1-2 Petru, Iuda – așteptând venirea Lui

Domnul e mai aproape decât credem.

Când creionam proiectul „Biblia, într-un an”, m-am gândit că Florin Varlan este persoana potrivită pentru epistolele lui Petru. Cum așa? Din conversațiile noastre îl știam pasionat de acest om al lui Dumnezeu. Chiar mi-a scris, înainte de răspunsul la orice întrebare:

Am o rugăminte pentru cei care vor citi rândurile acestea. Luați-vă timp să îl „citiți” pe Petru în cele patru evanghelii! Transformarea lui e fabuloasă. De la omul impulsiv (Ioan 18:10), care scoate sabia și e gata să ucidă, plus slobod la gură (Luca 9:33), la apostolul care, plin de Duhul Sfânt, îndeamnă la blândețe (1 Petru 3:15; 4:11) și supunere. Mă fascinează viața lui și admir felul în care Domnul Isus l-a șlefuit pe Petru ca pe un diamant rar, dându-i valoare prin sângele Său.

Cine ești, Florin Varlan?

Monica și Florin Varlan

Momentan, în viața de zi cu zi, sunt șofer de camion în Londra. Sunt atras de tot ce e motorizat – când eram mic, am căzut din cărucior uitându-mă după mașini. Sunt multe lucruri care mă pasionează, însă nu e timp și loc pentru toate. Îmi place mult istoria și sunt entuziasmat să descopăr cum istoria confirmă Biblia. Sunt căsătorit de 17 ani cu o minune de fată – Monica – și activăm împreună în biserica adventistă de limba română din Sudbury, Londra.  E o comunitate nouă și micuță, însă chiar simt că, acolo, fac parte dintr-o familie. O slujesc în rolul de conducător de comunitate și îmi doresc să se realizeze un vis pe care îl am cu privire la biserica aceasta: să fie plină!

Știu că tema oricărei epistole este „anunțată” în primele ei cuvinte sau versete. Văd în 1 Petru întreitul paradox cu privire la oamenii lui Dumnezeu: „aleși”, dar și „străini”, „împrăștiați”. Am citit în cheia aceasta și am văzut că, printr-un filtru al lumii ăsteia, creștinii  sunt „străini” și „împrăștiați” (1:1), în „pribegie” (1:17), „străini” și „călători” (2:11). 

Aceiași indivizi însă, priviți de sus, sunt „aleși” (1:1), „păziți de puterea lui Dumnezeu” (1:5), „pietre vii” (pentru zidire de „casă duhovnicească”) și „preoție sfântă” (2:5), „seminție aleasă”, „preoție împărătească”, „neam sfânt” (2:9). Pe scurt, „poporul lui Dumnezeu” (2:10). Cele două perspective sunt clar diferite. În ce aspecte te regăsești într-una sau în ambele? Dar biserica de azi?

Așa trebuie să fie oamenii lui Dumnezeu: aleși de Dumnezeu pentru o lucrare (asemenea poporului Israel); străini (dar nu prea) într-o lume rea, din care ne dorim să plecăm acasă; împrăștiați pentru a împlini lucrarea în care am intrat de bunăvoie.

Este portretul creștinului perfect, care, în timp, s-a decolorat, devenind aproape indescifrabil. 

Citind Scriptura, prin puterea Duhului Sfânt, portretul capătă culoare din nou și lumea va pricepe capodopera Marelui Artist: aleșii străini și împrăștiați, păziți de puterea lui Dumnezeu, devin pietre vii, o preoție sfântă – altfel spus, poporul lui Dumnezeu.

Faptul că suntem (și mă identific aici și eu) priviți de sus îmi dă certitudinea că suntem aleși, păziți de puterea lui Dumnezeu (1:5). Dar nu oricum, ci prin credință.

Personal, mă regăsesc în toate aspectele: știu că sunt ales pentru că Hristos a murit și pentru mine; sunt străin și împrăștiat în diaspora (nu întâmplător); știu că sunt privit de sus și păzit pentru că am simțit privirea Lui asupra mea și am datoria de a fi o piatră vie, pentru zidire de casă duhovnicească.

