Faptele apostolilor – Evanghelia generației următoare

O cursă cu obstacole, dar și cu ștafetă.

Invitații de astăzi ai proiectului „Biblia, într-un an” sunt doi prieteni cu care mă știu de vreo 18 ani, din vremea când SanoVita era firma unor prieteni adventiști. Eu lucram la biroul din Râmnicu Vâlcea; Adrian Vinereanu și Cătălin Soare, la cel din București. Dacă ați auzit vreodată de ASEF, să știți că ei au fost printre primii. Ei au dat motto-ul „Împreună pentru o sănătate mai bună”.

Paula și Adrian Vinereanu | Daniela și Cătălin Soare

I-am invitat să vorbească despre Faptele apostolilor întrucât e o carte fără teologie, fără dezbateri pe doctrine, iar Adrian și Cătălin, ca lideri în comunitățile lor (peste ani), știu cum se trăiește credința la firul ierbii, nu doar la marginea amvonului sau în vreo ediție specială a unei emisiuni.

Așadar, nu comitetele apostolilor, nici politicile, ci faptele lor. Sunt atât de multe perspective asupra cărții! Aleg 3 pe care le plasez în primele întrebări. 

---

Urmând directiva lui Isus (1:8), Evanghelia se duce din Ierusalim în Iudeea, Samaria, în lumea neamurilor până la Roma. Ce accentuez e depășirea unor bariere (prejudecăți): Duhul Sfânt vine peste toți cei adunați, femei și bărbați (capitolul 2), Evanghelia le este vestită samaritenilor (capitolul 8), famenului etiopian (8), centurionului Corneliu și rudelor lui (capitolele 10 și 11), la Atena, la Roma (cu care se și încheie cartea). Rămân la apelul clar: „Treci în Macedonia și ajută-ne” (16:9). Iar Luca ne explică frumos: „căci înțelegeam că Domnul ne cheamă să le vestim Evanghelia” (16:10). S-a oprit azi vestirea Evangheliei?

Cătălin: Clar, nu! Ce s-ar fi întâmplat dacă Pavel n-ar fi răspuns pozitiv rugăminții din vedenie? Ar fi vorbit pietrele? Cine poate ști prin ce colțuri întunecate ar fi rămas Europa din punct de vedere religios dacă Pavel nu ar fi trecut pe continent? Chiar și așa, încă bâjbâim. Faptul că Pavel nu s-a opus vestirii Evangheliei dovedește că lucrarea aceasta nu poate fi oprită. E adevărat că mai dăm rateuri. Uneori ne încurcăm în metode. Ne dăm ifose cu diverse tehnici și talente personale. Totuși, înaintăm. Nici nu avem de ales. Chemarea (rugămintea) este, de fapt, poruncă: „Duceți-vă...” (Luca 10:3); „vă trimit” (Ioan 20:21).

Adrian: Eu aș sublinia că nu faptele sunt „responsabile” pentru succesul raportat de ucenici. Încă de când erau cu Mântuitorul, ei au fost purtători de lumină, dar se mai ocupau și cu… pescuitul, cu câte o dispută. Acum, după înviere, când imaginea crucii e vie în inima lor, iar Cel iubit pare că Se mai vede printre norii înălțării, acum, când zăvorâți într-o „cameră de sus”, sunt martori și beneficiari ai prezenței Duhului Sfânt, abia acum pot răsturna lumea. De ce? Pentru că abia acum sunt una cu Domnul lor!

Despre fapte putem vorbi doar cu condiția de a fi parcurs drumul de la ucenic la apostol.

În ce privește vestirea Evangheliei, dacă stăm cu ochii pironiți în pământ, atunci, da, Evanghelia nu mai e relevantă, nu mai e apreciată și, în consecință, nici căutată. Din cauză că mă uit, cel mult, la călcâiul aproapelui meu. Dacă însă alegem să ne ridicăm pe vârfuri și să scrutăm orizontul, nu putem să nu vedem cum vestea cea bună aduce viață în inimile însetate, în moduri pe care adeseori nu putem nici măcar să le înțelegem.

De la prima la ultima pagină a cărții regăsim ancorarea în Scriptură: „trebuia să se împlinească Scriptura” (1:16); „spus prin prorocul…” (2:16; 28:25), „David zice…” (2:25); „Moise a zis…” (3:22); „se potrivesc cuvintele prorocilor” (15:15). Amintesc momentul în care Filip îl evanghelizează pe etiopian, explicându-i Isaia: Filip „a început de la Scriptura aceasta și i-a propovăduit pe Isus” (8:35). Cătălin, de la ce Scriptură am putea începe azi să-L propovăduim lumii pe Isus?

