Exodul – când Domnul luptă pentru poporul Său

Nu înainte de a ști că „Dumnezeul evreilor S-a întâlnit cu noi”.

Invitatul de azi, pentru cartea Exodul, este Claudiu Spiridon. Poate că o știți pe Luiza... Ei bine, el este cel care i-a dat numele, prin căsătorie. Împreună îl au pe micuțul Louis. Înainte de a-i adresa orice întrebare, l-am rugat pe Claudiu să se prezinte publicului care urmărește proiectul „Biblia, într-un an”.

Am două pasiuni principale: pe de o parte, geografia (mai exact, realizarea de hărți digitale), iar pe de altă parte, domeniul audio-video (realizarea de videoclipuri și tot ce ține de media). Ca profesie sunt geograf și lucrez în domeniul acesta pentru Michelin, o multinațională recunoscută la nivel mondial prin precizia realizării hărților și a ghidurilor turistice. Coordonez o echipă de 21 de persoane, iar asta îmi ocupă mai mult de 40 de ore în fiecare săptămână.

Misiunea creștină îmi acoperă aproape integral timpul liber. O susțin pe soția mea, Luiza, la înregistrările audio și la filmarea videoclipurilor. Călătorim împreună în țară și în străinătate, oriunde este invitată să cânte. Activitatea aceasta ne unește și ne apropie de Dumnezeu.

Pentru prima oară, după Geneza, vorbim acum de un popor. Nu doar familia patriarhilor Avraam, Isaac și Iacov, ci un popor întreg. Iar istoria pruncului, tânărului și, apoi, a adultului Moise este istoria poporului evreu – de la Avraam la Iacov, de la Iosif la Moise: greu de născut, vânat de moarte, crescut împărătește, păcătos, prigonit, izolat, întâlnit de Dumnezeu, eliberat cu o misiune de viață. Cum vezi cartea Exodul pornind de la textul „Domnul, Dumnezeul evreilor, S-a întâlnit cu noi” (3:18)?

În toată cartea Exodul putem observa iubirea lui Dumnezeu pentru poporul Israel, El manifestându-Se asemenea unui părinte: vede suferința lor, îi eliberează pentru a-i duce la o viață mai bună, îi disciplinează când este nevoie și îi organizează, dându-le o direcție clară, ca popor ales.

Contextul în care apare versetul menționat de tine este cel în care Dumnezeu îi vorbește lui Moise prin rugul aprins. Este surprinzător că Dumnezeu Însuși îi spune cuvintele acestea lui Moise, pregătindu-i speech-ul pentru întâlnirea cu Faraon.

Cartea aceasta îmi pare ca un nou început, după cel din Geneza (creația). Dumnezeu îi promite poporului Israel o viață liberă, se întâlnește cu ei, le oferă semne și minuni la fiecare pas, singura condiție fiind ca ei să asculte.

Cred că Dumnezeu a avut pentru poporul Israel aceeași perspectivă ca pentru Adam și Eva, iar în Exodul găsim mult mai multe momente în care Dumnezeu este aproape de ei, de evrei, decât găsim în Geneza pentru relația Lui cu Adam și Eva.

---

Nu ratez niște ne-cunoașteri. Peste Egipt vine un împărat nou, „care nu cunoscuse pe Iosif” (1:8). Apoi vine un alt faraon (2:23), care spune disprețuitor: „Nu cunosc pe Domnul” (5:2). Chiar poporul ar putea întreba: „Care este Numele Lui?” (iar Moise întreabă și el: „Ce le voi răspunde?” – 3:13). Dumnezeu spune (parcă tuturor): „Te-am lăsat să rămâi în picioare ca să vezi puterea Mea” (9:16). De ce se face omul că nu-L cunoaște pe Dumnezeu?

În general, noi, oamenii, tindem să ne apropiem de Dumnezeu și să ne amintim de El atunci când avem probleme. Putem observa foarte bine acest tip de comportament atât la faraon, cât și la poporul Israel. 

Pe de o parte, faraonul, când se vedea încolțit de câte o nenorocire, zicea: „Gata, puteți pleca!” Iar apoi, cum trecea nenorocirea, uita de Dumnezeu… Pe de altă parte, poporul Israel, abia ieșit din Egipt, văzând că egiptenii vin după el, începe imediat să protesteze, uitând tot ce făcuse Dumnezeu pentru el până la momentul acela.

Cred că fiecare dintre noi se regăsește în situații similare.