Pe de altă parte, făcând parte din biserică, cred din toată inima că nu ne-am amestecat atât de tare în lume încât să ne pierdem identitatea de aleși. Până la urmă, biserica e formată din oameni ca mine și ca tine.

Biserica este imaginea mea și a ta. Dacă nu ne place ce vedem, să dăm jos „tencuiala” veche!

Tema suferințelor este paradoxală. Încercările creștinilor sunt evidente din primele pasaje (1:6-9) și sunt însumate ca o fericire chiar – „dacă aveți de suferit pentru neprihănire, ferice de voi” (3:14; vezi și 5:9). Altundeva: „dacă suferă pentru că este creștin, să nu-i fie rușine” (4:16; vezi și 2:19). Însă doar ca o slabă reflexie a ceea ce apostolul numește „patimile lui Hristos” (1:11; 5:1). Ideea exemplului este subliniată cu putere: „Hristos a suferit pentru voi și v-a lăsat o pildă ca să călcați pe urmele Lui” (2:21); „Hristos, de asemenea, a suferit” (3:18); „fiindcă Hristos a pătimit în trup, înarmați-vă și voi cu același fel de gândire” (4:1); „aveți parte de patimile lui Hristos” (4:13). Ce-ți spune versetul acesta, paradoxal: „prin rănile Lui ați fost vindecați” (2:24)?

Parcă sună a predestinare... Creștinul trebuie ca, mai devreme sau mai târziu, să sufere. Poate fi descurajant pentru un începător în ale credinței în Isus. Suferințele nu sunt o noutate, fie că ești creștin, fie că nu. Însă, când suferi din cauza credinței în Hristos, suferințele par (și chiar sunt) dulci.

Când ajungem să avem necazuri din cauza credinței, zic eu că am început să călcăm pe urmele Lui. 

1 Petru 2:24 poate fi considerat concluzia scrierilor lui Petru. El face afirmația aceasta la persoana a doua, plural – „ați fost vindecați”. E Petru mai presus de cei aleși? Nu, dar el fusese deja vindecat prin rănile și patimile lui Hristos și înțelesese că numai prin moartea și învierea Lui putem fi vindecați de... moarte (Romani 6:23).

Petru este beneficiar și predicator al harului. Știe să citească Vechiul Testament, unde profeții au scris despre „harul care vă era păstrat vouă” (1:10). Certifică faptul că „adevăratul har al lui Dumnezeu este harul acesta, de care v-ați alipit” (5:12) și îi îndeamnă pe credincioși să continue să fie „buni ispravnici ai harului felurit al lui Dumnezeu” (4:10). Concluzionează: „Puneți-vă toată nădejdea în harul care vă va fi adus la arătarea lui Isus Hristos” (1:13). Cum înțelegi harul lui Dumnezeu?

Nu numai Petru este beneficiarul harului. Și eu sunt unul dintre cei care au parte de harul lui Dumnezeu. Și tu, și restul omenirii. Până la urmă, harul este elementul central al credinței creștine și este considerat (de mine, prin experiența personală) expresia iubirii și a milei lui Dumnezeu față de oameni. 

Problema este că harul va fi limitat la un moment dat. Să „profităm”, zic, cât timp ne este încă oferit tuturor!

---

Merg în a doua epistolă a lui Petru. Capitolul 2 e un vulcan împotriva celor descriși ca proroci mincinoși și învățători mincinoși, marcați de erezii, lepădare, pierzare, destrăbălare, cuvântări înșelătoare, lăcomie, câștig, poftă, dispreț, batjocură, oameni care „nu se satură de păcătuit” (2:14). „Vorbesc cu trufie lucruri de nimic” (2:18). Făgăduiesc slobozenia când ei înșiși sunt robi. 