Cătălin: Aș porni de la „ce am văzut și am auzit” (4:20), adică de la o experiență personală bine ancorată și solidă. Cu alte cuvinte, nu putem vorbi decât despre propria experiență cu El. Atât!

Când zici „Isus al meu”, ai șanse să fii crezut. Când ești prins în capcana ipocriziei, încercând să-i convingi pe alții povestind despre minuni făcute de Isus pentru alții – „Ce experiență frumoasă a avut cutare!” –, fără ca tu să ai propria veste bună, ești mirosit de la distanță.  

Care-i Scriptura mea? Fără să exagerez – trăirea mea cu Isus. Cu asta sigur nu fur startul în propovăduirea Lui.

---

Adrian, merg pe aceeași linie… „Când au văzut ei îndrăzneala lui Petru și a lui Ioan, s-au mirat, întrucât știau că erau oameni necărturari și de rând, și au priceput că fuseseră cu Isus” (4:13). Cum pricepe lumea azi lucrul acesta – că am fost cu Isus – când se uită la biserică?

Adrian: Întâlnirea cu Isus nu poate trece neobservată. Ești ori aur strălucitor, ori cenușă. Tânărul bogat se întâlnește cu El. La fel și Simon din Cirene. Unul se pierde în mulțime; celălalt iese din mijlocul ei și își încovoaie spatele sub povara crucii.

Crucea, umbra ei, suferința celui iubit… mai lasă și azi urme în rândul discipolilor Lui? Dacă sunt suficient de lucid și corect, realizez că sunt chemat la „mai mult”, la „mai bine”, „mai aproape de El”. Sunt chemat să fiu ca El.

Biserica mea e formată din indivizi care, asemenea mie, transmit lumii din preaplinul inimii lor. Ceea ce răsare crește. Ceea ce ajunge la maturitate aduce rod. Iar rodul, concretizat și prin faptele noastre, îi vorbește lumii despre Cel alături de care suntem. Se vede însă că nu toți ne însoțim cu Domnul. Eu însă – chiar de mine zic acum – sunt chemat să fiu dovada puterii lui Isus.

---

Am notat câteva versete despre o metodă apostolică: un Saul care predica, „dovedind că Isus este Hristosul [Mesia]” (9:22); mai târziu, un Pavel care le „dovedea iudeilor că Isus este Hristosul” (18:5), dar și un Apolo care „le dovedea din Scripturi că Isus este Hristosul” (18:28); vedeți și 17:3, tot Pavel, „dovedind și lămurind că Hristosul…”. Vă întreb pe amândoi, ce mai dovedim noi azi?

Adrian: Trăim timpuri atât de diferite, și totuși izbitor de asemănătoare cu cele de la începuturile creștinismului. Ca societate religioasă, suntem la ani-lumină de ceea ce se întâmpla atunci. Explic... Pentru orice iudeu, venirea lui Mesia era dorința cea mai profundă. Speranțe, visuri, toate atât de frumos legate de venirea Celui așteptat. Care, când a venit, nu a făcut-o în termenii și condițiile plăsmuite de ei. A fost nevoie de punerea sulurilor pe masă, de dat jos lentilele, de descoperirea Adevărului în Scripturi. Sfâșietor moment, dar extraordinar început! 

Prin comparație cu ei, noi unde suntem? Îl știm pe Isus. Îi cunoaștem istoria. Nu am trecut prin dezamăgiri. Dar nici nu ne mai pasă de El – a devenit irelevant pentru noi, la nivel social și individual. Cred că de aici trebuie să încep eu astăzi – să îmi dovedesc mie și, deopotrivă, să arăt lumii că El este Mesia. Un Mesia nu după chipul interpretărilor mele, ci așa cum este El. 

Cătălin: Din altă perspectivă, ce dovedim? Dovedim ce ne preocupă. La nivel doctrinar, ne-am păstrat direcția. Dar, când ne privim în oglindă, vedem și alte preocupări, care ne dezechilibrează. E nevoie, și nu ducem lipsă, de oameni dedicați, care își fac bine treaba. Oameni care au pus mâna pe plug și nu se uită înapoi, pregătiți să dea mărturie oricând și oriunde. 

Arunc, în treacăt, un aspect ce ține de bărbăție. Când citesc că Pavel îi făcea de rușine pe iudei (9:22), dovedind din profeții că Isus e Mesia, sesizez o oarecare reținere, sau sfială, în rândurile noastre când vine vorba de a argumenta mai hotărât adevărul Scripturii în discuțiile de pe canalele media. Sigur, trebuie să arătăm respect și să dovedim tact, dar mi-ar plăcea să văd mai multă incisivitate, în spiritul manifestat de Pavel. Nu să tăiem în carne vie, ci să aducem la masa discuției Cuvântul care e viu și pătrunzător (Evrei 4:12).