Rugul (tufișul) aprins, momentul-cheie al întâlnirii lui Moise, singur, cu Dumnezeu. Domnul vorbește cu un lider: „Iată care va fi pentru tine semnul că Eu te-am trimis: după ce vei scoate pe popor din Egipt, veți sluji lui Dumnezeu pe muntele acesta” (3:12). „Moise, ești singur aici și acum. Dar Eu văd sute de mii de oameni eliberați. Îi vei aduce aici. Crede-Mă!” Cum să citească textul acesta un lider creștin de azi?

Este clar că Moise s-a temut foarte mult de această misiune pe care Dumnezeu i-a dat-o. 

Mă gândesc la mine..., la momentul în care, în urmă cu zece ani, mi s-a încredințat coordonarea unui departament în cadrul companiei pentru care lucrez. Aveam foarte multe temeri și nu știam multe lucruri din domeniul leadership-ului. Iar eu coordonam doar o echipă de unsprezece persoane la vremea respectivă. Darămite Moise, care trebuia să meargă într-un loc destul de periculos pentru el, să-l întâlnească pe cel mai puternic om al timpului său și, mai ales, să-i ceară acestuia niște lucruri imposibil de realizat (după mintea omului)!

Moise a fost copleșit, cu siguranță, de cerința lui Dumnezeu. Dar, dacă privim mai departe, după eliberarea poporului Israel, vedem alt om. Sigur pe el, cu spirit de conducător – un lider adevărat.

Nu ni se dau prea multe detalii în Exodul despre ce a urmat între discuția de la rugul aprins și momentul în care s-a dus la faraon, dar cred că, după dialogul pe care l-a avut cu Dumnezeu, Moise a intrat într-un proces de schimbare a mindset-ului. Dintr-un om fricos și neîncrezător a devenit unul capabil să-i vorbească celei mai mari autorități a regiunii respective. 

Mai târziu, același Moise va ști să-i spună poporului: „Domnul Se va lupta pentru voi” (14:14).

Cred că orice lider din zilele noastre, care este chemat de Dumnezeu, va reuși în misiunea pe care o are dacă va porni alături de Dumnezeu, crezând făgăduința pe care Domnul i-a făcut-o lui Moise: „Eu voi fi negreșit cu tine” (3:12).

---

Moise Îl reprezintă pe Dumnezeu în fața unui faraon împietrit. Prin zece urgii, sau plăgi, îngenunchează Egiptul. Care dintre ele ți-a atras atenția cel mai mult?

Urgia care mi-a atras atenția cel mai mult și care mă îngrozește este moartea întâilor-născuți. Imaginea pare desprinsă dintr-un film de groază: „Nu era casă unde să nu fie un mort” (12:30). „De la întâiul născut al lui Faraon (...) până la întâiul născut al celui închis în temniță și până la toți întâii-născuți ai dobitoacelor” (12:29).

E teribil ca în fiecare casă să existe cel puțin un mort. Spun asta deoarece puteau fi mai mulți morți într-o familie... Copilul, care era primul născut. Poate că și tatăl lui era primul născut. Sau mama lui. Într-o casă puteau locui mai multe generații.

Plăgile care fuseseră mai înainte stârniseră cel mult frica egiptenilor, neatingându-le viața. De data aceasta, ei au fost îngroziți de ceea ce se întâmplase. Este o frază în cartea Patriarhi și profeți, de Ellen G. White, care descrie situația aceasta:

„Pe tot întinsul vastului imperiu egiptean, mândria fiecărei case fusese doborâtă.” 

Ziua Independenței pentru poporul Israel este Paștele. Chinuit în Egipt, scos nevătămat, ca prin minune (printre plăgi), poporul e gata să treacă Marea Roșie. Moise, liderul absolut, spune așa cum aminteai: „Domnul Se va lupta pentru voi, dar voi stați liniștiți” (14:14). Așa arată războiul de independență?

Cred că așa arată un război de independență atunci când pleci la luptă alături de Dumnezeu. Practic a fost un „război” cu egiptenii, în care poporul Israel n-a făcut nimic. Ulterior, când poporul a început să-i reproșeze diverse lui Moise (14:11,12), el a venit cu făgăduința asta: „Domnul Se va lupta pentru voi, dar voi stați liniștiți.” 

Este incredibilă atitudinea aceasta, a poporului, în care ne regăsim și noi în multe situații, din păcate – să vezi atâtea minuni care se întâmplă, să vezi cum Dumnezeu te eliberează din sclavie, fără ca tu să faci nimic, și, la scurt timp după asta, să te răzvrătești și să spui că era mai bine acolo de unde ai plecat.

