„Psaltirea în versuri” a lui Dosoftei (1673)
„Psaltirea în versuri” a lui Dosoftei (1673)
– A avut și româna propria-i versiune „The Message”
—Cristi Sava
Astăzi, majoritatea oamenilor au Biblia în propria limbă și o pot citi în intimitatea casei lor, într-un limbaj pe care îl înțeleg, fără a avea nevoie de dicționare și tratate academice pentru a putea face asta. Dar, pentru ca acest lucru să se întâmple la scară largă, a trebuit să aibă loc o Reformă. Până acum aproximativ 500 de ani, cele mai multe exemplare ale Bibliei erau disponibile doar în limbile „oficiale” de cult: ebraica, greaca, latina și slava veche. Chiar și azi, când avem atâtea Biblii în română, stilul biblic are anumite particularități: nu orice cuvânt este demn de a fi utilizat într-o traducere a Bibliei. Sunt implicat într-un proiect de revizuire a traducerii Cornilescu, iar unele discuții se poartă în jurul caracterului „cornilescian” sau nu al vreunui cuvânt. Suntem, în echipa respectivă, reticenți față de o prea mare înnoire a vocabularului și am făcut o excepție doar în dreptul termenilor tehnici (arhitecturali, militari etc.).
Biblia a fost însă scrisă pe limba omului simplu și destinată să fie înțeleasă de omul simplu. Aceasta e filozofia care stă în spatele uneia dintre cele mai populare parafrazări de astăzi – The Message –, traducere menită să-l apropie pe om de Biblie, să-i înlesnească prima citire, care să îl facă să se îndrăgostească de Cartea sfântă și să continue mai apoi cu studiul ei. Deja pentru generațiile tinere, traducerea lui Cornilescu – care împlinește anul acesta 100 de ani – are un iz învechit, iar pe alocuri probabil că este neinteligibilă. Dar, cum spuneam, stilul traducerilor biblice are o oarecare „anchilozare”: simțim, și ca traducători, și ca cititori, că nu pot fi folosite chiar orice cuvinte și formulări într-o astfel de traducere.
Într-un astfel de context este surprinzătoare apariția, în 1673, când româna nu era încă acceptată ca limbă oficială de cult în bisericile românești, a unei Psaltiri nu oricum, ci versificate. Dosoftei, mitropolit ortodox al Sucevei, alege această formă de prezentare – temerară și inovatoare – a psalmilor biblici, ca să facă textul biblic atrăgător pentru cititor („să poată trage hirea omului cătră cetitul ei [al Psaltirii]”) și, în felul acesta, să-i facă pe oameni să se aplece mai mult spre rugăciune și spre lucrurile spirituale („să poată hi mai mare-ndemnare cătră rugă și cătră nevoință svintei besearici”). A lucrat vreme de 5 ani la ea, „precum [a] putut mai frumos”, folosind elemente de ritm și rimă specifice poeziei populare, cu care oamenii erau obișnuiți, astfel încât versurile să le rămână mai ușor în minte. Și se pare că lucrul acesta i-a reușit, câtă vreme patru dintre psalmii versificați de el au intrat în folclor, fiind transformați în colinde și cântați în fiecare an în perioada sărbătorii nașterii Mântuitorului.
„Psaltirea în versuri” a fost, pentru timpul ei, un fel de versiune „The Message”: menită nu să fie folosită la biserică, în cadrul cultului, ci acasă, pentru a-i vorbi omului pe înțelesul lui.
Am ales să redau mai jos un psalm foarte cunoscut, psalmul 23 (sau 22, după numărătoarea din Bibliile ortodoxe, care au ca text de bază Septuaginta, și nu textul masoretic al Bibliei, între cele două existând diferențe de numărătoare motivate de faptul că unii psalmi din Biblia ebraică au fost împărțiți în două în Septuaginta și invers).
Psalmul 22
Dumnedzău mă paște și n-am lipsă,
La loc de otavă ce-mi întinsă.
Sălașul pre ape de răpaos,
Și cu hrană suflet mi-au adaos.
Și-n cărări direapte mi-i povață,
Cu svântul Său nume de mă-nvață.
Că, de-aș mearge și-n umbră de moarte,
Teamă n-am de rău, că Tu m-ii scoate.
Toiagul Tău și svânta Ta vargă
Mângâiare m-dau și hire-ntreagă.
Că Tu, Doamne, mi-ai gătat și masă,
Și pizmașii nu-i suferi în casă,
De de-aproape să stea să mă vadză,
Aceia ce caŭtă să mă piardză.
Ce-n pizma lor pre cap mă vei unge
Cu oloi scump, vin încă-m v-agiunge,
Din svântul Tău păhar ce mă-mbată,
Cu mila Ta, Doamne, cea-ndurată,
Carea mearge n-soțâie cu mine,
În viața mea, în dzâle depline.
Și-n casa Ta să petrec cea svântă,
În dzâle lungi, cu trai fără smântă.