Luca e un maestru al oglindirii: (a) tot ce face Petru e repetat punct cu punct și la Pavel (predicare, arestare, eliberare miraculoasă, vindecare, exorcizare, învierea unui mort etc.); (b) coborârea Duhului Sfânt la Ierusalim e reflectată și în evenimentul din casa lui Corneliu, arătând că darul lui Dumnezeu este același pentru evrei și pentru neamuri (10:45); (c) vedem în carte două generații: cercul apropiat al lui Isus – pionieri ca Petru, Ioan, Iacov (primul apostol martir) – și, după o vreme, noii eroi – Barnaba, Pavel, Apolo, Timotei și, evident, Luca. Adrian, alege una dintre acestea trei și detaliază ce ți-a atras atenția!

Adrian: Frumoase toate trei! O aleg pe ultima. E obligatoriu să înțelegem că propovăduirea Evangheliei, misiunea în jurul căreia El i-a unit pe urmașii Săi, este o cursă și cu obstacole, și cu ștafetă. Ce presupune asta? Că nu se ajunge la final dintr-un sprint. Nici de unul singur.

Apostolii au pornit cu multă putere în cursă și, pe rând, au fost însoțiți, apoi înlocuiți în alergarea lor de către alte persoane vrednice să ducă misiunea mai departe. S-a format un lanț în care, pe rând, fiecare poartă povara (a se citi „privilegiul”) slujirii.

Observ că a doua generație, în majoritatea ei, face un pas mai departe, dând dovadă de curaj și hotărâre în depășirea granițelor atinse de primii alergători. Doar capătul lumii le este hotar!

---

Rugăciunea este un exercițiu spiritual regăsit încă de la prima pagină a cărții (1:14), apoi, în 2:42, 4:24 etc. Am observat că rugăciunea lor primește uneori răspuns pe loc: Anania are vedenia despre Saul (Pavel) pe când acesta din urmă se ruga (9:10,11); îngerul vine la Corneliu pe când se ruga (10:4,30); Petru e eliberat în timp ce biserica se ruga pentru el (12:5,12). Când Domnul ne răspunde, oare zicem și noi asemenea celor ce i-au zis Rodei: „Ești nebună” (12:15)? Ai zis-o și tu, Cătălin?

Cătălin: Of, of, of! Am pățit-o și eu în anumite circumstanțe. Este clar o lipsă de credință și îmi e rușine că trebuie să recunosc asta. Nu îmi explic cum reușim această „performanță” negativă..., să îți dorești ceva cu atâta ardoare și, când bate curierul la ușă să-ți livreze pachetul, tu, zicându-ți că nu avea cum să ajungă atât de repede, să nu îi deschizi ușa. Îți spui că e prea repede, că trebuie să fie altceva, că... Doar n-ai înnebunit, nu?

Roda țopăie (probabil) de fericire, ca un copil, fiindcă au primit răspuns la rugăciune. Ironic, poate chiar sarcastic, Luca notează că, în loc să-i deschidă ușa lui Petru, fata aleargă să le dea vestea cea mare credincioșilor care, de fapt, nu credeau.

Așa e de când lumea! Două clase – „nebunii” credinței și „deștepții” rațiunii, care, după „amin”, zic: „N-are cum!”

Citesc despre Iuda, care a murit într-un mod teribil, doveditor al blestemului (1:18,19). Despre Anania și Safira, care au crăpat pe loc (5:5,10). Despre împăratul Irod, lovit de un înger, murind mâncat de viermi (12:23). Adrian, de ce nu mor și azi la fel trădătorii sau hoții din biserică? Ori dictatorii lumii?

Adrian: Dacă ne formăm o părere doar în urma unei priviri superficiale, și dacă ne mai și mulțumim cu atât, putem răsufla ușurați. Da, nu am văzut pe nimeni crăpând doar din cauză că a mințit sau a furat sau a făcut nu știu ce păcat. Mă pot culca liniștit, cu gândul că harul Domnului e mare. Unde mai pui că El este și bun!

Pășind totuși în rândul celor care nu se mulțumesc cu puțin, nu pot să nu observ că astăzi, la fel ca și în trecut, se moare. Sunt mort dacă nu-l pot ierta pe un frate pentru că mi-a zis sau mi-a făcut ceva acum… 30 de ani. Și cum să zic că sunt viu, dacă aproapele meu nu-L vede în mine pe acel Isus despre care îi tot spun? Se moare deci și azi! 

