Matei – prin „vămile” unui evanghelist

Când „marea trimitere” începe cu tine!

Evanghelia după Matei este cea de-a treia evanghelie pe care o abordăm în cadrul proiectului „Biblia, într-un an”. Marcu a fost la început de an, Luca, în perioada de Paște (împreună au peste 2.300 de citiri). Pentru cartea de început a Noului Testament, invitatul meu este un om al cărților, la propriu și la figurat, Iosif Diaconu. Când i-am cerut „cartea” de vizită, proiectată pe cele patru direcții (pasiune, profesie, meserie și misiune), s-a descris așa:

Familia Diaconu: Lavinia și Carol, Iosif și Amedeea.

Îmi place mai mult la țară decât la oraș și mă simt printre ai mei în mijlocul oamenilor nepretențioși. Sunt pastor de formație, iar acum predau discipline istorice la Universitatea Adventus și răspund de biblioteca instituției. În ultima vreme, vestesc Evanghelia în medii universitare și academice. Nu e simplu de mărturisit Cuvântul lui Dumnezeu între „înțelepții lumii”. Cred totuși că noi trebuie să semănăm, iar de restul se ocupă Proprietarul. 

Încep cu începutul evangheliei, „cartea…”. Ai studiat cartea aceasta. Ne poți creiona o structură a Evangheliei după Matei? Gândesc nu la o teorie tip introducere, conținut și încheiere, nici la complexități chiastice, ci mai degrabă la firul ei roșu, călătoria în care ne cheamă Matei… „Vămile” prin care ne trece!

Una dintre ispitele care ne așteaptă când citim Biblia este de a porni la drum cu o înțelegere prefabricată, fără să lăsăm textul să ne spună ce vrea el să transmită. Punem pe seama Bibliei o seamă de povețe și sfaturi care nu i-ar fi trecut niciodată prin cap autorului textului respectiv. În cazul Evangheliei după Matei, intenția autorului a fost să le spună destinatarilor următoarele:

1. Isus din Nazaret este Mesia, Hristosul, Cel așteptat de națiunea iudaică;

2. poporul evreu L-a respins pe Mesia, așa că Dumnezeu a renunțat să îi mai acorde statutul de popor ales;

3. locul poporului evreu a fost luat de Biserică, noul Israel, un Israel spiritual, a cărui misiune este de a vesti Evanghelia.

Concluzia aceasta reiese din modul în care Matei își structurează scrierea. În mod deliberat, autorul a construit o structură prin care le demonstrează destinatarilor punctul său de vedere. Isus este Fiul lui David și Fiul lui Dumnezeu. El confirmă că are putere: face minuni, scoate demoni. Conducătorii Îi neagă originea divină. Ca urmare a atitudinii mulțimii și a respingerii Sale de către conducători, Isus le trimite mai mulți soli cu mai multe fapte și dovezi. Oamenii se radicalizează. În timp ce majoritatea Îl respinge pe Mesia, cei simpli, pruncii, ajung la descoperirea supremă: „Tu ești Hristosul, Fiul Dumnezeului celui viu!” (16:16). Un nou legământ e sfințit cu sânge superior:

Mesia este jertfa, nu călăul.

Iar Biserica este Noul Israel, Noua Împărăție. Misiunea ei este de a le spune tuturor oamenilor că fiecare poate face parte din poporul lui Dumnezeu (28:19,20).

Din episodul nașterii lui Isus aleg un singur moment, acela când „tot Ierusalimul s-a tulburat” (2:3). Îmi spune clar că oricine a vrut a știut despre „Împăratul de curând născut al iudeilor” (2:2). Magii au fost mai misionari decât oricine altcineva. Cum ai vedea azi niște „magi” în rolul celor „trei îngeri” din Apocalipsa 14?

Evanghelia este o veste bună, dar Hristos n-a zis că e comodă și confortabilă. Dimpotrivă. Adevărata Evanghelie și adevăratul Mesia „tulbură”. Așa că proclamatorii de azi ai mesajului întreit îngeresc trebuie să fie curajoși, să nu precupețească niciun efort și să nu le pese de corectitudinea politică, indiferent cine ar fi irozii de serviciu ai zilei. Așa au fost magii atunci și e de așteptat ca și cei de azi fie la fel.

Predica de pe Munte. Simt că, dacă din toată Biblia ar rămâne doar asta, ar fi suficient. Ori de câte ori o citesc mă simt mic, expert la unele și corigent perpetuu la altele. Pun înainte trei îndemnuri, câte unul din fiecare capitol. Alege unul pentru comentariu: „rugați-vă pentru cei ce vă asupresc” (5:44); „nu vă îngrijorați” (6:31); „intrați pe poarta cea strâmtă” (7:13).