Mă gândesc la scena aceasta și la Moise, care devenise între timp un lider desăvârșit... Cum de a reușit el să reziste și să meargă mai departe în ciuda tensiunii pe care o iscaseră oamenii răzvrătiți!

---

Când am citit pentru prima oară Cele Zece Porunci (cu treizeci de ani în urmă; eram atunci în Liceul Militar), cea de-a doua și cea de-a patra mi-au atras atenția. Am simțit că, în România, creștinismul le ignoră pe față. A fost punctul meu de plecare spre adventism.

Mă opresc deci la porunca despre Sabat. Subiectul apare de multe ori – în porunca a patra (20:8-11); Sabatul e semnul care arată sfințirea poporului (31:12-17); a fost o minune întinsă pe patruzeci de ani, minunea „manei” ce marca Sabatul săptămânal (16:5,22-35); în altă parte este o pedeapsă cu moartea pentru călcarea Sabatului (35:1-3). Ce este Sabatul pentru un credincios?

Eu am crescut într-o biserică și într-o regiune a României în care Sabatul era păzit mai ceva ca la evrei. Ni se spunea, pe când eram copii, că nici semințe de floarea-soarelui nu trebuie să mâncăm în ziua Sabatului, deoarece trebuie să le spargem între dinți și... e păcat.

Cred că o mare parte din biserica noastră din România s-a axat în păzirea Sabatului pe „să nu”, pierzând din vedere ce să faci în ziua aceasta. 

În opinia mea, Sabatul este un timp de bucurie, o zi în care să te gândești la Dumnezeu mai mult decât în celelalte zile. De multe ori, luăm mot-à-mot „ziua de odihnă” și, în ziua Sabatului, dormim cât se poate de mult. Nu cred că acesta e scopul Sabatului.

Dacă studiem ceea ce a făcut Isus în ziua Sabatului descoperim că El a fost alături de oameni, vorbindu-le despre Dumnezeu și vindecându-i. Noi nu avem puterea și credința de a vindeca bolnavii, dar cred că putem să luăm exemplul lui Isus de a fi alături de oameni, vorbindu-le despre Dumnezeu și încurajându-i.

---

Domnul pedepsește nelegiuirea părinților în copii până la a treia, chiar a patra generație. Dar este îndurător până la a mia generație. E spus lucrul acesta nu o dată, ci în ambele momente cruciale ale cărții, când Dumnezeu vorbește despre Sine: în Decalog – în porunca a doua (20:5,6) – și în Exodul 34:6,7, când Dumnezeu Își dezvăluie caracterul. 

Copiii nu sunt pedepsiți pentru neascultarea părinților. În cele mai multe cazuri, ei calcă pe urmele părinților și „moștenesc” nelegiuirea lor. Dumnezeu nu se oprește fix la a treia sau fix la a patra generație, dovadă că sunt copii care nu acceptă această „moștenire” a răzvrătirii, ci se întorc la Dumnezeu. 

Partea pozitivă a textului spune că Dumnezeu este îndurător până la al miilea neam. Dar și aici trebuie spus că ascultarea părinților nu garantează îndurarea lui Dumnezeu pentru copii, dacă aceștia sunt neascultători.

Cred că Dumnezeu vorbește, de fapt, la modul general. E vorba de influența mare pe care o au părinții în educația copiilor. Asemenea unei boli genetice, fie nelegiuirea, fie binecuvântarea se propagă de-a lungul a generații întregi.

10 întrebări, la foc automat:

1. De câte ori scrie că Dumnezeu i-a împietrit inima faraonului, tot de atâtea ori scrie că el singur și-a împietrit-o. Cum crezi că e de fapt?

   Nu cred că Dumnezeu împietrește o inimă care este deja împietrită.

2. La Sinai, „Moise vorbea, și Dumnezeu îi răspundea cu glas tare” (19:19). Ce vorbea Moise?

   Moise Îi transmitea lui Dumnezeu cuvintele oamenilor. Era purtătorul de cuvânt al poporului.

3. „Îmi veți fi o împărăție de preoți și un neam sfânt” (19:6). Cum traduci azi, tot în două expresii?

   Veți fi lucrători ai Domnului și o biserică sfântă.

4. „Un popor încăpățânat” (32:9; 33:3,5; 34:9). Really?

   Un popor care stăruie în neascultare.

5. Dă-mi exemplu de Bețaleel contemporan (31:1-5)!

   Un constructor de biserici.

6. „Dacă nu mergi Tu Însuți cu noi, nu ne lăsa să plecăm de aici” (33:15,16). Și dacă merge, mergem după El?

   Așa ar fi ideal.

