Weekendul acesta am făcut 100 de abonați și împreună-călători pe Drumul spre Emaus. Vă mulțumesc frumos. Prima abonată a fost Oana. Ioana Dumitrescu. Scrie versuri și proză pe-un „Colț de suflet”. Cu ceva timp în urmă Oana mi-a pus o întrebare din zona mea de interes și cunoștință. Am tot rămas dator. Azi fac ca răspunsul să ajungă nu doar la ea, ci la 100! (Mulțumesc încă o dată.)
Tocmai am terminat de citit o carte care aduce o perspectivă inedită asupra parabolelor. Totuși, una în special, mi-a rămas încă tare neclară (nu prea o înțelegeam nici înainte). Mi-ar plăcea să citesc versiunea ta despre Luca 16,8-9 (toată parabola aceea îmi e tare confuză). Spor la scris!
Pilda ispravnicului necredincios (Luca 16)
Dacă nu o știi, o găsești aici — Luca 16.
Editorul de text îmi subliniază cu roșu „ispravnic”. Cred că nu știe ce-i aia. Deh, Cornilescu a bătut acum suta de ani… Hai să îi zicem altfel: „administrator”, sau „manager”.
„Necredincios” adică ateu? Evident, nu despre asta e vorba, ci despre cât de cinstit sau necinstit era în afacerile celui ce l-a angajat. Pe acesta să nu-l numim „stăpân” — e patronul.
Iar „pildă” e iar cuvânt vechi, poate fi „exemplu”, dar e mai mult decât atât. E alăturarea a două situații de viață pentru comparație. Unii vor vrea oglindire până la cel mai mic detaliu, dar asta este o greșeală, o spun din start. Alții vor prinde ideea de bază, una, cea care reprezintă punctul principal. Iar majoritatea cititorilor vor oscila între. Și își vor bate capul mai ales cu acele detalii care… nu se pupă cu ce știu ei (ți-aduci aminte de inelul din degetul fiului risipitor? Sau de dănțuiala din casă?). Aici ești tu, nu?
Recapitulăm, vorbim deci de…
Cazul unui manager necinstit
Ce ne intrigă e faptul că Isus folosește un așa personaj pentru a preda o lecție despre împărăția cerurilor. Dar, dacă suntem cinstiți (!) nu e prima, nici ultima. Hai să dau doar 3 exemple:
vameșul pleacă neprihănit de la Templu, fariseul nu;
văduva săracă dă mai mult ca toți bogătanii cu funcții;
omul care și-a arătat milă față de cel căzut între tâlhari era… samaritean. (Ghici de ce sunt toate din Luca!)
Evident că multe din parabolele lui Isus au un schepsis. Să vedem cum ar suna cea din Luca 16 în zilele noastre.
Un patron are o afacere care merge. Are un director comercial care se ocupă cam de tot și despre care, la un moment dat, află că e corupt — „îi risipea averea”. Unii ar vrea să citească aici că era „incompetent”. Ba! O să arăt imediat.
Patronul îl cheamă la o ședință și îi spune: „aștept raportul activității dumitale și demisia în alb.” Nu l-a dat afară, să nu ne grăbim. Și știu asta pentru că managerul cade pe gânduri… „dacă îmi ia stăpânul isprăvnicia?” (v. 3). Ce știe deci este că are un timp de grație în care să dovedească ceva. (Sau să facă o manevră.)
Alternativa e cruntă: pe de-o parte știe prea bine ce a făcut, că nevinovat nu era, și că nu prea poate ridica ochii. Pe de altă parte, știe ce-l așteaptă: munca de jos („să sap”) sau mai de jos („să cerșesc”). Exclus. Așa că îi vine brilianta idee să…
Să își facă prieteni! (Atenție, asta e ideea parabolei.)
Ia repede telefonul, și sună pe datornicii cu conturile cele mai mari.
Formula e simplă:
„Dom’ Georgescu, ce mai faceți? Sărbători, 2023… Aș vrea să intrăm în noul an nu ca datornici, ci ca prieteni. Da, ca în vremurile bune. Așa că vă reduc datoria. Cât mai aveați dumneavoastră? Eee, cum 100 000? Nu cred. Parcă era mai puțin… Bun, atunci știți ce, tăiem totul la jumătate. Da, ați auzit bine, vă iert de 50 000. Dați un bonus la angajați… Fără grijă, vorbesc eu cu șeful. Să ne vedem cu bine în noul an. La mulți ani!”