Merg la prima opțiune. „Rugați-vă pentru cei ce vă asupresc” (5:44). Într-o lume obișnuită cu lupta pentru drepturi de toate felurile, imperativul lui Isus pare un apel la resemnare și abandon. Dar Isus știa bine ce spune, iar când a zis El asta, părea și mai bizar deoarece lumea romană era una a asupririi.

De altfel, faptul că am ajuns în prezent să avem anumite drepturi și să putem cere și altele se datorează culturii creștine care ne-a dat lumea de azi, plecând tocmai de aici, de la Predica de pe Munte.

Personal, consider că 5:43-48 este semnul inconfundabil al divinității lui Isus și al mesajului Său ceresc.

Să te rogi pentru cei ce te asupresc și să-ți iubești vrăjmașii este un orizont moral pe care-l putem vedea doar pentru că ne-a fost descoperit de Cineva de sus. De aici, de pe pământ, nu-l puteam gândi niciodată.

Spun asta pentru că predau Istoria religiilor la Universitatea Adventus și am constatat că nicio religie și nicio cultură n-au putut să așeze în fața omenirii un asemenea orizont. De aceea, cred că îl putem avea doar fiindcă ne este descoperit din cer.

---

Chemarea lui Matei este… propria poveste a autorului, „omul acela” (9:9). Spusă rapid, subit, cu accent mai mult pe ceea ce urmează. Probabil că ospățul descris a fost tocmai în casa lui, o ocazie ca Matei să fie intermediarul unei prezentări a lui Isus. Cum ai creiona propria convertire și misiunea ta în tot atâtea versete?

Convertirile ca a lui Matei sunt mai atractive și... de povestit. El venea din exterior și L-a acceptat pe Isus ca mântuitor, schimbându-și radical viața. Eu am crescut într-o familie creștină și n-am făcut păcate „mari”. De aceea, convertirea mea este ascunsă, „catacombică”, implozivă, fără să am ceva special de povestit.

M-am perceput ca pe cineva care nu trebuie să greșească, pentru că harul este doar pentru cei ca Matei, veniți de „afară”. Când am greșit, mi-a fost greu să mă ridic. Învăț încă faptul că am dreptul la greșeală (vezi Romani 3:23: „Căci toți au păcătuit…”). Și, pentru că am dreptul la greșeală, am și dreptul la iubire, har și iertare.

Până acum, misiunea mea s-a îndreptat mai mult în direcția asta: să le spun celor dinăuntru că Tatăl e Tată și pentru ei.

---

Matei 9:33 și 34 pune în fața cititorului dilema repetată în evanghelii cu privire la puterea lui Isus. Pozițiile luate față de minuni incontestabile sunt radicale, ca albul diferit de negru. Unii zic „niciodată nu s-a văzut așa ceva în Israel”, iar alții au o „explicație” pentru închiderea gurii și tăbăcirea conștiinței, zicând: „cu ajutorul domnului dracilor…” (vezi și 12:23,24). Predicator, medic, președinte de țară, toți pățesc la fel. Cum de au loc poziționări atât de diferite chiar și în ziua de azi față de lucruri clare? Oare sunt clare?

Sunt trei idei de enumerat aici.

1. Ceea ce vedem este interpretat pe baza bagajului asumat și a agendei personale după care ne conducem viața. Chestiunile legate de credință se înțeleg numai cu inima. Nu întâmplător, pe munte ni s-a spus: „Ferice de cei cu inima curată, căci ei vor vedea pe Dumnezeu!” (5:8). 

2. Întâlnirea cu orice instanță morală radicalizează oamenii; cu atât mai mult Isus, autoritatea morală prin excelență. După ce te-ai intersectat cu Hristos, nu mai poți rămâne la fel. Ești fie cu El, fie împotriva Lui. Iar ucenicii Lui vor fi aidoma: instanțe morale care radicalizează. Dacă nu se întâmplă asta, suntem ca sarea care și-a pierdut gustul.

3. Minunile n-au convins niciodată pe nimeni. Nu asta e menirea lor, tocmai din cauză că sunt interpretabile. Pe tărâmul minunilor, unele sunt autentice, altele sunt scamatorii, iar altele sunt contrafaceri. Minunile bune, care vin de la Dumnezeu, n-au rolul de a converti pe cineva, ci de a da mai multe confirmări pentru cei care cred deja.

---

Am obosit tot auzind „cunoscători” de Scriptură oferind semnul final al tuturor timpurilor – Matei 24:14. Cred că nici nu e cazul să repet cuvintele, le știu toți. Și mai ales accentul: „atunci va veni sfârșitul”. Nu se obosesc prea mulți să vadă pasajele similare din Marcu și din Luca și să observe că acesta nu e un semn, ci o condiție. Nu e ca un cutremur (boom!), ci ca o încălzire sau cucerire globală (treptat). Care crezi că e cel mai bun instrument de vestire a Evangheliei? Dar cel mai nebăgat în seamă, deși cu potențial?