Cât despre dictatorii lumii nu vreau să spun nimic. Mă preocupă mai mult ticălosul din inima mea. Cel care, atât la nivel personal, cât și în familie sau în biserică dovedește mereu că încă nu s-a întâlnit deplin cu Isus pe drumul spre Emaus.

Ticălosului ăstuia să-i cânte cucuveaua!

10x. Întrebările la foc automat sunt alese, de data asta, din carte, exact cum au fost puse atunci. Adrian, ce reacții ai la ele?

1. „De ce stați și vă uitați spre cer?” (1:11).

   Ne-am învățat să ni se dea. Efortul ne consumă… Noi suntem „așteptători”. 

2. „Oamenilor..., voi sunteți frați, de ce vă nedreptățiți unul pe altul?” (7:26).

   O fi el frate, dar îl și iubesc? 

3. „Doamne, ce vrei să fac?” (9:6).

   Fac ce vreau, Tu doar binecuvântează-mă!

4. „Ce mă împiedică să fiu botezat?” (8:36).

   Am parcurs tot Manualul?

5. „Domnilor, ce trebuie să fac ca să fiu mântuit?” (16:30).

   Îmi este dor de tine, Isus! Când Te vei întoarce? 

6. „Pe Isus Îl cunosc și pe Pavel îl știu, dar voi cine sunteți?” (19:15).

   Aramă sunătoare. E plin de zăngăneli... 

7. „Ce vrea să spună palavragiul acesta?” (17:18).

   Las’ că știu eu mai bine, că sunt născut în credință. 

8. „Cine eram eu să mă împotrivesc lui Dumnezeu?” (11:17).

   Arată-mi, Doamne, cine sunt!

9. „Crezi tu în Proroci, împărate?” (26:27).

   Când ai șters ultima oară Biblia de praf?

10. „Înțelegi tu ce citești?” (8:30).

    Da, dacă ies din tipare.

Citim cartea aceasta și ne pare o biserică biruitoare. Hai să pun reflectorul și altfel, pe problemele din biserică: omul ahtiat după venirea sfârșitului (1:6,7); cazul „Anania și Safira” (capitolul 5); discriminare la împărțirea de ajutoare (capitolul 6); incapacitatea de a-l integra pe nou-convertitul Saul/Pavel (9:26) sau de a accepta că darul lui Dumnezeu e dat și neiudeilor (11:3,19-22); neînțelegeri cu privire la circumcizie și alte lucruri asociate, provocând tulburare (15:5,6,24); lupi răpitori, învățători mincinoși (20:29,30). Vă întreb pe amândoi... Cum menținem echilibrul între o biserică biruitoare și una nedesăvârșită și vulnerabilă?

Adrian: Echilibrul nu este niciodată rezultatul întâmplării. Cum nici să fii învingător nu se realizează lâncezind! Echilibrul presupune efort, necesită timp și, uneori, multă suferință. Cheia însă este botezul – nu cu apă, ci cu Duhul Sfânt. El face diferența, între before and after.

Biserica a fost întotdeauna confruntată cu provocări. Important este în ce alege să investească – nu mă refer la finanțe. Investim în lucruri mărunte sau țintim vârful muntelui?

Mă concentrez pe chemarea Domnului sau pe netrebnicia aproapelui meu?

Repet, cheia echilibrului în comunitate este prezența transformatoare a Duhului Sfânt. Și, nu, nu e poezie.

Cătălin: Pe lângă multe altele, stăm rău la capitolul „încredere”. Ne bănuim unii pe alții de toate relele de pe pământ. Unii ne-au făcut cu mâna pe motiv că nu au fost „gâdilați” când și-au expus „revelațiile”. Alții, că nu le-ai zâmbit sau că nu au apucat și ei să simtă gustul unei „funcții” în biserică. Serios? Păi, cu de-astea trebuie ne ocupăm noi? 

Cea mai teribilă amenințare vine din interiorul nostru, al bisericii. Răul cel mai dureros ni-l producem singuri când uităm să iubim și să-l punem pe celălalt mai presus de noi înșine. Dau exemplu din Faptele apostolilor...

Capitolul 15. E tensiune mare – circumciderea neamurilor după „obiceiul lui Moise” sau scutirea lor? O delegație se deplasează la Ierusalim. Pavel și Barnaba se întâlnesc cu apostolii și cu prezbiterii și, „după multă vorbă” (comitete pân’ la miezul nopții), Petru ia cuvântul. Vorbește și Barnaba, apoi vine și Pavel cu o experiență misionară. După toate intervențiile acestea, se ridică Iacov și zice: „Fraților, ascultați-mă!” Și, în versetul 19: „eu sunt de părere...” 

