Daniel – profetul preaiubit și scump

Rugăciuni ascultate din cea dintâi zi.

Pentru cartea profetului Daniel l-am invitat pe pastorul Bogdan Dumitru, dat fiind că l-am știut a avea un interes în zona cărților profetice. Pastor în România și, apoi, în Londra, l-am rugat să li se prezinte cititorilor de pe „Drumul spre Emaus”.

Sunt o persoană veselă și iubesc să lucrez cu oamenii. Ador călătoriile, studierea profețiilor biblice și pescuitul. În urmă cu nouă ani m-am îndrăgostit de cea mai specială fată, care mi-a devenit soție, iar în cei șapte ani de căsnicie am descoperit că, atunci când îl lași pe Dumnezeu să aleagă pentru tine, El știe cum să te surprindă cel mai frumos. Roxiana și cu mine am fost binecuvântați cu o minune pe nume Leah–Harriet, care ne umple viața de bucurie și uimire. Slujesc de unsprezece ani ca pastor, cu pasiune, iar în prezent păstoresc bisericile adventiste de limbă română din Londra. 

Capitolul 1 e exemplificat mereu ca evidențiind un Daniel care stă la principii. (Fanii lui consumă carne pe săturate, dar nu mai insist…) Îmi atrage atenția alt element. Când a scris cartea, profetul a spus din start: „Domnul a dat…” (1:2), „Dumnezeu a făcut ca…” (1:9), „Dumnezeu a dat…” (1:17). Întreb deci: ce îți trebuie ca să discerni mâna lui Dumnezeu în robie, în încercări sau în succese?

Când citim Daniel, accentuăm adeseori doar aspectele profetice, pierzând din vedere experiența în sine a profetului. Exemplu! Dacă am calcula vârsta lui Daniel la momentul exilului (605 î.Hr.) – cca. 18 ani –, am observa că s-a născut în contextul în care împăratul Iosia descoperea Cartea Legii, neglijată până atunci de popor (2 Împărați 22:3-8). Părinții lui Daniel au fost printre martorii profeției lui Isaia către împăratul Ezechia (bunicul lui Iosia), prin care familia regală era avertizată că fiii lor vor fi deportați în Babilon. Daniel a fost pregătit de părinții săi, prin educația primită, pentru evenimentul acesta tragic.

Cunoașterea și credința în Cuvântul lui Dumnezeu i-au dat speranță lui Daniel, știind că Domnul a îngăduit deportarea. Deși amară, aceasta era spre binele poporului său. Împreună cu cei deportați au fost luate și vasele templului – simbol al prezenței lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte, Dumnezeu Însuși a mers în exil cu poporul Său (la întoarcerea din Babilon, vasele templului au însoțit poporul).

Studierea Cuvântului sfânt, observarea împlinirii profețiilor lui Dumnezeu și experiența prezenței divine l-au făcut pe Daniel să înțeleagă că Dumnezeu controla toate evenimentele.

Profeția din Daniel 2 este coloana vertebrală a tuturor profețiilor următoare, ba chiar a unora din Apocalipsa. Te rog să ne spui ceva deosebit despre profeția aceasta, ceva care să ne facă să o mai citim o dată, cu alți ochi. (Ne-am săturat de ea la toate „evanghelizările”.)

Viziunea din Daniel 2 se referă la succesiunea imperiilor lumii până la sfârșitul timpului, când Domnul Isus va reveni pentru a inaugura Împărăția Sa fără sfârșit. De multe ori se pierde din vedere accentul viziunii pe coliziunea ultimului imperiu pământesc cu Împărăția Domnului Isus, coliziune care nu este evenimentul final, ci punctul culminant al viziunii.

Succesiunea imperiilor precedente e mai degrabă o testare a materialelor și a proprietăților acestora în vederea obținerii materialului celui mai rezistent (deși, valoric, ele scad). La o privire mai atentă, putem observa că, prin amestecarea fierului cu lutul – elemente prelucrate de om (vezi Turnul Babel, Geneza 11:3) – se încearcă o replicare a Împărăției lui Dumnezeu într-un imperiu omenesc, o îmbunătățire și o modelare a divinului după chipul omului.