Textul spune că, atunci când Fiul Omului va reveni, toate popoarele vor fi auzit vestea bună a Evangheliei. Adică, proclamarea Evangheliei va continua până la sfârșit. Apropierea sfârșitului nu trebuie stabilită după războaie, pandemii și catastrofe (24:6), ci după măsura în care Biserica își împlinește misiunea.

Legat de metode și de instrumente, Pavel spune că Duhul Sfânt a dat daruri (1 Corinteni 12:4-11).

Cel mai bun instrument este darul pe care-l ai, iar cel mai neglijat este tot acela, dacă nu-l folosești.

Îl văd pe Petru în evanghelia aceasta ca un tip impulsiv, binecuvântat din plin și totuși găurit ca un schweitzer. Cum se poate ca Petru să fie inspirat de Tatăl (16:17) și, o clipă mai târziu, să vorbească Satana prin el? Acum să meargă pe ape (14:29), ca Isus, iar apoi să se scufunde? Acum să facă angajamente până la cer (26:35), și juma’ de oră mai târziu, în grădina Ghetsimani, să doarmă de rupe? De ce nu vorbește Matei despre sine? Este experiența lui Petru a multora?

Matei nu a avut atât de multe de povestit despre sine. Petru era motorul grupului, în lipsa lui Isus. În afară de asta, da, istoria lui Petru ilustrează experiența de viață a creștinului. Aceasta nu este o creștere continuă și constantă, ci e formată din înecul în propria siguranță și/sau călătorii pe apele credinței. Apostolul Pavel sintetizează astfel situația creștinului: 

„Găsesc, așadar, legea aceasta: când vreau să fac binele, răul stă lipit de mine. Fiindcă, după omul dinăuntru, mă încântă Legea lui Dumnezeu, dar văd în mădularele mele o altă lege, care se luptă cu Legea primită de mintea mea și care mă face rob legii păcatului din mădularele mele. O, nenorocitul de mine! Cine mă va izbăvi de acest trup de moarte? Mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu, prin Isus Hristos, Domnul nostru! Așadar, cu mintea eu slujesc Legii lui Dumnezeu, dar cu firea pământească slujesc legii păcatului.” (Romani 7:21-25, EDCR)

10x. Întrebări la foc automat:

1. „Fiți dar înțelepți ca șerpii” (10:16). Iritantă comparație. Cum adică?

   În Scriptură, șerpii sunt doar material didactic, nu un avatar exclusiv al răului. Isus S-a comparat cu un șarpe (Ioan 3:14,15).

2. „Ce veți avea de spus, vă va fi dat chiar în ceasul acela” (10:19). Deci nu mai memorăm nimic?

   Duhul nu Se „pricepe” la minuni d-astea. Dacă ai învățat, are ce să-ți dea. Dacă nu, n-are.

3. Cum se ia împărăția „cu năvală” (11:12)?

   În alte versiuni este ideea de ostilitate – „împărăția cerurilor este atacată cu înverșunare, și atacatorii pun mâna pe ea” (EDCR, VBRC).

4. „Un grăunte a dat o sută, altul, șaizeci și altul, treizeci” (13:8). Cum arată un raport de 30%?

   Aici nu e vorba de raport, ci de potențial. Cel care rodește 30 dă roade la fel ca restul, adică 100% din potențial, numai că potențialul fiecăruia diferă.

5. „Lăsați-i: sunt niște călăuze oarbe” (15:14). De ce nu zice Isus, ca unii din predicatorii care ne uimesc cu „experiențe”: hai să ne rugăm pentru ei, să se facă o minune?

   Există și persoane incurabile din punct de vedere spiritual. Dar, atenție, doar Cel ce citește inimile poate să pună diagnosticul acesta.

6. „Nu este bine să iei pâinea copiilor și s-o arunci la căței” (15:26). Cine sunt azi copiii? Dar cățeii?

   Copiii sunt cei pe care-i considerăm privilegiați și îndreptățiți să primească. Dar uite că Dumnezeu ne surprinde și azi: cățeii care nu merită, aceia primesc mai mult decât odraslele.

7. „Semnele vremurilor nu le puteți deosebi” (16:3)? Ce „semne” avem în vremurile noastre?

   Bunăstarea fără precedent a omenirii, inteligența artificială și impunerea ideologiei LGBT prin legi naționale și internaționale.

8. Trei trăsături ale maicii „fiilor tunetului”/Zebedeilor (20:20)...

   Își iubea copiii, dorea să-i vadă bine și făcea tot ce putea ca să-și pună prăsila sus.