Iuda bate în aceeași direcție (de fapt, asta e tema epistolei lui) de nenumărate ori (stânci ascunse, nori fără apă, pomi tomnatici, fără rod, stele rătăcitoare etc.). Cum de se păcălesc „cei aleși” și îngăduie așa ceva în mijlocul lor? Folosind o expresie a lui Iuda, cum de s-au „strecurat” printre noi?

O, dar nu s-au strecurat! Au fost acolo de la început, având doar o formă de evlavie (2 Timotei 3:5). 

Soluția, după părerea mea, o dă Pavel în Efeseni (4:11-15). Dacă am lua cu toții aminte la versetele acestea, nu ar mai exista învățători mincinoși: „ca să nu mai fim copii, plutind încoace și încolo, purtați de orice vânt de învățătură, prin viclenia oamenilor și prin șiretenia lor în mijloacele de amăgire, ci, credincioși adevărului, în dragoste, să creștem în toate privințele, ca să ajungem la Cel ce este Capul, Hristos” (4:14,15). 

Dacă nu se poate altfel, atunci citesc în 2 Timotei 3:5: „Depărtează-te de oamenii aceștia.” 

---

Mă tot uimesc de paradoxuri. Pun înainte trei dintre ele, toate pe tema smereniei. Alege unul pentru comentariu: „să fiți împodobiți cu smerenie” (1 Petru 5:5), „podoaba voastră [...] să fie omul ascuns al inimii” (1 Petru 3:3,4), „smeriți-vă [...] pentru ca, la vremea Lui, El să vă înalțe” (1 Petru 5:6).

Mă voi opri asupra „omului ascuns al inimii”. E ceva de genul Termene și condiții, scrise mărunt de tot pe un contract, un pasaj pe care nimeni nu îl citește. Cine altul poate citi adânc în inima omului decât Dumnezeu? Omul ascuns al inimii are o calitate unică: „curăția nepieritoare a unui duh blând și liniștit.” Tu o ai?

Creștinul trebuie să fie din cap până-n picioare smerit în gândire, în privire, în vorbire și cu inima; să manifeste smerenie în mângâiere și în umblare.

Smerenia este o calitate pe care o găsim tot mai rar. Adevărul e că nu prea ne place să plecăm capul, din teama de a nu rămâne cocoșați de atâta smerenie.

Dumnezeu nu vrea de la noi o smerenie dusă la extrem, încât să devenim preș înaintea oamenilor (vezi atitudinea lui Isus din Ioan 18:23), ci așteaptă o smerenie totală înaintea Lui.

În Iuda găsesc o întreită comparație: calea lui Cain, rătăcirea lui Balaam și răscoala lui Core (1:11). De ce aceștia trei? E o direcție (aliniere), o cascadă (proces al decăderii) sau doar limbaj artistic?

Cei trei sunt considerați exemple negative de împotrivire și rebeliune împotriva lui Dumnezeu. Iuda le reamintește destinatarilor epistolei că acești trei indivizi au suferit iremediabil de pe urma propriilor acțiuni. 

Calea lui Cain e presărată cu invidie și ură. Apostolul spune despre Cain, în 1 Ioan 3:10-12, că era de la cel rău și că faptele lui erau rele. Lucrul care mă surprinde este că Dumnezeu l-a avertizat cu privire la mânia care îl stăpânea (Geneza 4:6-8). Cu toate astea, el a ales să ucidă și a suferit consecințele păcatului.

Balaam e tipul care se scaldă în două ape. M-am întrebat de ce Dumnezeu nu l-a scos totuși din „funcție”. Și am înțeles că El l-a iubit până la capăt. A deschis chiar și gura unei măgărițe pentru el, dar profetul, în nebunia lui, s-a luat la ceartă cu animalul. Domnul i-a dat multe șanse lui Balaam. Și ce sfârșit a avut? Sabia (Numeri 31:8).

Core a dus lipsă de smerenie. E uimitor să vezi, ca om, manifestarea vizibilă a lui Dumnezeu, să știi că Domnul îi vorbea față către față doar lui Moise (Exodul 33:11) și totuși să ai curajul să ridici mâna împotriva lui. Core a avut parte de un sfârșit oribil (Numeri 16:32,33).