Este o încercare finală de a se realiza, prin sforțări omenești, o replică pământească a Împărăției cerurilor, una care să lupte direct împotriva lui Dumnezeu și a suveranității Sale. După lungi teste și perfecționări, trăim azi în etapa finală de implementare. Aceasta va sfârși prin eșec, iar ceea ce, în ochii omului, pare cea mai avansată perioadă a istoriei lumii, se va dovedi, din perspectiva lui Dumnezeu, cea mai perisabilă.

---

Profeția din capitolul 7, pe aceeași structură cu anterioara (capitolul 2), este clar explicată de înger: „Aceste patru fiare mari sunt patru împărați care se vor ridica pe pământ. Dar sfinții Celui Preaînalt vor primi împărăția” (7:16-18). Fiarele le știm: Babilonul, Medo-Persia, Grecia și Roma. Cine sunt „sfinții”?

Viziunea din Daniel 7 dezvoltă profeția din capitolul 2 și o detaliază. Aceste împărății telurice pun accentul pe fast și violență și se dezvoltă devorându-se unele pe altele. Împărăția cerurilor este de altă natură, construită pe sacrificiu, dragoste, simplitate și puritate. Aceasta e perspectiva din care trebuie să înțelegem împărăția pe care o vor moșteni sfinții din Daniel 7.

Ei sunt oameni obișnuiți, care trăiesc după principiile Împărăției lui Hristos într-o lume care le disprețuiește. Daniel anunță că vor fi persecutați și aparent înfrânți de fiară pentru o perioadă de 1.260 de ani (Daniel 7:25). Victoria lor și împărăția moștenită sunt obținute, de fapt, de Fiul Omului. Ei sunt doar „împreună-moștenitori cu Hristos” (Romani 8:17).

Acești sfinți suntem noi, oamenii care, prin sângele lui Hristos, au fost curățiți de orice păcat (Tit 2:14), cei care au trecut prin necazul cel mare și care și-au spălat hainele în sângele Mielului (Apocalipsa 7:14). Sunt cei cu ochii pironiți spre lucrurile nepieritoare ale lumii care va veni (Evrei 11:26), părtași alături de Hristos la suferințele Sale pe acest pământ. Cei care, în final, vor primi onoarea de care se bucură Însuși Domnul lor.

---

Știam că un înger poate omorî și 185.000 de oameni într-o noapte (2 Împărați 19:35). Cine-i „căpetenia împărăției Persiei” care îi ține piept lui Gabriel timp de trei săptămâni (Daniel 10:13)?

Pasajul acesta evidențiază marea luptă dintre bine și rău, la care iau parte atât oamenii, cât și ființele cerești. Cred că, în contextul amintit, se face referire la Cirus, conducătorul Imperiului Medo-Persan.

Minunea intervenției lui Dumnezeu, care l-a protejat pe Daniel în groapa leilor, trebuie să fi lăsat o impresie deosebită asupra lui Cirus, creând ocazia potrivită pentru ca Daniel să-i prezinte profețiile care anunțaseră nașterea lui Cirus și urcarea sa pe tron (Isaia 45:1-6), precum și victoria pe care tocmai o obținuse împotriva Babilonului și faptul că urma să-i permită poporului Israel să se întoarcă la Ierusalim (Isaia 44:28). Decretul lui Cirus din primul său an de domnie (Ezra 1:1-4) este o copie fidelă a profeției lui Isaia, faptul demonstrând că el avea cunoștință de profeția biblică.

În ciuda bunăvoinței inițiale a împăratului, lucrările de la Ierusalim au fost oprite adeseori din cauza împotrivirii unor sfetnici mituiți (Ezra 4:1-5). În contextul greutăților întâmpinate de poporul lui Dumnezeu putem înțelege și stăruința în rugăciune a lui Daniel (Daniel 10). Observăm importanța mijlocirii prin rugăciune. În războiul nevăzut dintre bine și rău există reguli pe care Dumnezeu le respectă și limite dincolo de care nu pot trece nici forțele răului. Mijlocirea și stăruința în rugăciune pentru o cauză anume Îi pot oferi lui Dumnezeu „dreptul juridic” de a interveni în sensul unui deznodământ favorabil.