7. „Voi face judecată împotriva tuturor zeilor Egiptului” (12:12). Care ne sunt zeii?

   Cred că, aici, Dumnezeu vorbește ironic, referindu-Se și la egiptenii care se credeau zei.

8. Cum e Dumnezeu, întunecos sau luminos (14:20)?

   Luminos. Pentru cine Îl cunoaște.

9. Ce semne mai avem pe mână sau pe frunte (13:16)?

   Unii au vaccinul pe mână, iar alții au pe frunte (în cap, adică) teoria împotriva lui.

10. Care ar fi a unsprezecea poruncă?

    Ochi pentru ochi, dinte pentru dinte.

După capitolul 20 sunt diferite legi – administrative, standarde de construire a sanctuarului (cortului), jertfe, sărbători etc. Alege una dintre cele trei de mai jos și explic-o creștinește!

1. Că tot ai amintit, „vei da viață pentru viață, ochi pentru ochi, dinte pentru dinte” (21:23,24).

2. „Bogatul să nu plătească mai mult și săracul să nu plătească mai puțin” (30:15).

3. „Să nu chinuiești”/„asuprești pe străin” (22:21; 23:9).

Legea talionului i-a fost dată de Dumnezeu poporului Israel și se referea doar la momentul în care cineva făcea un rău intenționat. 

Această lege nu a fost dată pentru răzbunare, să-i faci cum ți-a făcut el…, ci pentru a ști prețul gestului unui om. Cred că acesta e motivul pentru care Isus spune: „Ați auzit că s-a zis...” Porunca aceasta făcea parte din legea ceremonială și a fost desființată prin moartea lui Isus.

Dacă e să o explicăm creștinește, cel mai bun exemplu se găsește în Noul Testament, unde Isus Însuși a expus aplicația cea mai bună (Matei 5:38,39): „Ați auzit că s-a zis: «Ochi pentru ochi și dinte pentru dinte». Dar Eu vă spun: Să nu vă împotriviți celui ce vă face rău. Ci, oricui te lovește peste obrazul drept, întoarce-i și pe celălalt.” 

---

Episodul cu vițelul de aur, văzut ca „dumnezeul” care i-a scos din Egipt pe evrei (32:4,8), este șocant, în condițiile în care „înfățișarea slavei Domnului era ca un foc mistuitor pe vârful muntelui” (24:17). Ce mă uimește este că Domnul vrea să nimicească poporul, făgăduindu-i lui Moise că, din el, va putea scoate un alt popor. Iar Moise alege să… NU (32:10,32). Ce specie de om este acest Moise?

Până la momentul episodului acestuia, Moise își luase deja în serios rolul de lider. Avea o țintă, mergea către ea, iar asta l-a determinat să ia apărarea poporului. 

Un lider adevărat nu își lasă oamenii pe care îi îndrumă, atunci când este greu. Dimpotrivă, caracterul unui lider se vede când sunt provocările cele mai mari. Moise învățase deja mai multe lecții până la întâmplarea aceasta și își dorea să ducă la îndeplinire misiunea pe care Dumnezeu i-o încredințase.

---

Dumnezeu, în Vechiul Testament: „Domnul Dumnezeu este un Dumnezeu plin de îndurare și milostiv, încet la mânie, plin de bunătate și credincioșie, care Își ține dragostea până în mii de neamuri de oameni, iartă fărădelegea, răzvrătirea și păcatul…” (34:6,7). De ce a mai venit Isus?

Dumnezeu a fost așa dintotdeauna.

Atunci când, în Vechiul Testament, oamenii păcătuiau, trebuia adusă o jertfă pentru iertarea păcatelor. Aceasta era o dovadă a ascultării. Dumnezeu L-a trimis pe Isus pentru a-Și arăta dragostea față de noi și pentru a elimina sistemul jertfelor. Isus a fost jertfa deplină. 

Dumnezeu a fost același și în Vechiul, și în Noul Testament.

---

Încheiem interviul acesta cu o piesă muzicală interpretată de Luiza Spiridon și Dragoș Gârea, un psalm despre Dumnezeul-păstor, un stâlp de foc sau nor. Invitatul meu de azi este producătorul acestui clip.

Așa cum, în luna ianuarie, am cuplat cărțile Geneza și Psalmii (I), și de data aceasta, după a doua carte a lui Moise va urma o altă carte a Psaltirii. Împreună cu George Șchiopu vom reflecta asupra cărții a doua a Psalmilor (#42–72) în săptămâna ce ne stă înainte. Vă mulțumim tuturor pentru susținere.