Cred că toți aceștia sunt dați ca exemple negative pentru că de la ei se aștepta mult mai mult. La fel și de la noi!

---

Epistola lui Iuda trebuia să fie despre altceva, despre credință. Apostolul se simte însă nevoit să accentueze secvențe din marea luptă. De ce s-au certat arhanghelul Mihail cu Satana asupra trupului lui Moise (versetul 9)? (E un element excepțional al epistolei acesteia; altul este despre Enoh.)

Biblia menționează două păcate clare ale lui Moise: uciderea egipteanului (Exodul 2:12) și faptul că a lovit stânca de două ori, când trebuia doar să îi vorbească acesteia (Numeri 20:8-11). Suficient pentru ca satana (îl scriu intenționat cu literă mică) să-și pretindă prada, știut fiind că plata păcatului e moartea (Romani 6:23). 

Merită spus că nu a fost singura dată când satana a avut astfel de pretenții. În Zaharia 3:1,2 văd o altă dispută cu Îngerul, referitoare la haina murdară a lui Iosua (un mare-preot de mai târziu). Moise purta și el o haină murdară și de aici venea tupeul diavolului de a se certa, pretinzându-l pentru el. 

E interesant că răspunsul primit de satana în ambele cazuri a fost identic: „Domnul să te mustre.” Când Iosua (și cred că și Moise) a primit haina albă, cearta s-a încheiat. 

Cu Enoh, Iuda echilibrează balanța exemplelor și arată că Domnul a avut mereu reprezentanți care I-au făcut cinste. 

10x – întrebări la foc automat, toate din 2 Petru. 

1. „Credință de același preț” (1:1). Care-i prețul? 

   Sânge sfânt.

2. Zi-mi trei „basme” din creștinismul de azi (1:16)!

   „Sfintele” moaște, tradiția bisericii, închinarea la Fecioara Maria.

3. „Toate rămân așa cum erau de la începutul zidirii” (3:4). Nu prea… Ce zici de „climate change”?  

   Nu. It’s human change.

4. „Nu veți aluneca niciodată” (1:10)... 

   ... când călcați doar pe urmele lui Hristos.

5. Dă-mi un exemplu de „măgăriță” care pune frâu nebuniei prorocilor de azi (2:16)!

   Întreb înapoi: Care proroci? 

6. Lot era neprihănit (2:7,8). Comitetul bisericii ar fi zis la fel? 

   L-ar fi biciuit cu… pietre.

7. Cum se trezește mintea sănătoasă azi (3:1)?

   Dacă e sănătoasă, nu are nevoie să fie trezită.

8. „Unde este făgăduința venirii Lui” (3:4)?   

   La Golgota.

9. Cum îl citește Petru pe Pavel (3:15,16)?  

   Zice bine ce zice, numai să fii atent la detalii. 

10. „Înainte de toate să știți…” (3:3). Ce?

    Cel în care credeți e viu în vecii vecilor.

Găsesc deseori în 1 Petru ideea de iminență a venirii Domnului: „gata să se arate” (1:5), „puțină vreme” (1:6; 5:10), „gata să judece viii și morții” (4:5), „sfârșitul tuturor lucrurilor este aproape” (4:7) și „suntem în clipa când judecata stă să înceapă” (4:17). Spune-mi cum vezi lucrurile din perspectiva iminenței, apoi rotim la 180 de grade.

Adevărul e că, privind în societate, tindem să credem că revenirea Domnului este iminentă. Și nu greșim. Sunt cercetători care spun că Terra nu o mai duce mult, că resursele sunt aproape epuizate. Avem războaie, epidemii, calamități... Scriptura se împlinește sub ochii noștri (Matei 24:7). 

Îi spuneam unui coleg despre asta și mi-a răspuns că astfel de lucruri s-au întâmplat mereu în istorie. E adevărat, dar nu la o intensitate atât de mare și pe o scară atât de largă.

Domnul e mai aproape decât credem.