---

Daniel I se roagă Domnului (9:16-19): „abate mânia”; „ascultă”; „pleacă urechea”; „deschide ochii”; „iartă”; „ia aminte”; „lucrează și nu zăbovi”. Când Domnul îi răspunde, prin Gabriel, zice: „Când ai început tu să te rogi, a ieșit cuvântul” (9:23). Îmi pare că noi spunem vorbe multe… Este răspunsul deja pregătit?

Domnul Hristos spune că vom primi orice vom cere în numele Său (Ioan 16:23). Ne face cunoscut că Dumnezeu e mult mai binevoitor decât părinții noștri să ne ofere lucruri bune (Matei 7:11). Totuși, nu de puține ori, este nevoie să așteptăm primirea răspunsului.

De ce mai trebuie să stăruim în rugăciune dacă Dumnezeu are răspunsul pregătit? Pentru că rugăciunea ne schimbă pe noi, nu pe Dumnezeu. El este atotștiutor și binevoitor. Nu are nevoie să Îl convingem. Rugăciunea ne pregătește pentru intervenția Lui și deschide drumul ca El să răspundă într-un mod benefic.

Daniel a primit răspuns la rugăciunea sa în primul an al domniei lui Darius, dar răspunsul venea ca o completare a viziunii din capitolul 8 – dată cu șapte ani înainte, pe vremea lui Belșațar. În timpul acesta Daniel a continuat să studieze și să se roage pentru a înțelege viziunea cu privire la cele 2.300 de seri și dimineți. Părea că cei 70 de ani de robie anunțați de profetul Ieremia, care ar fi trebuit să se încheie curând, nu se potriveau cu cele 2.300 de zile profetice. Să fi prelungit Dumnezeu robia babiloniană?

Cu șapte ani înainte, Dumnezeu avusese răspunsul gata pregătit, dar Daniel și poporul său nu fuseseră încă pregătiți să-l primească.

---

„Oare nu este acesta Babilonul cel mare pe care mi l-am zidit eu, ca loc de ședere împărătească, prin puterea bogăției mele și spre slava măreției mele” (4:30)? Eu, mie, mi, îmi, pe mine, mă – buba oricărui lider care crede că el e „tătucul”. Care e soluția la un așa leadership?

În primele capitole din Daniel observăm că Nebucadnețar Îl recunoaște pe Dumnezeu și se răzgândește în privința Lui de mai multe ori. În capitolul 4 e prezentată ultima sa întâlnire cu Dumnezeu, când trebuie să decidă de partea cui se poziționează. Mândria îl împiedica să-L recunoască pe Dumnezeu. A fost nevoie să-și recunoască neputința pentru a deveni un conducător credincios.

Văd același pericol și azi – oameni încântați de perspectiva unei dezvoltări personale care constă în a crede în tine. Mulți aduc în biserică acest creștinism „motivațional”, dar originea unei astfel de perspective se regăsește în Eden, acolo unde șarpele i-a invitat pe oameni să creadă că au puterea în ei înșiși, că sunt dumnezei.

Soluția? Conștientizarea atotputerniciei lui Dumnezeu și a neputinței noastre. Nu o resemnare neputincioasă, ci o viziune optimistă despre potențialul fără margini al celui care nu are putere în el însuși, dar poate totul prin Hristos care îl întărește (Filipeni 4:13).

În timpul pandemiei de Covid-19, unora li s-a răsturnat cu totul realitatea, mai ales în ce ținea de „mersul la biserică”. Când am aflat că „s-a iscălit porunca” (6:10) de „lockdown”, le-am scris bisericilor mele fix textul acesta, arătând cum Daniel s-a dus la rugăciune și L-a lăudat pe Dumnezeu „cum făcea și mai înainte”. A trecut pandemia. Unii au redevenit formali; merg iarăși la biserică cum făcuseră și mai înainte. Ce n-au priceput?

Atitudinea lui Daniel din timpul decretului lui Darius a fost în contrast izbitor cu experiența multor creștini din perioada pandemiei. Timpul de rugăciune i-a fost atât de prețios, încât a preferat să fie aruncat în groapa cu lei decât să piardă privilegiul acesta. El știa că, permițând o ruptură în legătura cu Dumnezeu, ar fi pierdut totul. Așa că nu le-a permis autorităților politice să intervină în trăirea vieții sale religioase.