Sună pe al doilea:
„Dom’ Popescu, cum merg camioanele? Da, înțeleg… trafic de sărbători, vămi, Schengen. Vreau să dați o veste bună băieților. Facem împreună anul nou mai bun. Aveați o restanță la noi pentru vreo 100 de transporturi din ultimul trimestru. Facem și noi socotelile acum, că la anul cine știe ce mai vine… Ce ziceți dacă ștergem 20%? Da, domnule, nu e vis. Suntem oameni, ce naiba… Cât pot, fac și eu. Hai, trăiască, sărbători fericite! Trec pe la firmă în ianuarie.”
Spre final de zi, și Georgescu și Popescu (și or mai fi fost și alții), copleșiți de bunătatea partenerului de afaceri trimit câte un mesaj… patronului firmei.
Stimate domnule Constantinescu, vă scriu din inimă, copleșit de bunătatea pe care ați arătat-o în astfel de momente […] Vă admirăm deopotrivă pentru că ați știut să vă înconjurați de oameni de încredere care vă reflectă nobilul caracter […] Dumnezeu să vă binecuvânteze familia, afacerea, echipa.
Zici că bat câmpii? Versetul 8 îmi dă dreptatea: „Stăpânul lui a lăudat pe ispravnicul nedrept, pentru că lucrase înțelepțește.”
Aș…a e pilda!
Patronul se uită, vede că omul nu e prost deloc și-și dă seama că, dacă a fost o „risipire de avere” nu a fost incompetență, nu a fost delăsare.
Hai să facem un reframing, să privim cu alți ochi (poate chiar de tată de fiu risipitor):
la final de zi, patronul are minus 50% la Georgescu, are minus 20% la Popescu, dar îi are de prieteni (pe plus), care vor plăti de zor așa mărinimie;
are un manager pe care l-a recâștigat pe viață;
are o vorbă bună de spus celor ce, pârâși fiind, veniseră să-i spună cât de prost e condusă firma lui.
Acceptând o pagubă mai mică a putut scoate din ea un câștig semnificativ. (Noi, sfinți, zicem că se putea și altfel. Și probabil că da. Dar Domnul urmărește alt plan.)
Isus continuă și ne ustură: „căci fiii veacului acestuia, față de semenii lor, sunt mai înțelepți decât fiii luminii” (v. 8). Nu spune că păcătoșii sunt deștepți și pocăiții sunt proști. Ci că, în contextul lor — „față de semenii lor” —, oamenii lumii ăsteia se orientează, îi duce capul, vin cu soluții… în legea lor. (În timp ce „fiii luminii”, ah…)
Mesajul pildei nu este „fiți mafioți ca ăilalți!” Unii așa citesc, sau numai așa citesc, de aceea nu pot prinde tâlcul poveștii lui Isus. Mesajul este „faceți prieteni în orice context”, și așa apare în concluzie (v. 9). Isus vorbește:
„Și Eu vă zic: faceți-vă prieteni cu ajutorul bogățiilor nedrepte, pentru ca, atunci când veți muri, să vă primească în corturile veșnice.”
Hmm… credeam că e concluzie negru pe alb. Dar parcă e mai criptică.
Hai să o pun în trei idei simple:
fă-ți prieteni;
chiar dacă asta implică lucruri de-ale lui Mamona;
ca la judecată să fii găsit pe plus.
Unde avem o greutate este la punctul 2 spre 3. Sunt atâtea subiecte ale lumii acesteia care ne jenează, pe care nu știm să le mânuim fără să ne frigem, să ne mânjim: banii, politica și biserica, LGBT, încălzirea globală, pandemia, criza economică, războiul, pentru unii chiar… Crăciunul (iar discuții, iar dispute).
Unii își fac prieteni cu aceste subiecte. Alții parcă nu știu să își facă decât dușmani.
Dacă la judecată Domnul mă va întreba:
tu ce ai făcut cu privire la încălzirea globală — ai știut să o prezinți în lumina primei solii îngerești? (Apocalipsa 14);
tu ce ai făcut cu privire la LGBT — ai știut să Mă prezinți lor cum a făcut Avraam? (Geneza 14, Geneza 18);
tu ce ai făcut cu privire la pandemie, criză, război — ai știut să… (vezi Matei 25)
tu ce ai făcut de Crăciunul acesta? — ai știut să spui lumii, în legea ei, pe limba ei, despre „darul lui Dumnezeu”? (Ioan 4:10)
Căci (punctul 3), când toți vom muri, și când miliarde și miliarde de oameni vor fi judecați doar după lumina pe care au avut-o ei, să se vadă că am adus și noi o rază în întunericul lor.
„Doamna Dumitrescu, ce mai faceți? Să intrăm în noul an nu ca datornici…”
Genial articol! Mi-a plăcut tâlcul frazei - „Unii își fac prieteni cu aceste subiecte. Alții parcă nu știu să își facă decât dușmani.” Și multe altele...!