Poate avem impresia că sfârșitul e departe în timp. Nu ne așteptăm să trăim noi timpul acela și, astfel, nu suntem pregătiți pentru „hoțul” care e gata să vină. 

În 2 Petru e alt ton. Vin batjocoritori care zic: „Hellooo, trece timpul și se-alege praful de profețiile voastre.” Petru accentuează trei lucruri: răbdarea Domnului, ne-întârzierea Lui și un sistem de referință diferit – o mie de ani ca o zi, o zi ca o mie de ani. Îmi e clar că, dacă „Domnul nu întârzie” și are o îndelungă răbdare (3:9,15), nici nu poate fi grăbit. În 3:12 spune (în alte versiuni, KJV, DRB): „așteptând și grăbindu-ne spre venirea Lui.” Noi să ne grăbim spre ea. La noi e lentoarea, nu la El. Cum vezi?

O bună parte din profețiile lui Daniel s-au împlinit la literă, ceea ce mă face să cred că și restul se vor împlini. Batjocoritorii ar face bine să pună mâna pe Biblie. Mereu vor fi oameni care vor zice că nu se va împlini nimic din profeții, totul e o poveste. Să ne gândim la Noe, pus să construiască o corabie deși nu mai plouase pe pământ. Prin comparație, aș spune că noi stăm bine. 

Creștinismul predică revenirea lui Isus de doar două zile și ceva (calculez după o zi ca o mie de ani), ceea ce e foarte puțin. Sunt oameni care nu știu să deosebească stânga de dreapta din punct de vedere spiritual. Pentru ei, Domnul e îndelung răbdător.

Trebuie să înțelegem că jertfa lui Hristos e pentru fiecare ființă și, astfel, se extinde îndelunga răbdare a lui Dumnezeu. Faptul că Hristos a venit prima oară pe pământ și a murit, a înviat și S-a înălțat ne dă garanția că va reveni să împlinească profețiile ce par uitate.

---

Închei cu trei versete extraordinare. Te rog să alegi unul pentru a-l trece prin filtrul experienței tale. „Să vestiți puterile minunate ale Celui ce v-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată” (1 Petru 2:9). „Aruncați asupra Lui toate îngrijorările voastre, căci El Însuși îngrijește de voi” (1 Petru 5:7). „Ce fel de oameni ar trebui să fiți voi” (2 Petru 3:11)?

Sunt frumoase versetele. Aș putea spune pentru fiecare cel puțin o experiență. Îl aleg pe al doilea.

Eu și soția ne mutasem în casă nouă și am descoperit că centrala termică nu funcționa cum trebuie. Am butonat-o în toate felurile. Degeaba! Am sunat la specialiști. Verdictul se profila – „Va trebui să o schimbați.” Ultimul lucru de care aveam nevoie… 

A doua zi, în timp ce eram la volan, m-am „trezit” spunând exact cuvintele acestea: „Doamne, Îți mulțumesc că ai reparat centrala.” Peste câteva minute, soția m-a sunat să-mi spună că centrala funcționează normal. Au trecut patru ani de atunci și nu au mai fost probleme. Dumnezeu S-a ocupat de nevoile și îngrijorările noastre. Nu pot decât să-L laud.

Vocabularul nostru e prea sărac ca să exprimăm recunoștința pentru bunătatea Lui. Zic deci ca apostolul: „Aruncați asupra Lui toate îngrijorările voastre, căci El Însuși îngrijește de voi!”

A fost încă un pas pe Drumul spre Emaus. Încheiem luna mai cu lectura cărții Proverbele, numai bună a fi hrană pentru suflet în ajun de Ziua Copilului. Invitatul nostru la dialog este Radu Anastase, fondatorul platformei FunBible.net.

Vă mulțumim tuturor pentru susținere și vă invităm să distribuiți mai departe aceste dialoguri. „Biblia, într-un an” este un proiect non-profit. Găsiți aici ideea inițială, planul și motivația, emisiunea de la Speranța TV dedicată proiectului și raportul despre primul trimestru.