Alo! Frate Iacov, ce faci? Mai suntem și noi pe-aici! Noi am construit biserica. Unii dintre noi au firme adevărate. Alții dau mese bogate... Unii au trimis ajutoare. Te crezi mai deștept? Stai jos!

Vă sună cunoscută telenovela asta? Mie, da.

Cum s-a terminat acea „Adunare Generală”? Cine au fost semnatarii deciziei finale? Toți „apostolii, prezbiterii și frații” (versetul 23). Cât de frumos a condus Duhul Sfânt întâlnirea! Ce ideal frumos și nu greu de atins, dacă ne lăsăm călăuziți de Mângâietorul!

---

„Blessing in disguise” îi spun englezii acelei situații care pare un blestem, dar pe care Dumnezeu o dovedește a fi (sau o întoarce într-o) binecuvântare. Pavel și Barnaba se ceartă (15:39) și se despart. N-ai cum s-o eviți, n-ai ce să cosmetizezi. Pastorul se ceartă cu comitetul, președintele, cu secretarul, misionarul, cu sponsorul… Luca o scrie, noi o citim, Duhul Sfânt a lăsat-o. Adrian, ce să înțelegem de aici?

Adrian: Îmi place să privesc situațiile în care răul se transformă în ceva bun, iar ceea ce pare a fi sfârșitul se dovedește, de fapt, un început frumos. Este copleșitor gândul că Dumnezeu, în dragostea Lui pentru noi, chiar în momentele în care lăsăm ca eul nostru să iasă în evidență, ne este alături pentru a da o direcție nouă vieții noastre.

Pavel și Barnaba (vase slabe, până la urmă) aveau nevoie să se încreadă în El, să Îl lase pe El să îi conducă. Cred că, după despărțire, n-au căutat să-și înece amarul, ci au pornit să slujească. 

Mai știi omul din pilda comorii ascunse? Nu cumva, pentru a descoperi comoara peste care calcă, are nevoie de umilința de a se împiedica? Așa, în văzul lumii... Mulțimea va râde, fără îndoială, dar el se va îmbogăți.

Suntem lipsiți de viziune adeseori. Ne limităm la orizontul nostru, crezând că ne-am atins potențialul. Domnul vede mereu mai departe, și este nevoie să-L lăsăm pe El să ne conducă.

---

Textul meu favorit, pe care-l am ca motto în activitatea pe care o desfășor la Adventist Discovery Centre (British Union Conference) este cel din Faptele apostolilor 5:20 – „Duceți-vă, stați în Templu și vestiți norodului toate cuvintele vieții acesteia.” Care este textul vostru favorit și cum îl puneți în aplicare?

Cătălin: Dintotdeauna am crezut și am fost atras de ideea de unitate a bisericii. Am văzut întâmplându-se lucrul acesta și în cartea Faptele apostolilor. Luca punctează adeseori că, împreună, frângeau pâinea, mergeau la Templu, se rugau, Îl lăudau pe Domnul etc. Deci se poate. Vă las cu Faptele apostolilor 1:14 – „Toți aceștia stăruiau cu un cuget în rugăciuni și cereri, împreună cu femeile și cu Maria, mama lui Isus, și cu frații Lui.”

Adrian: Pentru că vorbim despre fapte, un text anume mă copleșește cu favoarea ce mi se face, aceea de a fi martor. Purtând pe umeri misiunea aceasta, în umbra făgăduinței de acolo, mă rog să nu fiu un martor mincinos, ci unul autentic. Domnul să ne ajute tuturor la aceasta! Citesc deci din Faptele apostolilor 1:8 – „Voi veți primi o putere, când Se va pogorî Duhul Sfânt peste voi, și-Mi veți fi martori în Ierusalim, în toată Iudeea, în Samaria și până la marginile pământului.”

Dragi prieteni, mergem înainte! Pentru următoarele două săptămâni intrăm în biserica sfinților corinteni, cu câte o epistolă pe săptămână. Vinerea viitoare vom publica un interviu cu pastorul Beniamin Chircan pentru 1 Corinteni, urmând ca, pentru 2 Corinteni, să avem un dialog cu doamna profesoară Steliana Sandu.

Vă mulțumim tuturor pentru susținere și vă invităm să distribuiți mai departe aceste dialoguri. „Biblia, într-un an” este un proiect non-profit. Găsiți aici ideea inițială, planul și motivația, emisiunea de la Speranța TV dedicată proiectului și raportul despre primul trimestru.