Penina. Mi se pare o femeie extraordinar de înțeleaptă. 

De la Saul l-aș lua pe Ionatan… la o înghețată. Mi-ar plăcea să-i pun întrebări despre prietenia lui necondiționată cu David. Cred că dragostea curată pentru prieteni este un subiect despre care se vorbește prea puțin. 

Pe David mi-ar plăcea enorm să-l cunosc în carne și oase. L-aș ruga să ne apropiem împreună de templul Domnului și să îmi povestească despre Dumnezeul pe care Îl iubește atât de mult. Mi-ar plăcea să îl privesc în liniște în timp ce compune un psalm, apoi l-aș ruga să-mi cânte la harpă când aș fi eu cea care trece printr-un moment trist. Mi-ar plăcea să fiu alături de el și să-l încurajez când toată lumea sa va părea că se prăbușește. Dragostea lui plină de pasiune pentru Dumnezeu și țintele sale morale înalte l-au făcut foarte ușor de iubit în ochii mei. Abia aștept să-l cunosc în veșnicie!

Povestea merge mai departe! Continuăm istoria lui David în 2 Samuel, dar vom pune accentul și pe alte personaje (femeile din carte, fiii Țeruiei), pe prieteni sau dușmani, pe fapte și gesturi care să nu fie „de râsul filistenilor”. Ne revedem aici vinerea viitoare, invitatul fiind un alt tânăr interesat de studiul Scripturii și de ajutorarea oamenilor, Dani Tudorie.

„Biblia, într-un an” este un proiect original © 2023 Drumul spre Emaus.
Pagina dedicată acestui proiect include articole referitoare la ideea, motivația și planul de citire a Bibliei, toate interviurile la zi, două rapoarte trimestriale și două emisiuni TV dedicate proiectului.

Vă mulțumim!