Psalmul 23, pe gândite

Când Dumnezeu întinde covorul roșu.

—Christian Sălcianu

---

Am învățat tabla înmulțirii pe de rost. Trebuia s-o știm „pe negândite”. De-a lungul vieţii am învățat pe de rost (fără rost?) multe alte lucruri: adrese, teoreme, imnul țării, numere de telefon, parole. Și în viața de credință se repetă lucrurile.

Avem texte de aur, versete preferate, psalmi favoriți, făgăduințe personale. Din păcate, prea adesea le ştim doar pe ele.

• Test: câți știu ce scrie în Biblie la Ioan 3:15 sau Ioan 3:17? Ce credeți, un text de aur ca Ioan 3:16 ar fi învelit în zgură?

• Alt test: câți știu (din) Psalmul 22 sau Psalmul 24? Începutul primului a fost rostit de Hristos pe cruce; al doilea s-a împlinit după cruce, la înălțare.

Din Psaltire, cântarea de la numărul 23 beneficiază de cele mai multe aprecieri. Probabil că mulţi dintre noi ştiu acest psalm pe de rost. Îl putem relua și pe gândite? La pas, să-i aflăm un rost personal?

Cântarea lui David are două perspective: prima jumătate – din perspectiva oii care are păstor; cea de-a doua, în oglindă – a omului care-L are pe Dumnezeu.

„Domnul este Păstorul meu!” Se putea încheia aici. Suficient. Dar asta pricepem abia după ce citim tot.

„Nu voi duce lipsă de nimic” nu-i totuna cu „voi avea de toate”. Îl ai pe El, și asta completează înmiit orice altă nevoie. Nu voi duce lipsă de nimic – nici de binecuvântare, nici de iertare, nici de răspuns la rugăciune.

Gândul de început primește acum aplicație practică, din perspectiva oii: va paște în pășune proaspătă, se va reface la ape curate, va vedea cărări drepte, va avea parte de un toiag de apărare.

Vreo râpă întunecată? „Nu mă tem de niciun rău, căci Tu eşti cu mine.”

De aici nu mai e despre… El. Citim deci din perspectiva omului care-L are pe Dumnezeu aici, acum. Eu… Tu!

Când ești pus la colț de dușmani, aruncat în spate, atunci Dumnezeu îți întinde covorul roșu. Îți încoronează capul ca unui mesia, îți toarnă binecuvântările cu boierească revărsare.

Găsim un fapt în prima jumătate: „Tu eşti cu mine.” Rezonăm cu o dorință, spusă în final: „Vreau să fiu cu Tine.”

Cu Dumnezeu, fericirea și harul nu se termină niciodată. Niciodată. Niciodată.

P. S. Dar El tace? Cum ar fi dacă ar cânta El, Păstorul? Luminează-te cu „Omul este mielul Meu”, o inedită perspectivă împărtășită de Florin Bică în volumul de poezie Cărări bătătorite de aripi (Respiro Books, 2019).

---

---