În reîntoarcerea la bisericile noastre, după pandemie, riscul cel mai mare este să revenim la ritualuri serbede, îndeplinite din inerția obiceiului religios. Închinarea publică e un privilegiu pe care părinții noștri l-au obținut cu multe sacrificii și pe care l-am primit fără a conștientiza prețul și importanța lui. Totuși, experiența închinării n-are nicio valoare în sine fără trăirea vie a prezenței lui Dumnezeu.

Pentru Daniel, închinarea nu era ritual. El simțea că o zi fără prezența lui Dumnezeu nu merita trăită, indiferent de avantajele pământești pe care le-ar fi obținut. Ca urmare a curajului său și a trăirii unei credințe vii, Daniel a avut onoarea de a petrece o noapte în compania îngerilor care au închis gura leilor.

Puterea noastră slabă, azi, e cauzată de ritualurile apatice pe care le confundăm cu religia adevărată.

10x – Întrebări la foc automat 

1. La final de viziune, Daniel „a istorisit lucrurile de căpetenie” (7:1). Ce a lăsat nespus?

   Ucenicul Ioan, care ne-a spus câteva lucruri din cele lăsate deoparte de Daniel, a ajuns la concluzia că, dacă s-ar fi scris cu de-amănuntul toate lucrurile, nu ar fi încăput în lumea aceasta (Ioan 21:25). Restul le vom afla când îi vom întâlni.

2. „Mene, mene, techel, upfarsin” (5:25). Cum ai spune azi despre starea lumii?

   Money, party, tinichele și uraniu îmbogățit!

3. „În vremea aceea, mi-a venit mintea înapoi” (4:36). De unde?

   De la cutreierarea pământului și de la plimbarea pe care a făcut-o pe el.

4. „Și, chiar de nu ne va scoate…” (3:18). Nu sunt de iubit băieții ăștia trei?

   De admirat, dar de la distanță. Fără curajul de a intra în cuptor nu-L vom putea vedea pe Cel Nevăzut.

5. „Ieșiți afară și veniți încoace!” zice Nebucadnețar (3:26). Cum i-ai fi răspuns?

   De la Pavel citire: „Nu merge așa! Să vină [el însuși] să ne scoată afară” (Faptele apostolilor 16:37).

6. „Mi-am văzut de treburile împăratului. Eram uimit de vedenia aceasta” (8:27). Cum se împacă cele două?

   Daniel a fost cuprins de o uimire continuă care a durat cam șapte ani, până a fost „speriat” de ghiontul îngerului din Daniel 9:21.

7. Ce stil de „dans” are Belșațar (5:6)?

   Nu se poate distinge. Era prima dată când încerca stilul acesta.

8. „O ceată de derbedei din poporul tău” (11:14). Se poate așa ceva?

   Cu siguranță erau încă nebotezați.

9. „Cuvintele tale au fost ascultate din cea dintâi zi” (10:12). Și răspunsul de ce a întârziat?

   Firma de curierat a întâmpinat împotrivire în trafic de la căpetenia împărăţiei Persiei.

10. „Cât va mai fi până la sfârșitul acestor minuni” (12:6)?

    Puțin, foarte puțin și jumătate din nicio zăbavă!

Profeția din Daniel 10–12 este cea mai complexă, plină de detalii și, în același timp, greu de urmărit. Fă-ne o sinteză a ei, de la sud la nord!

Profeția aceasta e „cenușăreasa” cărții lui Daniel, nu atât de mult din cauza detaliilor, cât a faptului că încă nu este deslușită pe deplin. Ea are în vedere evenimente ale sfârșitului care sunt în desfășurare sau urmează să se întâmple în scurt timp.

Esența acestei profeții e încheierea luptei dintre bine și rău. După ce lumea se polarizează și toate forțele se pregătesc pentru o luptă finală, care o va arunca într-o vreme de strâmtorare fără egal, istoria se încheie cu speranță. Mihail – Hristos Însuși – se ridică pentru a-Și ocroti poporul și a pune capăt marii lupte.