9. Ce zvonuri circulă azi prin lume despre biserică (28:15)?

   Biserica de azi este atât de „acomodată”, că nu mai iscă niciun zvon. Face parte din peisaj, nu mai ridică nicio suspiciune.

10. Ce rol are menționarea „cine citește să înțeleagă” (24:15)?

    Nu oricine citește Scriptura o înțelege. Pentru cei neluminați de Duhul, profeția biblică este și mai greu de înțeles.

Un pasaj unic în Matei este cel legat de seria evenimentelor însoțitoare morții lui Isus, în special cel legat de despicarea stâncilor, deschiderea mormintelor și învierea unor sfinți. Explică-ne pasajul acesta, Matei 27:51-53, căci nu e o vedenie, ci înviații „au intrat în sfânta cetate și s-au arătat multora”. Parcă e a doua tulburare a Ierusalimului… 

Moartea și învierea lui Isus sunt unite de Matei prin câteva evenimente supranaturale pentru a demonstra că Împărăția lui Dumnezeu chiar a venit. Este vorba despre ziua de vineri – sfâșierea perdelei din templu, cutremurul de pământ, deschiderea mormintelor – și de ziua de duminică – învierea multor sfinți, ieșirea lor din morminte și mărturia pe care au dat-o în Ierusalim. 

Astfel, Hristos reprezintă sfârșitul vechiului, al morții și al păcatului, al literei și al ritualului și inaugurarea noului, a învierii, a puterii de iertare, a căii celei vii pe care o avem deschisă la Tatăl (vezi Evrei 10:19,20).

Matei 13:52 mi-e text favorit – cărturarul asemănat cu un gospodar care scoate și lucruri noi, și lucruri vechi. Asta dacă „a învățat ce trebuie despre împărăția cerurilor”. Ești cărturar. Zi-mi o vechitură care face toți banii! Zi-mi ceva nou, care să ne facă să spunem „vreau și eu”!

Mai întâi, o vorbă despre semnificația textului. „Lucruri noi și lucruri vechi” se referă la faptul că noii cărturari, formați de Isus, nu vor da la o parte adevărurile vechiului legământ (5:17-20), ci, alături de acestea, vor prezenta învățăturile noului legământ.

Vechitura care-mi place este din Proverbele 4:25-27. Este un text despre hotărâre, sinceritate și perseverență: „Ochii tăi să privească drept și pleoapele tale să caute drept înaintea ta. Cărarea pe care mergi să fie netedă și toate căile tale să fie hotărâte: nu te abate nici la dreapta, nici la stânga și ferește-te de rău.”

Ceva nou sună așa:

„Înțelepciunea înseamnă să știi să-ți alegi răspunsurile cu care poți să trăiești și întrebările cu care poți să mori!”

Încheiem cu ceva foarte practic. Citim finalul evangheliei – începutul misiunii: „marea trimitere” (28:18-20). Unii inundă rețelele de socializare cu postări, clipuri, resurse; alții dau pliante sau cărți cu nemiluita, până la refuz; alții merg pe alte meridiane; poate că alții nu fac nimic vizibil, dar împlinesc cum pot. Creionează un ideal al împlinirii acestor versete, aplicând la nivel personal! Cum îi faci (sau îi vei face) tu dreptate „marii trimiteri”?

La nivel de biserică, ideal ar fi ca noi, pastorii, să nu ne mai complăcem în interiorul clădirilor, predicându-le celor deja „pocăiți”, ci să ieșim cu adevărat „la drumuri și la garduri”. Adică să încetăm să facem întreținere bisericească și să ne apucăm de misiune reală.

Personal, am aceeași meteahnă, pe care o numesc agorafobie spirituală. În ultima vreme fac „terapie”, ca să ies la cei care au nevoie de Evanghelie. Lucrând în mediul academic, am căutat să le transmit adevărul prezent celor care sunt mai greu de abordat: preoții și pastorii altor confesiuni. Rezultatele nu se văd acum, dar am asigurarea că se vor vedea într-o zi.

O singură carte ne mai desparte de jumătatea drumului… Pentru săptămâna viitoare vă invităm să ne fiți alături citind Epistola lui Iacov. Scurtă, dintr-o bucată, va fi esența legii, încheind axa dată de Deuteronomul, Psalmii V (precum 119) și Evanghelia după Matei. Invitatul nostru este un „iudeu”, Adalbert Lascu, pastor în Italia.

Vă mulțumim tuturor pentru susținere și vă invităm să distribuiți mai departe aceste dialoguri. „Biblia, într-un an” este un proiect non-profit. Găsiți aici ideea inițială, planul și motivația, emisiunea de la Speranța TV dedicată proiectului și raportul despre primul trimestru.