Sufletele de sub amvon

O vorbă despre ilustrațiile biblice referitoare la viața de apoi

Ah, mi-a scăpat titlul așa! Că doar știm cu toții textul din Apocalipsa 6:9-11 care vorbește despre sufletele de sub… altar.

Și este o ilustrație frumoasă, pentru cine are ochi s-o vadă și minte s-o priceapă, despre cum vede Cerul sacrificiul celor credincioși, al celor ce suferă „din pricina Cuvântului lui Dumnezeu și din pricina mărturisirii” pe care au dat-o în viață. Un Abel, un Ioan Botezătorul, un Ștefan și alții până azi, un tu și un eu care să ne trăim viața pentru Domnul.

Apocalipsa este o carte plină de simboluri, iar cine nu le prinde va sta mai departe sub amvon cu teama că moartea vine cu coasa, călare pe calul number four. Și va crede că mortul, după ce dă ortu’ (popii, evident) devine sau rămâne… suflet. Ce-o fi acela? Păi, după textul acesta, că, deh, „stă scris”, sufletul…

1. poate fi îmbrăcat cu o haină (deci nu e chiar… duh);

2. are o gură de strigat;

3. urechi de auzit;

4. minte de priceput…

Nu mai zic că strigarea durerii sale, căci a fost înjunghiat și nedreptatea nu a fost încă răzbunată, primește răspunsul uluitor: „du-te neică și mai odihnește-te un pic, că mai e loc de genocid.”

Cred că trebuie să fii sub amvon să nu vezi limbajul metaforic.

Și trebuie să fii un mare predicator călare pe-un cal mort dacă chinui sufletele oamenilor cu predici despre viața de apoi, vămile văzduhului, chinuri & pomeni, focul care nu se stinge, viermele care nu moare (ăla vierme!).

Hai să dau un exemplu din aceeași partitură.

Lazăr cel bolnav și sărac…

În relatarea din Luca 16:19-31 (click pe link, dacă nu o mai știi) Isus vorbește despre viața asta și despre cealaltă ilustrând două scene din viața unui om bogat și a unui om sărac.

Scena 1: în viața asta unul huzurește și altul pătimește; scena 2: pe lumea ailaltă e invers.

„Mare lucru”, am zice, „știm povești de-astea…” „Da, dar”, vor zice unii, „nu e poveste, e realitate: uite, iadul există, după moarte, undeva jos, chinuri grozave, văpăi. Ca alea zugrăvite pe zidul bisericii!”

Puțini ridică ochii la dialogul deschizător de minți:
Ce faci cu bogățiile din viața asta? Ce nu mai poți schimba după moarte nici cu o mie de pomeni? Pe cine să crezi, Scriptura sau „strigoii”?

Ajunși dincolo, fiecare pe un tărâm aparte, și bogatul și Lazăr se raportează la patriarhul Avraam, care pare a fi împărțitorul de dreptate.

Fostul bogat cere o dispensă: „să vină Lazăr (cuibărit în sânul lui Avraam) și să-l răcorească un pic ușurându-i chinul.” Refuz clar: s-a întors roata. Plus că nu trece nimeni de la unii la alții. (Deci nu există vămile?)

Omul pricepe și cere ca Lazăr să fie trimis ca întors din morți și să-i avertizeze frații. „Nu e nevoie”, zice Avraam, „viii au Biblia.” (pe Moise și pe proroci)

Bogatul insistă: „părinte, believe you me, vor crede pe unul întors de pe lumea ailaltă.” Avraam infirmă: „dacă nu cred ce ‘stă scris’ nu vor crede nici învierea.”

Sfârșit.

Zece indicii că aceasta este o pildă

[pentru cei ce nu stau sub amvon]

---

1. „era un om…” (așa începe Isus și alte pilde, una chiar în același capitol);

2. „sânul lui Avraam” este un tărâm de mit, negăsit prin Scriptură (o fi fost și Noe acolo?);

3. „locuința morților” este în Scriptură un loc tăcut, fără nicio activitate (mai puțin când vine după calul #4);

4. personajul principal e Avraam, Dumnezeu lipsește;

5. dialogul „Părinte”/„Fiule” este clasic de poveste;

6. radicala răsturnare de situație e tipică unei povești cu tâlc;

7. axa discuției este pe verticală, cu abisuri, sus/jos, în sân (aproape)/departe, aici/prăpastie;

8. elemente imaginare: cu un vârf de deget în apă răcorești un (suflet?) chinuit de văpăi;

9. Lazăr, cu nume, pare a fi simbolul viitorului înviat din morți (Ioan 11);

10. Bogatul, anonim, e simbolul pentru… toți bogătașii batjocoritori de la începutul capitolului (poate ți-a scăpat amănuntul).

Bonus, că am zis că sunt doar 10, uite din scrierea lui Iosif Flavius cum vedeau evreii din vremea aia lumea cealaltă, „sânul lui Avraam” și altele, importând minciuna de la greci, că în Scriptură nu există așa ceva:

Când mergi la biserică

Dacă e pildă, atunci o vei citi deslușindu-i adevărul simplu:

1. fă-ți pomană acum cu cel sărac, cum zice Cartea, altfel nu te mai pomenește nici Sfântul;

2. crede pe Moise și pe proroci (Vechiul Testament) ca să fii în stare să primești adevărul învierii (Noul Testament).

Dacă nu o vrei ca pildă, ci ca poveste de-adevăratelea, atunci stai sub amvon și weekendul acesta. Ți se va da o haină albă, odihnindu-te cu citate bine decupate și adevăruri neadevărate.