„Mai bun este sfârșitul unui lucru decât începutul lui.”
Sunt cuvintele înțeleptului Solomon (Eclesiastul 7:8) și se potrivesc tare bine pe drumul nostru spre Emaus, în acest nostru cuprinzându-se în egală măsură oamenii din culisele proiectului, temerarii care au acceptat să răspundă la întrebări și, firește, cei care au luat Biblia la pas, citind-o pe sărite și totuși pe de-a-ntregul de-a lungul anului 2023.
A fost o provocare pentru toți cei implicați și avem convingerea că, indiferent de ce și de cât a reușit fiecare participant, toți L-am întâlnit pe Străinul binevoitor și binecunoscător de Scriptură, toți am ajuns cu El la un capăt de drum, la un Emaus personal, și tuturor ne-a deschis ochii ca să-L vedem mai bine și să-L simțim că ne este.
Prin amabilitatea și deschiderea lui Florin „Jack” Matei, proiectul „Drumul spre Emaus. Biblia într-un an” a fost prezentat de trei ori de-a lungul lui 2023 în emisiunea „Adevăruri și Perspective” (de la Speranța TV).
Vă invităm cu drag la „concertul” nostru de sărbătoare (nu vom cânta, ce-i drept, dar cuvintele ne vor fi ca un cântec de bucurie și de recunoștință), respectiv la a treia și ultima dintre emisiunile amintite. O puteți viziona pe site-ul Speranța TV și veți afla detalii despre proiectul acesta, care ne-a fost atât de drag, și despre ce se va întâmpla în Noul An, care e deja la uși, cu interviurile despre cărțile Bibliei. Audere est facere.
Cu drag,
niște emausiți
_____
Sunteti magnifici! In film erau 7 dar voi, cei din emisiunea aceasta, faceti cat 10 prin tot ce ati realizat . “A tunat si v-a adunat”, exact cum trebuia pentru o eficienta diviziune a muncii. Cand esti inspirat si inteligent se vede rezultatul: excelent .
A fost un an greu in care am învățat multe. Dacă l-a început am crezut ca nu voi face fata pentru ca timpul era limitat pentru mine, Domnul m-a ajutat sa ajung pana la final. Mulțumesc și celor care au gândit acest format. Chiar dacă nu am comentat de fiecare data sa fiți siguri ca am învățat foarte multe. Ultima idee din Romani care ma urmărește este ca Dumnezeu ne-a lăsat un testament( Ii mulțumim pentru aceasta) și numai El poate modifica ceva, noi nu putem și nu avem dreptul. Concluzia este ca nici Sabatul și nici altceva noi nu putem schimba. Domnul sa va binecuvânteze și sub calauzirea Lui sa petrecem încă un an încercam sa-L descoperim pe Salvatorul nostru.