Dincolo de cifre, imperii, fiare fioroase, împărați și armate puternice, războaie și neînțelegeri, cartea lui Daniel se încheie cu speranța victoriei lui Mihail și a poporului Său. O victorie care se materializează cu moștenirea pe care Daniel și ceilalți mântuiți o vor primi la sfârșitul zilelor (12:13).

---

„Unsul va fi stârpit” (9:26). Cum crezi că s-a desfășurat un „seminar de Daniel” ținut de Domnul Hristos pe drumul spre Emaus?

În mod cert, profeția din Daniel 9 a fost unul din pasajele folosite de Isus pentru a le deschide mintea ucenicilor ca să vadă că Mesia trebuia să moară pentru mântuirea lumii. Un veritabil seminar de Daniel, mult deasupra explicațiilor de astăzi, în care înșiruirea de calcule matematice obosește ascultătorii. Explicația trebuie că a fost atât de palpitantă încât a făcut ca ucenicii obosiți din cauza orei înaintate, aflați într-o stare de resemnare, pe deasupra și „nepricepuți și zăbavnici cu inima”, să ardă de uimire și să alerge înapoi la Ierusalim pentru a le spune celorlalți prieteni ce descoperiseră din Scripturi.

Când Isus e profesorul, efectul Scripturii nu poate fi decât acesta.

---

Citesc cu admirație prezentarea făcută de împărăteasă cu privire la Daniel: „În împărăția ta este un om care are în el duhul dumnezeilor celor sfinți” (5:11). Cum să facem să se găsească și la/în noi „lumini, pricepere și o înțelepciune dumnezeiască”?

Înțelepciunea și priceperea lui Daniel s-au dezvoltat prin îndeplinirea cu credincioșie a tuturor atribuțiilor sale.

În capitolul 6 ni se spune că dușmanii lui Daniel, care nu s-ar fi dat înapoi de la nimic pentru a-i lua viața, i-au verificat în detaliu comportamentul și toate registrele de casă. N-au găsit nimic împotriva lui. Atenție! Verificarea nu a fost făcută de prieteni care ar fi putut să treacă ceva cu vederea, ci de aprigi dușmani, gata să facă „din țânțar armăsar”. Totuși, Daniel a fost găsit fără pată. Pentru că își îndeplinea cele mai mici atribuții ca pentru Domnul.

Aceeași metodă poate asigura azi rezultate similare.

Credincioșia în cele mai mici lucruri și disponibilitatea de a muri mai degrabă decât de a încălca cea mai mică poruncă a lui Dumnezeu au fost și vor fi secretele unui vieți duhovnicești de succes.

Daniel a fost respectat de oameni, de prieteni, de dușmani și de Dumnezeu pentru că a trăit ceea ce Dumnezeu i-a descoperit. Indiferent de avantaje, de amenințări sau de pierderi, el L-a ascultat pe Dumnezeu. Doar așa putem fi onorați de Dumnezeu cu promisiunea: În ziua aceea, vei căpăta partea ta de moștenire, căci tu ești un om preaiubit și scump (12:13; 10:11).

Prieteni, am încheiat Vechiul Testament! Pe „Drumul spre Emaus” mai avem doar șase opriri și toate vor fi în paginile Noului Testament. Citim mai departe epistolele 1 și 2 Tesaloniceni, iar pentru luna noiembrie vom mai avea Apocalipsa. Finalul de an va fi un parcurs în 1, 2 și 3 Ioan, în epistolele pauline Galateni, Romani și, în final, în Evanghelia după Ioan.

Vă dăm întâlnire vinerea viitoare pentru un dialog pe marginea epistolelor 1 și 2 Tesaloniceni, alături de invitata noastră, Marcella Cușnir, specialistă în comunicare și prezbiter la Biserica Internațională din București.

„Biblia, într-un an” este un proiect original © 2023 Drumul spre Emaus.
Pagina dedicată acestui proiect include articole referitoare la ideea, motivația și planul de citire a Bibliei, toate interviurile la zi, două rapoarte trimestriale și două emisiuni TV dedicate proiectului.

Vă mulțumim!